PARADISUL DIVINA COMEDIE DE DANTE ALIGHIERI

A treia carte din Divina Comedie este Paradisul, descrierea călătoriei cereşti, care
debutează cu o descriere a ceea ce este indicibil:
“Mărirea Celui care-atotpătrunde/ mişcând întregul tot şi dînd splendoare/ mai mult’ aici şi
mai puţin’ alt unde// În cerul cel mai plin de-a lui lucoare/ eu fui! Văzut-am stări, ce-a le
descrie/ nu ştiu, nu pot, câţi au să le scoboare.”
Beatrice preia conducerea. În suflet distingem un element feminin, fiinţa sufletească
lăuntrică, şi un element masculin, spiritualul din Univers, care fecundează sufletul. Sufletul
feminin ne trage în sus. Alchimiştii medievali numeau femininul din om, „Lilium”. Beatrice
este efectiv înfăţişată în sensul modului de gândire dantesc, astfel încât el poate aduce în
manifestare în ea sistemul teologiei scolastice.
Rezumat
III. Paradisul:
Cântul 1 După terținele de introducere în Paradis și după invocația către Apollo, Dante
descrie înălțarea sa și a lui Beatrice către sfera de foc. Acesta din urmă îi vorbește despre
armonia sferelor și despre orânduirea Universului.
Cântul 2 Din sfera de foc, Dante și Beatrice urcă spre primul cer, al Lunii; odată ajunși,
Beatrice combate părerea greșită a lui Dante în legătură cu petele de pe luna și îi
explică adevărata cauză a fenomenului.
Cântul 3 În cerul Lunii îi apar lui Dante duhurile celor care, prin silnicia altora, și-au călcat
jurământul castității; printre ele poetului îi apare Piccarda Donati, care după ce-i lămurește o
îndoială, îi vorbește despre ea și despre împărăteasa Constanța.
Cântul 4 Beatrice, lămurind cele două îndoieli ale lui Dante, combate doctrina platonică a
reîntoarcerii sufletelor la stele și îi explică de ce nu e deplin meritul celor care și-au călcat,
siliți, jurământul.
Cântul 5 Beatrice îi explică lui Dante motivul pentru care frumusețea ei devine tot mai
strălucitoare, apoi îi răspunde la întrebare, arătându-i sfințenia jurământului și
putința preschimbării lui. Urcând mai departe, ajung în al doilea cer, al lui Mercur, unde
sălăjuiesc sufletele celor care s-au străduit spre bine. Aici li se arată sufletul împăratului
Iustinian.
Cântul 6 Împăratul Iustinian îi vorbește lui Dante despre viața sa și apoi îi face un scurt
istoric al imperiului roman, simbolizat prin acvila; după o scurtă invectivă la adresa
ghibelinilor(GHIBELÍN: Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe împărații
germani în lupta acestora împotriva puterii papale și a guelfilor.)și a guelfilor
(Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germa
ni și a ghibelinilor), îi arată lui Dante ce duhuri fericite sălăjuiesc în cerul lui Mercur și îi
vorbește despre Romeo de Villanouve.
Cântul 7 După ce Iustinian și celelalte duhuri se îndepărtează cântând, Beatrice îi vorbește
lui Dante despre moartea lui Hristos, despre mântuirea sufletului de păcatul strămoșesc și
despre nemurirea lui.
Cântul 8 Beatrice și Dante urca în cel de-al treilea cer, al Venerei, unde le apar sufletele
celor care au simțit profund iubirea: printre ele, Carol Martel îi vorbește lui Dante despre sine
și despre fratele sau Robert, iar apoi îi explică motivul diferitelor caractere ale oamenilor.
Cântul 9 Cunizza da Romano îi vorbește lui Dante despre ea și despre Marca Trevigiana;
după dansa Folco din Marsilia i se dezvăluie, vorbindu-i despre fericirea sa și a lui Raab,
sfârșind printr-o invectivă( cuvânt de ofensă jignire)împotriva zgârceniei prelaților.
Cântul 10 Ajunși în cel de-al 4 lea cer, al Soarelui, Beatrice îl îndeamnă pe Dante să-
îmulțumească lui Dumnezeu pentru milostenia oferită, după care apar sufletele fericite ale
înțelepților, formând prima cununa, aici aflându-se și Toma D’Aquino
Cântul 11 Toma d ’Aquino, lămurind îndoielile lui Dante, îi vorbește despre sfântul
Francisc și sfântul Dominic și după ce descrie pe larg viața celui dintâi, dojenește prin cuvinte
aspre decadența călugărilor dominicani.
Cântul 12 În cea de-a doua cunună de suflete fericite care îi apare lui Dante, duhul lui
Bonaventura de Bagnorea preamărește viața sfântului Dominic, dojenind apoi decadență
ordinului franciscanilor. La sfârșit, după ce se prezintă pe sine, îi spune lui Dante cine sunt
celelalte 11 suflete ce alcătuiesc cununa.
Cântul 13 După ce cununile de suflete fericite mai învârtesc o hora cântând, Toma
d’Arquino mai preia încă o dată cuvântul vorbindu-i lui Dante despre știința lui Adam, Hristos
și Solomon , trăgând concluzia că e primejdios să judeci pripit lucrurile.
Cântul 14 La rugămintea lui Beatrice, unul din sufletele fericiților îi arăta lui Dante că
strălucirea lor va fi și mai deplină după învierea sufletelor. Apoi Beatrice cu Dante urcă în cel
de al cincilea cer, al lui Marte, în care, așezate sub forma unei cruci luminoase, îi apar lui
Dante sufletele celor ce-au luptat pentru credința lui Hristos.
Cântul 15 Printre sufletele care i se arată lui Dante se afla și cel al strămoșului sau
Cacciguida. Acesta, după ce înfățișează viața cinstită a Florenței de altădată, vorbește despre
sine, despre rudele și soția sa și îi povestește lui Dante cum a murit în cea de a doua cruciadă,
luptând pentru credința în Hristos.
 Cântul 16 La rugămintea lui Dante, Cancciaguida vorbește despre strămoșii săi,
despre populația Florenței și deplânge amestecul vechilor familii cu noii veniți.
Cântul 17 Dante își roagă străbunul să i dezvăluie viitorul. Cacciaguida îi prezice exilul ,
îndemnându-l să nu-și urască din aceasta pricina concetățenii, deoarece numele sau va râmâne
veșnic. La îndoielile lui Dante, care nu știe dacă trebuie sau nu să dezvăluie oamenilor toate
cele văzute de el, Cacciaguida îl sfătuiește să aibă curajul adevărului și să mărturisească toate
cele văzute.
Cântul 18 După ce Cacciaguida îi arătă lui Dante alte suflete fericite de războinici, poetul
și Beatrice urcă în cel de al șaselea cer, al lui Jupiter. Aici, așezate în forma acvilei imperiale
se găsesc sufletele suveranilor înțelepți, care au știut să împartă dreptatea .
Cântul 19 Acvila formată din sufletele fericiților aflați în cerul lui Jupiter vorbește despre
neputința oamenilor de a pătrunde dreptatea divină, despre nevoia de a însoți credința de fapte
bune și deplânge mârșăvia multor principi din timpul lui Dante.
Cântul 20 În ochiul Acvilei i se arată lui Dante șase suflete de prinți înțelepți, David,
Traian, Ezechia, Constantin, Wilhem al 2 lea și Rifeu. Deoarece Dante surprins de a vedea doi
păgâni în Paradis, arătându-i cum au ajuns să se mântuiască sufletele lui Traian și Rifeu,
arătându-i că dumnezeiasca predestinare e o taina de nepătruns.
Cântul 21 Dante și Beatrice urcă în cel de al șaptelea cer. Poetului îi apare aici o scenă
minunată, pe care urcă și coboară sufletele contemplative. Petru Damian îi vorbește lui Dante
despre tainele predestinării și despre propria sa viață, sfârșind printr-o invectiva împotriva
luxului prelaților.
Cântul 22 Printre celelalte suflete contemplative din cerul al 7-lea i se arată lui Dante și
sufletul sfântului Benedict. Acesta îi vorbește poetului despre sine și despre urmașii săi,
deplângând decăderea ordinului benedecțian. Dante și Beatrice urcă apoi spre cerul al optulea,
al stelelor fixe, de unde poetul își întoarce privirea spre celelalte planete.
Cântul 23 În cerul al optulea lui Dante i se înfățișează triumful lui Hristos. Un soare
strălucitor în mijlocul unui număr infinit de lumini care reprezintă sufletele fericiților.
Învrednicit de a vedea zâmbetul Beatricei, Dante îi contemplă frumusețea cerească.
Cântul 24 La rugămintea lui Beatrice, sfântul Petru îi pune lui Dante diferite întrebări
legate de credința. Dante îi răspunde ce este credința, cum și de unde o are, pe ce se
întemeiază ea și care este obiectul ei. În semn de încuviințare, Sfântul Petru îi dă încuviințarea
sa.
 Cântul 25 Sfântul Iacob îi cercetează pe Dante cu privire la speranță. După ce poetul
vorbește despre natura, originea și obiectul ei, îi apare sf. Ioan care vorbind despre sine,
dezminte legenda despre înălțarea sa la cer.
Cântul 26 Sf. Ioan îl cercetează pe Dante cu privire la mila creștinească. După ce Dante
răspunde la întrebări, îi apare sufletul lui Adam, care îi vorbește poetului despre natura
păcatului originar și despre prima limbă a omenirii.
Cântul 27 După ce întreg Paradisul cântă un imn de slava lui Dumnezeu, sf. Petru
izbucnește într-o puternică invectiva la adresa papilor. Apoi cele două personaje principale
urcă în cerul al nouălea unde iubita îi explica lui Dante natura acestui cer și deplânge
stricăciunea lumească.
Cântul 28 Dante contemplă chipul lui Dumnezeu într-un punct luminos, în jurul căruia se
învârtesc nouă ceruri de foc. Beatrice îi deslușește potrivirea orânduirii cerurilor cu a celor
nouă ceruri, îi arată felul și rostul fiecăruia și îi arată în ce fel lumea a ajuns să cunoască
făpturile îngerești prin doctrina lui Dionisie Areopagiutul.
Cântul 29 Beatrice îi explică lui Dante când și unde se nasc îngerii, însușirile lor și
diferența între cei credincioși și cei răzvrătiți.
Cântul 30 Dante și Beatrice se află în Empireu unde zăresc jilțul destinat împăratului
Henric al VII-lea.
Cântul 31 Acum Beatrice îl părăsește pe Dante, reluându-și locul în cel de al treilea brâu.
Lui Dante îi apare sf. Bernard, ultima sa călăuză.
Cântul 32 Sf. Bernard îi arată cum sunt orânduiți fericiții în Roza Divină și atinge
și problema predestinării. Îl îndeamnă să privească la chipul Fecioarei, în care se adună
întreaga fericire dumnezeiască, îl arată pe arhanghelul Gavril și se pregătește să îi înalțe
Fecioarei o Rugăciune.
Cântul 33 Poetul contemplă misterul Sfintei Treimi și taina celor două firi ale lui Hristos.
O ultimă străfulgerare de lumină întunecă mintea poetului și pune capăt viziunii sale.
Cele 9 ceruri
Primul cer este cerul Lunii acolo unde se află cei care şi-au călcat siliţi jurămintele. Ele
încălcaseră legământul de a sluji doar spiritualului şi au căzut din nou în senzorial.
Al doilea cer este cel al lui Mercur. Mercur era încă, pentru teosofia veche grecească, acea
fiinţă care a acţionat în sensul ca vechiul atlant să se ridice la înţelegerea Eului. Primii atlanţi
încă nu aveau conştienţa Eului. Entitatea în al cărui semn stă personalitatea, este zeul Mercur,
Hermes. Omul ajunge la personalitate în timp ce cade în egoitate, în egoism. Aceasta ne-a
făcut, în acelaşi timp, oameni care năzuiesc după proprietate. De aceea Mercur este şi zeul
comercianţilor. Acolo în cerul lui Mercur unde lumina devine mai intensă datorită capacităţii
lui Dante de a vedea limpede; aici sînt cei cei care au fost tentaţi prea mult de faima lumească,
în detrimentul gloriei celeste.
Al treilea cer este cel al Venerei în care se află duhurile iubitoare, este cel care încheie
seria cerurilor afectate de lumea pămîntească, de lumea contingentului.
Trecînd de aceste trei cercuri, Dante se îndreaptă spre cerurile duhurilor perfecte, care sînt
deasupra oricăror influenţe spirituale.
Al patrulea cer al Soarelui. Pe Soare se întâmplă ceva foarte important. Pe Soare, lui
Dante îi este arătat caracterul propriu-zis al eternului; cum este înţeles acesta din urmă când
vieţuim o zi pe care o numim Ziua Judecăţii de Apoi. Ziua Judecăţii de Apoi schimbă
împrejurările. Aici ne întâmpină doi oameni: Toma d’Aquino şi regele Solomon. Toma
d’Aquino reprezintă viaţa în sensul creştinismului, al Noului Testament, iar regele Solomon
este învăţătorul Vechiului Testament. În acest cer sunt două cununi în prima cunună îl
întâlnește pe Toma d’Aquino iar în cea de a doua pe Bonaventura de Bagnorea
preamărește viața sfântului Dominic, dojenind apoi decadență ordinului franciscanilor.
Al cincelea cer al lui Marte, în care, așezate sub forma unei cruci luminoase, îi apar lui
Dante sufletele celor ce-au luptat pentru credința lui Hristos. Acolo îl întâlnește pe
Cacciaguida un strămoș al său care îi vorbește despre Florența de altădată, și la rugămintea lui
Dante îi prezice viitorul.
Pe Jupiter, al șaselea cer, Dante găseşte domnitorii care au făcut dreptate așezați în forma
acvilei imperiale.
În al șaptelea cer al lui Saturn unde pe o scară urcă și coboară sufletele contemplative.
Aici îl întâlnește pe Petru Damian stareț al mănăstirii Fonte Avellana.
În al optulea cer, cerul înstelat zodiacul, lui Dante i se înfățișează triumful lui Hristos. Un
soare strălucitor în mijlocul unui număr infinit de lumini care reprezintă sufletele
fericiților.Aici se întâlnește cu sf. Petru, Ioan, Iacob și Adam.
În cerul al nouălea cerul cristalin întâiul mobil. Aici Beatrice îl părăsește pe Dante,
reluându-și locul în cel de al treilea brâu. Lui Dante îi apare sf. Bernard, ultima sa călăuză.
Personaje
Agapit- papă între anii 535-536 e cel care l-a convins pe Iustinian să renunțe la erezia
monofizită (o teză scrisă de Eutihie călugăr din Constantinopol care susținea faptul că Isus are
o singură fire cea divină). „dar Agapit care-a purtat cununa/ prea-naltului pastor mi-a arătat/
credința dreaptă alungând minciuna.”
 Apollo- zeu al soarelui, al muzicii, al luminii. Este fiul lui Zeus și Leto mai are o soră
geamănă Artemis.1
Arhanghelul Gavril- cel care a vestit Mariei că a fost aleasă să-l nască pe Isus.
Beatrice- o călăuză a lui Dante în Paradis. Ea este iubita din tinerețe a lui Dante cu care nu
s-a căsătorit(deoarece ea s-a căsătorit cu altcineva și a murit la 24 de ani), dar i-a dedicat
versuri și a așezat-o în Paradis în opera Divina comedie.2
Bonaventura de Bagnorea- vestit autor de lucrări teologice numit doctor seraphicus a
făcut parte din ordinul franciscan
Cacciaguida- este un stămoș al lui Dante. El este cel care îi prezice viitorrul lui Dante și îl
îndeamnă să mărturisească adevărul despre cele văzute.
Carol Martel- fiul lui Carol al II-lea de Anjou născut în 1271 mort de tânăr în 1295. Dacă
ar fi trăit mai mult ar fi stăvilit multe rele pe care le-a făcut familia sa. Principele francez l-a
cunoscut pe Dante în 1293 la Florența. Carol era iubitor al artelor și protagonist al păcii.
Constantin cel mare- întemeietorul împeriului bizantin. E acuzat de Dante că ar fi fugit di
capitală și afăcut o donație papei care a fost începutul preocupărilor capului bisericii romane
pentru bunurile pământești. „Celălalt cu mine și cu legea-n lume / fugi-n Bizanț, lăsându-i
papii locul/ și astfel a ieșit rău din gânduri bune;/ el știe-acum că-n iad nu-l arde focul/ pentru
greșeli ce-a-nfăptuit din zel/ deși adus-au lumii nenorocul.”
Cunizza da Romano- soră a tiranului Ezzelino. Ea a fost căsătorită cu un senior al Veronei
Riccardo di San Bonifacio pe care l-a părăsit pentru a fugi. După ce puterea fraților ei a căzut
s-a retras la Florența unde probabil la bătânețe s-a pocăit.
David- „Cel ce străluce în pupilă,spuse,/ cântat-a Duhul sfânt cu a sa gură/ și chivotul din
loc în loc îl duse/ foloase trage din cântarea-i pură.”
Dionisie Areopagiutul.
Ezechia- „ Iar celălalt ce se-nșiră pe inel/ încununându-l, moartea neîndurată/ și-o amână
căindu-se cu zel;/el știe-acum că-n ceru-n judecată/ e neclintit chiar dac-o rugăciune/ din
astăzi mâine face de-i curată.”
Henric al VII-lea de Luxemburg – conte numit principe de către principii electori.
Împăratul Iustinian- împărat în Imperiul Roman de Răsărit care are reconstruit puterea
romană, el este autorul corpului de legi. A devenit rege în 527 și încoronat în 539. „Sânt
Iustinian și-am fost Cezar odată / din vrerea sfântă a dragostei dintâi/ am scos din legii ce-a
fost prisos și pată.”

1
https://greekgodsandgoddesses.net/gods/apollo/
2
http://bucurestifm.ro/2015/02/18/dante-si-beatrice-iubire-mai-presus-de-viata-si-de-moartea/
 Împărăteasa Constanța- fiică a regeui Ruggierro al II-lea al Siciliei. A fost mama lui
Frederic al II-lea. Ea a fos o călugăriță.
Jupiter-Stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul
Romei, Zeul Luminii și tatăl zeilor; are ca simboluri vulturul și fulgerul.3
Marte, Ares era în mitologia greacă zeul războiului. Se număra printre cei doisprezece
mari zei ai Olimpului şi era fiul lui Zeus şi al Herei.
Mercur- fiul lui Zeus și al nimfei Maia. E considerat cel mai puțin olimpian zeu. Este zeul
timpului al hoților numit și Hermes.4
Robert- e fratele lui Carol Martel născut în 1277 mort în 1342 a fost rege după tatăl său.
Născut zgârcit dintr-un tată generos.
Petru Damian- stareț al mănăstirii Fonte Avellana. Mai târziu a fost ales ca cardinal și
episcop al Ostiei și însărcinat, ca legat papal, cu multe misiuni.
Piccarda Donati- sora lui Forese și Corso Donati, ea era de o rară frumusețe. A devenit
călugăriță în 1212 la mănăstirea sfintei Clara. Corso a obligat-o să se căsătorească cu
Rosselino de la Tosa pentru a avea o alianță politică avantajoasă.5 Ea e în primul cer al Lunii,
unde sunt duhurile care au fost silite să își încalce jurământul de castitate.
Rifeu- apărătorul Troiei. „Au cine-ar crde-n lumea trecătoare/ că e Rifeu, Troianul zis, pe
unde a cincea falcă-n geana mea tresare?”
Romeo de Villaneuve- administrator al ultimului conte de Provenza care a fost alungat de
la curtea contelui pentru fidelitate și cinstea oferită.
Sfântul Bernard -abate al mănăstirii din Clairvaux. O ultimă călăuză a lui Dante.
Sfântul Dominic- întemeietor al ordinului călugăresc dominican care învăța lepădarea de
de toate bunurile pământești pentru al urma pe Cristos
Sfântul Francisc din Assisi – cel care a luptat pentru întoarcerea bisericii la simplitatea și
sărăcia primitiv creștină. El a întemeiat ordinul călugăresc franciscan pe care Toma d’Aquin îl
laudă. El este considerat un soare spiritual.
Sfântul Iacob- patriarh
Sfântul Petru- chefa- piatră. Apostol al Domnului Isus Cristos.
Sfântul Benedict- întemeietorul ordinului benedicțian și a mănăstirii Monte Cassino.
Toma D’Aquin- cel mai mare teolog al Evului Mediu. Cunoscut prin două opere capitale
Summa contra gentiles și Summa theologica. A fost supranumit și doctor angelicus. Afăcut
parte din ordinal călugăresc dominican.

3
https://roma-antica.weebly.com/zeii-romanilor.html
4
http://istoria.md/articol/377/Ares__zeul_Marte_
5
http://www.worldofdante.org/pop_up_query.php?dbid=P457&show=more
 Traian- a ajuns în Paradis din pricina rugăciunilor papei Grigorie I care s-a rugat pentru
iertarea necredinței împăratului. „cel mai aproape de-al meu cioc plătit-a /durerea ce-o rabdă
prin fiu vădana”
Venera- una din acele zeițe din antchitate despre care s-au scris numeroase legende care îi
oferă diferite origini. După unele zeița s-ar fi născut din spuma mării într-o scoică de perlă
lângă insula Cipru.
Wilhem al II-lea - rege al Siciliei un principe viteaz și generos. „Guglielmo fu, cel plâns
de cei ce-ndură/ că-i Carol viu și Federic la fel/ el știe-acum că-n ceruri pe măsură/ plătiți sunt
regii drepți și ca atare/ sclipește și mai vu a sa făptură.
Teme: lumina, spiritul care devine liber cu cât se apropie de Dumnezeu
 BIBLIOGRAFIE

https://www.esoterica.ro/2009/12/divina-comedie-ii/
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA097/GA97_CF02.html
http://www.academia.edu/30734829/Divina_comedie_rezumat_pe_capitole
https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/dante-divina_comedie1.pdf