Iona de Marin Sorescu ~tema si viziunea despre lume~ Opera literara Iona de Marin Sorescu, aparuta in anul 1968,

face parte din teatrul postbelic si este prima piesa din trilogia intitulata Setea muntelui de sare, care cuprinde si piesele Paracliserul si Matca. Centrate pe elemente fundamentale precum apa (Iona si Matca) si focul (Paracliserul) si pe ideea cautarii spirituale, cele trei piese abordeaza tema cautarii absolutului, surprinzand omul aflat in fata unei existente coplesitoare. Subintitulata tragedie in patru tablouri, piesa apartine dramaturgiei moderne, fiind alcatuita sub forma unui monolog, care cultiva alegoria si metafora. Asemeni lui Camil Petrescu in opera Act venetian si altor dramatugi moderni, Sorescu isi construieste piesa nerespectand regulile teatrului clasic. El isi obliga singurul personaj sa se dedubleze si sa se plieze dupa cerintele vietii sale interioare, renuntand la dialog. Acest lucru are drept consecinta disparitia intrigii si a conflictului exterior si plasarea actiunii in planul parabolei. De asemenea, in cadrul piesei lui Sorescu se regasesc elemente ale teatrului absurdului, cum ar fi criza limbajului evidentiata de comunicarea sub forma monologului dialogat cu sinele. Tema piesei Iona este singuratatea ca trasatura a conditiei umane, asa cum insusi Marin Sorescu sustine in Prefetele autorului: am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur, care crede ca lucrul cel mai ingrozitor din piesa e cand Iona isi pierde ecoul. O secventa semnificativa in conturarea temei este aceea in care Iona isi pierde ecoul. Personajul se afla in gura pestelui si incearca sa pescuiasca folosindu-se de un navod in care i se pare ca aude pestii zbatandu-se. Cand incepe sa isi strige propriul nume si observa ca nu i se raspunde, realizeaza pustietatea care il inconjoara. Observand ca nici macar ecoul nu ii raspunde, constientizeaza solitudinea. O alta scena ce are o deosebita important in conturarea temei este cea in care personajul incearca sa contacteze lumea din afara chitului in care el se afla captiv. Iona cauta o sticla pentru a lansa un mesaj pe mare. El gaseste o basica, pe care o umfla si in care pune mesajul scris cu propriul sange pe o bucata de piele taiata din palma. Viziunea despre lume a lui Marin Sorescu este influentata de curentul filosofic numit existentialism. Teama de moarte a personajului, nelinistea sa in fata esecului sunt estompate de atitudinea fireasca si de viziunea ludica asupra existentei. Un element de structura este unicul personaj al piesei, un erou simbolic ce sintetizeaza o experienta a omului in general - un Sisif modern. Destinul sau este de a se regasi si de aceea personajul trece prin mai multe ipostaze. La inceput, Iona este omul prins fara voia lui intr-o capcana din care incearca sa scape. Primele sale actiuni sunt mai degraba rodul unor impulsuri de moment, decat niste acte rationale, ideea singuratatii imprimandu-se mai tarziu in mintea lui. Personajul spinteca mai multe burti de peste, fiind condus de vointa de a se salva, insa aceasta vointa nu este suficienta. In final, intelege ca Trebuie s-o iau in partea cealalta.. E invers. Totul e invers. Astfel, isi da

seama ca adevarata cale si singura, de altfel, se afla inauntrul nostru. Asadar, gestul de a-si spinteca burta nu este o sinucidere, ci un simbol al regasirii sinelui prin forte proprii. In ceea ce priveste indicatiile scenice, acestea sunt minime si de doua tipuri. Primele apar la inceputul piesei si al fiecarui tablou, dar sunt inserate si in cadrul tabloului, acolo unde ceea ce se intampla nu poate fi verbalizat in discursul personajului. Celelalte insotesc replici ale personajului. Ambele tipuri de indicatii scenice sunt menite, in principal, sa ofere o viziune a autorului despre felul in care trebuie conceput decorul, despre modul in care trebuie sa se desfasoare jocul actorului care-l interpreteaza pe Iona sau despre mijloacele scenice prin care o schimbare dramatica a situatiei trebuie reliefata. Astfel, decorul este simbolic pentru a exprima situatiile limita prin care trece eroul, fiind redus la cateva elemente, dar ramanand plin de semnificatii. In primul tablou, cercurile de creta simbolizeaza destinul, cursul vietii redat stilizat. Acvariul este lumea, libertatea pierduta, iar pestisorii sunt simbolic oamenii. Gura de grota, spartura ultimului peste din ultimul tablou este un decor paradoxal,exprimand pe de o parte eliberarea, pe de alta parte trimitand la decorul de la inceput si evidentiaza situatia fara iesire in care se afla personajul. Jocul de lumini si umbre sugereaza incertitudinea in care traieste Iona deoarece imediat ce are o idee, realizeaza ca nu o poate implini. La nivel structural pot fi delimitate doua planuri dramatice: unul anecdotic, al evenimentelor putine la numar, de altfel, si unul parabolic, al semnificatiilor. Actiunea consta in repetatea aceleiasi situatii limita, iar progresia acesteia se sugereaza prin limbaj, gesturi, decor. Intriga propriu-zisa lipseste, intamplarile situandu-se la limita dintre real, obsesie si vis. Acumularea faptelor este inlocuita cu dialogul conflictual si treptat personajul unic al piesei se divide in voci. Un alt element de structura ce evidentiaza ideologia existentialista este reprezentat de tablourile ce suprind etapele devenirii umane. In tabloul I Iona ignora pericolul ce il pandeste, acvariul de langa el fiind o reprezentare si un avertisment la inconstienta cu care se comporta fiinta umana in fata iminentei produceri a unei situtatii limita. Odata inghitit, el se adapteaza situatiei anormale in care se afla, la fel cum fac si pestii care dau veseli din coada. Gestul sau disperat de a incearca sa opreasca falcile vine prea tarziu, strigatul dupa ajutor fiind o confirmare. In tabloul al doilea, odata ajuns prizonier in burta pestelui, el va incerca sa se adapteze, sa-si demonstreze siesi ca e liber, facand ceea ce doreste. In cel de-al treilea tablou, Iona se va feri sa nu nimereasca intre dintii morii de vant aflata in burta Pestelui II, dar nu va incerca sa o inlature, continuand sa se adapteze situatiei. Al IV-lea tablou il prezinta pe Iona in gura ultimului peste, aparut din nou afara, dar la orizont se vad tot burtile pestilor uriasi. Meditand asupra dramei propriei persoane, isi da seama ca iesirea din acest labirint tragic e inspre interior. Astfel, isi spinteca burta, cu obsesia luminii eliberatoare: Razbim noi cumva la lumina. Prin moarte, personajul intrerupe circuitul inconstient al naturii pentru a renaste in orizontul cunoasterii. Piesa are particularitatea ca nu se constituie ca un dialog intre mai multe personaje formula consacrata a textului dramatic. De aceea, nu se poate vorbi de conflict sau de intriga in Iona. Desi discursul are aparenta unui dialog, el este ,de fapt, un monolog continuu al personajului, un monolog dialogat, in care personajul isi pune intrebari si-si raspunde, verbalizeaza un gand si apoi il continua, comportandu-se tot timpul ca si cand in scena ar fi doua personaje, asa cum se precizeaza in indicatiile scenice de la inceputul piesei. Monologul dialogat este o forma de comunicare ce trimite

direct la conditia personajului de fiinta instrainata si pune in evidenta multiplele ipostaze ale lui Iona: pescar, taran, filozof, poet. Privirea spre interior, care dezvaluie gandurile personajului, este predominanta in piesa. Tehnica monologului scoate in evidenta, in planul semnificatiilor piesei, esecul comunicarii cu lumea si intoarcerea spre sine, adancirea in sine ca mijloc de aflare a sensului existentei. Limbajul este relevant pentru conturarea viziunii despre lume. De exemplu, replica lui Iona din tabloul al doilea Daca ma sinucid ilustreaza o atitudine a omului modern, justificata de constientizarea absurdului existentei. Aceasta atitudine e anulata de decizia sa de a se elibera trebuie sa sparg zidul. De asemenea, limbajul, vorbarie fara sir, la inceput avand aparenta unei improvizatii, devine treptat forma a trairii constiente, mijloc de investigare ontologica, instrument al cunoasterii: De cand spun cuvinte fara sir simt ca-mi recuperez anii frumosi din viata. Astfel, limbajul ajunge sa exprime complexitatea starilor sufletesti ale personajului si oscileaza intre absurd si metaforizat: ar trebui pus un gratar la intrarea in fiecare suflet ca sa nu poata intra nimeni in el cu cutitul, Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o. Finalul il prezinta pe Iona care se trezeste pe o plaja murdara, insa tot inconjurat de o multime de burti de peste si semnifica imposibilitatea fiintei umane de a iesi din limitele destinului sau. Consider ca tema singuratatii si viziunea existentialista despre lume a lui Marin Sorescu se reflecta in piesa intr-un mod original si direct. Iona este, in mod socratic, si discipol, si invatator. Eroul incearca sa dea o definitie vietii, sa gaseasca un nume pentru sine, isi da seama ca este prizonierul unui univers ostil, dar ca este inzestrat cu atributul reflectarii. Intrebarile existentiale sunt grave, dar neputinta eroului de a lupta il face sa apeleze la un registru ironic, persiflant: O tehnica a ambiguitatii, foarte raspandita si ea in teatrul modern, face ca faptele sa poata fi interpretate in mai multe feluri - E. Simion. Sau??: Consider ca tema singuratatii si viziunea existentialista despre lume a lui Marin Sorescu se reflecta in piesa intr-un mod original si direct. Drama reprezinta un elogiu al intoarcerii omului spre propria interioritate, cuprinzand atat o dare de seama a weltanschauung-ului specific omului contemporan din ce in ce mai insingurat, cat si o solutie pentru regasirea fiecarui individ prin sine insusi. In concluzie, Iona de Marin Sorescu, drama a omului singur, a omului modern care traieste in mijlocul unei lumi care il face sa se simta abandonat, este o parabola moderna/ dramatica in care se impletesc armonios elemente ale filozofiei existentialiste si elemente ale literaturii absurdului. Aceasta piesa aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Desi cunoscut mai ales ca poet, teatrul lui Marin Sorescu completeaza personalitatea autorului, fara a fi un teatru poetic. Tensiunea ideilor si traducerea unor atitudini umane in simboluri importante confera lirism si dramatism pieselor sale, care sunt parabole ale marilor teme existentialiste. D. Micu il considera un cautator, un Ulise, un strigator in pustie, un insingurat bantuit de vedenii.