Șoldău Cristina, CON2002 G

Caracterizarea personajului ION, de LIVIU REBREANU

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Austro-Ungaria – d. 1

septembrie 1944, Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș, România) a fost un prozator și
dramaturg român, membru titular al Academiei Române. Este considerat, în tradiția critică
românească, întemeietorul romanului modern în literatura română și unul dintre cei mai mari
scriitori români din secolul al XX-lea. Romanele sale cele mai cunoscute, Ion și Răscoala,
reprezintă o amplă frescă a vieții rurale dinainte de Primul Război Mondial.
Titlul este în directă relație cu conținutul, anticipează tema și arată importanța
personajului protagonist, Ion. Substantivul propriu “Ion”, reprezintă un nume generic, extrem de
popular în spațiul tradițional românesc. Totodată este un personaj înzestrat atât cu calități cât și
cu defecte, reprezentativ pentru tipologia țăranului român care iși dorește să aibă pământ.
Ion Pop al Glanetasului, personajul principal si eponim (care da numele operei -n.n.) din
romanul "Ion" al lui Rebreanu, este unul de referinta in literatura romana, concentrandtragica
istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Desi taran, care s-ar
inscrie ca personaj, mai degraba, in curentul traditionalismului, Ion este insa, mai ales,
unpersonaj modern si "rotund" prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se
manifesta patimas si prin analiza psihologica de intro spectare a caracterului. De altfel, structura
epica a romanului organizataindoua parti - "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" - reflecta
patimile conflictuale: pamantul siiubirea.
Ion este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii legate vital depamantul
care-i asigura existenta si respectul colectivitatii, realizat prin formula artistica abasoreliefului.
Ca personaj modern, protagonistul este puternic individualizat prin complexitateacaracteriala
(personaj "rotund"), prin folosirea metodelor neobisnuite de a intra in posesiapamanrurilor lui
Vasile Baciu, prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si previzibiltotodata.Portretul
moral este construit din trasaturi contradictorii si complexe, ce reies, indirect,din
comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile framantarile patimase
aleprotagonistului care-i si determina destinul.
Caracterizat direct de catre naratorul obiectiv, Ion este "iute si harnic ca ma-sa",chipes,
voinic, dar sarac, din care cauza flacaul simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii"satului ca
Vasile Baciu. Cand acest personaj il caracterizeaza direct, spunandu-i "fleandura,sarantoc, hot si
talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. Orgolios peste masura, el
sufera cumplit atunci cand prcotul Belciug il dojeneste in biserica, mai ales catot satul este
martor la aceasta umilinta.
Din punct de vedere social, Ion reprezinta un flacau impatimit de pamant, din satul
Pripas, fiul lui Alexandru Pop, zis și „Glanetașu”, un țăran sărac. Dorește să depășeasca această
condiție și să ajungă în rândul “bocotanilor”. Lucru care poate fi îndeplinit doar după ce scapă de
sărăcie și câștigă respectul celorlalți săteni.
Din punct de vedere psihologic, personalitatea lui Ion este subordonată dorinței
coplesitoare de a avea cât mai mult pământ. Este perseverent, cu o voință puternică, cea mai
mare slăbiciune a sa este reprezentată de iubirea față de Florica, care devine nevasta lui George
Bulbuc. Una dintre calitățile sale principale, hărnicia, este datorată iubirii sale pentru pământ,
care degradează în defect.
 Șoldău Cristina, CON2002 G

Din punct de vedere moral, Ion cunoaște un proces de dezumanizare treptată, seducând-o
pe Ana, fata lui Vasile Baciu, un țăran bogat. Acesta își îndeplinește planul imoral și o ia pe ana
drept nevastă doar pentru a pune mâna pe pământurile tatălui său. Răutatatea față de Ana după
căsătorie o va face să se sinucidă, Ion lipsit de empatie, este indiferent.
Perseverența acestuia în scopul obținerii de pământ este evidențiată în mai multe episoade
și secvențe ale romanului. Un episod semnificativ, în evidențierea acestei trăsături, este acela al
horei duminicale, din primul capitol al romanului. Ion o iubește pe Florica, dar o curtează pe Ana
lui Vasile Baciu. Florica este frumoasă, dar mai săracă decât el. Ana este urâțică, dar e fata unui
“bocotan”. Vasile, tatăl Anei, nu îl vrea pe Ion drept ginere, planul său fiind a-și mărita fata cu
George Bulbuc. Lui George îi plăcea de Ana, care i-a fost promisă drept nevastă. Consideră că se
potrivește cu ea, deoarece niciunul dintre ei nu este frumos, dar ea este “fată cu stare”, iar el
fecior “de bocotan”.
Din capitolul IX intitulat “Sărutarea” este, poate, cel mai relevant din tot romanul.
Perseverența lui Ion a dat roade, iar Ion și-a îndeplinit visul pentru care a sacrificat atât de multe:
acela de a avea “pământ mult, cât mai mult”. Ion, îmbrăcat în straie de sărbătoare, merge să vadă
lotul cel mai mare dintre terenurile dobândite de la socrul său. Acesta compară pământul cu o
“fată frumoasă”, ceea ce ilustrează intensitatea sentimentelor lui Ion. Pământul a devenit pentru
Ion precum o „iubită”. Gestul îngenuncherii și al sărutării pământului costituie o scenă
reprezentativă pentru personajul Ion, dar și pentru întregul roman: “fără să-și dea seama, se lasă
în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate pe pământul ud”.
Un conflict exterior puternic evidențiat în acest roman, este acela dintre Vasile Baciu și
Ion Pop al Glanetașului. Conflictul debutează la hora duminicală, din primul capitol al
romanului. Ion o curtează pe Ana, fata lui Vasile Baciu, si o ia la joc. Vasile nu îl dorește pe Ion
ca ginere, jignindu-l de față cu sătenii din Pripas, fapt ce stârnește mânia flăcăului, dar și dorința
lui de răzbunare. Ion o seduce pe Ana și o lasă însărcinată, cu intenția de a dobândi astfel averea
lui Vasile Baciu. Conflictul se atenuează odată cu cedarea pământurilor de către Vasile în
favoarea lui Ion, însă, după moartea lui Ion, acestea revin bisericii, conform unei declarații
semnate la îndemnul preotului Belciug.
Rebreanu nu e neaparat un moralist, precum Slavici. Sfarsitul lui Ion e veridic, firesc,
petrecut in linia evolutiei personajului care si-a pierdut treptat omenescul, degradandu-se
moral si intrand in seria atat de larga, de altfel, a parvenitilor literaturii universale.