Sunteți pe pagina 1din 14

MARILE RELIGII ALE LUMII CONTEMPORANE

Religia continua sa detina si astazi un rol important,fiind in permanenta confruntata cu aspectele civilizatiei moderne,carora deseori este chemata sa le gaseasca solutii.Nu de putine ori ,religia constituie un element de baza al identitaii natiunilor.Exista pe Glob mai multe religii,cei mai numerosi credinciosi apartinand crestinismului ,islamismului,hinduismului,budismului,iudaismului.In diversitatea lumii contemporane,dialogul interreligios si toleranta sunt esentiale pentru pacea mondiala.

CRESTINISMUL
In primul secol al erei noastre, in Imperiul roman si-a facut aparitia o noua religie: crestinismul. Aducnd un mesaj universal, mai presus de diviziunile nationale sau sociale, crestinismul avea sa devina religia dominanta pe ntreg cuprinsul Imperiul roman. IUDEEA ROMANA Din anul 63 i. Cr., Ideea este inclusa in provincia romana Siria. Regii Iudeii domnesc sub autoritatea proconsului roman. Ocupatia romana i-a divizat pe evrei in mai multe grupari. Saducheii reprezentau bogata si influenta aristocratie preoteasca, colaboratoare a romanilor. Fariseii erau partizanii respectarii cu strictete a Legii lui Moise. Zelotii erau adeptii rezistentei armate, violente contra romanilor. Esenienii erau o secta care, dezgustata de societatea din timpul ei, a preferat sa traiasca in comunitati monarhale izolate. O componenta esentiala a iudaismului era ideea venirii unui salvator, Mesia, care sa elibereze poporul evreu. CRESTINISMUL SI MESAJUL SAU Nucleul ntregii doctrine (doctrina reprezinta pentru crestini totalitatea credintelor, a ideilor, a regulilor, care definesc o conceptie a omului fata de Dumnezeu, fata de lume si fata de ceilalti) crestine este Iisus, pe care discipolii sai l-au numit Mesia (Unsul, in greceste Christos). Nascut in Palestina, in anul 5 i. Cr., el a fost rastignit in anul 30 d. Cr. Viata si scurta lui aparitie de Mesia sunt descrise de Evanghelii. Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a ncercat sa depaseasca limitele unei comunitati umane restrnse, mesajul sau fiind adresat tuturor oamenilor. Crestinismul este o religie ntemeiata pe iubirea aproapelui si pe virututi morale. Cretinilor li se promitea dupa moarte viata eterna in imparatia lui Dumnezeu, Paradisul. INCEPUTURILE CRESTINISMULUI Componenta esentiala a acestei noi religii este iudaismul, care a promovat monoteismul, speranta mesianica, sistemul etic cel mai riguros existent atunci (cele 10 porunci), o filozofie a istoriei ( Dumnezeu va triumfa asupra esecului pe care omul l-a nregistrat in ncercarea lui de a aduce in istorie o epoca de aur), si o carte sfnta (Vechiul Testament), care, mpreuna cu Noul Testament, vor constitui Biblia. Limba in care s-a difuzat crestinismul a fost cea greaca, o adevarata limba universala antica. Momentul-cheie care a dus la distrugerea credintelor politeiste grecesti a fost aparitia filozofiei rationale in secolul al VI-lea i. Cr. Insa foarte curnd, filozofia nu va mai reusi sa ofere o unitate spirituala a lumii grecesti (cum fusesera nainte

panteonul zeilor, cultul lor, marile serbari panelenice). Ea insasi se va diviza in diverse scoli filozofice: stoicismul( cu detasarea sa), epicureismul (cu individualismul si urmarirea satisfactiei personale) si materialismul, care au influentat profund orientarea generala. Elementele prin care s-au manifestat insa afinitatile religioase intre greci si religia crestina nou aparuta au fost platonismul, cu ideea nemuririi sufletului, si stoicismul, cu ideea lumii de dincolo. Contributia romanilor la constituirea noii religii a fost una special politica. Ei au avut ca nimeni altii pana atunci sentimentul unitarii omenirii sub o lege universala. Cuceririle romane au dus, pe de alta parte, la pierderea credintei multor popoare in propriii lor zei, instituind un model comun. RASPANDIREA CRESTINISMULUI Crestinismul s-a adresat mai nti evreilor. El s-a extins repede la Ierusalim, dar tot aici si-a avut primul martir, pe Stefan, ucis cu pietre de evrei. Personalitatile cele mai importante care au ajutat la raspndirea crestinismului au fost Pavel si Petru, care a convertit pentru prima data un ne-evreu, pe Cornelius, un sutas roman. Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d. Cr. a decis ca noua religie sa iasa din granitele ei initiale, adresndu-se si celorlalte popoare. Crestinismul devine prin aceasta o religie destincta de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel apar primele comunitati de crestini printre evrei, dar si printre greci si romani. Doua acte rituale trebuiau respectate in primul rnd pentru a fi considerat crestin : botezul si euharistia ( impartasania). LUPTA CRESTINISMULUI PENTRU SUPRAVIETUIRE Biserica a avut de infrantat circa 300 de ani problema externa a persecutiilor (din partea statului roman) si pe cea interna a ereziei. Cauzele persecutiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai nti politice, caci crestinii ii erau loiali lui Cristos, iar romanii Cezarului, cele doua ordini intrnd adesea in conflict. Alte cauze au fost de natura religioasa, crstinii refuznd sacrificiile pe altare si in general idolii; sociala, crestinii militnd pentru egalitate sociala, ceea ce in ochii aristocratiei romane constituia o adevarata revolutie; economica, fabricantii de idoli, pictorii, arhitectii, preotii nefiind entuziasmati de acesta religie care le ameninta mijloacele de existenta. Persecutarea crestinilor a fost att religioasa, cat si politica. Primul mare persecutor a fost Nero, care a raspndit zvonul ca incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, crestinii au fost martirizati - au fost ucisi in amfiteatrele romane, sfasiati fiind de animale salbatice. Ei au adoptat, datorita persecutiei, o viata clandestina, mutndu-si reuniunile in catacombe. Se organizau insa temeinic, comunitatile lor fiind conduse de episcopi. Ultima mare persecutie dateaza din 303 si a fost ordonata de mparatul Diocletian. LUPTA PENTRU DOCTRINA Biserica a trebuit sa lupte pe de alta parte si pentru apararea doctrinei, in special cu cei care ncercau sa mbrace filozofia greaca in haine crestine. Astfel de erezii au fost gnosticismul, maniheismul. Acestora le-au raspuns apologetii, prin intermediul carora doctrna si-a precizat contururile, devenind mai riguroasa. Ei s-au adresat evreilor sau statului roman pentru o ncetare a persecutiilor. Cei mai importanti apologeti crestini au fost Iustin Martirul, Tertullian si Origene. Confruntarile doctrinare au condus la necesitatea clarificarii corpului de baza al credintei crestine, pentru aceasta episcopii ncepnd sa se reuneasca in adunari numite Concilii. Vocatia universala a crestinismului timpuriu

IMPERIUL ROMAN DEVINE CRESTIN Procesul de mpacare intre Biserica si Statul roman a nceput cu Constantin cel Mare. Fiu nelegitim al generalului Constantiu Chlorus si al unei crestine orientale cu numele de Elena, Constantin s-a antrenat la nceputul sec. al IV-lea in razboaiele pentru succesiunea imperiala. In anul 312, naintea confruntarii militare cu Maxentius la Podul Milvius, Constantin a adoptat crestinismul, ci si pentru ca dorea sa dea o noua unitate imperiului. El s-a angajat in politica de favorizare a crestinismului, acordnd, prin Edictul de la Milano, libertatea de cult noii religii. In 325, din ordinul sau are loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii crestine la Niceea, avnd ca scop combaterea arianismului. In 394, mparatul Theodosius face din crestinism singura religie oficiala. Templele sunt transformate in biserici, iar Jocurile Olimpice sunt suspendate. Ultima lovitura data " pagnismului" a avut loc in 529, cnd Iustian a ordonat nchiderea scolii de filozofie din Atena. De la acordarea libertatii de cult la hegemonia noii religii nu trecusera dect 2 secole. Imparatii crestini ncearca sa stearga urmele politeismului si sa instaureze o dogma universala. APARITIA REGURILOR DE CREDINTA Imparatii romani care au o dogma religioasa unitara pentru ntreg imperiul. Credintele si principiile noii religii sunt fixate acum intr-un sistem; este fixat, de asemenea, crezul, pentru a-i recunoaste si testa pe cei credinciosi. Dogmele nu reprezinta doar norme canonice nou-aparute, ci si rezumate ale doctrinelor biblice majore. Aceasta este epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au nceput interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430). Tot acum apare monasticismul. Cei mai mari conducatori monastici au fost, in estul Europei, Pahomie (sec. al VI-lea). Ei au fondat mnastiri ale caror principii conducatoare erau saracia, munca si ascultarea. SUPERIORITATEA EPISCOPULUI ROMEI In ierarhia bisericeasca, rangul de episcop este rangul suprem. Episcopul Romei castiga treptat suprematia in raport cu ceilalti episcopi si ia titlul onorific de papa ( papa se considera succesor al apostolului Petru, crucificat la Roma). Dupa mutarea capitaliei imperiului la Constantinopol (300), pentru lung timp episcopul Romei a fost cea mai puternica persoana din Roma. Autoritatea sa a sporit si mai mult dupa ce, in 476, Imperiul roman de apus s-a destramat, aceasta intuite incarnnd rezintanta mpotriva navalirilor barbare.

ISLAMISMUL
CE ESTE ISLAMUL? Islamul este un cuvant arab si inseamna a se supune, a asculta, a fi docil. Din cauza ca se bazeaza pe o deplina supunere fata de Allah i se spune islam. Oricine poate constata ca universul in care vietuim se intemeiaza pe o randuiala, pe o ordine. Exista niste legi si interactiuni intre toate unitatile care alcatuiesc acest univers. Totul este dispus pe un plan urias, care are o organizare perfecta si grandioasa. Soarele, Luna stelele si toate celelalte corpuri ceresti sunt dispuse in univers, intr-un sistem extraordinar de bine pus la punct. Ele actioneaza conform unor legi imuabile si evolueaza in niste coordonate fara sa cunoasca nici cea mai mica deviere de la cursul lor. Pamantul se roteste in jurul axei sale si in evolutia sa in jurul Soarelui urmeaza, cu cea mai mare strictete, drumul prestabilit. Tot asa, tot ce exista pe lume, incepand cu minusculii electroni care sunt intr-o miscare permanenta, pana la uriasele galaxii, pururea actioneaza conform unor legi ale lor.

Materia, energia si viata, in totalitatea ei, isi urmeaza propriile lor legi si evolueaza, se transforma, traiesc si mor tot sub inraurirea acestor legi. Pe scurt, universul nostru este o lume care se mentine, supunandu-se unor legi prestabilite si fiecare component depinde de aceste legi. Aceasta lege puternica si atotcuprinzatoare, care guverneaza asupra a tot ce intra in alcatuirea acestui univers, incepand cu cele mai fine particule si terminand cu uriasele galaxii, este legea lui Allah, creatorul si suveranul acestui univers. Toate fiintele se supun legii lui Allah si de aceea toata lumea este legata de religia islamica. Pentru ca islamul nu semnifica altceva decat supunerea intregului univers vointei lui Allah. In aceasta acceptiune a sensului cuvantului islam, si Soarele, si Luna, si toate celelalte corpuri ceresti sunt musulmani. Aceeasi situatie este valabila pentru aer, apa, temperatura, pietre, copaci si animale. Pentru ca tot ce exista in lume se supune vointei lui Allah, de aceea se poate spune ca tot ce alcatuieste acest univers este musulman. Chiar si cineva care il reneaga pe Allah sau crede in altceva decat in Allah este, prin firea lucrurilor, musulman, atat timp cat el exista fizic. Pentru ca incepand cu stadiul embrionar si pana la inevitabila moarte si mai departe pana ce se transforma in praf si pulbere, fiecare celula, fiecare organ al corpului uman urmeaza, implacabil, drumul prevestit de vointa lui Allah. Chiar si limba care cu stire sau fara stire il reneaga pe Allah sau care declara credinta fata de alti zei, natural, este tot musulmana. Cel care se inchina la alti zei, in mod firesc, este tot musulman. Acea inima care nutreste dragoste si stima, nu fata de Allah, ci fata de alti zei, prin simturi este tot musulman. Toate acestea se supun vointei divine. Functiile si activitatile lor sunt conforme cu sentimentele acestei vointe divine. Aceasta este, pe scurt, situatia omului si a universului. Si acum sa analizam lucrurile dupa un alt punct de vedere. Omul, dupa existenta sa si dupa actiunile sale a fost creat pe doua planuri diferite. Primul plan presupune ca a fost in intregime programat, determinat de catre vointa divina. Din acest punct de vedere el nu are nici cea mai mica libertate de miscare, depinzand cu cea mai mare strasnicie de aceasta vointa. Si in nici un fel nu o poate evita. Asemenea celorlalte fiinte, si el este in intregime sub imperiul legilor naturii si este obligat sa se supuna acestor legi. Dar, concomitent cu acest plan, mai exista si planul omului, altfel spus, domeniul actiunilor omului. Omul este inzestrat cu minte si judecata. El poseda capacitatea de rationament si judecata, de alegere si refuz, de asimilare si negare. Este liber sa-si aleaga modul de viata care ii convine. Poate sa aiba convingeri pe care le crede potrivite pentru sine, poate sa accepte un mod de viata care ii convine si poate sa-si adapteze existenta dupa o ideologie care o considera nimerita. Poate sa dispuna de principiile dupa care va actiona sau poate adopta unele principii elaborate de catre altii. Omul este inzestrat cu o vointa libera si el poate sa aleaga liber directia in care sa actioneze. In opozitie cu alte fiinte, pe acest plan secund, el a fost inzestrat cu libertatea in gandire, alegere si actiune. Amandoua aceste planuri formeaza o unitate in diversitate, in opozitie cu altele. Conform primului plan, omul, aidoma altor fiinte este musulman, inca din nastere, este supus vointei lui Allah, pentru ca asa ii este predestinat, in timp ce pe planul secund exista libertatea de a accepta sau de a nega calitatea de musulman. In directia aceasta i se recunoaste libertatea de alegere. Oamenii se impart in doua grupuri. Dupa felul cum se folosesc de aceasta libertate de alegere, in credinciosi musulmani si in nemusulmani (chiafiri). Este un musulman adevarat acela care il recunoaste pe Creatorul sau, care il accepta drept judecator suprem, care se supune sincer, corect si cinstit vointei si poruncilor Lui si care in viata personala si sociala se conduce dupa principii unanim recunoscute. O data cu alegerea libera a caii supunerii constiente fata deAllah, el de fapt va atinge maturitatea in islam. Omul este slab nu ca urmare a pacatului originar, ci pentru ca este doar o faptura; el se gaseste acum intr-o lume resacralizata prin revelatia acordata de Dumnezeu ultimului sau Profet. Orice act fiziologic, psihic, social, istoric , prin simplu fapt ca este savarsit prin gratia lui Dumnezeu, se afla sub jurisdictia lui. Nimic nu este liber in lume, in afara lui Dumnezeu. Doar Allah este atotmilostiv si Profetul lui a revelat o

religie mult mai simpla decat cele doua monoteisme precedente. Islamul nu constituie o biserica si el nu are un sacerdotiu. Cultul poate fi savarsit de oricine; nu este nici macar necesar sa fie practicat intr-un sanctuar. Viata religioasa este reglementata de institutii care sunt in acelasi timp norme juridice, in special cei cinci Stalpi ai Credintei. Cel mai important Stalpeste salat, cultul rugaciunii canonice, comportand cele cinci prosternari zilnice; al doilea este zakat sau pomana legiuita; al treilea, sawm, desemneaza postul, din zori pana in amurg, din luna Ramadan; al patrulea este pelerinajul (hagg) si al cincilea cuprinde profesiunea de credinta (ahadat), adica repetarea formulei: Nu exista alt dumnezeu in afara lui Allah si Mohammad este trimisul sau. RELIGIA In institutia religioasa islamica rolul central ii revine dreptului, jurisprudentei, iar nu teologiei sau liturghiei. In Islam, evolutia dreptului a fost condusa cu o mare tensiune spirituala, comparabila celei pe care crestinismul a dedicat-o teologiei. Aceasta pentru ca de la inceput Islamul a fost asociat unei comunitati politice, si nu numai unei comunitati pur religioase () E adevarat ca in Islam erezia era pedepsita; dar era vorba in primul rand de o chestiune juridica, ce avea adesea si o referire politica. Institutia religioasa islamica, prin urmare, este in primul rand o institutie juridica. Evident ca, in Islam, exista si teologia; dar aceasta nu a fost niciodata regina stiintelor, ca in Occident. Intr-un anumit sens, teologia a fost de-a dreptul subordonata jurisprudentei. Islamismul este o religie universala. Coranul afirma unitatea fundamentala a neamului omenesc: toti oamenii au o natura identica, creata de Dumnezeu (VII, 171). O traditie (hadit) spune explicit: Toti oamenii sunt egali, ca dintii din pieptenele tesatorului; nici o deosebire nu este intre un alb si un negru, intre un arab si un nearab, decat masura in care ei se tem de Dumnezeu. Allah este divinitatea suprema, universala, nu doar a arabilor. Miile de profeti, el i-a trimis oamenilor pentru a le reaminti religia, religia cea adevarata, pura, nealterata de superstitiile acumulate de oameni: adica islamismul. Acestia sunt de doua categorii: profet propriu-zis (nabiy), a carui misiune este sa vegheze la pastrarea adevaratei credinte; si trimisul (rasul), pentru a-i converti pe necredinciosi si a le comunica revelatia divina (Muhammad fiind si nabiy si rasul). Coranul numeste 25 de profeti (principalii fiind socotiti Adam, Noe, Avram, Moise, Iisus si ultimul si cel mai mare Muhammad); dar, potrivit traditiei, numarul lor trece de o suta de mii. Arabii sunt mult mai necredinciosi si fatarnici, si se poate ca ei sa nu cunosca oranduielile pe care le-a trimis Dumnezeu sta scris in Coran (IX, 98). Intr-adevar, religia chiar in formele sale primitive s-a dezvoltat mai degraba in oaze decat in deserturi. Ceea ce insa nu inseamna deloc ca beduinilor le-ar fi lipsit sentimentul religios; dar acesta avea o anumita coloratura preponderent etica. Vechea poezie araba, preislamica, demonstreaza ca religia reala a nomazilor era ceva ce s-ar putea numi umanism tribal. Viata dura in desert cerea un inalt grad de maretie umana, sau de barbatie. Vechile credinte preislamice erau foarte sarace. Sentimentele care le dominau erau in primul rand puternica credinta in destin si groaza de spiritele rele. Inscriptiile gasite in Arabia Meridionala arata ca adoratia Lunei (divinitate masculina) intrecea in importanta adoratia Soarelui (divinitate feminina). Zeii erau in general divinitati locale. Arabii din nord-vestul peninsulei il adorau pe Hubal divinitate de origine siriana, care isi avea statuia pastrata in templul Kaaba din Mecca si, ca divinitate suprema prin antonomaza, pe Allah (al-Ilah Zeul). Fiicele lui erau al-Lat Zeita (forma feminina pentru Allah), divinitatea Soarelui; al-Uzza (Puternica) si Manat, zeita destinului. Se pare ca divinitatile erau legate de ciclul anual al vegetatiei (indeosebi cele adorate in regiunile agricole din sud: Aththar, Nakruh). Pe langa zei mai erau si demonii (prea putin deosebiti de zei, in fond): spiritele, djinii, de care trebuia sa te feresti, fara sa le faci vreun rau.

POZA MECCA In jurul anului 600, orasul Mecca (Makka) era centrul religios cel mai important, probabil, al Peninsulei Arabice. Numele ii era mentionat in Corpus-ul ptolemaic drept Makoraba, cuvant derivat din sabeeanul Makuraba, sanctuar. Altfel spus, la inceput Mecca era un centru ceremonial in jurul caruia s-a cladit treptat orasul. In mijlocul teritoriului consacrat, Hima, se afla sanctuarul Kaaba (in traducere literara cub), edificiu fara acoperis, avand incastrat intr-unul din unghiurile sale celebra piatra neagra, socotita de origine cereasca. Stapanul pietrei Kaaba era socotit Allah (cu acelasi teonim crestinii si evreii arabi il numesc pe Dumnezeu). Orasul Mecca este situat pe marea artera comerciala care lega sudul Arabiei cu Siria, orasul cu multi negustori foarte bogati, cu mari caravansuraiuri si targuri foarte frecventate, orasul era si marele centru de pelerinaj: faimosul sau templu Kaaba un edificiu de forma aproape cubica, cu laturile de 12 si 13 m iar inaltimea de 15 m, si avand incrustata intr-un colt al zidului piatra neagra, betylul, pe care credinciosii o sarutau facand inconjurul ritual al templului adapostea statuia zeului Hubal, divinitate populara introdusa la Mecca cu trei secole in urma. dar catre anul 600, pentru cei mai multi arabi divinitatea suprema, aproape in sens monoteist, devenise Allah creatorul lumii, atotputernicul si atotstiutorul si care daruieste oamenilor ploaie (Coran, XXIX, 61-65). Exista la aceasta data, la Mecca si probabil si in alte parti ale Arabiei, o tendinta spre monoteism, prin insusi faptul ca credinta in celelalte divinitati, locale, devenea din ce in ce mai lipsita de importanta. Anumite influente in acest sens venisera, desigur, si din partea crestinismului si a iudaismului. Dupa ocuparea Palestinei de catre romani, multi evrei se refugiasera in Arabia, amestecandu-se prin casatorii cu localnicii, dar continuand cu perseverenta in credinta lor si in felul acesta contribuind la raspandirea unei mentalitati monoteiste. Cat priveste crestinismul, influenta mai puternica in Arabia o exercitau monofizitii si nestorienii. In diverse regiuni din Arabia, unele tipuri de nomazi trecusera (macar in parte) la crestinism; si in Mecca locuiau familii de crestini. In sfarsit, prin ocuparea Yemenului de persani patrunsesera in Arabia si ideile religioase monoteiste ale zoroastrienilor. Din punct de vedere al morfologiei religioase, mesajul lui Muhammad, asa cum a fost formulat in Coran, reprezinta expresia cea mai pura a monoteismului absolut. Allah este Dumnezeu, singurul Dumnezeu; el este cu desavarsire liber, omniscient si atotputernic; el este Creatorul cerului si pamantului si a tot ceea ce exista; el adauga genezei ceea ce doreste (Coran, XXXV, 1). Noptile urmeaza zilelor, ploaia cade din cer, corabia pluteste pe mare (II, 164), gratie acestei creatii continue. Altfel spus, Allah carmuieste nu numai ritmurile cosmice, ci si faptele oamenilor. Toate operele sale sunt insa acte libere, in ultima instanta arbitrare, pentru ca depind numai de hotararea sa. Allah este liber sa se contrazica; sa le reamintim doar de abrogarea unor sure. DOCTRINA CORANULUI POZA MEDINA Dupa ce timp de 15 ani se ocupase de comert, la varsta de 40 de ani Muhammad s-a retras in singuratate sa mediteze. In 610 a avut prima viziune, insotita de o revelatie auditiva. Dintre viziunile care au urmat, celebra pentru sensul ei de alegorie mistica este cea a unei calatorii la Ierusalim si a ascensiunii in cer, unde a putut contempla Paradisul si Infernul. A inceput sa predice, pana cand ostilitatea marilor negustori l-a determinat sa se expatrieze la Yathreb, oras care va primi ulterior numele de Medina. Aici, Muhammad a continuat sa-si relateze revelatiile care contin sfaturi, sentinte, norme de conduita in toate domeniile vietii, individuale si sociale, dar mai ales s-a dedicat unei sustinute activitati politice, organizatorice si militare. Aceste norme, meorizate de discipolii sai, n-au fost transcrise decat mai tarziu; prima versiune oficiala a fost intocmita din insarcinarea califului Othman in anul 650, de catre fostul secretar al lui Muhammad, Zaid ibn Thabit, cu un grup de colaboratori.

Aranjamentul materialului n-a fost facut in ordinea cronologica a revelatiilor; cele 114 capitole (surate) se succed cu exceptia primului care este de fapt o rugaciune in ordinea lungimii lor: de la al doilea care are 286 de versete pana la cele din urma, de numai 3 versete. Toate suratele continand in total 6236 de versete incep cu o formula introductiva (In numelelui Dumnezeu celui milostiv, indurator); sunt in versuri, inegale ca lungime, terminate in rima sau asonanta, usurand astfel lectura sau recitarea textului (al Quran inseamna lectura, recitare). Cel ce vorbeste este totdeauna Dumnezeu, Allah, niciodata Muhammad care se considera doar un transmitator, un profet. Sursele de inspiratie dogmatica ale Coranului sunt mai ales ebraice Vechiul Testament si Talmudul si, intr-o masura mult mai mica, crestine (evangheliile apocrife, in primul rand). Religia islamica nu propune credinciosului idealuri cu neputinta de atins; este o invatatura preeminent practica, reflectand spiritul practic al fondatorului sau, o religie care se adreseaza oamenilor simpli: nu face apel la sacramente mistice, nu pretinde asceza si renuntari, si nici nu instaureaza o ierarhie clericala. Dogma sa fundamentala este afirmarea monoteismului: Allah este divinitatea suprema; este unic, nu este asociat intr-o Sfanta Treime, si nici n-a avut un Fiu. Allah evocat de 99 de nume-atribute; este atotputernic si milostiv (alRahman), este stapanul si creatorul lumii; dar, spre deosebire de dogma iudaica vorbind despre creatia lumii in sase zile, Coranul afirma ca actiunea creatoare a lui Allah este continua: El este cel ce inviaza si omoara, si daca a hotarat un lucru, ii zice: Sa fii! si el este (XL, 70). Allah are o curte, formata din ingeri, muritori, inaripati, fara sex, creati din lumina, si care asculta de Allah afara de Satan (Shaitan), diavolul alungat din Paradis inaintea lui Adam, si care la Judecata de Apoi va cauta mereu sa ii aduca pe oameni in ratacire (sursa ebraica este evidenta). Ingerii din religia iudaica se intalnesc si in islamism. Fiecare om are alaturi doi ingeri, care tin socoteala de faptele lui bune sau rele. Shaitan are in subordinea sa demonii (djinii), spiritele rele (in care credeau si arabii preislamici si carora contemporanii lui Muhammad le mai aduceau inca jertfe), alcatuiti din flacari si putand lua diferite infatisari; salasluiesc pe pamant sau in cer, unde ingerii arunca impotriva lor cu pietre: acestea sunt cometele. A doua dogma importanta islamica se refera la revelatie, interpretata ca un ajutor primit de om din partea lui Allah prin trimisii sai profetii. Acestia aduc oamenilor Legea,sau le-o reamintesc, totodata ii avertizeaza, ii cearta sau ii ameninta cand nu o respecta. Numarul lor este mare: Am trimis la toate popoarele cate un sol spune Dumnezeu (Coran, XVI, 38). Profetii au si darul de a face minuni; dar Muhammad isi atribuia una singura: aceea de a fi revelat oamenilor Coranul. In fine, profetii ii indeamna pe oameni la fapte bune. Coranul este un indreptar de viata pentru omul obisnuit; etica pe care o predica este bazata pe cumpatare si bun-simt. Dispretul bogatiei, umilinta, generozitatea, sunt recomandate dar, totodata, sa nu fie exagerate. Nu indeamna spre ascetism, ci doar spre moderatie: Mancati si beti, insa nu fiti imbuibati (Coran, VII, 29). Islamul accepta lumea si viata omeneasca asa cum sunt, privindu-le ca o opera ce nu poate fi criticata si ca o manifestare a vointei inderogabile a lui Allah, deloc denaturata si corupta de urmarile unui pacat originar de neiertat. De aceea, potrivit gandirii musulmane, ascetismul si renuntarea la bunurile lumesti, proprii doctrinei crestine si care se rezolva printr-o abtinere de la bucuria darniciei divine, nu pot fi admise. In locul ascetismului, Coranul recomanda activitati folositoare oamenilor ca ajutorarea saracilor, a vaduvelor si a orfanilor. Coranul care, alaturi de Biblie, este cartea cea mai larg citita din cate s-au scris vreodata este si textul de baza la care s-au facut cele mai frecvente referiri; caci teologia, jurisprudenta educatia, morala, stiinta, sunt considerate de musulmani ca fiind tot atatea aspecte ale unuia si aceluiasi adevar. Dar nici o influenta externa nu este suficienta pentru a explica vocatia lui Mohammad, nici structura predicatiei sale. Proclamand iminenta Judecatii si reamintind ca inaintea tronului lui Dumnezeu omul va fi singur, Muhammad arata desertaciunea religioasa a relatiilor tribale. Prin noul sau mesaj, Profetul reintegra

indivizii intr-o noua comunitate, de natura religioasa, umma. El a creat natiunea araba, permitand, in acelasi timp, expansiunii musulmane sa extinda comunitatea credinciosilor peste frontierele etnice si rasiale. Energia care se cheltuia tot timpul in razboaiele intertribale a fost canalizata spre razboaie externe, impotriva paganilor, in numele lui Allah si pentru victoria deplina a monoteismului. Totusi, in campaniile sale impotriva triburilor nomade, si mai ales impotriva meccanilor, Mohammad a triumfat mai mult prin negocieri abile decat pe calea armelor, instituind astfel un model exemplar pentru urmasii lui, califii. JIHADUL Jihadul constituie o parte integranta a conceptiei de aparare a islamului. Intelesul primar, initial al cuvantului jihad este: a se stradui din toate puterile, a se lupta. Se spune ca face jihad despre cineva care depune eforturi fizice si intelectuale deosebite sau despre cineva care isi dedica toata avutia sa in numele lui Allah. Dar, in realitate, dupa saria, adica dupa jurisprudenta islamica, acest cuvant se foloseste doar pentru a exprima lupta dusa pentru numele lui Allah si impotriva dusmanilor islamului care recurg la forta. Fiecare musulman are indatorirea de a accepta, in orice clipa, sacrificiul suprem in numele lui Allah si in apararea islamului. O comunitate se considera eliberata de aceasta indatorire doar prin participare la jihad a unei parti din musulmanii apartinand comunitatii respective. In caz contrar, adica in cazul ca nimeni din comunitatea respectiva nu participa la jihad, vina apartine intregii comunitati. Daca o tara islamica este victima agresiunii din partea unei puteri neislamice, atunci toti cetatenii, fara exceptie, ai tarii respective au datoria sa participe la jihad. In caz ca tara islamica victima a agresiunii nu detine suficienta forta pentru a respinge agresiunea, atunci datoria sfanta a tarilor musulmane vecine este de a sari in ajutorul acestei tari. Si daca nici in acest caz dusmanul nu a fost respins, atunci musulmanii din intreaga lume trebuie sa se mobilizeze impotriva agresorului. Jihadul, in asemenea imprejurari, are aceeasi semnificatie pentru musulmani, precum savarsirea rugaciunii si tinerea postului. Cine se eschiveaza de jihad pacatuieste mult. Aceasta atitudine a lui semnifica faptul ca a ramas repetent la un asemenea examen important.

HINDUISMUL
Hinduismul este o religie originara din India si este in mare parte practicata de toti locuitorii acestei tari, cat si de cei care au emigrat din India in alte parti ale lumii (mai ales in Africa de E, S, S-E Asiei, India de E si Anglia). Cuvantul hindu este derivate din cuvantul din limba sanscrita sindhu=rau, mai specific se refera la Indus. In secolul V, persienii au fost numiti asa, pentru ca erau identificati ca oamenii de pe pamanturile Indus. Hinduistii definesc propria comunitate ca fiind ,,cei care cred in Vedas sau ,,cei care urmeaza calea(dharma) celor patru categorii (Varnas) si trepte ale vietii (Ashramas). Hinduismul este o religie majora in lumen u doar prin virtutea faptului ca are multi adepti (mai multi de 700 de mil.) ci si datorita profundei influente pe care o are asupra altor religii. Influenta corespondenta a acestor religii asupra hinduismului a contribuit la sincretismul religiei-varietatea larga a credintelor si practicile pe care le cuprinde. Mai mult de atat, baza geografica (adica faptul ca, cuprinde ceea ce au facut si au crezut toti locuitorii Indiei) a oferit hinduismului un character social si un sistem doctrinal care se extinde la toate aspectele vietii umane.

ISTORIC Civilizatia vedica In jurul anului 2000i.C, s-au dezvoltat o civilizatie in valea Indus. In jurul anului 1500i.C, cand triburile indio-ariene au invadat India aceasta civilizatie a trecut printr-un decline major. Nu se stie daca aceste doua civilizatii au avut contacte semnificative. Multe elemente ale hinduismului care nu sunt prezente in civilizatia vedica (ca de exemplu inchinarea catre zei, baia in temple si postura de yoga) poate fi derivate din civilizatia indusa. Zeii din panteonul vedic au supravietuit in hinduismul tarziu darn u ca obiecte ale inchinarii: Indra regale zeilor si zeul furtunii si fertilitatii, Agni zeul focului. In jurul secolului 6, budismul a inceput sa se faca remarcat in India si are mai mult de 1 mileniu de interactiune cu hinduismul. Civilizatia hindu clasica In jurul anului 200i.C India a fost invadata de multi zei din N, dintre care Shakas si Kushanas au avut impactul cel mai mare. Aceasta a fost o perioada de mare flux, de crestere, sincrentism si definire pentru hinduism si este perioada in care epopeele Dharmashastras si Dharmasutras au luat forma finala. Sub imperiul Gupta (320-550?), hinduismul classic si-a gasit o expresie mai consistenta: legile sacre au fost codificate, au inceput sa se construiasca marile templuri. Miturile si ritualurile au fost conservate in Puranas. Hinduismul medieval Paralel cu aceste investigatii filozofice sanscrite, cantecele vernaculare au fost compuse, transmise pe cale orala si conservate prin toata India. Scoala lui Gosvamins, care a fost discipol al lui Chaitanya, au dezvoltat o teologie eleganta a participarii estetice la ritualul de initiere in viata lui krishnna. Primul mare poet mistic hinduist a fost Kabir apoi a urmat Tulsidas si Surdas. Secolele IX si XX In secolul IX s-au adoptat reforme importante sub auspiciul Ramakrishna, Vivekananda si sectele Arya Samaj si Brahmo Samaj. Aceste miscari au vrut sa reconcilieze hinduismul traditional cu reformele sociale si idealurile politice. Astfel conducatorii Sri Aurobindo Ghose si Mohandas Gandhi au scos din hinduism elementele care servesc scopurilor lor politice si sociale. Astfel Gandhi de exemplu a folosit propria marca ,,ahimsa pe care a transformat-o in rezistenta pasiva pentru a obtine reforme de la ,,Untouchables si pentru a-i scoate pe englezi din India. In zilele noastre In zilele noastre multi profesori indieni de religie au migrat in Europa si SUA, unde au dobandit mai multa informatie. Unii ca si secta Hare Krishnna sustin ca se bazeaza pe practice clasice hinduiste. In India, hinduismul prospera in ciuda numeroaselor reforme si scurtaturilor facute de modernizarea si urbanizarea lumii indiene. Miturile se regasesc in cinematograful hindu iar ritualurile supravietuiesc nu doar in templuri dar si in ritualurile care marcheaz schimbarea situaiei n via. DUMNEZEII Desi se stie ca exista un numar mare de zei si demizei majoritatea indivizilor sunt devotati unui singur zeu sau unei zeite printer care Shiva, Vishnu, si Devi sunt cele mai populare.

BUDISMUL

Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilor in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddismul nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 .C. Buddismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cunoscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un nume, ci un titlu, insemnnd Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca atare de buddisti. El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de cunoastere, intelegnd viata ct mai adanc posibil. In pofida zelului unor naratori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda, mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dupa 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicat practicarii virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru ultima data, mnat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe tarmul Indiei. Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in snul unei familii bogate, copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numele personal de Siddharta. Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tnar nobil din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie. In jurul vrstei de 30 de ani, cnd, se spune, urma sa devina tata, descopera prin intermediul a patru intlniri, mai inti suferintele care-i apasa pe oameni: batrnetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin imaginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Dezgustat de existenta sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite, opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha (Cel iluminat), din radacina sanscrita Budh (a se destepta, a se ilumina). Rezistnd ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Buddha se hotaraste sa raspndeasca invatatura sa. Timp de 40 ani, va calatori prin Valea Gangelui, explicndu-si doctrina, apelnd din cnd in cnd la amintirile din vietile sale anterioare, adunnd in jurul lui calugari si adepti laici, acceptnd chiar, spre sfrsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intrarea in comunitate si a calugaritelor. Ajuns la o vrsta avansata si considerndu-si misiunea implinita, el dispare pentru totdeauna, inaltndu-se in Parinirvana. Imediat dupa moarte, relicvele sale vor fi vehement disputate, apoi impartite intre mai multe regate. Buddismul s-a stins in India acum 1000 de ani (desi, a renascut recent). S-a extins la sud, in Sri Lanka si sud-estul Asiei, unde o forma a buddismului continua sa infloreasca, si la nord, in Tibet, China, Mongolia si Japan. Forme ale buddismului mai sunt practicate in aceste tari, desi in ultimul secol au suferit mari modificari, efecte ale comunismului. De asemenea, in ultimul secol, buddismul a ajuns si in Vest, unde sute de mii de oameni au devenit adepti. Spiritul liber de a cerceta, de a intreba este o trasatura importanta a buddismului. Buddha insusi a incurajat oamenii sa cerceteze ei insisi adevarul invataturilor sale, inainte de a le accepta. Buddha nu a vrut niciodata ca oamenii sa practice invataturile sale din credinta oarba sau din superstitie. Oamenii ar trebui sa puna in aplicare numai ceea ce cred ei ca le este benefic fizic si psihic. Deoarece buddismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur, este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatnd oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. Buddismul recunoaste toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si compasiunea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu oamnii impart acelasi mediu.

Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea aceasta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte. Buddismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce practica aceasta religie este sa profite de acest fapt. Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul decisiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddismul a dezvoltat multe metode de antrenare a mintii. Foarte importanta este meditatia, care este o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, constienta si emotii, cum ar fi prietenia. Buddismul ne invata ca prin meditatie si printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, de desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor vieti, unele dintre ele bune, altele rele, depinznd de karma fiecaruia. Karma este definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta facute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pricipiului cauza-efect, karma dintro viata anterioara determina natura vietii prezente. La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte: 1. Viata este suferinta; 2. Setea de placere este originea suferintei; 3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei; 4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gndire dreapta, cuvnt drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta. Cele cinci percepte sunt: 1. Sa nu omori. 2. Sa nu furi. 3. Sa nu minti. 4. Sa nu fi imoral. 5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice. Buddha este un mntuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramne liber s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este lung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata de Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si transformarile sale, buddismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta invatatura initiala. Buddismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul popular, care nu putea concepe religia austera si rece, fara temple si zei, de pura contemplare filozofica, care era brahmanismul. ntemeietorul acestei religii, care numara peste 150 de milioane de credinciosi, este nteleptul Buddha (nume de nastere: Siddharta), din familia princiara Sakya. Ducnd o viata plina de placeri n cadrul familiei, a ajuns prin meditatie un ntelept (Buddha), dupa ce, parasind familia, deveni calugar muni, de aici si denumirea de Sakyamuni, sub care mai e cunoscut. ntelepciunea descoperita de el era ca, pentru a domina viata, trebuie sa stii sa te eliberezi de ea, tinznd catre nirvana. Deci, n fond, acelasi principiu ca si brahmanismul. Deosebirea, care a si asigurat succesul buddismului, e ca, desi nici el nu nvata masele despre zei, adeptii lui Buddha l-au facut pe el semizeu si i-au instituit un cult. Acesta i-a asigurat succesul, fata de rigiditatea abstracta a brahmanismului, desi Buddha nsusi propaga aceleasi invataminte: agnosticismul religios, eliberarea de viata, metempsihoza dupa moarte si trecerea n nirvana. Prin organizarea pe care si-a dat-o, dar mai ales prin admirabilele ordine calugaresti pe care le-a organizat, buddismul a izbutit sa se raspndeasca foarte rapid, mai ales n afara granitelor Indiei: China, Tibet, Japonia, nlocuind peste tot aproape complet brahmanismul anterior. n India, buddismul, desi a prins, s-a amestecat n curnd cu alte religii populare, dnd nastere unei noi religii, denumite hinduism sau neobrahmanism, n care s-a contopit si brahmanismul, si care este astazi religia cea mai raspndita n India, numarnd peste 200 milioane de adepti. Caracteristic e faptul ca neobrahmanismul (hinduismul) a mprumutat foarte multe elemente crestinismului si o directie a lui,

vishnuismul, a adoptat att ideea de treime, ct si pe cea de ntrupare si rascumparare. Cu toate acestea, datorita curentelor si riturilor populare, care au fost adoptate de hinduism, ca si de vishnuism, practicile si ceremoniile lor sunt asa de bizare - se merge chiar pna la sacrificiii umane oferite zeitei Kali - nct neobrahmanismul (hinduismul) pare a reprezenta un posibil regres spiritual, chiar fata de brahmanismul clasic anterior.

IUDAISMUL
Tragndu-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in anul 2000 .C. de Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iudaismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvntul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica - cu exceptia ctorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume. Biblia este impartita in: Torah (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii). In literatura rabinica se intlneste des termenul Torah pentru a desemna intreaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluznd pe cele 10, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbunatatita, cuvntul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc att acasa, ct si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase: 1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu; 2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului; 3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne. Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice. Sinagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult. Chivotul sfnt este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Torah a fost scrisa de mna. In fata Chivotului sfnt arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfnta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidnd diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamntului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfnt chiar si dect Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrngere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul

creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, att la sinagoga, ct si acasa. Circumcizia este considerata, dupa Avraam, semnul esential al legamntului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamnt. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin. Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvntarilor casnice, cum ar fi cele savrsite inainte si dupa masa. Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre animalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, nu sunt autorizate dect pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzise, ca si scoicile, stridiile). Torah interzice de asemenea consumarea sngelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vnatoare si stabileste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea inainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din lapte. Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos cum spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa ar fi ncetat. Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa ntroneze universalitatea religiei adevarate, n locul iudaismului particularist si exclusivist. De vreme ce mparatia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Isus si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi ncheiat menirea istorica. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de interesele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai mult o doctrina nationala dect una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la poporul iudeu, fara sa fi fost mbratisat de alte popoare.

SPIREA IOANA ALEXANDRA Clasa 10 M1

BIBLIOGRAFIE: -Encarta
-Arborele

Lumii