Ion

de Liviu Rebreanu

-caracterizare-

Gândit îndelung și redactat pe durata a patru ani de zile, romanul Ion a apărut în 1920, fiind bine primit și ulterior
considerat drept „o capodoperă a genului și primul roman românesc într-adevăr desăvârșit” (Șerban Cioculescu). Ca
orice roman realist-obiectiv, Ion prezinta un spatiu epic real, surprinde realitatea sub toate aspectele-social, politic,
familial, urmareste o actiune complexa, introduce personaje tipice, toate acestea contribuind la crearea impresiei de
verosimil.

Tema abordata in roman este una cu traditie in literatura romaneasca. Rebreanu surprinde satul transilvanean la
inceputul secolului al XX-lea, cu cele doua mari probleme ale sale:cea sociala si cea nationala. Temei rurale i se
asociaza insa si tema iubirii, adaptata la realitatile dintr un anumit moment istoric. Atât planurile principale, cât și
cele secundare ale acțiunii scot în evidență o mulțime de „suflete mediocre, în luptă cu drame peste puterile lor”
(George Călinescu). Dintre acestea, se remarcă cu precădere personalitatea lui Ion Pop al Glanetașului, personaj
complex, sfâșiat între pasiunea pentru pământ și dragostea pentru frumoasa, dar săraca, Florica, nereusind sa impace
cele doua chemari antagonice.

Ion este personajul principal al operei deoarece participă la toate momentele acțiunii, atenția autorului este
îndreptată asupra sa iar toate celelalte personaje se comportă în funcție de comportamentul său. Este un personaj
eponim, deoarece numele său este chiar titlul romanului, evidențiindu-se astfel din start ponderea mare pe care acest
personaj o are în desfășurarea acțiunii, dar și judecata de valoare pe care i-o atribuie autorul, încă de la început.
Eroul romanului este tipic pentru lumea careia ii apartine. Si numele sau, atat de comun, devine un simbol, sugerat
chiar de autor “Ion simbolizeaza pasiunea taranului roman pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si
moare.”

Judecat diferit de critici ( Lovinescu il considera “o figura simbolica, mai mare decat natura”, in timp ce Calinescu il
vede drept “o bruta”), Ion este, cu siguranta, un personaj complex, contradictoriu, “sufletul lui avand destule cute
ascunse, greu de sondat” (Constantin Ciopraga). Patima ancestrala pentru pamant, dublata de dragostea pentru
Florica, cea mai frumoasa fata din sat, dar si foarte saraca, il conduce in cele din urma la un sfarsit tragic.

Dandu-si seama ca “Dragostea nu ajunge in viata. Dragostea e numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia.”,
flacaul o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu. Intra in posesia pamantului atat de dorit, dar constientizeaza, prea
tarziu, ca fara a trai alaturi de femeia iubita, nu poate fi pe deplin implinit, dupa cum marturiseste:”Ce folos de
pamanturi daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau!”.Ion devine astfel un erou tragic, pus in situatia de a alege intre
doua aspiratii la fel de necesare implinirii sale. Asadar, prima parte a romanului insita asupra relatiei protagonistului
cu pamantul, care “are un glas pe care taranul il aude si il intelege”, dupa cum afirma Rebreanu in discursul de
receptive la Academia Romana, intitulat nu intamplator “Lauda taranului roman”. Cea de a doua parte urmareste
framantarile datorate iubirii neimplinite, evident fiind instinctul de posesiune foarte puternic, mai intai fata de
pamant, apoi fata de femeia iubita.

In conturarea portretului protagonistului sunt utilizate atat caracterizarea directa, cat si cea indirecta. Trasaturi de
ordin fizic sau moral sunt mentionate de catre narator (“ochi negri, lucitori”, “iute si harnic”, “mai destept decat toti
flacaii” etc.) sau de catre alte personaje( Vasile Baciu, Ana, preotul, invatatorul, Titu Herdelea). Sugestive sunt
amanuntele de fizionomie care completeaza portretul moral (“avea intiparite pe fata rautate si incapatanare”, “ranjet
rautacios”). Mult mai importante sunt insa faptele, comportamentul, gesturile, relatiile cu alte personaje ce
contribuie la evidentierea calitatilor si defectelor lui Ion. Acesta devine astfel un erou tipic, influentat decisiv de
mediul de viata, de realitatile concrete ale satului transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea.
 -caracterizarea Anei-

Tipologic, Ana intruchipeaza destinul femeii din mediu rural, dupa consideratia lui George Calinescu, “femeia
reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii”. Fata instaritului Vasile Baciu, pare nascuta sub
semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice .

Autorul o surprinde in mai multe ipostaze care ii contureaza treptat profilul moral: cea de tanara femeie, indragostita
de Ion, caruia ii incredinteaza viata, crezand ca iubirea este cea care o va salva de suferinta pe care a indurat-o pana
atunci, desi sotul sau o umileste in repetate randuri si ii arunca vorbe grele. Intreaga existenta a Anei este guvernata
de iubire si blandete, virtuti care intregesc un portret moral superior. Ea este harnica, supusa, rusinoasa, prototipul
femeii de la tara. Din punct de vedere fizic, Ana este vazuta de Ion fiind “slabuta” si “uritica”, mai ales in
comparatie cu Florica care avea “obraji fragezi ca piersica” si “ ochii albastri ca cerul de primavara “. Lui George
Bulbuc, cel caruia i-a fost promisa Ana initial, nu i se pare “cine stie ce frumusete”, dar nici urata, ea avand fata
lunguiata, arsa de soare, cu o intiparire de suferinte.

Firava si fara personalitate, covarsita de cuvintele si gesturile frumoase ale lui Ion, Ana devine o victima usoara a
flacaului interesat numai de zestrea sa. Fiind lipsita de dragostea parinteasca, orfana de mama si cu un tata cazut in
patima alcoolului, sufletul ei trist cauta o dragoste profunda menita sa o salveze de suferinta ce i a fost menita. Isi
infrunta tatal, acceptand umilinta pe care i-a creat-o, dar lipsa de afectiune si brutalitatea cu care o trateaza sotul ei o
distruge total, adesea zicandu si ca viata sa nu are rost fara el.

In numele dragostei, Ana devine victima tragica a violentelor cand ale tatalui, cand ale sotului. Autorul pune in
lumina, cu mult realism, conditia de inferioritate a femeii, date fiind prejudecatile de care era stapanita societatea
vremii. Gestul disperat de a se sinucide survine in urma disparitiei oricarei urme de suport moral, sufletul Anei
devenind pustiu.
Intruchipare a durerii nesfarsite, fiind injosita si tratata ca pe un obiect de negociere, Ana este reprezentativa pentru
conditia femeii din satul romanesc, intr-un moment social-istoric bine determinat.