Brutus si republica

Cuprins

01 02
Marcus Brutus Republica Romana

03 04
Brutus, un tradator Rolul lui Brutus
 01
Marcus Brutus
Marcus Brutus
Marcus Junius Brutus Cæpio , născut în jurul anului 85 î.Hr. AD
 la Roma și a murit pe23 octombrie 42 î.Hr. J.-C.în Philippi , este
un senator roman , jurist și filosof al sfârșitului Republicii Romane ,
fiul Serviliei , amanta lui Iulius Caesar , căruia i-a dat ultima lovitură,
înjunghindu-l în15 martie 44 î.Hr. J.-C.
Brutus posedă atât imaginea trădătorului prin excelență, pentru
participarea sa la moartea dictatorului roman , care îl iertase pentru
aderarea la partidul lui Pompei , cât și a unui om virtuos, care a
preferat întotdeauna mântuirea Republicii decât a sa.
Plutarh pictează un portret tragic și virtuos al său, menționând că
„chiar și cei care îi doresc rău pentru ceea ce el a conjurat
împotriva lui Cezar, dacă s-a făcut ceva generos în întreaga
conspirație, atributul lui Brutus”.
Origine
Brutus pretinde ca descinde din Lucius Junius Brutus care, în -509 ,
după violul lui Lucretia , a răsturnat ultimul rege al Romei , 
Tarquin Superb , și, prin urmare, a fondat Republica Romană . Deși 
Plutarh a raportat și a aprobat această ascendență tradițională, el a
afirmat, de asemenea, o origine mai prozaică: după unii, ar veni dintr-o
„casă populară”, Junius Brutus neavând descendenți, pentru că el însuși
făcuse să-și piară copiii.
Tatăl său legitim era Marcus Junius Brutus, susținătorul lui Marius , și
mama sa Servilia Cæpionis , sora vitregă a lui Cato din Utica . S-a
născut în 85 î.Hr. și deține de la unchiul său, care l-a adoptat, al doilea 
nume al lui Cæpio . Contrar credinței populare și a unui zvon raportat de 
Plutarh , Brutus nu a fost niciodată adoptat de Iulius Cezar . Ipoteza că
el a fost fiul natural al lui Iulius Cezar, afirmată de Plutarh , este în
general respinsă de istoricii moderni. „Are succesiv un tată legitim și un
tată adoptiv precum și doi tătici vitregi al doilea jucând și el rolul de tată
adoptiv ” .
 02
Republica Romana
Republica Romană (din latină Res publica romana, „Lucrurile
publice ale Romei”) a fost organizarea de stat a Romei și a
teritoriilor sale în perioada cuprinsă între abolirea Regatului
Romei (510 î.Hr.)[2] și până la numirea lui Cezar ca dictator pe
viață în anul 44 î.Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr.,
anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul
de Augustus.
Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape
de coasta de vest a peninsulei Italia. Roma era situată pe
granița dintre teritoriul în care era vorbită limba latină, la sud
de Roma, și cel în care se vorbea limba etruscă, la nord de
Roma.
 Patricieni si plebei
Cetățenii din Roma erau împărțiți în patricieni și plebei. Aceste două clase se
moșteneau ancestral. Deși patricienii monopolizaseră toate oficiile politice și
probabil majoritatea averilor în Republica timpurie, au existat și plebei avuți,
menționați în diferite documente istorice. Pe de altă parte, multe familii de
patricieni și-au pierdut în decursul vremurilor atât bogăția cât și influența politică.
Clasificările aveau sens predominant în funcțiile religioase, unde multe dintre
posturile de preot erau sub restricția de a fi ocupate doar de patricieni.
Relația dintre plebei și patricieni s-a înăsprit. Plebeii doreau să aibă proprii
magistrați, dar au fost refuzați. Între anii 494-493 î.Hr., au refuzat să se mai
înroleze și s-au retras pe Aventin, sau pe Muntele sacru, pentru a clădi propria
lor comunitate În contextul nefavorabil, se acceptă înființarea tribunilor plebei,
ajungând la un număr de 10, care aveau influență numai în interiorul Romei,
participând la ședințele senatului, exprimându-și opoziția-dreptul de vot și își
apărau interesele, reprezentantul lor fiind sacră. Aveau drept de inițiativa
legislativă, iar tribunii plebei erau aleși de adunările plebei, apoi de comițiile
tributa. Tribunii aveau în subordine edilii și chestorii, asemenea consulilor.
 03
Brutus , un tradator
 Brutus se retrage în Creta, o mică provincie estică, în calitate de fost praetor. Se
părea că era finele carierei sale. În 44 însă se iscă un nou război civil, pentru că
apare în scenăOcatavian, fiul adoptiv al lui Caesar, care îsi raliază legiunile VII şi
VIII, precum şi două legiuni ale lui Antonius, Martia şi IIII Macedonica. Pentru
Brutus şi Cassius însemna o nouă şansă. Adunând o armată în est, nutreau
speranţa că vor elibera Roma de sub jugul lui Octavian care îl învinsese pe
Marcus Antonius, restaurând senatul. Oraşe precum Xanthus, care nu au trecut
imediat de partea lui Brutus, au fost imediat jefuite. Între timp, senatul este fortat
să ajungă la o înţelegere cu urmaşul lui Caesar:acesta primeşte consulatul pentru
anul 42. Încheie un tratat de pace cu Marcus Antonius, care încă mai controla
Hispania şi Gallia, dar în schimb compromisul cu ucigaşii lui Caesar este declarat
nul.
În 42 a.H.r Marcus Antonius şi Octavian travesrează Adriatica şi îi vânează pe
Brutus şi Cassius. În dopuă bătălii navale lângă Phillipi, la ţărmul nordic al Mării
Egee, cei doi sunt învinşi. Brutus se sinucide. Visul lui de a reda puterile
Senatului nu s-a împlinit, iar în curând republica nu va mai fi decât o amintire.
 04
Biografie si anexa
Biografie

● https://historia.ro/sectiune/portret/marcus-brutus-un-t
radator-cu-renume-581005.html
● https://ro.frwiki.wiki/wiki/Marcus_Junius_Brutus
● https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Roman
%C4%83#Adun%C4%83rile_romane
Anexa
Marcus Brutus Republica Romana
 Multumesc
pentru atentie!