Particularităţi de construcţie a unui personaj dintr-un

text narativ studiat, aparținând lui G. Călinescu

Repere:
–prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, modalităţi de
caracterizare, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării
narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
Considerat drept unul dintre cei mai importanti critici literari romani, alături de Titu
Maiorescu sau Eugen Lovinescu, G. Călinescu „o plăsmuire de geniu a acestor pamanturi și a
acestui popor” (Geo Bogza) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist de orientare, dupa
cum spun unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă.
Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice (o
epocă în care această specie literară se afirmă puternic) și este al doilea dintre cele patru
romane scrise de G. Călinescu. Teoreticianul romanului românesc, optează pentru romanul
obiectiv, metoda balzaciană (realismul classic), dar depășește acest program estetic, prin
recursul la elemente de modernitate.
Personajul, „ființă de hârtie”, ia parte direct la acțiune. Protagonista romanului este o
tânără de 18 ani, fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu. Acesta o crește ca pe
fiica lui, dar avariția îl împiedică să o înfieze oficial sau să-i asigure,în mod concret, un viitor.
Statutul social al acesteia este incert, ea fiind fata din prima căsătorie a celei de-a doua
soții a lui Costache Giurgiuveanu, acesta amânând adoptarea ei după moartea mamei sale. Este
respinsă de clanul Tulea, în ciuda faptului că este indiferentă față de averea lui moș Costache.
Fiind studentă la conservator, are temperament de artistă, studiază pianul și alege să citească
reviste și cărți franțuzești.
Statutul psihologic al tinerei este marcat de faptul că a rămas orfană, și de viața ei în casa
Giurgiuveanu. Aglae o consideră o amenințare în ceea ce privește moștenirea bătrânului, dar
comportamentul frumos al Otiliei rămâne neschimbat față de clanul familiei Tulea, deși este
silită să le facă față atacurilor. Personalitatea ei este în formare, fiind sensibilă, imprevizibilă,
chiar capricioasă; o imagine a misterului feminin și, totodată, reprezintă un ideal de feminitate
pentru Felix și Pascalopol.
Statutul moral, oscilația între Felix și Pascalopol, respectiv decizia ei finală sunt
discutabile. Otilia îl iubește pe Felix, dar îl alege pe moșier, motivându-și opțiunea ca pe o
dovadă de altruism, deoarece ea pretinde că nu dorește să stea în calea realizării profesionale a
tânărului „o dragoste nepotrivită pentru marele viitor”. Alege, de fapt, siguranța și stabilitatea
financiară. Este o fire foarte enigmatică, fapt susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol „A fost o
fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”.
Tema romanului, viața burgeziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea intră
în compoziție cu problematica familiei, moștenirii și cu cea a paternității.
 Titlul inițial „Păriniții Otiliei” reflectă tema paternității,întâlnit și la Balzac, în
romanele „Eugenie Grandet”,„Pere Goriot” și ilustrează ideea că aproape toate personajele
cartii pot fi considerate parinti ai orfanilor Felix si Otilia, deoarece se intereseaza de
viitorullor,insa,in mod diferit,sincer sau malitios.Însă a rămas „Enigma Otilei” pentru ca
evidentiaza povestea de dragoste dintre Otilia care va fi in totdeauna o enigma pentru Felix.
„Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix consideră că are”.
Trăsătura dominantă a Otiliei o reprezintă spiritul contradictoriu, prezent pe tot parcursul
romanului. Cauzat de o combinație de porniri contradictorii: îl iubește sincer pe Felix, dar îi
oferă atenții lui Pascalopol. Nebunatică, frivolă, melancolică, meditativă, risipitoare este totuși
capabilă de gesturi de devotament.
O primă secvență relevantă pentru trăsătura menționată anterior este cea în care Felix îi
mărturisește Otiliei că o iubește prin intermediul unei scrisori. Fata nu reacționează în niciun fel
la declarația de dragoste a lui Felix și, într-un gest de exaltare nebunească, tânărul fuge de acasă.
Otilia îl caută peste tot cu trăsura, iar când în sfârșit îl găsește în parc, așezat pe o bancă încărcată
cu zăpadă, comportamentul ei este la fel de neclar și misterios ca întotdeauna, lăsând în sufletul
lui Felix dezamăgire și nedumerire. Conversația tinerilor evidențiază cele afirmate: „-Ce copil
ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită.[…]/-Otilia, e adevărat? Mă
iubești?/ – Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.”
O altă secvență ce subliniază spiritul contradictoriu al tinerei este cea în care, atunci când
după moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix pentru a-i dovedi că îl
iubește: „Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”. Discuția tinerilor evidențiază
raportarea diferită la iubire și că au, implicit, concepții diferite despre viață: Otilia percepe
iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolute, în timp ce Felix are despre
dragoste păreri romantice și vede în femeie un sprijin în carieră. Dându-și seama că aceasta ar
putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl părăsește pe Felix și
alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
Otilia este caracterizată încă din primul capitol: „o fată subțirică, îmbrăcată într-o rochie
foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc”. Ulterior, portretul este completat de narator
„față măslinie, cu nasul mic și ochi foarte albaștri”. Este caracteriză direct de narator prin citatele
anterioare dar și de personaje, Aurica și Aglae o consideră „O stricată, o destrăbălată”. Aceasta
se autocaracterizeaza ca fiind „foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”. Indirect, prin fapte, se
prezintă o ființă emancipată care nu respectă normele de conduită ale vremii și preferă să se
manifeste liber.
Descrierea din roman este realizată din perspectiva unui narator omniscient, fiind relatată
la persoana a III-a, în text prezentându-se verbe și forme pronominale la persoana a III-a „erau”,
„se făcu”, „ea”, „se aflau” etc. Tehnica detaliului semnificativ este o caracteristica a naratiunii
omnisciente „La capetele scării vegheau doi copii de marmură, tociți și lucioși ca de ceară”
Istoria moștenirii un dublu conflict succesoral: este vorba, pe de o parte, de ostilitatea
manifestată de Aglae împotriva orafeni Otilia, și pe de altă parte, de interesul lui Stănică
pentru averea bătrânului, care duce la dezbinarea familiei Tulea.
 Conflictul erotic privește rivalitatea pentru iubirea Otiliei dintre adolescentul Felix și
maturul Pascalopol.
Puternicul conflict interior al Otiliei este generat de lipsa afecțiunii materne, mediul
predominant masculin în care trăiește, precum și faptul că se află la granița dintre adolescență și
tinerețe.
În concluzie, prin personajul Otilia Mărculescu, Călinescu a creat un etern femnin, plin
de mister, cuceritor care fascinează prin sensibilitate și maturitate.