Ermetismul - este curentul literar caracterizat de caracterul neinteles, ermetic(de unde si numele

curentului) al unei opere literare. Ca trasatura principala ermetismul foloseste un limbaj extrem de
incifrat de intelectualizat, care de cele mai multe ori este de neinteles, ermetic.

Reprezentanti: Ion Barbu etapa ermetica

MODERNISMUL ERMETIC – ION BARBU

Ion Barbu cochetează cu literatura, la început doar din ambiţia de a-i demonstra lui Tudor Vianu că
poate scrie poezie: „Am început să scriu în vederea unui singur cititor, Tudor Vianu”. În 1918, debutează
în revista Sburătorul şi se afirmă ca „poet nou”, original.

Gândirea barbiană se întemeiează pe concepţia conform căreia poezia este „un semn al minţii”, ea
interferând cu matematica: „Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi termeni la prima vedere, există
undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se naşte poezia”. Poetul matematician este
împotriva „poeziei leneşe” (după părerea lui creată de T. Arghezi), „refuzată de Idee”, în favoarea
lirismului pur, înţeles ca o contemplare a lumii, ca o comunicare cu universul, preferând lirica
intelectualizată.

Poezia barbiană este în ansamblul ei o metaforă , poetul utilizând simboluri într-o materie lirică
sublimată devenind unicul reprezentant al modernismului ermetic în perioada interbelică.

Criticul literar Tudor Vianu distinge trei etape ale universului său poetic: parnasiană –cu simboluri
mitologice, livreşti, cu peisaje geologice, mineralizate (Banchize, Lava, Munţii), baladic orientală –
valorificând folclorul balcanic (După melci, Riga Crypto şi lapona Enigel, Isarlâk, poezii publicate între
1922-1925), ermetică – cu poeme întoarse spre propriul lirism elevat şi esenţializat (Oul dogmatic, Din
ceas dedus, Timbru, Uvedenrode). Acelaşi critic identifică în creaţia ermetică barbiană patru teme
specifice: mitul oglinzii (Din ceas dedus), spiritualismul (Ritmuri pentru nunţile necesare), treptele
viziunii (Timbru) şi poezia ca joc de limbaj (Uvedenrode).

Dintre temele predilecte ale operei se pot aminti: meditaţia gravă asupra avatarurilor fiinţei, iniţierea în
cunoaştere, raportul creat/ increat, miticul şi magicul folcoric; toate valorificând simboluri figurative:
melcul, oul, nunta, râpa, somnul, jocul.

Viabilitatea artei lui Barbu este observată de criticul Nicolae Manolescu într-un artciol din Observator
cultural, unde afirmă că este „un poet pur, ermetic, obscur, balcanic, şi în consecinta (sic!) valoros”, care
s-a asigurat prin strategia scrierii unei poezii fără precursori şi neimitabilă.