Ion

de Liviu Rebreanu
-relatia dintre doua personaje–
Liviu Rebreanu se inscrie ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori pe care
Transilvania i-a dat literaturii romane in prima jumatate a secolului al 20-lea. Nuvelist,
dramaturg, romancier, publicist, Liviu Rebreanu se afla in fruntea romancierilor romani
din perioada interbelica, precum Camil Petrescu, George Calinescu, Mircea Eliade,
Hortensia Papadat-Bengescu si alaturi de reprezenti de seama ai romanului din
literatura universala: Tolstoi, Balzac, Standhal, Zola, Dostoievschi, Proust. Romanul sau
se inscrie in linia traditiei realiste, reprezentate de romanul lui Nicolae Filimon si Duiliu
Zamfirescu, proza lui Slavici, Creanga, Agarbiceanu si Sadoveanu.
Intemeietorul romanului romanesc modern, a carui opera se caracterizeaza printr-o
diversitate tematica, a surprins in scrierile sale, o multitudine de aspecte umane, reusind
sa prezinte viata in complexitatea ei sociala si psihologica. Acesta este autorul primului
roman obiectiv din literatura romana, ”Ion” , si a primului roman de analiza psihologica
din proza romaneasca ”Padurea spanzuratilor”. Originalitatea si modernitatea
romanului rebrenian rezultat din insasi viziunea artistica a scriitorului, care exprima un
crez artistic realist. Prin Rebreanu, literatura noastra creeaza primul ei romancier
obiectiv, atras de marile miscari ale vietii multimilor anonime. Este fondatorul prozei
romanesti moderne, prin preocuparea pentru social si psihologic, fiind considerat
”romancierul cel mai viguros, cel mai natural si cel mai captivant”.
Astfel, opera literara ”Ion”, aparuta in anul 1920, constituie o data istorica, am putea
spune, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”, fiind ”prima creatie
obiectiva din literatura noastra”.(Eugen Lovinescu) Acesta este un roman, o specie epica
in proza, de cea mai mare dimensiune, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe
planuri narative, cu personaje numeroase, amplu caracterizate si prin intermediul carora
se construieste o imagine cuprinzatoare asupra existentei omenesti.
”Personajele seamana aici cu niste masive forte ale naturii." (Nicolae Manolescu). In
romanul de creatie, eroii sunt produsul mediului social in care traiesc, evocand conditii
generale ale vietii si aspiratiile unor generatii ale vremii. Destinul lor este strans legat de
viata satului transilvanean de la inceputul secolului al 20-lea, reprezentativa pentru
viziunea despre lume a autorului fiind relatia dintre Ion si Ana, urmarita pe tot parcursul
operei.
 Statutul iniţial al celor două personaje ale căror destine se intersectează, îi aşază la
polii opuşi ai ierarhiei sociale: Ana este fiica celui mai bogat om din sat, iar Ion este un
ţăran harnic, dar sărac, însă dornic de a obţine avere. Pentru Ion, instinctul posesiunii
este puternic, setea de pământ îl stăpâneşte, între el şi pământ existând o legătură
organică, sugerată în secvenţa: ,,Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l….(:..)Iubirea pământului l-a stăpânit de mic
copil.Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimaşă:
trebuie să aibă mult pământ, trebuie! De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o
mamă”.

Pe de altă parte, instinctul de proprietate este în relaţie de opoziţie cu cel erotic. Ion,
cel care iubeşte pământul mai mult decât pe o mamă, iubeşte în acelaşi timp, o fată fără
pământ, pe Florica. De aici drama personajului care nu poate alege , ci se supune
destinului, urmându-şi ambiţiile . La polul opus se află Ana, o fata uratica si slaba ,dar
care avea ”locuri si case si vite multe” ,personaj ce ilustrează cel mai clar tipologia
victimei: îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur, lipsită de afecţiunea
maternă şi de orice formă de comunicare, Ana i se oferă lui Ion căutând la el afecţiunea
de care a fost lipsită. Naivă şi supusă autorităţii masculine, ea nu poate fi decât o victimă
într-o lume condusă după legi patriarhale.

Statuturile psihologice ale celor doi sunt, de asemenea, antitetice: Ana e cea
manipulată, iar Ion manipulatorul. Din dorinţa de a-l putea forţa pe Vasile Baciu să i-o
dea pe Ana, dar şi pământurile, Ion urmează conştient un plan de seducere a Anei, în
urma căruia fata rămâne însărcinată. După ce Vasile Baciu află cine este tatăl copilului,
Ana devine obiectul răzbunării celor doi bărbaţi. Paralel cu evoluţia conflictului dintre
cei doi bărbaţi, Ana devine fascinată de moarte, găsind-o ca unică soluţie salvatoare. În
momentul în care Savista îi spune despre relaţia dintre Ion şi Florica, Ana realizează că
toate sacrificiile ei au fost inutile şi că nici măcar copilul nu-l poate face pe Ion să o
iubească, în consecinţă se spânzură. În schimb, Ion e consecvent în urmărirea planului
său şi, după seducerea Anei, ignoră suferinţa acesteia din cauza bătăilor şi a umilinţelor
tatălui ei. În inconştienţa lui sinceră, după obţinerea pământurilor, el caută să refacă
relaţiile cu Florica, femeia pe care o iubeşte.

Din perspectivă morală, cele două personaje sunt victimele unor destine imanente,
manipulaţi de două dorinţe diferite: Ion de dorinţa de a obţine pământ, iar Ana de
dorinţa de a obţine afecţiune. Ei sunt vinovaţi că încalcă legile nescrise conform cărora
destinul nu poate fi schimbat, individul nu îşi poate depăşi condiţia. ”. Prin stil indirect
liber, sunt exprimate parerile Anei despre Ion, la inceput de relatie: ”Ionica, norocul
meu”, dar si cu putin inainte de a-si lua viata. Il considera un om insensibil, prefacut,
care a pandit-o ca un animal de prada, profitand de iubirea ei : ”A inselat-o de cum s-a
apropiat de ea. I-a simtit slabiciunea si a urmarit-o ca un lup hain... Prefacatoria a fost
dulceata, precum si imbratisarea lui cea dintai... pana ce i-o mancat noroc si toata
viata.” Ion este vinovat moral de moartea Anei, dar, in acelasi timp, aceasta nu este
constienta de rolul ei, ca femeie, pe care i-l atribuie societatea traditionala: avand
zestre, fiind ce mai bogata din sat, s-ar fi putut marita lesne cu oricine, scapand ”de
rusine”. Dar Ion se foloseste de iubirea ei sa-i ia zestrea si, dispretuind-o apoi, o impinge
la moarte.

În ilustrarea relaţiei dintre cei doi, o scenă semnificativă este scena de la începutul
romanului, când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana, pe care o atrage la umbra unui
nuc. Aici Ion îi oferă ţuică, pe care Ana o refuză, amintindu-i de tatăl ei. Secvenţa
următoare este realizată în stil indirect liber, în care sunt prezentate gândurile lui Ion în
timpul conversaţiei cu Ana: ,, Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea bine
seama dacă i-e dragă. Iubise pe Florica şi, de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea,
simţea că o mai iubeşte.(…) Dar Florica era mai săracă ca dânsul, iar Ana avea locuri, şi
case, şi vite multe…. Îi asculta glasul plângător şi-l cuprindea mila, în acelaşi timp se
gândea la Florica.”În timp ce, în sufletul personajului mai există dubii, în privinţa
sentimentelor pentru Ana, receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion nu o iubeşte pe
Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e prezentă, pe când Florica,
absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.

O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în care, după ce
Vasile Baciu află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata acasă la Glanetaşu. Ana
ajunge la casa lui Ion fără să ştie cum, dar indiferenţa cu care o primeşte Ion o
blochează: acesta mănâncă ,tăindu-şi cu atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi
tacticos briceagul de pantaloni, fără a se uita la femeia nenorocită din faţa lui. Apoi
cântăreşte burta Anei cu o privire triumfătoare, după care îi spune să îşi trimită tatăl,
pentru că situaţia nu poate fi rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi detaşarea cu
care el o priveşte pe Ana prefaţează destinul femeii. Ana este o victimă într-un război al
bărbaţilor, o marionetă care ajunge fără să ştie cum de la o casă la alta, pe când Ion este
sigur pe el, arogant şi superior, iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.

Astfel, cuplul Ion-Ana , din romanul Ion de Liviu Rebreanu, se distinge prin ,maniera
naturalistă în care e tratată relaţia celor doi, prin raporturile de manipulator şi
manipulat, dar şi prin sinceritatea instinctuală care îi împiedică pe cei doi să comunice
conferindu-le celor doi statut de victime în faţa unui destin implacabil, mai ales cu cei
care încearcă să îşi schimbe soarta.