Poezia modernista Joc secund, Ion Barbu

Modernismul este acel curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui
doctrina porneste de la ideea ca exista “un spirit al veacului” care impune procesul de sincronizare a
literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului. Ideea de la care
porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta
binefacatoare a celor avansate, mai intai prin imitatia civilizatiei superioare (teoria imitatiei emisa de
francezul Gabriel Tarde), iar dupa implantare, prin stimularea crearii unui fond literar propriu. De
aceea teoria ,,formelor fara fond” sustinuta de Titu Maiorescu este acceptata si de Lovinescu, dar
acesta considera ca formele pot uneori sa-si creeze fondul. Se poate spune, prin urmare, ca
modernismul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a celor mai recente forme de expresie
in planul creatiei ce se pot caracteriza, printere altele, prin: (1) intelectualizarea poeziei, (2)
incalcarea conventiilor si regulilor la nivel prozodic (preferanduse versul alb, versuri nerimate si
neritmate, versuri inegale, ingambamentul),(3) libertatea absoluta acordata inspiratiei, poezia
putand transfigura artistic realitatea si prin (4) abordarea unui limbaj poetic ambiguu si expresiv.

Printere cei mai cunoscuti poeti ai liricii romanesti moderniste putem aminti nume ca: Tudor
Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. Fenomenul artistic barbian s-a născut în punctul de interferenţă al
Poeziei cu Matematica, de aceea poezia lui este cu mult deosebită de cea a lui Arghezi şi Blaga,
întrucât gradul ei de dificultate e mai mare. Mai exact spus, înţelegerea poetului asupra a ceea ce
trebuie să fie poezia e mai aproape de concepţia unor poeţi moderni şi singulari ca Mallarmé sau
Valéry, decât de concepţia mai generală, impusă de romantism. Apoi nu trebuie uitat că poetul a fost
debutat de un matematician şi că modul lui de a gândi în spiritul abstract al matematicii s-a impus şi în
planul reprezentărilor poetice. Barbu însuşi afirmă: ”Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită
simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă… Pentru mine poezia este o
prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al
geometriei.”

Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creaţia lui Ion Barbu era împărţită în patru
etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă şi şaradistă. În studiul din 1935, Introducere în poezia
lui Ion Barbu, Tudor Vianu propune trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi ermetică. Această din
urmă împărţire a devenit clasică. Prima etapă este cea “parnasiană” se caracterizeaza versuri scurte şi
riguroase ca formă - câteva sunt sonete -, poeziile propunand un univers tematic restrâns. Barbu
descrie peisaje mineralizate, forme ale geologicului şi ale florei evocă zeităţi mitologice sau
surprinde procese de conştiinţă, cum ar fi solemnul legământ al lepădării de păcatul contemplaţiei
abstracte în favoarea voinţei de a trăi cu frenezie, într-o totală consonanţă cu ritmurile vii ale naturii.
In a doua etapa sunt preferate versurile lungi, datorită în mare măsură pasajelor descriptive, consecinţă
imediată a preocupării de concret; au un caracter narativ, “baladic”, pentru că în ele “se zice” o
poveste. In ultima etapa se observa la nivelul discursului liric o încifrare a semnificaţiilor, numită din
această cauză etapa ermetică.

Ultima etapa este reprezentata de volumul „Joc secund" (1930) ce se deschide cu arta poetica
intitulata „Din ceas, dedus...", titlu modificat in „Joc secund". de catre editorii editiei din 1964. In
primul vers, metafora „calma creasta" desemneaza lumea Ideilor, in sensul pe care filozoful antic
Platon ii dadea acestui concept. Ganditorul mentionat considera ca adevarata realitate o con stituie
Ideile (spre exemplu, Ideea de Frumos, Ideea de Bine), lucrurile pe care le cunoastem prin simturi
fiind doar „umbre", copii degradate ale unor prototipuri. Revenind la primul vers, „calma creasta"
fiind „dedusa" „ din ceas", rezulta ca lumea Ideilor este scoasa din timpul curgator, fiind atemporala
si eterna. In plus, adjectivul antepus („calma") subliniaza caracterul apolinic, armonios si senin al
acestei lumi ideale. Lumea materiala care ne inconjoara (lucruri, obiecte etc.) constituie o oglindire in
spirit a Ideilor, asa cum cirezile se oglindesc in apa. Acesta ar fi „jocul" initial (prim). Realitatea
fenomenala, degradata prin faptul ca este o „copie" imperfecta a lumii Ideilor, poate fi insa purificata.
Remediul il constituie o poezie intelectualizata. o oglindire a spiritului in propria constiinta; acesta ar
fi cel de al doilea Joc" pe care autorul il numeste „joc secund". Pornind de la mitul lui Narcis (care-si

2
 admira chipul in apa unei fantani), I. Barbu considera ca poezia este ..act clar de narcisism". Poezia,
ca joc al mintii, se salveaza astfel de conditia ingrata a artei, de a reflecta lumea fenomenala, adica de
a fi „copie a copiei" sau „umbra a umbrelor" (cum o considera Platon). O astfel de poezie este un
„nadir latent", un adanc in care se oglindeste zenitul, adica lumea Ideilor. Poetul are menirea de a
..insuma" lumea ideala armonioasa si senina (metafora „ harpe resfirate"), astfel incat frumusetea ei
sa nu se piarda (ca in „zborul invers" spre lumea materiala). Rezulta ca poetul este un nou Orfeu

In poezia „Joc secund", de I. Barbu, pot fi intalnite mai multe particularitati moderniste.
Astfel, apare aici o noua viziune asupra artei, pentru autor, poezia fiind „o prelungire a geometriei".
Tot de orientarea modernista tin metaforele greu de descifrat {„calma creasta", metafora oglinzii)
sau comparatiile savante in alcatuirea carora intra termeni din matematica sau astronomie. De
asemenea, primul titlu al poeziei {„Din ceas, dedus"), care indica iesirea din timpul concret, ca si al
doilea titlu {„Joc secund"), care contine ideea artei ca joc sunt moderniste. In sfarsit, ambiguitatea si
cunoscutul hermetism barbian constituie caracteristici ale aceleiasi orientari.

In concluzii, se poate spune ca poezia “Joc secund” de I. Barbu este o arta poetica apartinand
modernismului/ ermetismului barbian prin conceptie si limbaj incifrat, accesibila doar cititorilor
initiate.

!!! Scrie un eseu, de 2 - 3 pagini, in care sa dovedesti faptul ca un text poetic studiat, din opera lui Ion
Barbu, se incadreaza directiei moderniste/ modernismului, pornind de la ideile exprimate in
urmatoarea afirmatie critica: "Daca poezia moderna poate fi definita, la inceput, ca o creare a lumii si,
in acelasi timp, ca o creare lirica a limbajului, ea devine, cu timpul, numai o aventura pura a
limbajului."( Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei)

Eugen Lovinescu definea modernismul ca o "miscare literara iesita din contactul mai viu cu
literaturile occidentale si, indeosebi, cu literatura franceza", accentuand ideea ca este vorba despre
contactul cu literaturile occidentale de dupa 1880. La baza acestui proces de modernizare a literaturii
romane sta principiul sincronismului ( principiul care asigura dinamica fenomenelor culturale si
sociale ale secolului al XX-lea romanesc ).in sens restrans, conceptul de modernism a fost asociat
miscarii literare constituite la sfarsitul secolului al XIX-lea, in jurul unor poeti de origine portugheza,
precum Ruben Dario si Antonio Machado; notele sale definitorii sunt "o estetica a sinceritatii" si "un
simbolism muzical verlainian" ( Irina Petras ) in sens larg, modernism inseamna aparitia formelor
inovatoare in planul creatiei artistice, forme care se opun, de regula, traditiei ( traditionalismului ); din
aceasta perspectiva, toate curentele literare care au dominat inceputul si prima jumatate a secolului al
XX-lea fac parte din modernism: simbolismul, expresionismul, suprarealismul, futurismul, dadaismul,
imagismul. "Pot fi denumite drept moderniste, apartinand modernismului, totalitatea miscarilor
ideologice, artistice si literare,care tind, in forme spontane sau programate, spre ruperea legaturilor cu
traditia prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale, anticonservatoare, de orice speta,
repulsie impinsa pana la negativism radical" ( Adrian Marino )

Ion Barbu este unul dintre poetii romani interbelici care au inovat spectaculos la nivel prozodic,
formal si la nivelul continutului poezia. intreaga sa opera sta sub semnul modernismului. Tudor Vianu
vorbeste despre mai multe etape in evolutia lirismului barbian: etapa parnasiana, in care se remarca
preocuparea pentru perfectiunea formala, cultivarea anumitor simboluri si detasarea de continut a
eului liric; etapa baladica si orientala depaseste caracterul abstract al primelor poeme, orientandu-se
spre elemente de mit si de legenda balcanica; etapa ermetica, in care se revine la perfectiunea clasica a
formei si se abstractizeaza mesajul poetic. Poeziile definitorii pentru aceasta etapa a liricii lui Ion
Barbu sunt "numai o aventura pura a limbajului" ( Nicolae Manolescu ), ilustrand depasirea unui
proces de "creare a lumii" si de "creare lirica a limbajului" si valorizarea resurselor abstractizante ale
limbajului. Iin aceasta etapa de creatie se inscrie poezia Joc secund , publicata initial cu titlul Din
ceas, dedus...

Textul are valoare de arta poetica, inscriindu-se in ceea ce Marin Mincu numea "lirism absolut".

2
 Ambele strofe se construiesc pe baza unor metafore-simbol, al caror sens se dezvaluie dupa lecturi
succesive, intrucat lirica moderna presupune reveniri, reinterpretari, adica o lectura neliniara a
textului.

Incipitul face trimitere la iesirea din contingent, din temporalitate, prin folosirea unui termen specific
limbajului matematic: "Din ceas, dedus...". Metafora "adancul acestei calme creste" poate fi
interpretata ca simbol al poeziei ( rezultat al actului creator ) sau ca simbol al universalului, care
devine materie poetica atunci cand este contemplat din afara notiunii de timp. Al doilea vers face
referire la motivul oglinzii, foarte frecvent in poezia lui Ion Barbu. in acest text, "oglinda" presupune
dematerializarea imaginii concrete, adica poezia se obtine prin reflectarea realitatii in constiinta
creatorului. "Mantuit azur" este o metafora care face trimitere la finalitatea actului creator. Poezia nu
este o imagine a lumii, ci o filtrare a acesteia, purificata. "Cirezile agreste", din al treilea vers, ar putea
fi o metafora pentru lumea concreta, care va fi transfigurata poetic.

Ultimul vers al primului catren se refera la conditia creatorului. Metafora "joc secund" incifreaza actul
creatiei. in filozofia greaca, creatia este desemnata prin joc: jocul prim este al Demiurgului, creatorul
absolut; jocul secund este al Mestesugarului, care imita originalul creat de Demiurg; jocul tert este al
Poetului, care nu are acces decat la o copie a lumii primordiale. in acest context, "jocul secund" spre
care aspira creatorul din poezia lui Ion Barbu face trimitere la puritatea actului poetic. Poetul aspira
spre "jocul secund" al mestesugarului, mai pur decat "jocul tert". Ideea poetica pe care se structureaza
prima strofa ar fi ca poezia este reprezentarea unui univers aparte, rezultat din transgresarea celui
material, printr-un "joc secund" - joc al mintii, care presupune "oglindirea" ( revelarea sensurilor
ascunse ).
Al doilea catren se deschide cu o invocatie - "Nadir latent!" - care ar putea fi o metafora-simbol
pentru creator. "Nadirul" este punctul opus zenitului, adica punctul situat la polul opus unei cunoasteri
"pozitive" ( "zenit" = punctul de pe bolta cereasca in care se intersecteaza verticala dusa din locul unui
privitor inspre emisfera cereasca situata deasupra capului observatorului; "nadir" = punctul de pe bolta
cereasca opus zenitului; situat la intersectia verticalei locului in care se afla observatorul cu emisfera
cereasca inferioara ). ( nu e nevoie sa apara in eseu, e doar o explicatie pentru intelegerea textului.

"Poetul ridica insumarea" face referire directa la rolul creatorului si al artei sale. "insumarea" este o
metafora pentru poezia care trebuie sa sintetizeze esentele, refacand unitatea actului creator
primordial. Metaforele din versul al doilea - "harfe resfirate", "zbor invers" - pot fi interpretate ca
simboluri ale altui mod de cunoastere a lumii decat cel propus de poet. Al treilea vers accentueaza
acest sens, facand trimitere la modalitatea de creatie specifica poetului modern: "cantec istoveste".
Verbul "a istovi" este folosit cu sensul de "a epuiza sensurile". Ultimul vers al poeziei propune o
alternativa la cerul cu stele al romanticilor ( imagine a zenitului ): marea cu meduzele ( imagine a
nadirului ).

Ideea ar fi ca universul poetic este capabil sa evidentieze atat fenomenul concret, cat si semnificatiile
lui abstracte, insumand sensurile plus-cunoasterii si minus-cunoasterii.

Modernitatea textului se observa atat la nivelul continutului, cat si la nivel formal. La nivelul
continutului, viziunea originala asupra actului creatiei si incifrarea sensurilor sunt elementele care
particularizeaza mesajul poetic al acestui text. Poetul apare in ipostaza de creator al unui univers
aparte, poezia sa fiind o modalitate de a modifica datele concretului, intr-un efort de "creare a unei
lumi" cu alte coordonate. La nivel formal, elementele de prozodie de tip clasic - cu rima incrucisata,
ritm iambic, masura de 13 - 14 silabe - respecta conventia de muzicalitate a textelor poetice in care era
evident efortul de "creare lirica a limbajului", in spatele careia se ascunde un mesaj poetic profund.
Asadar, poezia lui Ion Barbu propune o perspectiva originala asupra realitatii imediate, in care
viziunea creatorului modern se raporteaza, discret, la un alt mod de a crea poezie.

2
2