Sparta a fost o societate războinică din Grecia antică, care a atins apogeul puterii sale

după ce a învins orașul rival, Atena, în Războiul Peloponezian. Succesele sale militare s-au
datorat unui antrenament de o duritate extremă la care erau supuși spartanii, cunoscut sub
numele Agoge.
Acesta avea la bază legislația elaborate de un legiuitor legendar, Licurg, despre care
istoricul antic Plutarh menționează că a scris-o pentru a face statul Sparta invincibil, iar pe
spartani de neînfrânt. Societatea spartană avea drept valoare centrală loialitatea față de stat și
serviciul militar, iar scopul principal al educației (obligatorie și uniformă) era acela de a
produce cetățeni-soldat.
Imediat după naștere nou-născuții erau supuși unui control fizic aprofundat, în fața
unui consiliu, copii bolnavi fiind aruncați într-o prăpastie, la poalele muntelui Taygetus.
Mamele aveau dreptul să își crească și educe băieții până la vârsta de 7 ani. Apoi
aceștia erau incluși într-un program riguros de educație în comun, în sistem centralizat, sub
supravegherea statului, ce viza formarea sentimentului datoriei, disciplinei și rezistenței.
Ei trăiau în tabere de pregătire militară până la vârsta de 30 de ani, fiind supuși unor
privațiuni fizice, mâncând doar atât cât să supraviețuiască, învățând să se exprime în cât mai
puține cuvinte (laconic), și antrenându-se zilnic, alături de ceilalți membri ai formațiunii din
care făceau parte. Detașamentele erau conduse de ireni, tineri din rândul lor, ce se distingeau
ca fiind ageri și autoritari.
Până la 10 ani copiii învățau să scrie și să citească, apoi instruirea era axată pe
educația fizică. Exercițiile includeau dansuri cu echipamentul și armele de luptă, lejeritatea
în mișcare fiind considerată cheia succesului unui războinic. De asemenea, ei depindeau
noțiuni de muzică militară, cântecele războinice și oboiul acompaniind întotdeauna armata
spartană.
Copii erau învățați inclusiv cum să fure mâncare pentru a supraviețui, deprindere utilă
în caz de război. Dacă erau prinși, erau sancționați nu pentru furt, ci pentru că au fost prinși.
Pedepse corporale severe, inclusiv biciuirea, erau aplicate de instructori în mod frecvent.
La 21 de ani, tinerii erau supuși unor teste de rezistență fizică, mânuire a armelor și
tactici militare, cei care le promovau rămânând în armată până la 60 de ani, când se putea
retrage pentru a trăi alături de familie. Cei care nu treceau testele nu erau considerați
cetățeni, fiind lipsiți de drepturi politice.
Sistemul de educație, aflat sub controlul strict al statului, asigura formarea unei
categorii speciale de cetățeni ce reprezentau temelia statalității spartane: soldați profesioniști,
disciplinați, care se supuneau ordinelor conducătorilor.
Și fetele primeau o instrucție militară, fără a avea însă duritatea din taberele dedicate
băieților. Se considera ca acestea trebuie să fie capabile să își apere cetatea atunci când
bărbații se aflau în campanii militare. De asemenea, se aprecia că numai femeile sănătoase
pot da naștere unor copii viguroși. Educația fizică a acestora includea alergări, marșuri, lupte
corp la corp, aruncarea discului și a suliței.