Idelogia promovata in Dacia Literara asa cum se reflecta ea intr-o opera

"Introductia" (care este de fapt programul "Daciei literare") genera un curent national-popular cu
o puternica tenta romantica.
Reprezentantii curentului (moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni, banateni), "fiescare cu
ideile, cu limba sa, cu tipul sau", scriu beletristica si studii teoretice, articole politice si culturale,
cronici si recenzii, afirmând, dincolo de prejudecatile regionaliste, necesitatea patriotica a
eforturilor comune pentru realizarea telului suprem înscris în fruntea programului: "o limba si o
literatura comuna pentru toti".
Publicată la 30 ianuarie 1840,revista marchează un punct de cotitură în literatura românească.
În Introducţie sunt prezintate realităţile vremii în privinţa publicaţiilor naţionale.Sunt menţionate
circumstanţele politice anterioare ce au împiedicat dezvoltarea presei până la momentul
respectiv.
In articolul–program, intitulat „Introductie”,M.Kogălniceanu sintetizează în patru puncte
idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:

Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii

române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel
încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”.

Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea
făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică
europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor.

Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o
literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de
paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi
pledînd pentru introducerea alfabetului latin.

Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de
valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă,
subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare.
Vom critica cartea, iar nu persoana.”

La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista în revista, articole originale,
compunerile originale, critica noilor apariţii şi Telegraful Daciei, care va include ştiri, informaţii,
noutăţi, etc.

În spiritul său, combinând elemente romantice, dar şi elemente de clasicism, s-au afirmat marii
scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri,
Ioan Heliade-Răadulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Bălcescu, Nicolae
Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Haşdeu.
In evolutia romantismului autohton, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa,
preromantica, Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor
cu un usor regret fata de un trecut eroic care este un exemplu al luptei prezentate in care visul,
fantasticul si meditatia primeaza.

O a doua etapa, perioada pasoptistilor, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de
evocare istorica si ii are ca reprezentanti pe Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo,
Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.

In cea de-a treia etapa, are loc maturizarea estetica a romantismului. Totodata, se observa o
reactie critica si pamfletara fata de societate, pesimiste, chiar de refugiu in natura si mitologie,
asa cum se manifesta la ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu.

In trăsăturile generale ale romantismului sunt introduse noi categorii estetice precum: sublimul,
grotescul, macabrul, fantasticul;
Se cultivă stări precum: sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia, misterul;
Evadarea din realitate se face prin vis ori somn (mitul oniric) într-un cadru nocturn sau exotic;
Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea ce imprimă
curentului un caracter național patriotic; Acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti,
în special iubirii, trăirile interioare sunt armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare.
Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi trăiri intense;

Defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare subiectivă a spiritului uman;

Nuvela istorica “Alexandru Lapusneanul” apare la 30 ianuarie 1840 , in primul numar al revistei
Dacia literara, inscriindu-se intr-una din directiile imprimate de programul acesteia , Introductie ,
conceput de M.Kogalniceanu. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira din cronica lui
Grigore Ureche.

Tema nuvelei, ilustreaza evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in timpul celei
de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul, mai precis reactualizeaza ultimii 5 ani de domnie
ai lui, intre anii 1564 si 1569. In cadrul acestei nuvele naratorul se inspira din cronicile Moldovei
respectand doar in mare parte adevarul istoric si comitand in mod voluntar unele inadvertente.
În ceea ce privește titlul nuvelei „Alexandru Lăpușneanul”, din punct de vedere
morfologic, este alcatuit dintr-un substantiv propriu, care in sens denotativ indica o personalitate
istorica, un domnitor al Moldovei. In sens conotativ, titlul surprinde personajul pricipal al operei, tipul
de domnitor crud, despot si tiran, caracterizat prin disimulare si o buna cunoastere a psihologiei
umane. Folosirea acestui nume in titlu indica o trasatura a nuvelei istorice.

 Nuvela descrie un episod din viaţa socială a Moldovei de la mijlocul secolului XVI. Personajul
central al nuvelei este Alexandru Lăpuşneanul. Viclenia, cruzimea şi ipocrizia lui sunt trăsături
care definesc intreaga lui fiinţă. Personajele secundare sunt Ruxanda, soţia domnitorului Tiran;
cuviosul Teofan; Moţoc care e perfid, viclean; Veveriţă – un duşman ascuns al domnitorului;
Spacioc şi Stroici care sunt tineri insufleţiţi de un sincer patriotism.
Elementele caracteristice eseţiale ale lui Alexandru Lăpuşneanul sunt: „Dacă voi nu mă vreţi, eu
vă vreu şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia
voastră” sau „Zic să fie zis că de se va scula, va popi şi el pre unii”.
Conflictul se bazează pe voinţa de autoritate a domnitorului şi opoziţia boierilor, eai in capitolul
al şaptelea şi pe ciocnirea dintre ţărănime şi boierimea spoliatorie simbolizează prin Moţoc. Până
la urmă Alexandru Lăpuşneanul este otrăvit de soţia sa, aceasta fiind indemnată de boierii
pribegi.
Lăpuşneanul îi ucide pecei 47 de boieri şi aşază apoi pe o masă in formă de piramidă capetele
lor, arătindu-le doamnei Ruxanda drept făgăduitul leac de frică.
Timp de 4 ani Lăpuşneanul nu mai prunceşte nici o execuţie insă, totuşi, ii chinuieşte pe unii
boieri consideraţi suspecţi. In timpul şederii sale la Hotin Lăpuşneanul se imbolnăveşte şi căzând
la pat intr-un moment de delir cere să fie călugărit. Odată venit la realitate îi  ameninţă pe toţi cu
moartea, inclusiv pe soţia şi fiul său „M-aţi poit voi, dar de mă voi indrepta, pre mulţi am să
popesc şi eu”. La sfatul lui Spancioc, Ruxanda pune otravă in băutura soţului său care işi găseşte
astfel sfârşitul.
Autorul a lăsat faptele să se deruleze singure şi personajele să se manifeste in voie, totul stând
sub semnul unei accentuate obiectivităţi.

 Scriitorul declară ca izvor al nuvelei Letopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin, de unde într-
adevăr prelucrează, pentru episodul omorârii lui Motoc din nuvelă, scena uciderii lui Batiste
Veveli în timpul domniei lui Alexandru Iliaş.
În schimb, imaginea personalităţii domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în
Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche. Tot din cronica lui Ureche, Negruzzi preia scene,
fapte şi replici (de exemplu: motoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea
istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia
paşoptistă. Concepţia autorului nu este subordonată concepţiei cronicarilor asupra istoriei. Dintre
principalele evenimente consemnate de cronicar, autorul preia următoarele: împrejurările venirii
lui Lăpuşneanul la a doua domnie, solia boierilor trimisă de Tomşa pentru a-i împiedica
întoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la  curte, arderea cetăţilor Moldovei, boala, călugărirea şi
moartea prin otrăvire a domnitorului. Negruzzi comprimă, omite sau modifică unele fapte
istorice (de exemplu: decapitarea lui Motoc la Liov). Scriitorul transformă evenimentele
menţionate de cronicar în scene ample/ episoade (de exemplu: uciderea boierilor), cărora le
conferă o desfăşurare narativă impusă de evoluţia conflictului.

Transfigurarea artistică a faptelor istorice este motivată estetic: gradarea tensiunii narative,
reliefarea caracterelor personajelor în relaţie cu spectaculosul acţiunii, mesajul textului
narativ. „Negruzzi a înţeles spiritul cronicii române şi a pus bazele unui romantism pozitiv,
scutit de naive idealităţi"(George Călinescu,  Istoria literaturii romane de la origini până în
prezent) Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice
deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne
cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul dintre 1564-1569. • Ne prezinta un
personaj exceptional aflat in situatii exceptionale, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din
contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii),
siretenie si respecul

fata de cuvantul dat. • Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran,
crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa. • Culoarea epocii este realizata prin
detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in
atmosfera timpului. Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : « Daca voi nu ma vreti,
eu va vreau », « Ai sa dai sama, doamna », « Capul lui Motoc vrem », « De ma voi scula, pre multi am sa
popesc si eu ». Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul
nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena
din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-i pacaleasca pe
boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din
capetele acestora face o piramida. Există însă în nuvelă şi elemente de clasicism, întrepătrunderea
romantism – clasicism fiind specifică literaturii paşoptiste (1840-1860). Sunt de factură clasicistă
următoarele elemente: • simetria şi echilibrul compoziţiei; • concizia şi rigoarea unor exprimări care
capătă uneori caracter de sentinţă de tipul: “proşti, dar mulţi”; Alături de elemente romantice şi clasiciste
există în nuvelă unele care anunţă realismul precum: • atenţia acordată detaliilor vestimentare şi
referitoare la decoruri; • obiectivitatea viziunii, vocea auctorială apărând doar de puţine ori pe parcursul
evenimentelor cu opinii personale; • preocuparea pentru realizarea unor tipologii umane pentru sondaj
psihologic. • Specifică personajelor romantice le este şi complexitatea caracterului. Portretul lui
Alexandru Lăpuşneanul este alcătuit din lumini şi umbre. În deschierea nuvelei, aflăm chiar din spusele
domnitorului că în prima sa domnie nu a existat vărsare de sânge, a făcut dreptate tuturor, dovadă că
Lăpuşneanu este capabil de o conducere în care crima nu este ridicată la rang de lege. Faptele
voievodului, ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor trădători, iertarea pe
care o cere, cu pocăinţă, boierilor, leacul de frică oferit gingaşei şi miloasei doamne, aruncarea lui Moţoc
în mâinile mulţimii furioase pun în lumină un domn absolut, un tiran al epocii medievale, care acţionează
pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea boierilor. Negruzzi a înteles astfel „spiritul cronicii române
şi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealităţi”. (G. Călinescu)

 
Nuvela ‘Alexandru Lapusneanul’ esti prima nuvela istorica din literatura romana,publicata in perioada
pasoptista, in primul nr al Daciei Literare, ilustrand una din sursele literaturii romantice, istoria
nationala.Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza, cu o constructive riguroasa,avand un fr narativ
central. Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivare a perspectivei narative si verosimilitatea
faptelor. Personajele sunt relativ putine,caracterizate succinct si graviteaza in jurul personajului principal.
Nuvela istorica este o specie literara cultivata de romantici, care evoca trecutul istoric prin " tema,
personajele si culoarea epocii : mentalitati, comportamente, relatii sociale, obiceiuri, vestimentatie, limbaj.
Nuvela are ca tema lupta pentru putere in epoca medieval. Evocarea artistica acelei de-a doua domnii a lui
A.L evidentiaza lupta pt impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud,
tiran. Naratorul este omiscient, omiprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin
cateva epitete de caracterizare,de ex"’tiran’, ‘curtezan’, ‘miselul boier’&. Naratiunea la pers a III-a aminteste
de obiectivitate si conciziune de relatarea cronicarilor. Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin
inalntuirea secventelor narative si a episoadelor, particularitate narativa romantica.