Raportul realitate-fictiune in nuvela istorica Alexandru Lapusneanul

Literatura este considerata o lume a fictiunii, a inventiei si a imaginatiei. Opera literara autentica
reprezinta un act de transfigurare a realitatii, de re-creare a cesteia din perspectiva viziunii
autorului si a intentiilor sale. In general, o opera literara isi propune sa ilustreze o anumita viziune
a scriitorului asupra realitatii, pentru ca, asa cum releva Mario Vargas Llosa, Fictiunea nu este
viata traita, ci alta viata, inventata cu materialele oferite de prima si fara de care viata adevarata ar
fi mai sordida si mai saracacioasa decat este. Realitatea este punctul de plecare al oricrui demers
creator, felul n care este ilustrat n textele narative fiind influenat de estetica literar, de
modalitile narative adoptate i de inteniile autorului cu privire la finalitatea actului creator.
Caracterul fictiv al literaturii nu poate fi demonstrat fara referire la conceptul de mimesis. In
perioada antica, arta insemna imitarea realitatii. In conceptia lui Aristotel, imitatia constituie o
virtute, iar literatura realizeaza o imitatie care patrunde mai adanc in esenta realitatii decat
istoria. Datoria poetului, spune Aristotel, nu e sa povesteasca lucruri intamplate cu adevarat, ci
lucruri putand sa se intample in marginile verosimilului si ale necesarului. De aceea, literatura
este menita sa infatiseze universalul, iar istoria particularul. Prin urmare, conceptul de mimesis nu
inseamna o copie fotografica a naturii, ci o transfigurare artistica al carei imbold il constituie
realitatea, fictiunea fiind generata de lumea inconjuratoare, careia scriitorul nu i se poate sustrage.
Nuvela Alexandru Lpuneanul, a lui Costache Negruzzi, apare la Iai (1840), n primul numr
al revistei Dacia literar, inaugurnd seria operelor de inspiraie istoric n literatura romn.
Opera a constituit o remarcabila confirmare a manifestului estetic al romantismului romnesc,
sintetizat n articolul programatic Introducie, elaborat de catre Mihail Koglniceanu. Costache
Negruzzi valorific in aceasta nuvela informaiile cuprinse n cronicile moldovene, realizand o
creaie clasic prin sobrietatea construciei, prin pregnana caracterelor i prin vigoarea conflictelor.
Nuvela istorica reconstituie epoci din civilizatia umana, astfel incat scriitorul devine un
muzeograf care restaureaza o mostenire culturala, folosind o documentatie bogata (cronici,
marturii, documente de epoca, folclorul national). Desi principala sursa de inspiratie pentru nuvela
lui Negruzzi o constituie istoria, scriiitorul realizeaza o opera maiestuoasa, fara a elimina
imaginarul artistic in crearea unor situatii concrete, personaje, conflicte, care sa asigure
autenticitatea relatarii si credibilitatea naratorului.
Paseismul istoric reprezinta una dintre caracteristicile omului romantic, dominat de nostalgia
originilor, dar si de constiinta nationala. Prin urmare, scriitorul incearca sa personalizeze spiritul
poporului roman, reinterpretand anumite evenimente tragice ale istoriei medievale romanesti si
reconstituind portretul monarhului controversat - Alexandru Lapusneanu. In fond, actul scrierii in
nuvela istorica este o restitutio in parte, structurata pe o relatie osmotica real-imaginar. Creatia
succeda documentatiei si analizei, scriitorul aflandu-se in ipostaza etnografului, prin detaliile
vestimentare, arhitecturale, descrierea cutumelor, a mentalitatilor sociale si politice ale epocii
medievale. Registrul arhaic si regional nuanteaza temporalitatea istorica, solicitand talentul
prozatorului, pentru a evita prolixitatea mesajului artistic, aflat in situatia de a se adresa unui
receptor contemporan discursului epic, dar caruia trebuie sa-i induca viziunea trecutului
indepartat al istoriei narate.
Astfel, ca urmare a articolului programatic Introductie, apare si nuvela lui Negruzzi Alexandru
Lapusneanul, in care scriitorul urmareste evocarea unei perioade din istoria Moldovei
reactualizarea ultimilor cinci ani de domnie a lui Alexandru-Voda (1564-1569). In elaborarea
textului, autorul valorifica atat informatii din cronica lui Grigore Ureche, cat si din cea a lui Miron
Costin. Din Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, sunt preluate informatii din capitolele
legate de a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu, figura domnitorului fiind literaturizata.
Negruzzi respecta in general adevarul istoric, comitand insa unele inadvertente sau incongruente
istorice voluntare (licente istorice) si uneori preluand anumite expresii folosite de cronicar, precum:
De nu ma vor, eu ii voiu pre ei, si de nu ma iubascu ei, eu ii iubascu pre dansii, si tot voiu merge,
ori cu voie, ori fara voie. Exista, insa, un episod a carui sursa de inspiratie este Letopisetul Tarii
Moldovei de Miron Costin. Relatarea despre uciderea boierului Batiste Veveli de catre norod
(Daca au agiunsu in sesul Bahluiuluilocul era tot plin de oamenistriga <<Da-ne, doamne pre
greci!>> Unii haicaia, altii suduia si jecuia. Si care era tot aproape de Alexandru-Voda. Si numai ce
i-au dzis sa se departeadza de la dansulSi asea l-au apucat si l-au dat pre mana taranilor
Nespusa vrajmasia prostimei! Si ase afara de nice o mila, de viu, cu topoara l-au facut farame),
in vremea lui Alexandru Ilias, serveste autorului ca punct de plecare pentru scena mortii vornicului
Motoc. Procedand astfel, nuvelistul potenteaza impresia de veridicitate si gaseste o rezolvare
tragica in deplin acord cu logica evenimentelor.
Momentul revenirii lui Lapusneanu in Moldova pentru a-si recupera tronul este prezentat succint in
cronica lui Grigore Ureche. ntors n Moldova cu ajutor strin, Alexandru Lapusneanu este
intampinat la hotar de patru boieri Spancioc, Stroici, Veveri i Mooc - , care il informeaza ca
norodul nu il vrea si ii cer sa se intoarca de unde a venit. Afirmandu-si hotararea de a-si recapata
tronul, Lapusneanu da dovada de fermitate si de tarie de caracter. Un fragment al acestei replici
devine motto-ul primei parti a nuvelei: Dac voi nu m vrei, eu v vreu. Episodul este
consemnat de Grigore Ureche: nelegndu de aceasta, tefan Toma vod se sftui cu boierii si
cei ce vor face i aflar ca s trimit s marg la Alixandru vod oameni jurai de la ar, s-i spuie
c ara nu-l va, nici-l iubescu i de acolo s s treac la mprie i pn nu le va veni rspunsul, s
nu-l lase pe Alixandru vod s ntre n ar.
Prelucrat in nuvela, episodul intalnirii dintre delegatia boierilor si domnul Lapusneanu,
demonstreaza capacitatea nuvelistului de transfigurare artistica a evenimentului istoric. Negruzzi
imagineaza dialogul dintre Lapusneanu si boieri, accentuand dramatismul confruntarii politice si
conferind un ritm alert actiunii. In nuvela, scena este un prilej pentru evidentierea caracterului
personajului principal, inclus de la inceput intr-un conflict exterior, cu boierii. Caracterizarea
personajului principal, indirect, prin gesturi i atitudini consemnate de naratorul obiectiv, este
semnificativa pentru prefigurarea evolutiei conflictului: Dac voi nu m vrei, eu v vreau,
rspunse Lpuneanul, a cruia ochi scntier ca un fulger, i dac voi nu m iubii, eu v iubesc
pre voi i voi merge ori cu voia, ori fr voia voastr. S m-ntorc? Mai degrab i va ntoarce
Dunrea cursul ndrpt. A! Nu m vrea ara? Nu m vrei voi, cum nleg..
In privina personajelor care apartin clasei boieresti, Costache Negruzzi a ignorat consemnrile
cronicii lui Ureche. Astfel, n realitate, dupa ce il ucide pe Despot Voda si dupa revenirea lui
Lapusneanu in Moldova, domnitorul Toma fuge n Polonia, la Liov, nsoit de vornicul Mooc, de
postelnicul Veveri i de sptarul Spancioc (probabil si de Stroici). Aici, acestia sunt decapitai,
din ordinul craiului leilor, n urma interveniei lui Lpuneanu prin intermediul turcilor. Sfritul
atribuit n nuvel lui Mooc este, de fapt, acela al boierului moldovean Batite Veveli, naratorul
conferindu-i acestui personaj o resurectie fizica pentru a-l ucide mai apoi moral, dar si fizic,
atribuindu-i astfel, un exitus pe masura lipsei sale de caracter.
Ulterior, scena discutiei cu doamna Ruxanda este profund originala. Interventia domnitei este
timida si determina o reactie violenta a sotului, care duce mana la jungher. Stapanindu-se,
domnitorul ii promite un leac de frica. Ca structura sufleteasca, domnita Ruxanda este creatia
scriitorului, pentru ca, desi este un personaj atestat istoric, nu este prezentat de cronica lui Ureche.
Cele dou personaje, ale cror trasaturi se creioneaza prin antiteza, sunt menite sa infatisesze
opzitia angelic demonic, specific romantica. Blanda, induratoare, doamna pare a fi, n toate,
opusul lui Lapusneanu. Sotie si mama devotata, Doamna a tarii si descendenta din neam de
voievozi, doamna Ruxanda este un om cu simul datoriei. Lesina in fata piramidei de capete, dar nu
intervine activ in treburile domniei decat atunci cand cel ce-i este so pare sa-si fi pierdut ratiunea
devenind o amenintare pentru toti cei din jur si, mai ales, pentru fiul sau si viitorul voievod.
Episodul ospatului si macelul boierilor din partea a treia au la baza un adevar istoric relatat de catre
Grigore Ureche. In cronica informatia este lapidara, insa Negruzzi realizeaza in opera sa un tablou
de epoca in care observatia se impleteste cu stiinta punerii in scena si a gradarii efectelor. Imbracat
in hainele de ceremonie, domnul ii invita pe boierii adunati la biserica la un ospat de reconciliere.
Scena este semnificativa pentru definirea caracterului personajului principal. Voievodul tine o
cuvantare impresionanta, dar cu totul nesincera. La palat, cei 47 de boieri sunt masacrati, iar Motoc
asista, obligat de domnitor, la scena masacrului, fara a sti care ii este soarta. Ulterior, acesta va fi
sacrificat, domnitorul indeplinindu-si promisiunea initiala: i fgduiesc c sabia mea nu se va
mnji de sngele tu, te voi crua, cci mi eti trebuitor, ca s m mai uurezi de blstemurile
norodului. Bun cunoscator al reactiilor umane, Lapusnenu il sacrifica pe Motoc pentru a potoli
furia norodului adunat in fata palatului, domnitorul pozand in ipostaza de aparator al intereselor
prostimii.
In sfarsit, scena mortii lui Lapusneanu urmareste cu fidelitate informatia istorica: boala, solicitarea
de a fi calugarit, revolta si amenintarile din momentele de luciditate se regasesc in cronica lui
Grigore Ureche - capitolul De moartea lui Alexandru Voda Lapusneanul. Evenimentele
consemnate in cronica servesc lui Negruzzi pentru a crea in nuvela un deznodamant tragic, in
concordanta cu intreaga desfasurare epica. Scena este imprsionanta prin conflictul moral pe care il
traieste domnita Ruxanda, indemnata de Spancioc si Stroici sa-si otraveasca sotul, pentru a salva
viata fiului ei. Doamna ezita, iar cand cere sfatul mitropolitului Teofan, acesta ii raspunde cu
abilitate, intr-un limbaj aluziv: Cumplit i crud este omul acesta, fiica mea; Domnul Dumnezeu s
te povuiasc. Iar eu m duc s gtesc tot pentru purcederea noastr cu noul nostru domn; i pre
cel vechi, Dumnezeu s-l ierte i s te ierte i pre tine.. Interventia acestui personaj episodic este
hotaratoare pentru fixarea destinului domnitorului. Ipocrit si disimulat, mitropolitul o sfatuieste
indirect pe doamna Ruxanda sa-si ucida sotul, lasandu-i impresia ca a absolvit-o de vina.
Imoralitatea mitropolitului este insa evidenta.
Ultimul episod, cel al mortii prin otravire a lui Lapusneanu, se constituie ca deznodamant al
nuvelei. Scriitorul apeleaza din nou la mijloace specifice genului dramatic: narare prin
reprezentare, dialog insotit de notatii care surprind gesturile, mimica, jocul scenic al
personajelor. Scena confruntarii finale dintre domn si boierii Spancioc si Stroici, prezenti la agonia
dusmanului lor, are o culoare romantica evidenta: Spancioc, scotand cutitul din teaca, ii desclesta
cu varful lui dintii si ii turna pe gat otrava ce mai era in fundul paharului [] Invata a muri, tu
care stiai numai a omori. Deznodamantul actiunii nu coincide insa cu finalul operei. Acesta
concentreaza intregul si ii apartine naratorului omniscient, care face legatura dintre timpul cronicii
si timpul cititorului (timpul diegezei si timpul relatarii ) : Acest fel fu sfritul lui Alexandru
Lpuneanul, care ls o pat de snge n istoria Moldovei..
Modificrile aduse modelului cronicresc sunt explicabile prin finalitatea urmrit: cronicarii
urmresc consemnarea faptelor i evenimentelor istorice ct mai fidel. Negruzzi este creator de
literatur, iar aceasta presupune metamorfozarea personalitilor atestate istoric, n personaje
literare. Interventia scriitorului in prelucrarea materialului istoric este justificata din mai multe
perspective: etica ilustreaza efectele negative ale unei domnii autocrate, dezumanizarea sub
impulsul patimii razbunarii; sociala determinismul social si politic; estetica structura
personajului de exceptie, spectaculosul, convertirea cititorului in participant la istoria narata.

CARDASIM GEANINA