DACIA LITERARA

Revista "Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, la Iasi, reprezinta, in

literatura romana, un ecou mult asteptat al romantismului, un manifest
intarziat al acestuia, fiind comparabila cu publicatii similare din celelalte
literaturi europene, cu "II Conciliatore" (1818-1819), al lui Silvio Pellico, in
Italia, sau cu revista Athaneum (1798-1800), a fratilor Schlegel, in
Germania.

"Dacia literara" este legata nemijlocit de numele lui Mihail Kogalniceanu,

care stabileste in "Introductie" cateva din preceptele ce stau la baza miscarii
romantice de la noi, pornind de la o conditie esentiala, subliniind, inca din
fasa, autonomia factorului estetic: politica trebuie exclusa din preocuparile
revistei ca un fapt neviabil, nesanatos, care micsoreaza vigoarea creatoare a
unui popor. Principiul cel mai important este, in perioada de proiectare a
conceptului de natiune, afirmarea duhului national: "O foaie care parasind
politica s-ar indeletnici cu literatura nationala". Criisriul estetic este conexat
asadar cu acela al promovarii specificului national. Literatura trebuie sa fie
originala si specific nationala. imprumuturile, traducerile din alte limbi nu
constituie o solutie a momentului literar de la 1840: "traductiile nu fac
literatura" si "istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre
tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de
poetice". Faptele, intamplarile trebuie luate din istoria poporului roman si,
pentru o convingatoare demonstratie, Kogalniceanu, chiar in acest numar,
publica nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" a lui Costache Negruzzi,
capodopera a genului, ca o modalitate de a exprima programul revistei.
"Dacia literara" I continua idei valoroase promovate nu cu multi ani inainte
de reviste din toate cele trei provincii romanesti: "Curierul romanesc"
(aparut in 1829), al lui Ion Heliade Radulescu, in Muntenia, "Albina
romaneasca" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru
minte, inima si literatura" (1838), a lui Baritiu, in Transilvania. Istorismul
romantic se coreleaza in mod natural cu valorificarea folclorului, a bogatei
creatii populare romanesti: "obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si
de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, rara ca sa avem
pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii". Imitatia
trebuie sa fie astfel abandonata, ca un motiv de stagnare, fiind necesar ca
literatura romana sa-si aiba propria existenta, diferita de continutul altor
literaturi. Remarcabile sunt coerenta ideilor programatice ale "Daciei
literare" si comunicarea semantica perfecta a tuturor acestor principii de
intemeiere a unei literaturi nationale, in concordanta cu dezideratele
istorice ale vremii. Unificarea culturala este astfel un pas premergator al
unificarii nationale: "Asadar foaia noastra va fi un repertoriu general al
literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitori
moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecarele cu ideile
sale, cu limba sa, cu chipul sau". Prin urmare, limba si literatura romana
trebuie sa dobandeasca un caracter unitar, lucru afirmat si de inaintasi, dar
constientizat, prin criterii programatice, de Mihail Kogalniceanu.

„Dacia literara” a fost pulicata pentru a redresa literatura romana si a oferit

impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi nationale.

Critica literara trebuie sa fie obiectiva, nepartinitoare.Principiul acesta va fi

aplicat si mai tarziu de revistele care continua pana in secolul douazeci
curentul national-popular al "Daciei literare", indeosebi "Convorbiri
literare" si "Viata romaneasca".

Articolul „Introductie”
Mihail Kogalniceanu este mentorul generatiei pasoptiste. El publica, in
primul numar al revistei iesene “Dacia literara”, articolul-program
“Introductie”, considerat manifestul literar al romantismului romanesc.

La inceputul articolului axat pe evidentierea necesitatii unei literaturi

originale si nationale, Kogalniceanu prezinta activitatea gazetelor romanesti
aparute anterior, fata de care “Dacia literara” urmareste sa aduca un suflu
nou, sugerat si de titlul revistei. Se respinge coloratura locala si amestecul
politicului, revista adresandu-se scriitorilor romani de pretutindeni pentru
a publica scrieri originale.

Cele patru puncte ale articolului-program sunt:

1. Intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiul
estetic:”Critica noastra va fi nepartinitoare, vom critica cartea, iar nu
persoana”.

2. Afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literaturii

romane:”Ţ ă lul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba si o
literatura comuna pentru toti”.

3. Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre:”Dorul imitatiei s-a

facut la noi o mare primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national.
Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura(…) Traductiile insa
nu fac o literatura”.

4. Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de

inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica
romantica:”Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari
sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice
pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru
aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii”.

In incheierea articolului-program, autorul anunta structura revistei (cele

patru parti).

Primii noastri scriitori moderni se afirma in cadrul curentului national-

popular de la “Dacia literara”. Ideile enuntate in articolul-program si
promovate de revista se reflecta in literatura romana de la mijlocul
secolului al XIX-lea.

Introducţie la "Dacia literară”

La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică
prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiaşi dată în limba
românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z.
Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar şi
aceasta fu în zadar. În sfârşit, la 1827, dl I. Eliad vru şi ar fi putut, pe o scară
mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea şi Carcalechi nu putură face.
Ocârmuirea de atunce a Ţării Româneşti nu-i dădu voia trebuincioasă. Aşa,
puţinii bărbaţi care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura
naţională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete româneşti. Numai
doi oameni nu pierdură curajul, ci aşteptară toate de la vreme şi de la
împrejurări. Aceştii fură dl aga Asachi şi dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în
Valahia păstrau în inima lor focul luminător al ştiinţelor. Aşteptarea lor nu fu
înşelată. Împrejurări cunoscute de toţi le veniră întru ajutor. Aşa, la 1 iunie
1829 în Iaşi, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiaşi dată.
Puţin după ea se arătă şi CURIERUL ROMÂNESC în Bucureşti. De atunce,
unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în
ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire,
apărată şi îmbogăţită de nişte bărbaţi mari şi patrioţi adevăraţi, a cărora
nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de şcoli ce s-au făcut în
târgurile şi satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaş şi
astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei.

Dupa Albină şi după Curier, multe alte gazete româneşti s-au publicat în
deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Aşa, în puţină vreme, am văzut
în Valahia: Muzeul naţional, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania,
Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul
de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal:
Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania şi Foaia inimii. Unele dintr-însele,
adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc şi astăzi; celelalte
au pierit sau din nepăsarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem
astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacţia dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui
Bariţ şi Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit
îmbunătăţiri simţitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de
jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puţin o coloră locală.
Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă
în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăţi deosebite, nu este în putinţă
de a avea împărtăşire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele
principaturi. O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu
literatura naţională, o foaie care, făcând abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie
românească şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din
orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare
lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA
LITERARĂ; ne vom sili, pentru că nu avem sumeaţa pretenţie să facem mai
bine decât predecesorii noştri. Însă urmând unui drum bătut de dânşii,
folosindu-ne de cercările şi de ispita lor, vom avea mai puţine greutăţi şi mai
mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a
redacţiei şi a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune
scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri româneşti. Aşadar, foaia
noastră va fi un repertoriu general al literaturii româneşti, în care, ca într-o
oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni,
bucovineni, fieştecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui
asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât
pentru ceea ce se atinge de datoriile redacţiei, noi ne vom sili ca moralul să fie
pururea pentru noi o tablă de legi şi scandalul o urâciune izgonită. Critica
noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmaşi ai
arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare. Iubitori ai păcii,
nu vom primi nici în foaia noastră discuţii ce ar putea să se schimbe în vrajbe.
Literatura noastră are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi,
dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o
urâtă şi neplăcută neunire. În sfârşit, ţelul nostru este realizarea dorinţei ca
românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.

Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi
duhul naţional. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. Mai în
toate zilele ies de sub teasc cărţi în limba românească. Dar ce folos! că sunt
numai traducţii din alte limbi şi încă şi acele de-ar fi bune. Traducţiile însă nu
fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a
gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi. Istoria noastră
are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari,
obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem
găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne
împrumutăm de la alte naţii. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar
traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele.

Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi

despărţită în patru părţi. În partea dintâi vor fi compuneri originale a
conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte
jurnaluri româneşti. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărţilor nou
ieşite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită
Telegraful Daciei, ne va da înştiinţări de cărţile ce au să iasă în puţin, de cele
ce au ieşit de sub tipar, relaţii de adunările învăţaţilor români, ştiri despre
literatorii noştri şi, în sfârşit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru
publicul român.

Iaşii, 30 ghenarie 1840