Ion Marinescu, zis şi Jim, este personajul principal din romanul Cartea

nunţii de George Călinescu şi un personaj realist, tipic pentru categoria

socială a tineretului bucureştean dintre cele două războaie mondiale. Jim
reprezintă tipul tânărului modern şi monden al perioadei interbelice din
Bucureşti, care a călătorit în Europa şi s-a deprins să meargă la
cinematograf, la gale de box, la bar, să vorbească la telefon şi să conducă
autoturismul.
El îndeplineşte, în unele secvenţe narative, rolul de personaj-martor,
deoarece prin ochii săi cititorul / naratarul ia cunoştinţă de aspectul unei
case ori de înfăţişarea unor personaje. Tânărul este prezent în roman şi în
ipostaza de personaj-actor, despre care naratorul obiectiv şi omniscient ştie
ce gândeşte, ce planuri are, ce sentimente îl frământă: „Câtăva vreme Jim
stătu tulburat de satisfacţia îndrăznelii, de ruşine şi de frică. Îi era teamă de
vulgaritatea unui scandal, dar privirea blândă, rătăcită a fugarei
(Vera)căreia o uşoară îmbujorare îi ştersese aerul îndrăzneţ, îl linişti şi-l
înduioşa”.
Jim este caracterizat direct de către alte personaje: tanti Fira îl consideră
inteligent şi frumos („Deştept eşti, Jim! […] Frumos eşti, Jim!”), trăsături pe
care şi Vera le admiră cu entuziasm la soţul său („Ce frumos e – se gândea
ea sincer – ce puternic, ce liniştit e şi ce privire ageră are!”). De altfel,
tânărul este singurul personaj al romanului care nu beneficiază de un
portret fizic amănunţit, trăsăturile sale fiind accentuate prin câteva
elemente ce sugerează virilitatea, apt pentru procreare, în contradicţie cu
sterilitatea locatarilor din casa cu molii, în special cu Silivestru. Pentru
ilustrarea acestor caracteristici, naratorul obiectiv relatează senzaţiile şi
percepţiile Verei, îndrăgostită până peste cap de soţul ei, căruia „îi pipăi cu
degetele bicepşii braţelor, se miră că degetele lui erau aşa de fibroase şi
de păroase, mai ales se entuziasma de marele volum al pieptului lui Jim,
pe care acesta intenţionat îl umfla”.
Simţul umorului, firea veselă şi deschisă sunt alte trăsături care reies,
indirect, din atitudinile şi vorbele acestui tânăr cu mult şarm. De pildă,
atunci când o sună pe Dora, pentru prima oară după ce s-a întors de la
Paris, vorbeşte ca spicheriţa de la postul de radio, transmiţând „salutări de
la Jim prin doză electromagnetică!”. Medy, care avea „cozi mari, negre,
strâns împletite”, răsucite în jurul capului ca o „calotă”, se amuză atunci
când Jim o persiflează în stilul colocvial al tinereţii: „Până când ai de gând
să pastişezi (a imita în mod servil) pe mama lui Ştefan cel Mare? Când ai
să renunţi la comerţul de frânghii?”.
Jim Marinescu are o personalitate puternică, socoteşte că numai el este în
măsură să decidă cum să-şi construiască viaţa, cu cine să se însoare şi
cum să-şi întemeieze o familie, datoria lui fiind numai aceea de a înştiinţa
rudele: „Ce folos ar fi fost să ştii dinainte ceea ce în niciun caz nu poţi
împiedica dacă vreau eu? Te informez numai, ca să fii în curent cu starea
mea civilă, să nu cumva să uit! […] Am întrebat-o numai pe ea (pe Vera)şi
apoi am comunicat hotărârea părinţilor, cum fac şi aci, aşa ca o curiozitate
care poate să vă intereseze! Prin urmare, s-a terminat!”.
Delicat şi tandru, proaspătul soţ se poartă ca un bărbat adevărat, grijuliu şi
ocrotitorcu femeia iubită, aşa cum observă naratorul omniscient: „Jim, care
nu putuse aţipi din cauza emoţiilor şi gândurilor ce-l năvăleau, făcu o
mişcare precaută să se aşeze mai confortabil în pat, fără să deştepte pe
Vera, care dormea cu obrazul lângă pieptul lui. O privi lung şi ocrotitor,
trăgându-i uşor cu mâna plapuma peste umărul dezgolit”.
Romanul Cartea nunţii ilustrează, prin contrast, obiceiuri, mentalităţi, scene
din lumea învechită şi sufocantă reprezentată de locatarii „casei cu molii” şi
activităţile pline de energie şi vitalitate ale tinerei generaţii, simbolizate, în
principal, prin Jim, Bobby, Vera şi celelalte personaje aflate la începutul
vieţii.