Soarele ,Luna și

mareele
Proiect realizat de: Lazăr Patricia Elena ,clasa 9C

Principalele fluctuații ale nivelului mărilor și

oceanelor sunt reprezentate de maree. Ele au
fost descrise plastic de către Defant (1958) ca
”bătaile inimii oceanului, un puls care poate fi
simțit în toată lumea” (Komar, 1998).
Mareele

Prin maree (flux și reflux) se înțelege o oscilație periodică a

nivelului mării sau oceanului, în raport cu o poziție medie, datorată forței de atracție
combinate a Lunii și Soarelui. Perioada de oscilație are o durată aproximativă de
12h25min, astfel că în decurs de 24h50min (durata unei zile lunare) se vor produce
următoarele faze într-un punct al oceanului sau mării:

Flux și, respectiv, reflux în golful Fundy (America de Nord)

 a) flux, adică o creștere treptată a nivelului mării și acoperirea cu apă a unei fâșii
din uscat; acesta se termină cu o maree înaltă — în timpul căreia nivelul mării a
atins o înălțime maximă și rămâne pentru un scurt timp imobil;
 b) reflux, adică o scădere treptată a nivelului mării și retragerea apelor de pe
fâșia de uscat acoperită anterior; se termină cu o maree joasă — când nivelul mării
ocupă o poziție coborâtă, menținându-se constant un interval scurt de timp.
Ciclul se repetă astfel în mod invariabil. Referindu-ne la întregul glob, mareea este
materializată de un val care se propagă pe suprafața oceanelor, odată cu rotirea
Pământului în jurul axei sale; în largul oceanului amplitudinea mareei nu trece
de 80 cm, în timp ce în apropierea coastelor și în golfurile lungi, înguste și puțin adânci,
ajunge chiar până la 19,6 m (Golful Fundy — America de Nord).
Datorită faptului că distanța dintre Lună și Pământ este mai mică dintre cea
dintre Soare și Terra, componenta lunară a mareei este mai puternică; raportul dintre
forța de atracție a componentei lunare și a celei solare este de circa 2,73.
Perioadele mareelor:

 Semidiurne (12h30min. în zona ecuatorială)

 Diurne (24h50min. în zona tropicală)
 Semilunare sau de sizigii (14,7 zile)
 Lunare sau de perigeu și apogeu (27,5 zile)
În funcție de poziția reciprocă a Lunii, Soarelui și Pămîntului, deosebim:

 a) maree la sizigii sau maree vii — cu amplitudini mai mari decât mareele

normale și
 b) maree la cvadratură sau maree moarte — cu amplitudini mai mici.

Soarele și Luna afecteaza mareele oceanelor

Luna, care se află la aproximativ 240.000 de mile (386.240 km) de pământ, exercită o
influență mai mare asupra mareelor decât soarele, care se află la 93 de milioane de
mile (150 de milioane de km) de pământ. Puterea gravitației soarelui este de 179 de ori
mai mare decât cea a lunii, dar luna este responsabilă pentru 56% din energia mareelor
pământului, în timp ce soarele își asumă responsabilitatea pentru doar 44% (datorită
proximității lunii, dar dimensiunea soarelui este mult mai mare).

Datorită rotației ciclice a pământului și lunii, ciclul mareelor durează 24 de ore și 52 de

minute. În acest timp, orice punct de pe suprafața pământului experimentează două
maree mari și două maree joase.

Soarele are, de asemenea, o influență gravitațională care afectează în mod vizibil

nivelul apei oceanelor. Deși masa Soarelui este enormă în raport cu Pământul ori Luna,
forța gravitațională scade rapid cu distanța, iar Soarele se află la o distanță enormă de
Pământ, în raport cu distanța la care se află Luna în raport cu Pământul. Forța
gravitațională exercitată de Soarele asupra Pământului reprezintă 46% din forța
gravitațională exercitată de Lună. Mareele solare, cele generate de soare, au, prin
urmare, valori maxime și minime la jumătate față de cele generate de Lună.

 Când soarele, luna și pământul sunt aliniate, soarele și luna își exercită forța cea mai
puternică împreună, iar intervalele de maree sunt la maximum. Aceasta este cunoscută
sub numele de maree de primăvară (mareele de primăvară nu sunt denumite din sezon,
ci din „primăvara înainte”). Acest lucru se întâmplă de două ori în fiecare lună, când
luna este plină și nouă.

În primul trimestru și al treilea trimestru lunar, soarele și luna sunt la un unghi de 45 °

unul față de celălalt și energia lor gravitațională este diminuată. Intervalul de maree mai
mic decât cel normal care are loc în aceste momente se numește maree neplăcute.
Oceanografie Fizică

Forțele care generează mareele sunt complexe. Acestea sunt imprimate asupra
Pământului și iau naștere dintro combinație între gravitație și mișcare exercitate între
Pământ, Lună și Soare.

Forța gravitațională locală (Fgl) depinde însă de locația fiecărei particule. Din ecuația
reiese că:

Fgl = G mP mL / (R ± r)2

unde r reprezintă distanța dintre centrul Pământului și punctul de interes de pe

suprafața acestuia (-r pentru punctele aflate către Lună și +r pentru punctele aflate în
partea opusă). Forța gravitațională locală este mai mare pentru locațiile aflate mai
aproape de Lună și este orientată către centrul de greutate al acesteia, creând, de cele
mai multe ori, un anumit unghi față de forța centripetă. Diferențele locale ale Fc și Fgl
sunt responsabile pentru formarea mareelor. Oceanul aflat pe partea dinspre Lună a
Pământului va avea o mică accelerație deoarece Fgl > Fc, în timp ce pe partea opusă
va avea o mică accelerație deoarece Fgl < Fc. Aceste accelerații implică o forță
denumită forță generatoare de maree (Fm), care este vectorul rezultant al Fc și Fgl:

Fm = (± r) 2G mP mL / R3

Forța generatoare de maree rezultantă este pozitivă și este direcționată către Lună pe
partea orientată către Lună a Pământului și este negativă și direcționată în sens invers
pe cealaltă parte. Variațiile locale ale Fm sunt compensate de către forța de atracție a
Pământului, care acționează asupra oceanului și este direcționată pretutindeni către
centrul Pământului (atracția gravitațională a acestuia asupra oceanului este de 107 ori
mai mare decât forța generatoare de maree a Lunii – Masselink și colab., 2011). De
fapt, componenta vectorială a Fm, care este tangențială la suprafața Pământului, este
cea care atrage suprafața oceanului, inducând două creșteri (”bombări”) ale nivelului
acestuia pe fiecare parte a Terrei, aceste creșteri fiind aliniate cu Luna. Rotația
Pământului în jurul axei sale conduce la deplasarea acestor ”bombări” în jurul Terrei
sub forma valurilor mareice, care vor traversa oceanul de la est la vest. Componenta
tangențială a forței generatoare de maree se numește forță tractivă (Ft) și este
exprimată ca:

Ft = (3 mL r 3 / 2 mP R3 ) g sin2θ

unde g este accelerația gravitațională, iar θ este unghiul format între orice punct de pe
suprafața Terrei și linia care unește centrele Pământului și Lunii. Forța tractivă are valori
maxime pentru θ = 45˚ și descrește către zero pe măsură ce θ se apropie de 0˚ sau 90˚,
unde atracția gravitațională a Terrei se opune direct forței generatoare de maree a
Lunii. Înclinarea suprafeței apei din cadrul celor două ”bombări” este menținută ca
urmare a echilibrului creat între forța tractivă și forța gradientului de presiune (Masselink
și colab., 2011; Komar, 1998).
Importanta mareelor

Mareele au o actiune puternica asupra scoartei terestre . Ele modeleaza tarmurile si

largesc gurile fluviilor , dand nastere la estuare . Rup parti din ghetarii continentali ,
formand icebergurile . Curata porturile si cara aluviunile , insanatosind locurile unde
apele stagnate provoaca boli . Importanta lor deosebita este legata insa de navigatie .
Fluxul inlesneste patrunderea marilor vapoare pe fluvii , favorizand dezvoltarea unor
porturi . De asemenea , forta energetica a mareelor poate fi captata in uzine
producatoare de electricitate . Sunt in constructie doua astfel de uzine – una in Rusia si
alta in Franta .

Legea atracției universal a lui Newton

Două corpuri sunt atrase de o forţă gravitaţională proporţională cu masa unuia inmulţită
cu masa celuilalt. Dar ,forţa este invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele.

Nimeni nu știe sigur dacă amintirea lui Newton despre măr a fost corectă, dar
perspectiva lui aceasta este. Filosofii au crezut încă de la grecii că mișcarea
„naturală” a stelelor, planetelor, Soarelui și Lunei este circulară. Kepler a stabilit că
orbitele sunt de fapt eliptice, dar a crezut că mișcările planetelor este dictată de
către o „forță divină” emanată de la Soare, iar Newton şi-a dat seama că aceeași
forță care face ca o piatră aruncată să cadă înapoi pe Pământ, ține şi planetele pe
orbita Soarelui, şi Luna pe orbita Pământului.