DIN CEAS, DEDUS…

de Ion Barbu

Ion Barbu este un scriitor de tip Goethean, o personalitate plurivalenta a

literarurii romane, plasata sub auspiciile autodesavarsirii si autocunoasterii.
Barbu face parte din epoca interbelica a literaturii romane, alaturi de alti
poeti precum George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi si Vasile
Voiculescu. Spre deosebire de acestia, creatia artistica a lui Barbu reflecta
preferintele scriitorului pentru un modernism de tip ermetic.
Dan Barbilian, matematician de notorietate, este interesat de poezie
probabil datorita prieteniei sale cu Tudor Vianu. Barbu pune un pariu cu
criticul in care poetul se angajeaza sa creeze poezie din ipostaza de
matematician.

Publicata pentru prima data in volumul ,,Joc secund” in 1930, ,,Din ceas,
dedus...” reprezinta o capodopera incontestabila a autorului. Aceasta face
parte din ultima etapa de creatie a lui Ion Barbu, numita etapa ermetica.
Aceasta este cea mai reprezentativa pentru opera barbiana, numindu-se
si ,,etapa poeziei pure”, intelectualizata, accesibila doar initiatilor.

MODERNISMUL este o paradigma culturala, un current literar – artistic

aparut in Franta in a doua jumatat e a secolului al XIX-lea, care se
caracterizeaza prin negarea traditiei si impunerea unor noi principii de
creatie. Modernismul la Barbu se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi
specifice. Temele moderniste au valente ontologice si gnoseologice, fiind
reprezentate de viata, moarte, creatia, ludicul, conditia umana etc.
Tehnica ingambamentului este omniprezenta in lirica moderna si
vizeaza continuarea unui vers in versul urmator. Figura de stil
predominanta in poezia moderna este metafora ermetica,
precum ,,ceas”, ,,adancul acestei calme creste”, ,,nadir latent”. De
asemenea, prozodia moderna respinge canoanele traditionale, promovand
versul alb si versul liber.

Weltanschauungul barbian, conceptia despre lume si viata a poetului,

are la baza interferenta dintre poezie si matematica, acesta afirmand
ca ,,exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminous, in care
aghiasma se intalneste cu poezia”. Imaginaul artistic penduleaza
intre ,,regimul nocturn” si ,,regimul diurn al constiintei” (Gilbert Durand, in
“Structurile antropologice ale imaginarului”).

Poezia ,,Din ceas, dedus…” apartine genului liric, adica este un text
literar in care autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideeile si
sentimentele folosind un limbaj expresiv. ,, Din ceas, dedus…” este o “ars
poetica” fundamentala moderna interbelica. Arta poetica reprezinta texul
poetic prin intermediul careia autorul isi transmite propriul weltanschauung,
propria conceptie despre lume si viata, intr-un limbaj care-l
particularizeaza. Prima arta poetica din literature universala este ,,Poetica”
lui Aristotel.

Titlul este un element de paratextualitate, un prag textual cu rolul de a

introduce cititorul in universul operei. Are valente de motiv anticipativ
(Boris Tomasevski). Din punct de vedere structural, titlul este analitic, fiind
alcatuit din substantivul ,,ceas” si adjectival participial ,,dedus” precedade
de prepozitia ,,din”. Lexemul ,,ceas” plaseaza arta in atemporalitate, in
acord cu dictomul latin ,,ars longa, vita brevis”, iar lexemul ,,dedus” este
preluat din sfera matematicii.

Tema are valente ontologice si gnoseologice. La nivel macrotextual, tema

poeziei este creatia inteleasa ca un ,,joc secund” conferindu-i autorului
valente de ,,poeta faber”. La nivel microtextual, opera dezvolta teme
precum cunoasterea, timpul, natura, conditia poetului si a poeziei.
Structura poeziei este echilibrata, armonioasa, cu o entropie ce tinde spre
zero. Astfel, opera are o structura dihotomica, fiind alcatuita din doua
catrene.

Prima strofa are un incipit de tip ex-abrupto, ce continua idea poetica din
titlu ,,Din ceas, dedus adancul acestei calme creste”. Astfel, incipitul
reitereaza titlul, plasand creatia in atemporalitate, in ,,ilo tempore”.
Conform lui George Calinescu, aceasta arta poetica contine insasi definitia
poeziei, avand caracter autoreferential si metapoetic. Pe de o parte, poezia
isi ia esenta din interiorul poetului, din absurdurile fiintei si adancurile
sufletesti. Pe de alta parte, poezia se inalta spre ,,calma creasta”, simbol al
lumii ideilor. Aceasta face referinta la locul luminous din domeniul inalt al
geometriei, in care aceasta se intalneste cu poezia.
Versul al doilea ,,Intrata prin oglinda in mantuit azur” ilustreaza teoria artei
ca mimesis din filosofia lui Platon. Oglinda este un instrument mimetic, ce
creaza o noua realitate ideala. Totodata, oglinda face trimitere si la mitul
lui Narcis, tanarul fascinat de propria sa reflectie in apa.
Versurile care incheie prima strofa ,,Taind pe inecarea cirezilor agreste/ In
grupurile apei, un joc secund mai pur” contin o dubla definitie a artei: arta
ca act ,,cathartic” (Aristotel) si arta ca act ,,mimetic” (Platon).

Strofa a doua continua ideea poetica de mimesis din prima strofa.

Aceasta debuteaza cu exclamatia ,,Nadir latent!”. ,,Nadir” este punctul
opusul zenitului, situat in spirit, o reflectie a punctului in care idealurile se
intalnesc. Zenitul este punctul de pe cer stabilit matematic, situat cel mai
aproape de crestetul omului.
Lexemul ,,insumarea” apartine jargonului matematic, iar creatia este
definita drept un cantec ,,de harfe rasfirate”, punandu-l pe poet in ipostaza
intelectuala a lui Orfeu.
Epitetul ,,zbor invers” reflecta ideea ca poetul strabate drumul invers,
dinspre lumea ideala spre cea reala, dinspre sacru spre profan, dinspre
nadir spre zenit.
Ultimul vers debuteaza cu mitul meduzei, personaj mitologic care poate
ucide cu privirea si se incheie cu epitetul cromatic ,,clopote verzi”, simbol al
biologicului.

Poezia ,,…” beneficeaza de interpretari complexe la fiecare nivel de analiza

textuala. La nivel prozodic, se observa o reminiscenta a poeziei clasice,
poezia avand o rima incrucisata, rima feminina, alternand cu cea
masculina, un ritm intrinsic si o metrica variabila de 13-14 silabe.

In concluzie, Ion Barbu este un “spiritus rector” al literaturii interbelice

romanesti, care prin opera sa a amprentat decisiv evolutia ulterioara a
acesteia. Astfel, Ion Barbu este un maestru al logosului primordial, un
veritabil creator de cosmogonii artistice.