Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018

Alexandru Lăpușneanul
Costache Negruzzi

Introducere Nuvela Alexandru Lăpuşneanul apare în primul număr al revistei Dacia literară, în 1840, fiind prima
Publicare nuvelă istorică românească și o operă reprezentativă pentru perioada pașoptistă, în care se valorifică
mesianismul cultural şi revoluţionar, spiritul critic, deschiderea spre Occident şi lupta pentru impunerea unui
specific naţional.
Paşoptismul românesc este varianta autohtonă a Romantismului Biedermeier (Virgil Nemoianu) care
Curent literar are caracteristici precum: idilismul, intimismul, temperarea pasiunilor, înclinaţia spre moralitate și valorile
domestice. Mihail Kogălniceanu în articolul Introducţie (manifestul literar al romantismului românesc), din
primul număr al revistei Dacia literară (Iași 1840) prezintă punctele esenţiale ale pașoptismului: întemeierea
spiritului critic în literatura română pe principiul esteticului („critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica
cartea, iar nu persoana”); afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii române („românii să
aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”); combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre („Dorul
imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional... Traducţiile nu fac
însă o literatură”) şi promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiraţie în
conformitate cu specificul naţional şi cu estetica romantică („Istoria noastră are destule fapte eroice,
frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice ca să
putem găsi şi la noi sujeturi de scris”). Articolul Introducție devine un manifest literar al romantismului
românesc,
Nuvela Alexandru Lăpuşneanul se definește prin coexistența curentelor, existând influențe ale prozei
romantice, clasice și realiste. Textul aparţine prozei romantice deoarece se inspiră din istoria naţională,
Coexistenta prezentându-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul dintre 1564-1569. Ne prezintă
curnetelor
un personaj excepţional aflat în situaţii excepţionale, cu un destin neobişnuit. Personajul este alcătuit din
contraste puternice, cum ar fi blândeţe faţă de soţia sa şi tiranie, cruzime (schingiuieşte şi ucide boierii),
şiretenie şi respect faţă de cuvântul dat. Antiteza cea mai puternică este între domnitor şi soţia sa, Ruxanda.
Culoarea epocii este realizată prin detalii vestimentare şi prin descrierea obiceiurilor care ne introduce în
atmosfera timpului. Scene memorabile ar fi: întâlnirea dintre boieri şi Alexandru Lăpuşneanul de la începutul
nuvelei, când boierii încearcă să- l convingă să se întoarcă, dar domnitorul nu se lasă înduplecat; scena din
biserică, unde Lăpuşneanul reuşeşte să disimuleze căinţa pentru toate faptele sale şi să-i păcălească pe boieri,
scena ospăţului, în care domnitorul porunceşte ca toţi cei 47 de boieri să fie măcelăriţi, iar din capetele
acestora face o piramidă. Există însă în nuvelă şi elemente de clasicism, întrepătrunderea romantism –
clasicism fiind specifică literaturii paşoptiste (1840-1860). Sunt de factură clasicistă următoarele elemente:
simetria şi echilibrul compoziţiei; motourile semnificative și carcaterul moralizator. Alături de elemente
romantice şi clasiciste există în nuvelă unele care anunţă realismul precum: cronotopul reconstituibil
documentar; atenţia acordată detaliilor vestimentare şi referitoare la decoruri; obiectivitatea viziunii,
preocuparea pentru realizarea unor tipologii umane pentru sondaj psihologic.
Specie literară Nuvela este o naraţiune în proză constituită dintr-un singur fir narativ, cu un conflict unic, concentrat,
de regulă, în jurul personajului principal. Spre deosebire de povestire, nuvela este obiectivă, iar accentul cade
asupra personajelor şi nu a acţiunii. Sunt relatate mai ales fapte verosimile, puternic legate de realitatea
imediată, într-un raport mai strâns cu evenimentele, ceea ce duce la o mai mare obiectivitate. Stilul este sobru,
impersonal, curat, obiectiv, fără ornamente expresive de mare efect, bazat pe surprinderea faptelor în firescul
derulării lor.
Nuvelă istorică a fost consacrată de Costache Negruzzi prin opera Alexandru Lăpuşneanul, având ca
trăsătură fundamentală veridicitatea faptelor prezentate, majoritatea fiind atestate de documentele vremii
evocate.
Tema nuvelei este dată de evocarea unei domnii zbuciumate din Evul Mediu românesc – întoarcerea
Tema
lui Lăpuşneanul pentru a doua sa domnie, între anii 1564 şi 1569. Scriitorul are ca izvor de inspiraţie cronici,
letopiseţe, documente de epocă, mărturii, pe marginea cărora intervine însă cu amănunte inventate. Sursele
de inspiraţie ale nuvelei sunt cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, dar şi Letopiseţul lui
Miron Costin, de unde autorul preia scenele de răzvrătire ale maselor populare în vremea lui Alexandru-Iliaş
Vodă. Se poate vorbi de introducerea unor personaje imaginare, fără exactitate istorică, dar cu intenţia de a
 Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018
crea o imagine plauzibilă şi semnificativă a Evului Mediu românesc. De exemplu, Moțoc, Spancioc și Stroici
nu mai trăiau în această perioadă, murind înainte cu un an la Liov.
Introducere Timpul naraţiunii este cel real, istoric (1564-1569), iar timpul narării este ulterior (imperfectul şi
Publicare perfectul simplu alternând cu mai mult ca perfectul, pentru secvenţe retrospective).
Spaţiul ales alcătuieşte un decor romantic: mai întâi cortul din dumbrava de la Tecuci, apoi palatul Domnesc
din Iaşi şi mitropolia, iar, în ultimul capitol, curtea din cetatea Hotinului.
Compoziţia nuvelei este riguroasă şi coerentă, episoadele se grupează în patru capitole ce au
Curent literar concentrarea actelor unei piese de teatru şi un moto semnificativ: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”,
reprezentând cuvintele domnitorului hotărât să recapete tronul Moldovei, un răspuns sugestiv la sfatul
boierilor de a renunţa la intenţia sa; „Ai să dai samă doamnă” este replica văduvei unui boier ucis de
Lăpuşneanul, ameninţare directă pentru doamna Ruxanda, soţia domnitorului; „Capul lui Moţoc vrem” devine
răspunsul mulţimii asuprite, apăsate de sărăcie şi biruiri, venită la curte pentru a cere înţelegere şi dreptate;
„De mă voi scula pre mulţi am să-i popesc şi eu”- cuvintele de ameninţare ale lui Lăpuşneanul, aflat pe patul
de moarte, după o criză mistică în care cere să fie călugărit. Structural, nuvela se dezvoltă pe un plan epic al
destinului individual al cărui centru de iradiere este Lăpuşneanul, având o serie de conflicte puternice pe plan
politic (conflict între boieri şi vodă), moral (conflict exterior, căci Lăpuşneanul nu are mustrări de conştiinţă),
psihologic (între voinţă şi neputinţă, în capitolul 4), şi pe un plan-cadru în care e proiectată imaginea Moldovei
a veacului XVI.
Naratorul este obiectiv, narațiunea se face la persoana a III-a, perspectiva naratorului este
heterodiegetică, focalizarea externă, dar vocea obiectivă este dublată de considerații care trimit spre ,,un
partizan” auctorial, cum ar fi aceea că Lăpușneanul ,,lasă o pată de sânge în istoria Moldovei”. Se utilizează
Coexistenta
tehnica simetriei, a detaliului semnificativ, a detaliului obiectiv, a punctului de vedere, a anticipării și a
curnetelor
înlănțuirii gradate, cronologice și cauzale a evenimentelor.
Viziunea despre lume se realizează prin intermediul naratorului care evocă în expoziţiune sosirea
Scene lui Lăpuşneanul în Moldova, cu ajutor turcesc, cu scopul de aşi relua tronul domnesc, prin înlăturarea lui
semnificative Tomşa. Intriga este marcată de dialogul dintre domnitor şi boierii veniţi să-l întâmpine şi să-i ceară să renunţe.
Vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă şi spătarii Spancioc şi Stroici îi cer să se întoarcă din drum pentru că
poporul nu-l iubeşte şi, drept urmare, nu-l vrea pe tron. Domnitorul respinge pretenţiile boierilor şi se
instalează pentru a doua oară pe tronul Moldovei. Astfel, reînvie vechiul conflict dintre voievod şi boieri, cea
de-a doua domnie stând sub marca urii şi a răzbunării. Desfăşurarea acţiunii înfăţişează acţiunile sângeroase
ale domnitorului în lupta sa cu clasa boierească. Lăpuşneanul îi pedepseşte pe boieri pentru cele mai
neînsemnate greşeli, dovedindu-se crud şi necruţător, le confiscă averile, îi ucide fără milă, arde cetăţile,
ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Cuvintele văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul: „Ai să dai samă, doamnă!”
adresate doamnei Ruxanda, soţia domnitorului, ca ameninţare, aduc în plan narativ antiteza dintre domnitor
şi „gingaşa” sa soţie. Doamna Ruxanda, înduioşată de lacrimile văduvelor şi ale orfanilor şi speriată de
ameninţările văduvei, încearcă să-şi înduplece soţul să înceteze vărsările de sânge. Lăpuşneanul „îi
făgăduieşte că de poimâine” nu va mai vedea crime şi îi promite că îi va da „un leac de frică”.
A doua zi, domnitorul merge la biserică, unde, după ce ţine un discurs evlavios şi cere iertare mulţimii
adunate, îi invită pe cei 47 de boieri de frunte la un ospăţ de împăcare, unde porunceşte uciderea lor. Atingerea
punctului culminant se realizează odată cu scena măcelului din sala domnească şi cu predarea lui Moţoc
mulţimii înfuriate. Imaginea macabră a piramidei de capete aşezate în ordinea rangului constituie „leacul de
frică” promis soţiei, care, văzând priveliştea, leşină. Zvonul despre fapta domnitorului circulă cu repeziciune,
iar întreg poporul aleargă la Curtea Domnească fără să ştie ce să ceară pentru a trăi mai bine. „Capul lui Motoc
vrem…” sunt cuvintele mulţimii de ţărani care, veniţi la curtea domnitorului să se plângă de asuprirea
boierilor, cer, în glas, capul lui Moţoc, socotit răspunzător pentru viaţa lor insuportabilă. Lăpuşneanul le
îndeplineşte dorinţa şi-l aruncă în mâinile norodului care îl omoară.
Final
Deznodământul prezintă sfârşitul domnitorului, otrăvit de doamna Ruxanda, la sfatul celor doi boieri,
Spancioc şi Stroici, reîntorşi în ţară. Aflat în cetatea Hotinului, pe patul suferinţei, Lăpuşneanul este călugărit,
dar nu poate accepta că nu mai este domn, se revoltă şi ameninţă să-şi ucidă fiul. „De mă voi scula pre mulţi
am să popesc şi eu” sunt cuvintele lui Lăpuşneanul, aflat pe patul de moarte, ca o ameninţare la adresa celor
care-l călugăriseră. Cu complicitatea domniţei Ruxanda şi a mitropolitului Teofan, boierii reuşesc să-i
grăbească sfârşitul. Sfătuită de aceştia, doamna îi întinde o cupă cu otravă, iar Lăpuşneanul moare sub privirile
boierilor Spancioc şi Stroici.
Caacterizarea Alexandru Lăpuşneanul se află în centrul nuvelei, fiind personaj excepţional prezentat în situaţii
personajului deosebite. Este un personaj eponim, complex, evoluând pe parcursul diegezei, și negativ. Este atestat istoric
Tipologia și construit prin antiteză cu doamna Ruxanda. El este domnitorul autoritar, ferm în decizii, cu o voinţă
 Eseuri pentru BAC Bogdan Rațiu 2018
puternică şi ambiţie pe măsură. Unica raţiune a revenirii la domnie este răzbunarea trădării suferite, de aici
cruzimea actelor sale şi modul tiranic de a conduce ţara.
Statut social, Statutul său social este realizat prin intermediul reprezentării multiplelor ipostaze specifice unui erou
moral si romantic. În primul capitol este redat în ipostaza de pretendent la domnia pierdută anterior prin trădarea
psihologic boierilor. În capitolele mediane, conflictul ia amploare, personajul fiind surprins în ipostaza de domnitor al
Moldovei, aplicând tactici de intimidare și animat fiind de dorința de răzbunare. Capitolul al patrulea
surprinde un domnitor lovit de o boală necruțătoare, care devine vulnerabil. Retras la cetatea Hotinului este
călugărit și i se dă numele Paisie.
Portretul moral reliefează tipologia romantică a tiranului însetat de putere, hotărât să domnească și
ignorând divinitatea. Dominanta de caracter pare a fi dorința de putere. Lăpuşneanul este static, trăsăturile
sale de caracter şi de personalitate rămânând aceleaşi de-a lungul întregii nuvele. Este un geniu malefic, cu o
inteligenţă diabolică şi o cruzime neistovită, puse statornic în slujba voinţei de putere şi de răzbunare. Sângele
rece şi stăpânirea de sine sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc, pe care îl oferă gloatei ca ţap
ispăşitor. „Leacul de frică” promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida din capetele boierilor, reflectă
sadismul celui care ştiuse să-şi stăpânească impulsul violent în momentul când, prin rugămintea ei, are
impresia că doamna vrea să se amestece în conducerea ţării: „Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul”.
Cunoscând natura umană, psihologia oamenilor, Lăpuşneanul îl foloseşte pe Moţoc şi ştie să
influenţeze mulţimea pentru a scăpa astfel de un duşman important. Ipocrizia, arta disimulării sunt vizibile în
discursul din biserică, prin care promite împăcarea cu boierii, deşi pregăteşte în taină un măcel îngrozitor.
Personajul disociază perfect gândurile de vorbe şi, prin inteligenţă şi perfidie, îşi ascunde planurile de
răzbunare. Alte trăsături precum histrionismul (G. Călinescu), spiritul diabolic, ateismul evidențiază tipologia
tiranului. Arta disimulării este demonstrată în scena de la biserică și vizează detaliul vestimentar, atitudinea,
gesturile și discursul. Atitudinea de la început denotă smerenie, iar când sărută racla cu moaștele Sfântului
,,era foarte galben la față”. Gesturile subliniază cucernicia.
Autorul omite conturarea unui portret fizic în detaliu. Aspectele fizice sunt sumare, dar relevante
pentru trăirile interioare ale eroului. În confruntarea cu boierii care îi cer să se întoarcă, replica hotărâtă este
însoțită de o notație relevantă (,,ochii scânteiară ca un fulger”), ceea ce denotă o trăire intensă. În aceeași
confruntare dialogată, naratorul dovedește intuiție psihologică inedită, lăsându-și personajul să se
exteriorizeze, amânuntele fizionomice declinând stări paroxistice: ,,Râdea, mușchii i se suceau în râsul acesta
și ochii lui hojma clipeau”. Uneori detaliile vestimentare traduc intențiile autorului. De pildă, zalele de fier
din vestimentația de la Mitropolie trădează intențiile războinice.
Modalitati de Nu în ultimul rând, imaginea eroului se definitivează prin diferitele modalități de caracterizare. Spre
caracterizare
exemplu, domină caracterizarea indirectă, prin fapte, vorbe, atitudini „Ieşiţi că pre toţi vă omor! Şi căută o
armă pe lângă el, dar negăsind potcapul, îl azvârli cu mâinile în capul unui călugăr”. Caracterizarea directă
făcută de autor, pentru a reda portretul fizic „sângele într-însul începu a fierbe”, „în minutul acela el era foarte
galben la faţă, ca şi racla sfântului” este conturată de caracterizarea directă făcută de alte personaje „Crud şi
cumplit este omul acesta fiica mea” (mitropolitul Teofan). Şi, în final, amintim autocaracterizarea, ce
evidenţiază trăsăturile morale „n-aş fi un nătărău de frunte, când m-aş încrede în tine?”. Alt procedeu indirect
de caracterizare este antiteza. Profilul moral al domnului este puternic reliefat nu numai prin opoziţia cu „buna
doamnă” Ruxanda (miloasă, cu frică de Dumnezeu, iertătoare, cu bunătate), ci prin relaţie contrastivă cu
ipostaza unui „alt” Lăpuşneanul, cel din prima domnie.
De asemenea, Negruzzi aduce pentru prima dată în scenă un personaj colectiv şi surprinde psihologia
mulţimii care acţionează „sinergic”. Întrebaţi ce vor, oamenii rămân descumpăniţi, iar glasurile se unesc
pentru a striga « Capul lui Moţoc vrem ». Mulţimea se repede asupra victimei ca o « idră cu multe capete...
şi într-o clipă îl făcu bucăţi ».
În concluzie, viziunea realistă asupra trecutului istoric, relieful romantic al caracterelor, construcţia
Concluzie
epico-dramatică fac din Alexandru Lăpuşneanul o nuvelă memorabilă a literaturii române, „care ar fi devenit
o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.” (G.
Călinescu). Acest principe machiavelic se poate asemăna cu personajul lui Garcia Marquez din Toamna
patriarhului sau cu Principele lui Eugen Barbu.