GULAG a fost o ramură a poliției interne și serviciilor de securitate

sovietice care controla sistemul penal al lagărelor de muncă forțată și a

închisorilor și lagărelor de detenție și de tranzit asociate. Cum aceste lagăre
găzduiau criminali de toate tipurile, sistemul Gulag-ului a devenit cunoscut ca
un loc pentru deținuții politici și ca un mecanism de represiune a opoziției
politice în Uniunea Sovietică.
Amplasarea de către autoritățile sovietice a instituțiilor punitive din sistemul
gulag în locuri izolate, pe vastele și firav populatele întinderi ale Siberiei, este,
astfel, o moștenire a exilului forțat din epoca țaristă, în acea perioadă exilul
putând fi provocat de variate delicte, dintre care unele puteau fi chiar și
încălcări minore ale legilor sau doar a cutumelor, precum era cazul cu inhalarea
tutunului sau ghicitul. O lege țaristă din 1746 prevedea că dacă un individ era
considerat de comunitatea în care trăia o influență nefastă, fără a trece printr-
un proces și fără o procedură de condamnare, acestuia i se confisca
proprietatea și era exilat, sistemul fiind folosit și pentru pedepsirea
oponenților politici ai regimului sau disidenților religioși.
Alături de acești exilați pe motive extrajudiciare, existau, firește, în
sistemul carceral țarist (Dostoievski și-a numit un roman despre brutalul sistem
carceral siberian "Amintiri Din Casa Morților") din Siberia și exilați pe motive
politice care fuseseră condamnați în curți de judecată: unii dintre acești
deținuți politici au fost, de exemplu, "decembriștii" care au scăpat de pedeapsa
capitală. O altă categorie de indivizi din sistemul penitenciar siberian al Rusiei
presovietice este și aceea a "colonilor consemnați". Acești deținuți erau
obligați în exil siberian fără a fi închiși într-o pușcărie, o dată ce ajungeau la
locul consemnat în sentință.
Violența, foamea și elementele potrivnice ale naturii erau motivele
principale pentru rata înaltă a mortalității din Gulag, care atingea până la 80%
din efectiv în primele luni de la deschiderea multor lagăre. Tăiatul de copaci și
mineritul erau cele mai obișnuite activități dar și cele mai dure. În minele din
Gulag, norma unei persoane putea fi de 13 tone de minereu pe zi. Nerealizarea
acestei cote atrăgea după sine micșorarea rației de hrană.
În ciuda climei aspre, prizonierii nu erau aproape niciodată îmbrăcați și
hrăniți corespunzător, nu beneficiau de îngrijire medicală, nu li se oferea nici
un mijloc de combatere a lipsei de vitamine. Valoarea nutritivă a rației zilnice
de hrană varia în jurul cifrei de 1.200 calorii, cea mai mare parte obținute din
pâine de proastă calitate.
 Neîndeplinirea normelor zilnice de muncă sau refuzul de a ieși la muncă se
pedepsea cu carceră, tortură sau împușcare. Ca în mai toate lagărele
comuniste, erau încurajate denunțul, demascarea intelectualilor și burghezilor
„politici” de către deținuții de drept comun „cozi de topor” rasplătite cu
mâncare în plus sau comutarea pedepsei.
Alături de categoriile obișnuite de lagăre care practicau munca fizică grea și
de închisorile de diferite categorii, au mai existat de asemenea alte forme de
încarcerare:
1. formă unică a lagărelor de muncă denumite șarașka erau de fapt
laboratoare secrete de cercetare, unde oameni de știința condamnați și
întemnițați dezvoltau neștiuți de nimeni noi tehnologii și de asemenea
făceau și cercetare fundamentală.
2. Psihușca, tratamentul medical forțat în închisoare psihiatrică a fost
folosit în locul lagărelor, pentru izolarea și ruinarea psihică a prizonierilor
politici.
3. lagărele speciale sau zonele pentru copii, pentru invalizi (în Spassk), și
pentru mame cu copii. Aceste categorii erau socotite că nu produc nici
un venit folositor și erau deseori ținta unor noi abuzuri.
4. Lagăre pentru "nevestele trădătorilor patriei " (era o categorie specială
de reprimați: "Membru al familiei trădătorului de patrie"