Mara

de Ioan Slavici

Romanul începe prin prezentarea personajului principal care îi și dă numele: Mara. Ea era o
femeie văduvă, rămasă cu doi copii de crescut: Persida și Trică. Ea strângea în fiecare zi bani
pentru cei doi copii și dorea ca aceștia să aibă o educație foarte bună, de aceea o trimite pe
Persida la mănăstire, iar pe Trică la școală. Mara o duce pe Persida la o mănăstire din Lipova
cu o reputație foarte bună și o lasă în grija Maicii Aegidia care era o femeie foarte respectată.
La școală, Trică se bate cu un coleg mai mare decât el și pentru a nu o face pe mama lui să se
supere, el merge la mănăstire la sora sa. Aflând cele petrecute, Persida pleacă de la mănăstire
fără învoire împreuna cu Trică.

Într-o zi de primăvară, un geam al mănăstirii se sparge, iar Națl o zărește pe Persida rămânând
încremenit cu ochii ațintiți la frumoasa fată. Din acel moment viețile celor doi iau o
întorsătură radicală. Persida simțea că în sufletul ei se întâmpla ceva cu totul neobișnuit și
diferit, iar Națl nu și-o mai putea scoate din minte pe Persida.

Într-o zi Mara îl trimite pe Trică la mănăstire pentru a o lua pe Persida, iar acesta rămâne
uimit de frumusețea surorii lui. Cei trei au mers la Arad la nunta Milenei, fata cojocarului, iar
Mara îi lasă pe ei doi singuri ea întorcându-se acasă pentru a-i duce Maicii Aegidia o
scrisoare. În aceste zile Națl tocmai își începea cei doi ani de călătorie. El o zărește pe Persida
la nunta Milenei aflată la braț cu Codreanu, cavalerul de onoare al miresei.

Persida trebuia să se mărite cu Pavel Codreanu, dar îl refuza deoarece ea îl iubea pe

Națl. Acest fapt l-a determinat pe Codreanu să se însoare cu altă fată.

Națl se întoarce acasă mai devreme cu șase luni înainte să își termine cei doi ani de călătorie.
Acest fapt putea fi trecut cu vederea foarte ușor de Hubăr, însă Bocioacă aflând ca lui Națl îi
plăcea de fata Marei îl trimite pe acesta să mai facă câteva luni de călătorie.

Națl se întoarce acasă și totul era pregătit pentru ca el sa devină stăpân. Bocioacă uitându-se
în cartea de călătorie a lui Națl a observat că feciorul mai mult a lenevit decât a muncit fapt
care îl determină pe Bocioacă să îi amâne tăietura de maestru la Națl.

Într-o zi Hubăr a venit la măcelărie pentru a-l mustra pe Națl. Acesta se năpustește asupra lui
Națl care avea un cuțit în mână, dar îl aruncă repede pentru a nu-l răni pe tatăl său. Toate
acestea au fost văzute de o calfă, care a interpretat toată povestea cum că Națl a vrut să îl
omoare pe Hubăr. Persida a fost singura care nu a crezut și a început să se vadă cu Națl pe
ascuns, dar în prezența lui Bandi.

Națl și Persida s-au cununat pe ascuns și au plecat pentru câteva luni la Viena. În acest timp
Persida a primit o scrisoare de la Mara și de la Trică și s-a hotărât să se întoarcă acasă. Persida
și Națl au cumpărat cârciuma din spatele Sărăriei. Națl încerca să o îndepărteze pe Persida,
fapt pentru care o lasă doar pe ea să muncească.
Trică muncea acum la Bocioacă, fiind mâna lui dreaptă. El o însoțea pe Marta, soția lui
Bocioacă pretutindeni. Cei doi, Marta și Trică au ajuns să fie foarte apropiați fără ca Bocioacă
să bage ceva de seama. Persida și Bocioacă țineau foarte mult la Trică de aceea l-au si
răscumpărat pentru a nu fi luat la război.

Națl nu o mai putea suporta pe Persida deoarece îl despărțise de părinții lui, de o viață bună,
de avere așa că începe să o bată. Persida nu mai suportă bătăile și beția în care căzuse soțul ei
așa că se întoarce la mama ei.

Trică află că nu Mara i-a plătit răscumpărarea așa că se înrolează în armată pentru a-l plăti pe
Bocioacă.

Persida se întoarce până la urmă acasă la Națl. Peste câteva zile avea să se nască fiul lor, iar în
aceea zi a venit Mara pentru ași vedea nepotul. Persida dorea ca Maica Aegidia să fie nașa
copilului.

Cu toate aceste pregătiri pentru botez, Bandi fusese parcă uitat de toată lumea, el fiind fiul
nelegitim a lui Hubăr cu Reghina. Nu mai putea să stea în preajma lor, deoarece el îl ura pe
Hubăr.

Trică se întoarce de la război, fiind acum un bărbat în toată firea și foarte schimbat. Peste
puțin timp Națl împreună cu Trică au devenit maeștrii. Persida trebuia să se mute în casa lui
Hubăr, cârciuma rămânând în grijă lui Bandi. Hubăr se oferă să îl ia pe Bandi cu el la Viena,
iar Bandi accepta propunerea doar pentru că i-o cerea Persida.

Cei doi încep să discute despre călătorie, aflându-se singuri în cârciumă. Într-un final Bandi îi
cere lui Hubăr să recunoască că îi este tată, iar acesta nu mai are de ales așa că îi recunoaște
băiatului adevărul. În acel moment Bandi înnebuni. El s-a năpustit la pieptul lui Hubăr și a
început să îl lovească până ce l-a omorât. Persida a intrat pentru a vedea ce se întâmpla și l-a
zărit pe Hubăr zăcând pe jos, iar pe Bandi râzând.

TEXT SI CONTEXT

Romanul Mara a fost publicat în foileton în anul 1894, în revista Vatra, editată în București,
împreună cu George Coșbuc și I.L.Caragiale, devenind cel mai reușit roman al lui Slavici și
unul dintre cele mai bune romane românești. Romanul apare oficial abia în anul 1906
reprezentând cea mai valoroasă creație epică de mare întindere.

Acesta face parte din categoria bildungsroman deoarece pe parcursul romanului este
urmărită evoluția celor doi copii de la copilărie la maturitate și în același timp integrarea lor în
greul vieții.

Titlul este reprezentat de numele personajului principal în jurul căreia se desfășoară acțiunea.„
Slavici și-a intitulat romanul simplu după numele precupeței din Radna. Deși în aparență nu
sugerează nimic, în spatele acestui hipocoristic putem citi o adevărată legendă. În cartea Ruth
se spune că soacra acesteia pe care inițial o chema Noemi( ceea ce în ebraică înseamnă
bucurie) fu silită să părăsească Betleemul din pricina foametei care bântuia țara și să plece
spre ținutul Moabului. Rămasă văduvă și fără cei doi fii, înstrăinată de țară Noemi se întoarce
după zece ani cu una din nurorile ei, plină de amărăciune deprimată compătimindu-și soarta.
Intrigată de acest sfârșit se spune că Noemi ar fi răspuns, într-un acces de exasperare, cu
următoarele cuvinte: Nu-mi mai ziceți Noemi, ziceți-mi Mara, căci cel atotputernic m-a
umplut de amarăciune. ” Eroina slavician deși este văduvă cu doi copii se spune despre ea că
„Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc” iar, la finalul romanului ea este fericită.

Tema romanului o constituie iubirea îmbinată cu lumea ardelenească și obiceiurile ei

specifice. O altă temă este banul la adăpostul căruia Mara se știe apărată. Pentru Mara banul
este un criteriu de diferențiere.

Romanul se întinde pe 21 de capitole care poarta titluri sugestive. Relatarea acțiunii se face
din perspectivă obiectivă, narațiunea fiind la persoana a III - a.

Critice

Analizând romanul Mara, Nicolae Iorga scria că titlul potrivit al romanului ar fi fost "Copii
Marei ". Nicolae Monolescu considera că titlul ales de Slavici se justifică pe deplin, "Persida
însăşi nefiind decât o Mara juvenilă….". Dacă Mara este un personaj stabil, care nu se
modifică de-a lungul romanului, ci doar reacţionează faţă de anumite evenimente, Persida e
un personaj care evoluează.

În cele mai importante nuvele, ca și mai târziu în romanul ,,Mara”, Slavici se dovedește fidel
metodei sale de creație realistă, oglindind viața societății transilvănene pe care o cunoaște
îndeaproape, transmițând nealterata nota specifică vieții satului de peste munți într-un anumit
moment istoric. De aici izvorăște spiritul popular care pulsează puternic în opera sa;
respectând realitățile și păstrând culoarea locala a mediului social descris în aceeași maniera
artistică pe care o vor dovedi marii scriitori ardeleni: George Coșbuc, Octavian Goga, Liviu
Rebreanu; Ioan Slavici se dovedește și în acest sens un deschizător de drum.”

(Domnica Filimon-Stoicescu)

În 1947,Șerban Cioculescu făcea o apreciere pe cât de îndrăzneață (nimeni până atunci

nu se exprimase așa de categoric),pe atât de adevărată :Mara este „cea mai expresivă opera
epica apărută între 1880-1900,ba chiar… cel mai bun roman al nostru înainte de Ion”.

„Mara este cea mai izbutită operă a lui Slavici și unul din cele mai bune romane
românești. Aici se adâncesc problemele sociale tratate în nuvele și se adaugă probleme noi,
naționale și confesionale.”

„Mara” oferă cea mai cuprinzătoare imagine a societății rurale ardelene din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, de un echilibru de compoziție clasic. În special figura
energică a Marei, zbuciumându-se să-și crească omenește copiii, trecând peste toate piedicile,
rămâne o creație de neuitat.”

Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumuseţare a vieţii rurale, atribuit mai târziu
semănătoriştilor. Ţăranii lui observaţi fără cea mai mică părtinire, după metodul de mai târziu
al lui Rebreanu, sunt egoişti, avari, îndărătnici, duşmănoşi şi totodată iertători şi buni, adică cu
acel amestec de bine şi de rău ce se află la oamenii adevăraţi. Atâta vreme cât autorul rămâne
în marginile experienţei sale, ochiul lui e de o rară ascuţime în zugrăvire eroilor, care toţi
trăiesc cu o vigoare extraordinară. (G. Călinescu )

Ion Slavici introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă . Pentru desăvârșita
stăpânire a acestei unelte stilistice, îi lipsește însă lui Slavici jovialitatea și verva lui Creangă.” Tudor
vianu

Bibliografie

Scribd

Postfață de Radu. G Țeposu

http://operamaraslavici.blogspot.com/p/aprecieri-critice.html