1938

Relația dintre Otilia și Felix

George Călinescu

Introducere: Publicat în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice, romanul ,,Enigma

Otiliei” de George Călinescu este o operă realistă cu elemente moderniste, fiind de
asemenea de tip balzacian. Acesta este al doilea dintre cele patru romane ale
scriitorului.

George Călinescu susținea necesitatea apariției unui roman de atmosferă modernă însă
respingea teoria conform căreia acesta ar fi trebuit să fie sincronizat cu filosofia și
psihologia epocii, el susținând că literatura ar trebui să fie în legătură cu sufletul uman.

Tema: Tema romanului este viața societății burgheze bucureștene de la începutul

secolului XX, societate degradată de puterea banului. Totodată, în operă sunt prezente
teme balzaciene precum moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și paternitatea, cât și
tema iubirii și a inițierii.

Titlul: Titlul romanului este relevant în acest sens, el fiind numit inițial ,,Părinții Otiliei”
cu scopul de a evidenția importanța temei paternității în contextul destinelor celor doi
orfani, Felix și Otilia (fiecare personaj influențează cumva soarta orfanei Otilia, ca niște
părinți). Titlul a fost însă înlocuit cu ,,Enigma Otiliei”, considerat mult mai sugestiv
pentru misterul care se creează în jurul personajului principal.

Tipologie: Protagonista operei este Otilia Mărculescu, surprinsă în antiteză romantică

cu personajul Felix Sima. Pierzându-și uneori aura mitică de ,,ființe de hârtie”,
personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană, ilustrând tipuri
umane. În acest sens,
- Otilia reprezintă tipul enigmaticei, al misterului feminin cât și tipul cochetei, al
nonconformistei visătoare.
- Felix este tipul intelectualului ambițios și rational, care este surprins pe drumul
inițierii, căutându-și loc în societate.

Personajele au personalități contrare, având în comun doar condiția socială, și anume

faptul că ambii sunt orfani ce au nevoie de protecție.

Statut social, moral, psihologic:

Social – Otilia - tânără de optsprezece ani, fiica celei de-a doua soții al lui Costache
Giurgiuveanu, rămasă orfană. Deși Giurgiuveanu o iubește sincer, nu face nimic pentru
a-i asigura viitorul, statutul ei social rămânând incert.
Otilia este studentă la conservator, studiază pianul și are un temperament de artistă,
părând detașată de problema moștenirii lăsate de mama sa bogată lui Giurgiuveanu.

- Felix - fiul doctorului Iosif Sima din Iași, crescut la internat, orfan de mamă și
apoi de tată. Acesta a fost nevoit să vină la București, în casa tutorelui său legal,
Costache Giurgiuveanu pentru a-și continua studiile de medicină. După moartea
tatălui, obținuse drept moștenire o casă și bani.
 Devine un medic renumit și bogat, profesor universitar, se căsătorește cu o
femeie importantă și intră cu ajutorul ei în rândul burgheziei bucureștene.

Moral - Otilia- delicată, gingașă, bună, spontană, sinceră, sociabilă, simbol al feminității
- Felix – individ cu principii bine conturate, crede în valori, un om disciplinat,
capabil de a lega relații de prietenie autentice.

Psihologic – Otilia- contradictorie în comportament, maturitate profundă

- Felix – sensibil, visător, dornic de afecțiune, lucid și hotărât

Caracterizare: Cele două personaje sunt create dintr-o sumă de calități și defecte,
acestea reieșind din caracterizarea directă și cea indirectă.

Otilia

Directă:
1) Portretul ei fizic este sugerat de narator prin caracterizare directă, însă prin ochii
lui Felix: ,,fața măslinie, cu ochii mici și foarte albaștri.”

2) De asemenea, naratorul îi surprinde personalitatea incitantă: ,,Ea visa viitorul ca

un șir de explozii neprevăzute.”, menționând că ar fi preferat să fie răpită de un
englez sau să fie dusă de către Pascalopol în Rusia, decât ,,să se fixeze pe
jumătate din grădina lui moș Costache”. Din aceste fraze reiese faptul că Otilia
își dorește o viață plină de aventură și intrigă, conturând în același timp spiritul
său nonconformist.

3) Autocaracterizare: ,,Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”, ,,mă plictisesc

repede” – reiese neregăsirea sa în spațiul în care trăiește, căutarea continuă de
noi experiențe.

4) Aglae și Aurica o percep drept o ,,destrăbălată” deoarece nu respecta eticheta

vremii.

5) Este o fire foarte enigmatică, fapt susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol: ,,A
fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine o enigmă.”

Indirectă: Caracterizarea indirectă a protagonistei reiese din vorbe, fapte, relația sa cu

celelalte personaje, cât și mediul în care trăiește.

1) Din alergatul său desculță prin iarbă - reiese că este copilăroasă

2) Are porniri contradictorii (îl iubește sincer pe Felix dar îi oferă atenție lui Pascalopol)

3) În momentul în care este nevoită să aleagă între cei doi bărbați, judecă în funcție de
necesitățile sale, comportându-se ca o leoaică care își salvează puii, ea salvându-și
de fapt existența și statutul. Renunțarea sa la Felix semnifică renunțarea la fericire,
evidențiind în același timp atitudinea omului slab ce alege varianta mai sigură.
4) Faptul că optează pentru Pascalopol nu surprinde dorința sa de a avea bani, ci
nevoia de siguranță deoarece el o protejase patern până atunci, această decizie fiind
așadar bazată pe lipsa iubirii părintești. De asemenea, din relația sa cu Pascalopol
reiese că s-a maturizat odată cu plecarea.

5) Camera ei dezordonată, descrisă prin tehnica detaliului semnificativ o definește

întru totul, fiind specifică temperamentului său vulcanic: ,,cutii de pudră desfăcute”,
,,flacoane aruncate”, acestea reflectând preocuparea sa pentru cochetărie;
Partiturile muzicale și cărțile relevă înclinațiile artistice.

Felix

Directă:

1) Felix este de asemenea caracterizat în mod direct de către narator, care

realizează portretul fizic: ,,fața prelungă, aproape feminină” , ,,culoarea măslinie
a obrazului”.

2) Din chipul ,,dezorientat” reiese nesiguranța pe sine a personajului care nu știa

încotro se îndreaptă viața lui.

3) De asemenea, naratorul menționează că avea ,,șuvițe mari de păr ce-i cădeau de

sub șapcă”, descriere ce sugerează că era un rebel ce nu se supunea regulilor
societății, precum Otilia.

4) Autocaracterizarea evidențiază ambiția și optimismul personajului, cât și codul

moral pe care îl urmează, superior celorlalți: ,,voi fi ambițios, nu orgolios” ; ,,voi
căuta să fiu bun cu toată lumea și modest.”

Indirectă: Caracterizarea sa directă se împletește cu mult mai ampla caracterizare

indirectă.

1) Din limbajul său putem deduce că era gelos, acesta vorbind cu dispreț despre
Pascalopol, pe care îl percepe ca pe un adversar: ,,Cine era domnul gras de
aseară?”

2) El este caracterizat în mod indirect și prin intermediul relației cu celelalte

personaje, acestea văzând în lipsa părinților o inferioritate: ,,Un orfan trebuie să-
și facă repede o carieră, să nu cadă pe capul altora.” Din acest motiv, băiatul este
complexat și orice aluzie la statutul său de orfan îi trezește o puternică revoltă.

3) Relația lui cu Otilia este însă cea mai semnificativă pentru conturarea
personalității sale și a procesului de maturizare. Astfel, tânăra îl face pe Felix să
simtă fiorii primei iubiri, el percepând-o ca pe un ideal feminin, ca pe ,,un premiu
mereu dorit”. Se evidențiază în acest fel ambiția lui Felix de a obține tot ce își
dorește și de a excela, iubirea sa pentru Otilia motivându-l să înainteze în carieră:
,,din cauza Otiliei și pentru Otilia”.
 4) Plecarea Otiliei îi schimbă acestuia percepția despre dragoste, el înțelegând că
iubirea nu mai reprezenta un sentiment pur iar căsnicia era doar o afacere.
Astfel, căsătoria lui Felix cu o femeie importantă din burghezia bucureșteană
semnifică renunțarea la iubire.

Scene:

1) O primă scenă relevantă pentru evoluția relației dintre cele două personaje este cea
în care trezit din somn, Felix se întâlnește pe Otilia care îi cere să o urmeze, dar când
ajung în camera în care se afla pianul, fata îl abandonează pe tânăr și începe să
interpreteze un cântec. Aceasta nu finalizează cântecul, trecând brusc la o melodie
clasică. Apoi, la fel de brusc, părăsește pianul și își manifestă dorința de a alerga prin
curte. Astfel, din această secvență reiese temperamentul vulcanic al fetei, care o
face să treacă rapid de la o stare la alta. De asemenea, este scos în evidență modul
în care o percepe Felix, el fiind nedumerit de comportamentul ei și numind-o din
acest motiv ,,o enigmă”. Pentru tânărul rațional ce încerca să găsească mereu
explicații plauzibile, ea era de neînțeles, fapt ce îl atrăgea însă îl făcea confuz în
același timp, conducând la un conflict interior.

2) A doua scenă semnificativă care ilustrează relația dintre cei doi este reprezentată
de ultima întâlnire înaintea plecării Otiliei cu Pascalopol. Această secvență
evidențiază personalitatea opusă a personajelor, cat și viziunea diferită asupra
dragostei. Otilia percepe dragostea în felul aventuros al artistului, cu libertate
absolută, nedorind să aștepte până la căsătorie, în timp ce Felix este dispus să
aștepte oricât. Dându-și seama că ea ar putea reprezenta o piedică în realizarea
profesională a tânărului, îl părăsește și se căsătorește cu Pascalopol, decizia sa
putând fi considerată un sacrificiu din dragoste pentru Felix. Eșecul în iubire
constituie pentru acesta un pas spre maturizare, dându-i putere să nu renunțe la
carieră.

Conflicte:

1) Se evidențiază astfel conflictul interior al lui Felix între iubire și înaintarea în carieră,
el fiind rezolvat prin plecarea Otiliei.

2) De asemenea, puternicul conflict interior al Otiliei este generat de lipsa afecțiunii

materne, acesta împingând-o să-l aleagă pe Pascalopol pentru a fi protejată și a duce
o viață lipsită de griji.

3) În operă este prezent, de asemenea, un conflict între viziunea asupra lumii prin
prisma Otiliei și a lui Felix deoarece ambii o văd în mod diferit, fiind două firi opuse
a căror poveste de iubire este sortită eșecului din acest motiv.

Concluzie: În lumina celor arătate, relația dintre Otilia Mărculescu și Felix Sima este
reprezentativă pentru lumea burgheziei bucureștene, o lume în care toate relațiile sunt
bazate pe interes, povestea dintre cei doi fiind o nouă concepție asupra iubirii. Deși
această iubire nu se împlinește, ea dă un strop de culoare monotoniei care domină
viețile celorlalți.