REFERAT RELIGIE

SURDU VLADIMIR
a X-a H
Budismul

Budismul este o religie si o filozofie orientala care a originat in India in secolul al VI-lea i.Hr.
si s-a raspandit ulterior intr-o mare parte a Asiei Centrale si de Sud-Est. Se bazeaza pe
invataturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), ganditor indian care a trait intre
563 i.Hr. si 483 i.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindari, in prezent
fiind o religie foarte divizata, fara o limba sacra comuna si fara o dogma stricta, clar
formulata.
Budismul apartine grupului de religii dharmice alaturi de hinduism si de jainism, pastrand o
puterinca influenta a elementelor constituente ale acestor doua religii. Mai este numit si
"Buddha Dharma", ceea ce inseamna in limbile sanscrita si pali (limbile textelor antice
budiste) "invataturile Celui Luminat".

Origini
O reprezentare statuara tipica a lui Gautama Buddha din
Bangkok, Thailanda. Buddha este deseori infatisat in pozitie
lotus, in timpul meditatiei si prin atingerea ritualica a
pamantului cu mana dreapta el invinge ispitele demonului
mortii, Mara.

Conform expertilor, Buddha a trait in jurul secolului al V-lea

i.Hr., dar data nasterii sale este inca dezbatuta. Veridicitatea
istorica a intemeietorului budismului, Gautama Buddha
(623-543 i.Hr., dupa traditia budista din Birmania si
Thailanda; 560-480 i.Hr., dupa istoricii moderni), este
confirmata de majoritatea cercetatorilor din zilele noastre in
pofida vechilor teorii din trecut care il considerau pe acesta
mai degraba un personaj mitologic. Cu toate acestea,
biografia lui Gautama Buddha, asa cum este ea prezentata de Asvaghosha in Buddhacarita
(cea mai veche relatare existenta a vietii profetului) abunda de elemente fantastice si
legendare. Budistii considera ca printul Gautama Siddhartha s-a nascut in Lumbini si a fost
crescut in Kapilavastu, aproape de actuala frontiera dintre India si Nepal. Potrivit traditiei,
tatal lui Buddha era conducatorul unei formatiuni tribale numite Sakya. Inca de la nasterea lui
Gautama, un vizionar important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent
in sfera sacerdotala. Tatal lui Buddha are insa intr-o zi un vis in care isi vede fiul parasind
palatul ca sihastru asa ca decide sa il protejeze de realitatea ostila care l-ar putea indispune si
l-ar putea determina sa aleaga calea ascezei. In ciuda acestor masuri, Buddha reuseste sa faca
patru incursiuni in afara palatului, intalnindu un batran foarte slabit, un bolnav, un mort si un
calugar. Primii trei ii reveleaza efemeritatea existentei materiale, datorita batranetii, a bolii si
respectiv a mortii, iar calugarul ii dezvaluie calea de a invinge aceste suferinte umane, si
anume prin religie. Prin urmare, Buddha hotaraste sa paraseasca orasul si sa-si abandoneze
bunurile, urmand o asceza deosebit de dura in junglele Uruvela. Dupa sase ani insa, constata
ca acest timp de asceza nu il ajuta, nu ii aduce iluminarea. Este deseori ispitit de moarte
(Mara) sa renunte la cautarea adevarului si sa se dedice numai comiterii faptelor bune . Prin
meditatie, Gautama Siddhartha reuseste sa isi concentreze toata atentia asupra eliberarii de
suferinta, capata revelatia reincarnarilor sale anterioare si i se dezvaluie legea
conditionismului universal. In cele din urma capata „desteptarea” (bodhi - o traducere
populara in Apus este „iluminare”), la varsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca „Buddha”
("cel iluminat") sau „Gautama Buddha”. Incurajat de zeul Brahma, Buddha petrece 45 de ani
invatandu-i pe oameni despre dharma si intemeiaza budismul. La Benares, Buddha isi face
pentru prima oara cunoscuta invatatura si tot aici apar primii calugari ai comunitatii budiste.
Mai tarziu, pe masura ce Buddha isi raspandeste religia, numarul adeptilor sai creste
considerabil, cei mai importanti dintre acestia fiind Ananda (discipolul preferat a lui Buddha),
Sariputra si Maudgalyayna (doi prieteni din tinerete). Intorcandu-se in comunitatea sa natala,
Buddha il converteste pe tatal sau la budism dar si pe Rahula, fiul sau. Gautama Buddha a
murit pe cand avea in jur de 80 de ani, in Kushinagara (India), in urma unui drum istovitor
alaturi de Ananda si a unei boli de dizenterie. Conform legendei, Buddha a incercat sa il
consoleze pe discipolul sau indurerat spunandu-i inainte de a muri: „Destul Ananda, inceteaza
sa te chinui si sa jeluiesti...Cum poti crede ca ceea ce se naste nu moare? Acest lucru este cu
neputinta.”

Budismul s-a extins pe intreg teritoriul subcontinentului indian si in tari invecinate (precum
Sri Lanka), de-a lungul primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. In cele doua milenii
care au urmat, a patruns si in Asia si in toate celelalte continente.

Doctrina
In religia budista oricine se trezeste din "somnul ignorantei", experimentand o relatie
nemijlocita cu realitatea, fara sa fi fost instruit de cineva, si predica invataturile sale celorlalti
este numit buddha. Toti budistii traditionali sunt de acord ca Buddha Shakyamuni sau
Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede ca au existat multi buddha inaintea lui si
ca vor exista si viitori buddha de asemenea. Daca o persoana obtine "trezirea", fara ca
neaparat sa o si predice comunitatii, el sau ea devine arhat (limba sanscrita) sau arahant
(limba pali). Siddhartha Gautama este unic intre ceilalti buddha care au existat si vor exista,
deoarece invataturile lui se concentreaza asupra acestui tip de trezire, numit si "eliberare" sau
Nirvana.

O parte din doctrina promovata de Gautama Buddha cu privire la viata sacralizata si scopul
eliberarii are la baza "cele patru adevaruri nobile", care analizeaza structura si originea
"durerii" (dukkha), un termen care face referire la suferinta si neimplinirea caracteristica
omului "ne-trezit", "ne-eliberat", apartinand lumii mundane. Ultimul din cele patru adevaruri
nobile, cel care vizeaza modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfant cu opt carari", unul
din fundamentele vietii morale budiste.

Numeroase grupuri distincte s-au dezvoltat de la moartea lui Buddha, avand diverse
invataturi, perceptii filosofice, moduri de celebrare a cultului, etc. Cu toate acestea, exista
cateva doctrine comune pentru majoritatea scolilor si traditiilor budiste, cu toate ca doar
Theravada le considera pe toate centrale. S-a constatat ca in legatura cu comunitatile budiste
se pot face putine generalizari.
Budismul prezinta si cateva conceptii comune cu celelalte religii dharmice, cum ar fi
reincarnarea ("samsara"), adica reintruparea fiintei in alte forme de existenta pe baza
rezultantei faptelor comise si a legilor karmice.
Cele trei caracteristici ale existentei
Conform filozofiei budiste, existenta, lumea in general are trei caracteristici:
• impermanenta (skt. anitya pal. anicca)
• non-sinele (skt. Anātman pal. anatta),
• insatisfactia (skt. duhkha pal. dukkha) sau durerea

In budism, existenta individuala a omului aduce suferinta tocmai din cauza ca ea este o simpla
sinteza a unor factori impersonali si impermanenti supusi distrugerii, o mixtiune a celor cinci
"agregate" (sanscrita - Skandha) ce compun fiinta: (1) rūpa - corpul, materialitatea (carnea,
parul, dintii, sangele, oasele, temperatura corporala, etc.), (2) vedanā - senzatiile (bucurie,
tristete, indiferenta), (3) samjñā - perceptiile (vazul, auzul, gustul, perceptia tactila, olfactiva
si spirituala), (4) samskāra - activitatea mintii (vointa, concentrare, vigilenta, respect,
confuzie, calm, etc.) si (5) vijñāna - constiinta. Conform lui Buddha sub straturile acestor
"agregate" nu exista nici un "sine", sufletul vesnic, ceea ce hinduistii numesc "atman", fiind
doar o iluzie, o irealitate. El considera ca atat trupul, cat si perceptiile, senzatiile si constiinta
nu pot constitui un suflet, o entitate vesnica, deoarece se afla intr-o permanenta transformare,
sunt efemere. Existenta unui om este relativa, a fost facuta posibila prin intersectia unor forte
universale supuse unor schimbari permanente, este dependenta unei legi a cauzalitatii, este o
componenta trecatoare a universului si a timpului, "o flacara in aceasta mare de foc".
Budismul nu admite astfel nimic vesnic, neschimbabil, totul fiind impermanent, schimbator,
lipsit de substanta.

Astfel, budistii nu pot vorbi despre un "eu" vesnic, despre un "sine" ca o entitate continua,
permanenta, ci despre "non-eu", "non-sine" sau "anatta". Aceasta impermanenta este totodata
si foarte vaga, deoarece prin moartea omului, nu se realizeaza o distrugere totala a existentei
lui, faptele sale, karma sa, fiind transmise intr-o viata urmatoare prin reincarnare. Astfel
mostenitorul faptelor este acelasi cu cel care le-a comis, dar in acelasi timp este diferit de
acesta, are cu totul alte "agregate" componente. Desi par contradictorii, identitatea persoanei
reincarnate cu cea din viata anterioara si diferenta, neidentitatea acestora, coexista. Aceeasi
conceptie este abordata si in cazul schimbarilor umane ca maturizarea, imbatranire, etc.: omul
devine o alta persoana, cu toate ca ramane acelasi. Spre deosebire de hinduism, reincarnarea
budista nu consta in migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare fiinte,
ci continuarea de catre un individ nou a existentei care pana atunci se manifesta in cel
decedat, conform incarcaturii karmice acumulate,.
Cele patru adevaruri nobile

Miezul invataturilor budiste este format din cele patru Adevaruri Nobile, expuse in prima
predica a lui Buddha, „Predica de la Benares". Primul adevar priveste suferinta sau durerea
(dukkha). Pentru el totul este suferinta: „nasterea este suferinta, batranetea este suferinta,
boala este suferinta, moartea este suferinta. A fi unit cu ceea ce nu-ti place inseamna suferinta.
A fi despartit de ceea ce-ti place (...), a nu avea ceea ce iti doresti inseamna suferinta”. Al
doilea Adevar Nobil identifica originea suferintei in dorinta, pofta sau setea (tanha) care
determina reincarnarile. Aceasta „sete” cauta mereu noi satisfactii. Buddha distinge trei feluri
de dorinta: dorinta de a satisface placerile simturilor (kama-tanha), dorinta de perpetuare
(bhava-tanha) si dorinta mortii (autoanihilarii) sau vibhava-tanha. Cea din urma nu este, insa,
o solutie a eliberarii deoarece este o sete ca toate celelalte si nu opreste ciclul transmigrarilor.
Al treilea Adevar Nobil proclama ca eliberarea de suferinta consta in anihilarea dorintei.
Stingerea acesteia este Nirvana. In fine, al patrulea Adevar reveleaza caile care duc la
incetarea suferintei, Buddha oferind un mijloc prin care dorintele pot fi suprimate("Calea cu
opt brate" sau "Calea cu opt carari") .