Ion Barbu, Din ceas, dedus...

Prof. Steliana Mihaela LAMBRU

Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”

Comentariu, pe repere, a unui text poetic aparținând lui Ion Barbu

Reperul 1: Ion Barbu este o voce distinctă a liricii românești, diferită de Arghezi
Încadrarea și Blaga, pentru că gradul ei de dificultate este mult mai mare, dar nu mai
textului în puțin valoroasă și prin intermediul căruia literatura română se înscrie în
epocă/ circuitul valorilor universale.
tipologie/ După debutul în 1918, în „Literatorul” lui Macedonski, cu poezia „Ființa”,
curent se apropie , din 1919, de Eugen Lovinescu și de „Sburătorul” și își va începe
cariera poetică, sub pseudonimul Ion Barbu ( ales chiar de criticul literar).
În studiul din 1935 – Introducere în poezia lui Ion Barbu – T. Vianu
distinge trei cicluri ( „parnasian, baladico-oriental și ermetic”), împărțire
devenită clasică. M. Papahagi, în Dicționarul scriitorilor români,apreciază
aceste trepte lirice barbiene drept „diagrama trecerii de la romantism la
poezia modernă”.
Etapa parnasiană, a poeziilor de început, din perioada căutărilor
literare, cuprinde versurile publicate între 1919 și 1921 în revista
„Sburătorul” – Elan, Lava, Munții, Panteism, Dionisiacă, Umanizare –
creații ce mărturisesc, din punct de vedere formal, influența poeților
parnasieni francezi, prin obiectivitarea formulării, perfecținunea formală și
preferința pentru poezia cu formă fixă, mai ales sonetul.
În sensul unei permanente decantări lirice, Barbu și-a caracterizat ulterior
poeziile din etapa parnasiană drept „simple exerciții de digitație”,
premergătoare timbrului poetic autentic de mai târziu. El descrie aici forme
ale geologicului, pisaje mineralizate, evocă zeități mitologice în care evită
poezia confesiune transferând aspirațiile sale elementelor naturii: copacul,
banchizele, munții.
A doua „vârstă” a lirismului barbian, cea baladic și orientală,
include majoritatea poemelor publicate în revistele „Viața românească” și
„Contemporanul” , între 1921-1926 – După melci, Riga Crypto și lapona
Enigel, Domnișoara Hus, Isarlâk, Nastratin Hogea la Isarlâk – având un
substrat folcloric și pitoresc, surprins într-o structură descriptivă și narativă.
Lumea evocată este de inspirație aautohtonă sau balcanică, asemănătoare cu
cea din viziunea lui Anton Pann.
Etapa ermetică reprezintă ultima perioadă de creație, aflată sub
semnul încifrării semnificațiilor și cuprinde poeziile din volumul „Joc
secund”, din 1930. Tematica poeziilor aparținând etapei ermetice este foarte
diversă: reflecții asupra actului creator – Din ceas, dedus..., Timbru, Grup –
sacralitatea – Lemn sfânt – creația – Oul dogmatic – cunoașterea – Mod,
Ritmuri pentru nunțile necesare – în care sunt identificate trei căi de
cunoaștere: erosul – sub semnul lui Venus, rațiunea, avându-l drept simbol
pe Mercur și contemplația poetică, sub semnul soarelui.
Volumul „Joc secund” se resimte cel mai mult de influenta
matematicianului, inclusiv la nivelul lexicului, tributar astronomiei,
mecanicii, geometriei.
Reprezentativ pentru modernitatea viziunii poetice barbiene este și textul
 Din ceas, dedus... deschide volumul „Joc secund” și care „ a adus în poezia
română un sunet nemaiauzit până atunci, un limbaj și o metodă lirică absolut
noi, de o decantare fără precedent” ( Al. Paleologul, Spiritul literar).
Textul este o artă poetică ce poate deruta la o primă lectură prin extrema
concentrare a expresiei, austeritatea limbajului în care poetul își toarnă ideile
și în care se regăsesc principiile filosofiei platoniciene.
Arta – spunea Platon- considerată ca o copie a lucrurilor reale, ele însele
niște copii ale ideilor eterne, este imitația unor imitații. Arta este o
răsfrânfere la puterea a doua a realității.
Dar, dacă pentru filosoful grec faptul reprezintă o îndepărtare de ideal, o
coborâre în tărâmul efemerului, poetul, dimpotrivă, vede în această
răsfrângere o transpunere în ideal a lumii reale și, ca urmare, o accedere spre
eternitatea pe care o reprezintă frumosul artistic. Este asemeni lumii
reflectate în oglindă, care, dematerializată, devine un joc secund, mai pur.
Poezia se circumscrie modernismului de factură ermetică prin încifrarea
mesajului într-un limbaj criptat, de o evidentă ” dificultate filologică”.
Cuvintele rare, termenii științifici, gramatica originală, cu inversiuni și
intercalări sintactice, topica dislocată, elipsa fac aproape imposibilă
înțelegerea textului fără inițiere prealabilă, fără dispunerea unei chei de
lectură. Prin ermetism, se apropie de Stephane Mallarmé, iar prin apropierea
de matematică, de Paul Valéry pentru care orice dispozitiv poetic se sprijină
pe un fapt de matematică învăluit.
Reperul 2: Tema textului este cunoașterea prin poezie și creația ca joc. „Joc
Tema, secund” este cea mai cunoscută artă poetică barbiană, concentrată pe
viziunea, definirea unor concepte fundamentale: poezia, poetul, metaforic și obiectiv,
două secvențe definiții ce se sprijină pe motive și mituri dintre cele mai originale: oglinda,
lirice apa, zborul, cântecul, marea, Narcis, Orfeu. Cele două catrene prezintă
comentate simetric două concepții ale autorului - cu privire la actul poetic ca sublimare
a experientei existentiale și cu privire la rolul creatorului ca mediator al
magiei limbajului. Poezia este o realitate ce trebuie prelucrată de artist, fără
a o copia, iar poetul are nostalgia spațiilor pure.
Că și în cazul poeziei eminesciene, oglinda este granița dintre lumea
concretă și cea ideală, a visului, dar și a artei. Dincoace de oglindă se află
lumea comună, dincolo de oglindă, lumea de vis, ideală, spre care tânjesc
puține ființe capabile să se înalțe.
Viziunea este diferită de cea a lui Arghezi sau Blaga, dar nu mai puțin
valoroasă. Concepția barbiană despre actul creator este mai aproape de a
unor poeți moderni precum Stephane Mallarmé și Paul Valéry.
Originaliatea sa provine din faptul că poetul este dublat de matematician,
care scrie poezie nu dintr-un impuls afectiv, ci dintr-un act de voință, chiar
un pariu cu prietenul său din adolescență. Barbu aduce spiritul abstract al
matematicii în planul poeziei. Poetul însuși mărturisește că, între cele două
domenii, geometria și poezia, există o zonă de graniță: „Pentru mine poezia
este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată
domeniul divin al geometriei”.
La Barbu nu putem vorbi de temele consacrate ale literaturii, ci de
contemplarea lumii în totalitatea ei. Starea poetică barbiană este o stare de
intelectualitate, polemizând cu „poezia leneșă”, tradiționalistă sau chiar
modernistă, tinzând spre „lirismul pur”. Tot de viziunea proprie, inedită,
aparțin intelectualizarea lirismului, care devine unul obiectiv, și puternica
 încifrare a limbajului, mai ales în cea de-a treia etapă a creației, cea
ermetică, din care face parte și poezia „Joc secund”.
Structura compozițională a discursului liric este reprezentată de două
catrene, individualizate prozodic prin rimă încrucișată și ritm iambic. De la
început atrage atenția condensarea mesajului artistic, realizat ca o însumare
de metafore specifice poeticii barbiene. De altfel, această concizie a stilului
este un loc comun în critica literară, T. Vianu considerând că „nu există un
alt poet român care să spună mai mult în mai puține cuvinte”.

Reperul 3 Semnificația titlului: Mica bijuterie artistică este o poezie fără titlu, dar
Analiza, la care, din rațiuni editoriale, propune o parte din primul vers, așezat între
alegere, a paranteze drepte. Procedeul nu este unic nici în literatura română, nici în cea
două dintre universală, poeziile fiind preferate în varianta fără titlu și propunându-se,
elementele de pentru diferențiere, primul vers. La fel procedase la noi și T. Arghezi în
compoziție: poezia psalmilor, a creioanelor sau a inscripțiilor. În perioada interbelică
titlul, acest procedeu este însă un element de modernitate generat de nevoia de
incipitul, ambiguizare a ideii poetice. Această tendință este prezentă și la Ion Barbu
finalul, care va renunța la titlul inițial Stil, din dorința de a nu oferi cititorului niciun
limbaj etc. indiciu de interpretare.
Incipitul reprezintă versul temă, Din ceas, dedus adâncul acestei calme
creste cel care reduce textul la o idee centrală, reluată de trei ori în plan
textual. Sub influență platoniciană, față de care a avut un adevărat cult și ca
matemațician și ca filosof, Ion Barbu va propune în arta sa poetică o idee
fundamentală a filosofului grec, și anume: „Poezia ( arta) este o copie a
realității, care, la rândul ei este o copie a ideilor eterne; este o imitație a unei
imitații, adică o răsfrângere, o oflindire la puterea a doua, este joc secund.
Transpusă în termeni barbieni, poezia - adâncul acestei calme –este o
deducere, o transfigurare, o oglindire a realului, la rândul său o oglindire a
ideilor eterne, idee –incipit reluată de trei ori la nivelul poemului și element
de recurență poetică.

Idee/ Realitate Oglindă Opera/ poezia/

oglindire la puterea
a doua
Din ceas dedus Adâncul acestei calme
creste
cirezi agreste ( apă) joc secund
( zenit) conștiință poetică nadir
meduze mare Clopote verzi
Tot la nivel ideatic, poemul propune și o definiție metaforică a poetului,
devenit un alt Orfeu care prin cântecul său totul îmblânzește totul: și cântec
istovește.
Lirismul. Barbu refuză poezia de tip confesiv, subiectivă. Adept al
cunoașterii de tip rațional, nu afectiv ca Blaga și Arghezi, Barbu
construiește, atunci când utilizează forme verbale personale, enunțuri la
persoana a III-a, în mod obiectiv: ridică, istovește, plimbă.
Limbajul poetic barbian.
Iubesc creația și dificultățile care trebuiesc învinse – I. Barbu
Textului poetic barbian i se potrivește cel mai bine sintagma lui Umberto
Eco de opera aperta pentru că este deschis oricăror posibilități de
 interpretare; în poezia interbelică actul de a scrie începe să se gândească
profund pe sine; după Ion Barbu, progresul poetic trebuie pus întotdeauna în
legătură cu progresul științelor exacte; el demonstrează interrelaționările
dintre științe și artă, dintre matematică și poezie.
Ion Barbu aduce poezia, care e act lingvistic, enunțare, proces continuu, la
stadiul matematicii care e proces încheiat, enunț.
De aceea, limbajul se resimte de o puternică abstractizare, cu termeni
matematici, neologici, utilizați cu sens conotativ: dedus, grupuri, însumare,
invers. Efectul este acela al unei încifrări ce susține deopotrivă o anumită
viziune despre poezie, care devine astfel o geometrie de cuvinte, nu în forme
geometrice, dar și metaforizare specific modernistă. Metaforismul,
încifrarea, abstractizarea reprezintă elemente definitorii ale modernismului
barbian.
Predomină în text grupul nominal, strofa I fiind total lipsită de verbe cu
formă personală, predicativă: adâncul acestei calme creste, cirezilor
agreste, grupurile apei, joc secund, clopote verzi.

În concluzie, valențele cele mai profunde ale lirismului barbian se exprimă

în poezia din faza a treia, cea ermetică. G. Călinescu remarcă această
Concluzie extraordinară încifrare a simbolurilor: Poetul s-a ridicat la un ermetism
veritabil, bizuit pe simboluri, într-o lirică de mare tensiune. În Joc secund
se valorifică mitul oglinzii, principii fundamentale de mimesis, de reflectare
poetică a lumii.
Ion Barbu impune astfel o altă viziune asupra creației prin definirea, într-o
manieră obiectivă, a conceptelor de creație și de creator.