ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

DE CAMIL PETRESCU

CARACTERIZARE ȘTEFAN GHEORGHIDIU

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de întindere mare, cu o acțiune desfășurată pe mai
multe planuri narative și un număr mare de personaje prezentate în mediul lor de viață. Romanul „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modernist, psihologic, al
experienței, subiectiv, publicat în anul 1930.

Textul narativ este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului, în
acelaşi timp, cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist: dragostea şi războiul.
Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate (dintre Ştefan şi Ela), partea a doua,
construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, în
timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua valorifică
jurnalul de campanie al autorului, articole şi documente de epocă, ceea ce conferă autenticitate romanului.

Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a protagonistului Ştefan Gheorghidiu.
Perspectiva narativă este subiectivă şi unică (specific romanului modern, de tip subiectiv). Naraţiunea este
realizată la persoana I, cu focalizare exclusiv internă/ viziunea împreună cu. Situarea eului narativ în
centrul povestirii conferă autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare,
interpretate, analizate.

Incipitul romanului îl prezintă pe Ștefan Gheorghidiu ca proaspăt sublocotenent rezervist, în

primăvara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificațiilor de pe Valea Prahovei și din apropierea
Dâmbovicioarei.

Conflictul interior se produce în conștiința personajului narator care trăiește stări și sentimente
contradictorii în ceea ce o privește pe Ella. Ștefan Gheorghidiu trăiește cu iluzia că s-a izolat de realitatea
înconjurătoare, însă tocmai această realitate produce destrămarea cuplului. Gheorghidiu își amintește
începutul iubirii sale cu Ela, sentiment ce părea absolut, deoarece eroul considera că „cei care se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
disprețuiește și față de care se detașase, reprezintă principalul motiv al rupturii dintre cei doi.

Astfel, Ștefan Gheorghidiu, personajul narator, este, din punct de vedere social, tipul
intelectualului lucid, inadaptat, într-o societate dominată de mediocritate. Condiția de intelectual este
înfățișată din mai multe perspective. Mai întâi, este student la Facultatea de Filozofie, unde își
impresionează profesorii prin faptul că își prezintă discursul fără probleme. În afara orelor, personajul
rămâne același spirit însetat de cunoaștere și lectură.

Din punct de vedere financiar, statutul său se modifică prin moștenirea de la unchiul Tache.
Inițial, este prezentat ca trăind o viață modestă, plină de neajunsuri materiale, ulterior intrând în lumea
celor bogați și nevoit să participe, alături de Ela, la viața mondenă.
 Moral, personajul are principii bine conturate, crede în valori și refuză orice formă de
compromis, punând accentul pe certitudine, fiind, de asemenea, extrem de gelos și orgolios. La nivel
psihologic, este o fire analitică, tipul inadaptatului superior, hipersensibil în relația sa de cuplu.

Principala trăsătură de caracter a lui Ștefan Gheorghidiu este orgoliul, ilustrativă în acest sens este
mărturisirea lui în ceea ce privește felul în care ia naștere dragostea pentru Ela. De asemenea, din orgoliu
combinat cu o moralitate superioară, pleacă de bună voie pe front, pentru că nu ar fi suportat să îi audă pe
alți participanți povestind despre război, fără ca el să cunoască această experiență de viață.

O secvență care ilustrează caracterul protagonistului este reprezentată de primirea moștenirii care
generează o ruptură în relația acestuia, deoarece Ela era încântată de viața mondenă („ Aş fi vrut-o mereu
feminină, deasupra acestor discuţii vulgare”) și pare interesată de un tânăr avocat, domnul G. Dintr-un
orgoliu exagerat, Ștefan refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea sa de
intelectual, să-și schimbe garderoba și să adopte comportamentul superficial al dansatorilor moderni pe
care Ela îi admiră, iar Gheorghidiu îi consideră mediocri și îi disprețuiește.

A doua secvență pentru ilustrarea diferențelor dintre cei doi este excursia de la Odobești. Ela
pare că acordă atenție exagerată domnului G., concretizată în mici incidente, gesturi fără importanță,
schimb de priviri, ce se amplifică în conștiința protagonistului. Personajul suferă pentru că are impresia că
este înșelat, și, în urma schimbării definitorii generată de experiența războiului („câtă luciditate, atâta
conștiință, câtă conștiință, atâta pasiune, câtă pasiune, atâta dramă”), decide să renunțe la căsătoria cu Ela,
lăsându-i acesteia „tot trecutul”.

În concluzie, prin construirea acestui personaj, Camil Petrescu a exprimat o viziune nouă asupra
dramei pe care o trăiește omul superior, intelectualul de elită, într-o societate cu care este veșnic
incompatibil.
 ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

DE CAMIL PETRESCU

RELAȚIA ȘTEFAN GHEORGHIDIU - ELA

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de întindere mare, cu o acțiune desfășurată pe mai
multe planuri narative și un număr mare de personaje prezentate în mediul lor de viață. Romanul „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modernist, psihologic, al
experienței, subiectiv, publicat în anul 1930.

Textul narativ este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului, în
acelaşi timp, cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist: dragostea şi războiul.
Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate (dintre Ştefan şi Ela), partea a doua,
construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front, în
timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua valorifică
jurnalul de campanie al autorului, articole şi documente de epocă, ceea ce conferă autenticitate romanului.

Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a protagonistului Ştefan Gheorghidiu.
Perspectiva narativă este subiectivă şi unică (specific romanului modern, de tip subiectiv). Naraţiunea este
realizată la persoana I, cu focalizare exclusiv internă/ viziunea împreună cu. Situarea eului narativ în
centrul povestirii conferă autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca evenimente interioare,
interpretate, analizate.

Incipitul romanului îl prezintă pe Ștefan Gheorghidiu ca proaspăt sublocotenent rezervist, în

primăvara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificațiilor de pe Valea Prahovei și din apropierea
Dâmbovicioarei.

Conflictul interior se produce în conștiința personajului narator care trăiește stări și sentimente
contradictorii în ceea ce o privește pe Ella. Ștefan Gheorghidiu trăiește cu iluzia că s-a izolat de realitatea
înconjuratoare, însă tocmai această realitate produce destrămarea cuplului. Gheorghidiu își amintește
începutul iubirii sale cu Ela, sentiment ce părea absolut, deoarece eroul considera că „cei care se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
disprețuiește și față de care se detașase, reprezintă principalul motiv al rupturii dintre cei doi.

Astfel, Ștefan Gheorghidiu, personajul narator, este, din punct de vedere social, tipul
intelectualului lucid, inadaptat, într-o societate dominată de mediocritate. Condiția de intelectual este
înfățișată din mai multe perspective. Mai întâi, este student la Facultatea de Filozofie, unde își
impresionează profesorii prin faptul că ăși prezintă discursul fără probleme. În afara orelor, personajul
rămâne același spirit însetat de cunoaștere și lectură.

Din punct de vedere financiar, statutul său se modifică prin moștenirea de la unchiul Tache.
Inițial, este prezentat ca trăind o viață modestă, plină de neajunsuri materiale, ulterior intrând în lumea
celor bogați și nevoit să participe, alături de Ela, la viața mondenă.
 Moral, personajul are principii bine conturate, crede în valori și refuză orice formă de
compromis, punând accentul pe certitudine, fiind, de asemenea, extrem de gelos și orgolios. La nivel
psihologic, este o fire analitică, tipul inadaptatului superior, hipersensibil în relația sa de cuplu.

Principala trăsătură de caracter a lui Ștefan Gheorghidiu este orgoliul, ilustrativă în acest sens este
mărturisirea lui în ceea ce privește felul în care ia naștere dragostea pentru Ela. De asemenea, din orgoliu
combinat cu o moralitate superioară, pleacă de bună voie pe front, pentru că nu ar fi suportat să îi audă pe
alți participanți povestind despre război, fără ca el să cunoască această experiență de viață.

Ela este personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire către care aspiră cu atâta
sete Ștefan Gheorghidiu. Femeia este construită numai prin ochii protagonistului. Social, aceasta este,
inițial, studentă la Facultatea de Litere, ulterior este soția personajului-narator. Din punct de vedere
moral, apare ca o femeie modernă, superficială, cochetă, materialistă, ancorată în cotodian. Psihologic,
este ilustrată ca personaj vulnerabil, inconsecvent și slab, fiind, astfel, în antiteză cu soțul său.

Cuplul trece prin mai multe etape ale relației: tatonare, curtare, formarea cuplului, căsătoria, viața
fericită, în condiții modeste, momentele de declin și despărțirea.

O secvență care ilustrează relația dintre cei doi este reprezentată de primirea moștenirii care
generează o ruptură, deoarece Ela era încântată de viața mondenă („Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra
acestor discuţii vulgare”) și pare interesată de un tânăr avocat, domnul G. Dintr-un orgoliu exagerat,
Ștefan refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea sa de intelectual, să-și
schimbe garderoba și să adopte comportamentul superficial al dansatorilor moderni pe care Ela îi admiră,
iar Gheorghidiu îi consideră mediocri și îi disprețuiește.

A doua secvență pentru ilustrarea diferențelor dintre cei doi este excursia de la Odobești. Ela
pare că acordă atenție exagerată domnului G., concretizată în mici incidente, gesturi fără importanță,
schimb de priviri, ce se amplifică în conștiința protagonistului. Personajul suferă pentru că are impresia că
este înșelat, și, în urma schimbării definitorii generată de experiența războiului („câtă luciditate, atâta
conștiință, câtă conștiință, atâta pasiune, câtă pasiune, atâta dramă”), decide să renunțe la căsătoria cu Ela,
lăsându-i acesteia „tot trecutul”.

În concluzie, prin relația dintre cele două personaje, Camil Petrescu a exprimat o viziune nouă
asupra dramei pe care o trăiește omul superior, intelectualul de elită, într-o societate cu care este veșnic
incompatibil.