Relația dintre două personaje

Ion de Liviu Rebreanu

Apărut în 1920, „Ion” , de Liviu Rebreanu, marchează o dată importantă, fiind

primul roman realist românesc de valoare , din perioada interbelică.
În ceea ce privește tema, „Ion” este o monografie a realității satului Pripas,
un sat din Ardeal, la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat
de lupta pentru avere, într-o lume în care statutul social se stabilea în funcție de
pământ, fapt ce justifică, până într-un punct, acțiunile protagonistului. Această
temă este completată de cea a iubirii și de cea a destinului.
Subiectul nu este complicat, acțiunea mergând pe trei planuri narative
principale. Primul plan urmărește viața țăranului sărac, Ion Pop al Glanetașului ,
care se consumă între iubire și patimă pentru pământ. Al doilea plan urmărește
viața familiilor Herdelea și Belciug, învățătorul și preotul satului. Liviu
Rebreanu folosește tehnica planurilor paralele, prin care prezintă viața țărănimii,
dar și a intelectualității rurale. Al treilea plan este al comunității. Dincolo de
destinele individuale, romanul prezintă aspecte ale satului românesc tradițional.
Conflictul central al romanului este lupta pentru pământ în satul tradițional,
unde averea condiționează locul în comunitate. Relevantă este secvența narativă
din care reiese faptul că lipsa pământului echivalează cu lipsa demnității umane,
prin atitudinea lui Alexandru Glanetașu ( tatăl lui Ion),care „trage cu urechea”
la vorbele bogătașilor, „ca un câine la ușa bucătăriei”. Aceasta este drama lui
Ion, țăran sărac, dar mândru și conștient de calitățile sale,care nu își poate
accepta condiția și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și
averea Anei.
Conflictul exterior,social, între Ion Pop al Glanetașului și Vasile Baciu, este
dublat de conflictul interior, între „glasul pământului” și „glasul iubirii”.
Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi și de un conflict tragic, între țăran și
pământ. Destinul personajului principal este marcat de relația lui cu pământul pe
care îl dorește obsesiv. Impresionantă este scena în care Ion sărută pământul „ca
pe o ibovnică”.
Protagonistul o va lasa pe Ana însărcinată făcând-o de rușinea satului și
obligându-i tatăl, bogătașul satului Vasile Baciu, să i-o dea de soție. După nuntă,
fata este îndepărtată. Ana este alungată de soț, bătută de tată, ignorată de familie,
de aceea va găsi o soluție extremă situației, spânzurându-se. Văzându-se cu
pământul dorit, Ion se întoarce acum la Florica, între timp căsătorită cu George
Bulbuc.. Acesta îl va prinde, într-o seară, pe Ion, la fereastra soției sale și îl va
ucide cu sânge rece, lovindu-l cu sapa în cap și făcându-l să plătească cu viața
încălcarea legilor morale. Scena finală, când Ion Pop al Glanetașului
conștientizează că moare „ca un câine”, este sugestivă, comparația putând fi
extinsă asupra existenței sale dominate de instincte.
Ion Pop al Glanetașului este personajul principal al romanului, un țăran sărac,
care se confruntă cu nedreptatea socială, înțelegând că toate calitățile sale nu
sunt suficiente pentru a-i schimba statutul social. De unde și conflictele care îi
vor marca destinul. Acesta simte dureros prăpastia dintre el și bogații satului. În
scena de la horă, din primul capitol ( „Începutul”), Ion o vede pe Florica „mai
frumoasă ca oricând”, dar o urmărește pe Florica cu ceva straniu în privire, „de
un vicleșug neprefăcut”, ea fiind fata pe care o va invita la dans. Se evidențiază
clar alegerea făcută și „ glasul” pe care îl aude. Cele două femei, conturate
antitetic și complementar, reprezintă cele două obsesii ale protagonistului:
pământul și iubirea.
Ana este, în roman, un personaj cu un destin emblematic. Este o fată bogată, dar
fără noroc, naivă, lipsită de iubirea părintească, o victimă a arivistului Ion. Așa
cum s-a desprins din subiectul romanului, fata exprimă cel mai bine statutul
femeii în societatea românească de la începutul secolului al XX-lea: „două
brațe de muncă, o zestre și o producătoare de copii” ( George Călinescu).
Din punct de vedere social, Ion și Ana se situează la polii opuși ai ierarhiei. Ion
este sărac, iar Ana provine dintr-o familie înstărită. În plus, cei doi par să refacă
destinul părinților lor. Alexandru Glanetașu s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu
zestre, dar a risipit averea pe băutură. Vasile Baciu a făcut același lucru, dar a
sporit averea soției care,între timp, a murit.
Dimensiunea psihologică a personajelor le relevă slăbiciunile, cu atât mai
mult, cu cât comportamentul lor este dictat de obsesii : Ion este obsedat de
pământ, iar Ana dorește să obțina cu orice preț afecțiunea bărbatului.
Protagonistul intuiește slăbiciunea fetei și o manipulează pentru a-și atinge
scopul.
Relația dintre Ion și Ana poate fi urmărită încă de la horă, scena fiind plasată
în expozițiunea romanului. Cei doi se retrag la umbra unui nuc pentru a putea sta
de vorbă. Aflat față în față cu Ana, Ion nu îi surprinde privirea, uitându-se doar
„la buzele ei subțiri, care se mișcau ușor”. Naratorul omniscient recurge la stilul
indirect liber, pentru a dezvălui gândurile protagonistului: „Nu-i fusese
niciodată dragă Ana și nici acum nu știa bine dacă-i este.” În minte îi vine doar
imaginea Floricăi.
Episodul narativ al nunții lui Ion cu Ana reflectă, de asemenea, relația dintre
cele două personaje, evenimentul fiind filtrat prin conștiința mirilor. Fata pare să
fi uitat de rușinea și de bătăile îndurate, rostind numele soțului ca în fața
împlinirii unui vis. Dar când îl vede pe acesta foarte apropiat de Florica,
„tresare ca mușcată de viperă”. Pe de altă parte, Ion pare să conștientizeze,
pentru prima oară, că o dată cu pământurile lui Vasile Baciu, trebuie să o ia de
nevastă pe Ana.
Modalitățile de caracterizare ale celor două personaje sunt atât directe, cât și
indirecte. Personajul Ion este construit prin tehnica modernă a perspectivelor
multiple, astfel încât personalitatea sa se reflectă în mod diferit în conștiința
celorlalte personaje. Vasilșe Baciu îl numește „fleandură”, „hoț” și „tâlhar”,
doamna Herdelea îl consideră „un flăcău cumsecade și harnic”. Relația cu Ana
devine un adevărat mijloc de caracterizare. Comportamentul protagosnistului
față de cea pe care o va lua de nevastă se modifica: este binevoitor, la început, ca
mai apoi să treacă la gesturi brutale și, în final, să o trateze cu indiferență.
Cuprinsă de vinovăție, rușine și dezgust, femeia găsește în sinucidere singura
soluție de ieșire din suferință. La înmormântare, Ion și Vasile Baciu
îngenunchează de o parte și de alta a coșciugului „ca doi vinovați”.
Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat
viziunea tradiţională privind relaţia omului în raport cu destinul.Omul simplu
crede într-un destin prestabilit, iar încercarea de a-i forţa limitele, de a le depăşi,
are consecinţe tragice. De fapt, ambii sunt victimele acestui destin implacabil, pe
care nu îl pot schimba.