n prima zi a lunii martie, în anul 1837, în satul Humulești, judeţul Neamţ,

(astăzi face parte din oraşul Târgu Neamţ), se naşte marele scriitor Ion Creangă,
cel care avea să ilustreze într-o manieră excepţională frumuseţea satului din
secolul al XIX-lea, oferind cititorilor o viziune de basm asupra copilăriei.
Familia din care provine scriitorul este numeroasă, părinţii lui, Ştefan şi
Smaranda, au în total 8 copiii, însă din nefericire trei dintre fraţii lui se sting
din viaţă de mici. Aşa cum este prezentată în operă autobiografică “Amintiri din
copilărie”, copilăria scriitorului a fost una minunată, bogată în situaţii
năstruşnice, iar cititorului i se oferă posibilitatea să vadă lumea prin ochii lui
Nică, protagonistul povestirilor. Educaţia lui Ion Creangă începe în anul 1847, la
şcoala din sat, unde îl are drept dascăl pe Vasile a Ilioaei şi apoi pe bătrânul
Iordache. La iniţiativa mamei, doi ani mai târziu, bunicul său îl duce, împreună cu
fiul cel mai mic al acestuia, Dumitru, la şcoală în Broşteni. Aici îl are dascăl pe
Nicolae Nanu. Lăsând în urma Broșteni-ul, studiază, începând cu anul 1853, la
şcoala Domnească din Târgu Neamţ, apoi, respectând dorinţa mamei de a deveni preot,
este înscris la şcoala catihetică din Fălticeni, urmând ca în anul 1885 să se
înscrie la Seminarul Central de la Socola, unde rămâne doar 3 ani şi termină cursul
inferior al seminarului.

Anul 1858 aduce un moment dificil în viaţa lui Ion Creangă, tatăl acestuia se
stinge din viaţă, departe de casa din Humulești. După această nefericită pierdere,
un an mai târziu, pe 23 august, se însoară în Iaşi cu fiica preotului Ioan
Grigoriu, Ileana, şi devine tatăl unui băieţel în anul 1860. În acelaşi an începe
slujba în cadrul bisericii, în calitate de diacon, la biserica Sfânta Treime.
Rămâne în slujba bisericii o perioadă de 12 ani, între anii 1859-1872, fiind dascăl
şi diacon la mai multe biserici aflate în Iaşi. Urmează în 1861 Facultatea de
Teologie proaspăt înfiinţată, iar între 1864 -1865 studiază la şcoala
Preparandială, intenţionând să lucreze în învăţământ.

Deşi cariera sa bisericească se sfârşeşte în anul 1872, scriitorul Ion Creangă

demonstrează o deosebită abilitate ca pedagog, funcţie pe care o îndeplineşte cu
succes o perioadă de 25 de ani, între 1864 şi 1889. Fiind îndepărtat din cler, atât
pentru că s-a despărţit de soţia sa Ileana, şi unui diacon nu îi era permis să
divorţeze, cât şi pentru că nu şi-a păstrat părul lung, caracteristică importantă
pentru un diacon, sau a împuşcat ciorile din curtea bisericii, în anul 1883 este
îndreptată această hotărâre şi face în continuare parte din rândul clerului
Întâlnirea din anul 1875 dintre scriitorul humuleștean şi poetul Mihai Eminescu are
ecouri puternice în inima fiecărui român pasionat de graiul moldovenesc al
creaţiilor din renumită bojdeucă a Țicău-lui, deoarece la îndemnul lui Eminescu se
nasc marile creaţii ale povestitorului. Astfel, între aceste două personalităţi
ale literaturii române se leagă o prietenie pe vecie, din urma căreia românii au
câştigat un valoros scriitor român, apartenent al literaturii noastre clasice.

În primul an al prieteniei cu Mihai Eminescu, în care a fost introdus la Junimea,

Ion Creangă publică în revistă Convorbiri literare poveştile “Soacra cu trei
nurori” şi ”Capra cu trei iezi”. Anul următor publică poveştile: “Punguţa cu doi
bani”, “Dănilă Prepeleac” şi “Povestea porcului”. Anul 1877 aduce nuvela “Moş
Nichifor Coțcariu”, în care personajul principal, moş Nichifor, este un căruţaş
vorbăreţ, foarte priceput în a vorbi cu înţelepciune. Tot atunci apare în
Convorbiri literare “Povestea lui Stan Păţitul” şi “Fata babei şi fata
moşneagului”. În anul următor sunt publicate în Convorbiri literare “Ivan Turbincă”
, “Povestea lui Harap Alb” şi “Povestea unui om leneş”.

Anul 1881 este reprezentativ pentru opera lui Ion Creangă pentru că acum apar
primele două părţi ale romanului “Amintiri din copilărie”, publicate tot în
Convorbiri Literare, iar către sfârşitul anului publică nuvela Popa Duhul. În anul
1882 apare şi a treia parte a Amintirilor, în aceeaşi revistă literară. După
publicarea povestirilor “Cinci pâini” şi “Moş Ion Roată şi Unirea”, în anul 1883,
scriitorul se află în concediu medical, la început pentru trei luni, apoi pentru
două luni, pentru şase luni şi pentru tot restul vieţii, datorită problemelor de
sănătate pe care le avea.

Ultima parte a ”Amintirilor” este citită de către scriitorul Ion Creangă în cadrul
Cercului literar al lui Beldiceanu, recunoscutul poet şi prozator român. La
sfârşitul anului 1889, chiar în noaptea de Ajun a Anul Nou, se stinge din viaţă, în
urma unui atac de epilepsie, după o seară minunată, petrecută alături de profesorul
Drăghici şi de colindătorii care i-au luminat bojdeuca. Capodopera acestui mare
scriitor a reprezentat de-a lungul timpului o sursă de inspiraţie pentru alţi
scriitori, iar modul de evocare a Amintirilor scriitorului rămâne unic pentru
întreaga noastră literatură.

Prin abilitatea cu care sunt redate chiar şi cele mai mici detalii ale copilăriei
lui Nică, nu îl iubim doar pe Ion Creangă în calitate de scriitor, ci şi în
calitate de copil, prin intermediul lui Nică, ale cărui năzbâtii sunt relatate cu
atâta umor din prisma maturităţii scriitorului. Scriitorul a creat prin opera
“Amintiri din copilărie”, “primul roman al copilăriei ţărăneşti” şi rămâne în
inimile noastre precum povestitorul preferat atât al copiilor cât şi al adulţilor.