Dacia literara

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este, poate, cea mai agitată şi bogată perioadă de
transformări social-culturale, culminând cu revoluţia de la 1848, prin care lupta pentru
emanciparea socială şi naţională a antrenat toate cele trei provincii româneşti. Etapa
cuprinsă între anii 1830 şi 1860, în care a avut loc o riguroasă activitate culturală şi o
intensificare a ideii de unire a ţărilor române, este cunoscută în literatură sub denumirea
de perioada paşoptistă.

În această epocă de avânt al culturii, literatura română a cunoscut o dezvoltare

deosebită prin contribuţia unor scriitori pătrunşi de idealul eliberării şi unităţii naţionale,
care au preţuit frumuseţile patriei şi folclorul,satirizând, totodată, viciile orânduirii feudale
şi participând activ la lupta socială, la evenimentele politice ale vremii. În operele lor au
împletit romantismul cu clasicismul, în spiritul marilor valori ale literaturii universale.

Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori aparţinând celor trei
provincii româneşti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu
Russo în Moldova; Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu,
Nicoale Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu în Ţara Românească;
Timotei Cipariu, George Bariţiu, Andrei Mureşanu în Transilvania.

Presa, aflată la începuturi, s-a manifestat printr-o amplă activitate publicistică. Primele
ziare au fost: la Bucureşti – „Curierul românesc” (1829), sub conducerea lui Ion Heliade
Rădulescu; la Iaşi – „Albina românească” (1829), din iniţiativa lui Gheorghe Asachi; la
Braşov – „Gazeta de Transilvania” (1838), având în frunte pe marele cărturar ardelean
George Bariţiu.

La 30 ianuarie 1840 ia fiinţă la Iaşi revista „Dacia literară”, din iniţiativa şi sub
conducerea lui Mihail Kogălniceanu (1817-1891), fiind „întâia revistă de literatură
organizată” (G. Călinescu). „Dacia literară” este aşadar prima revistă literară, în jurul
căreia s-a manifestat un curent naţional-popular şi prin care s-au afirmat primii noştri
scriitori moderni.

În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu, în vârstă de numai 23 de ani, publică

articolul-program sub titlul „Introducţie”, în care evidenţiază principalele idei care vor sta
la baza creării şi orientării literaturii româneşti şi care este considerat primul manifest al
romantismului românesc. (Pe plan european, programul romantismului a fost trasat în
Franţa, de Victor Hugo, în „Prefaţa” de la drama „Cromwell” – 1827).

Structura revistei.
– prima parte va cuprinde „compuneri originale” ale scriitorilor colaboratori;

–   a doua parte va reproduce articole din alte publicaţii;

–   a treia parte se va ocupa de critica operelor nou apărute;

–   partea a patra, având un titlu special – „Telegraful Daciei” – va conţine informaţii
despre cărţile în curs de apariţie, despre evenimentele culturale sau despre scriitori,
adică „tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român”.

Articolul-program intitulat „Introducţie” începe cu succinte referiri la publicaţiile vremii,

care, în afară de politică, de ştiri administrative şi de câteva informaţii locale, acestea nu
conţin nimic despre literatură. De aceea, Kogălniceanu s-a gândit că este momentul să
iniţieze „o foaie” care să se îndeletnicească „numai cu literatura naţională” şi în care să
poată fi publicate „cele mai bune scrieri originale”. Pune la dispoziţie paginile revistei
„Dacia literară” tuturor scriitorilor din cele trei provincii româneşti, „fieştecarele cu ideile
sale, cu limba sa, cu chipul său”, ambiţia sa fiind să apară „producţiile româneşti, fie din
orice parte a Daciei, numai să fie bune”.

Mihail Kogălniceanu trasează principalele direcţii pe care să le urmeze scriitorii pentru a

putea crea o literatură naţională, ţelul mărturisit al marelui om de cultură fiind acela ca
„românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, asigurând scriitorii că
operele originale vor beneficia de o critică obiectivă, „vom critica cartea, iar nu
persoana”.

Kogălniceanu condamnă deprinderea de a imita literaturi străine, fără nici o legătură

spirituală cu specificul românesc, de aceea, el consideră că „dorul imitaţiei s-a făcut la
noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”, iar traducerile unei
opere de valoare din literatura universală „nu fac o literatură”. El militează cu avânt
pentru crearea de opere autohtone, deoarece operele literare trebuie să păstreze
spiritul original şi simţirea românească, ca fiind „însuşirea cea mai preţioasă a unei
literaturi”. Argumentele lui Kogălniceanu se referă la subiecte inspirate din istoria
zbuciumată a neamului românesc, din folclorul nepreţuit şi din frumuseţile patriei, care
pot constitui oricând cele mai originale izvoare de inspiraţie pentru scriitori.

Numele revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam şi de ţară,
Dacia, idealul de unire al românilor fiind sugerat destul de transparent.

Mihail Kogălniceanu are concepţii iluministe, rămânând, de altfel, celebră faza prin care
îndeamnă pe toţi românii să-şi cunoască originile şi identitatea spirituală prin
întoarcerea către trecutul istoric al neamului din care provin: „Întrebaţi dar istoria, şi veţi
şti ce suntem, de unde venim şi unde mergem”. El nu se rezumă însă numai la
îndemnuri teoretice, ci, pentru a pune la dispoziţia scriitorilor material documentar şi
tipăreşte „Letopiseţele Ţării Moldovei” ale cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin şi
Ion Neculce. Acestea au constituit principalele surse de inspiraţie pentru scriitorii epocii,
ca Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Al. Odobescu etc.

Cu o apariţie scurtă în timp, ianuarie-iunie 1840, revista „Dacia literară” a fost suprimată
de către domnitorul Mihail Sturdza, după numai trei numere. Cu toate acestea, în
paginile sale au apărut scrieri valoroase şi au publicat scriitori ce vor intra în patrimoniul
literaturii române. În numărul I al revistei a apărut prima nuvelă istorică, „Alexandru
Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi. Alţi scriitori au găsit aici găzduire pentru operele
lor, cum ar fi pagini de proză sub semnăturile lui Vasile Alecsandri şi Mihail
Kogălniceanu, poezii de Grigore Alexandrescu (printre care „Anul 1840”), şi C. Stamati,
fabule de Alexandru Donici, precum şi articole despre frumuseţea poeziei populare şi a
obiceurilor folclorice româneşti.

Articolul-program „Introducţie” al revistei „Dacia literară” ar putea fi sintetizat prin câteva

direcţii principale trasate  de Mihail Kogălnicenanu:

– Creşterea interesului pentru crearea unei literaturi române, prin realizarea de

„compuneri originale”, de producţii româneşti „fie din orice parte a Daciei, numai să fie
bune”;

– Înlesnirea colaborării scriitorilor din toate ţinuturile româneşti în paginile revistei,

„fieştecarelea cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”;

– Realizarea unei limbi şi literaturi unice, deoarece este foarte important ca „românii să
aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”;

– Combaterea imitaţiei altor literaturi, deoarece „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie
primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”;

– Traducerile operelor din alte literaturi să fie ale celor de valoare, deşi „traducţiile însă
nu fac o literatură”, ba, mai mult, sunt „ucigătoare a gustului original”;

– Păstrarea specificului naţional în opera literară, a originalităţii creaţiei, care constituie

„însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”;

– Folosirea surselor de inspiraţie din istoria poporului român – „istoria noastră are
destule fapte eroice” – , din frumuseţile patriei – „frumoasele noastre ţări sunt destul de
mari” – şi din folcor – „obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca
să putem găsi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne
împrumutăm de la alte naţii”;

– Afirmarea criticii literare obiective, „critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica

cartea, iar nu persoana”, precum şi a unei critici de direcţie;

– Scriitorii sunt datori să contribuie prin operele lor la împlinirea idealului tuturor
românilor, Unirea Principatelor.

Curentul naţional-popular „Dacia literară” reuneşte cele mai strălucite personalităţi

literare ale epocii, care vor determina dezvoltarea ulterioară a literaturii române.