Eseu relația dintre 2 personaje

Enigma Otiliei – George Călinescu

Textele literare oferă o imagine a societății, iar literatura română a propus, prin diverse
personaje luate din medii sociale variate, câteva arhetipuri ale personajului feminin:
seducătoarea, victima, mama, femeia casnică etc. Al doilea roman scris de G. Călinescu, Enigma
Otiliei, propune un roman polemic la adresa metodei proustiene în vogă în perioada interbelică.
Scris în manieră balzaciană și publicat în 1938, romanul reconstituie viața burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea și îmbină elemente clasice, realiste și moderne.
Roman de atmosferă, dar și bildungsroman (din perspectiva maturizării lui Felix Sima), Enigma
Otiliei urmărește evoluția raporturilor dintre personaje pe fondul așteptării unei moșteniri.
Personajele din Enigma Otiliei subliniază realismul clasic balzacian, sunt purtătoare ale
unei trăsături dominante de caracter, formând o tipologie realist-clasică: Costache
Giurgiuveanu – avarul, Stănică Rațiu – arivistul; Aglae – „baba absolută fără cusur în rău”, Aurica
– fata bătrână, Pascalopol – moșierul rafinat. Singură, Otilia Mărculescu sparge tiparele clasice,
fiind unicul personaj cu adevărat viu în acest carusel al măștilor.
Romanul se remarcă astfel prin crearea unui personaj feminin tulburător, care reușește
să surprindă ceea ce Goethe numea „eternul feminin” – Otilia Mărculescu. Otilia este, conform
titlului, personajul principal, eponim, ilustrând, din perspectiva autorului sufletul complicat al
femeii, imposibil de încadrat în normele unei epoci dominate de mediocritate și avariție.
Dpdv al statutului social, OTILIA este o tanara de optsprezece ani, fiica celei de a doua
sotii a lui Costache Giurgiuveanu (femeie frumoasa si bogata, care murise „de suparare” si ii
lasase sotului toata averea, impreuna cu datoria cresterii Otiliei), ramasa de mica orfana. Ea este
studenta la Conservator, face parte din burghezia bucuresteana si devine sotia lui Pascalopol.
Dpdv al statutului social, FELIX este un tânăr de 18 ani, fiul doctorului Iosif Sima, care a
decedat, băiatul devenind astfel orfan de ambii părinți. Felix este student la medicină, nepotul
lui Costache Giurgiuveanu și „vărul” Otiliei, făcând parte din burghezia bucureșteană. În finalul
operei, acesta se căsătorește și ajunge „profesor universitar, specialist cunoscut, autor de
memorii și comunicări științifice, colaborator de tratate de medicină”.
Astfel, Felix și Otilia se aseamănă dpdv al statutului social, ambii fiind orfani și având 18
ani. Totodată, ambii fac parte din burghezia bucureșteană.
Dpdv al statutului psihologic, Otilia face parte din tipologia cochetei și reprezinta
misterul feminitatii adolescentine, fiind un personaj rotund, multidimensional, care surprinde si
este surprins in transformare.
 Dpdv al statutului psihologic, Felix face parte din tipologia intelectualului în formare.
Trăsăturile i se îngroașă prin acumularea detaliilor în caracterizarea indirectă, prezentate treptat,
prin tehnica focalizării. La fel ca Otilia, băiatul este un personaj rotund, multidimensional.
(statut moral - Felix) Deși pătrunde într-o lume necunoscută, lacomă și agresivă, băiatul
își păstrează principiile, rămânând deasupra mediocrității. El își construiește un cod moral și
comportamental superior, fiind ambițios, rațional și bun la suflet: „Voi căuta să fiu bun cu toată
lumea, modest și să-mi fac o educație de om. Voi fi ambițios, nu orgolios” Nu dovedește însă
aceeași siguranță de sine și în viața sentimentală. Se îndrăgostește de Otilia, dar această iubire îl
face să sufere, să penduleze între încredere și dezamăgire. Totuși, tânărul reușește să-și
împlinsească visurile, căsătorindu-se și devenind o personalitate în lumea medicală.
Dpdv al statutului moral, Otilia este atât juvenilă, cât și matură: aleargă desculță prin
iarba din curte, dar este profund rațională și matură atunci când îi explică lui Felix motivele
pentru care nu se pot căsători. Prin autocaracterizare este surprinsă atât spontaneitatea
protagonistei („Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt
contrariată”) cât și firea ei oscilantă, uneori imprevizibilă, capabilă de hotărâri extreme: „Eu sunt
o zăpăcită, nu știu ce vreau”.
O primă secvență semnificativă este cea din incipitul romanului. Portretul fizic al Otiliei
este realizat din perspectiva lui Felix, prin tehnica detaliului semnificativ. Băiatul remarcă mai
intai „un cap prelung, încarcat cu bucle”. Fața protagonistei este „maslinie”, „cu nasul mic si
ochii foarte albastrii”, aratand „foarte copilaroasa”. Otilia este pusa in opozitie cu Aglae, pentru
a i se arata bunatatea si in opozitie cu Aurica, pentru a reliefa frumusetea, feminitatea.
Conditia definitorie a Otiliei și a lui Felix este cea de orfani, fapt subliniat de Aglae, care numeste
casa fratelui sau „azil de orfani”. Încă din seara sosirii lui Felix in casa lui moș Costache, Otilia se
arata generoasă fata de Felix, care ii împărtășește statutul. Ea ii ofera camera sa, prilej prin care
este prezentata camera personajului eponim. Felix descopera dantele, partituri, romane
frantuzesti si cutii de pudra, dovedindu-se astfel personalitatea exuberanta a Otiliei.
(a 2-a secv) O altă secvență ce reliefează relația dintre cei doi tineri este cea în care,
după moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix pentru a-i dovedi că îl
iubește: „Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”. Discuția tinerilor evidențiază
raportarea diferită la iubire și faptul că, implicit, au concepții diferite despre viață: Otilia percepe
iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolute, în timp ce Felix are despre
dragoste păreri romantice și vede în femeie un sprijin în carieră. Dându-și seama că aceasta ar
putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl părăsește pe Felix și
alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol. În epilog, pentru Felix, Otilia își pierde farmecul
feminin, capatand o „platitudine” in aspect. În finalul romanului, fotografia Otiliei, făcută la
Buenos Aires, unde ajunsese, după mărturia lui Stănică Rațiu „nevasta unui conte, așa ceva”,
conține imaginea unei doamne „foarte picante, gen actriță întreținută”. Otilia rămâne un
personaj enigmatic pe tot parcursul romanului, Pascalopol recunoscând că, deși au trecut mulți
ani, pentru el Otilia a rămas „o enigmă”.
 Titlul initial dat de G. Calinescu operei sale a fost “Parintii Otiliei”. Acesta reflecta idea
balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje determina intr-un fel soarta ofranei
Otilia, asemeni unor parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si astfel accentul este
pus pe misterul protagonistei. Misterul fetei este accentuat prin tehnica reflectării poliedrice
(pluriperspectivismului), Otilia fiind descrisă în moduri diferite de fiecare personaj: pentru
Costache Giurgiuveanu, ea este „fetița”, pentru Felix, femeia capricioasa „cu un temperament
de artista”, pentru Aglae „o fata deșteaptă”, cu spirit practic.
(Incipit-final) Romanul debutează în manieră realist-balzaciană: situarea exactă a acțiunii
în timp și spaţiu: „la inceputul lui iulie 1909” cand Felix vine de la Iasi la Bucuresti. Veridicitatea
este susținută prin descrierea străzii în manieră realistă. Caracteristicile arhitectonice ale străzii
şi ale casei lui moş Costache sunt surprinse prin „ochiul unui estet”, din perspectiva lui Felix
Sima, care caută o anumită casă din strada Antim, luând locul naratorului în anumite momente
de pe parcursul operei. Familiarizarea cu mediul, prin restrângerea treptată a cadrului, de la
stradă la casă, de la exterior la interior, autorul folosindu-se de tehnica detaliului semnificativ,
care are rolul de a familiariza cititorul, fiind o modalitate de a introduce și de a prezenta
personajele. Felix este întâmpinat la intrarea în casa lui Costache Giurgiuveanu cu vorbele „aici
nu sta nimeni” si, simetric, in final, apare imaginea aceleiași case si in urechi ii răsună cuvintele
„aici nu sta nimeni”.
Conflictul exterior, pentru mostenire, se afla între două familii înrudite: familia
Giurgiuveanu și „clanul” Tulea. Un alt conflict exterior este cel dintre Felix și Pascalopol, pentru
iubirea Otiliei. Triunghiul Felix-Otilia-Pascalopol reprezintă conflictul erotic. Sentimentele care
se înfiripă la început între Felix și Otilia pornesc de la o apropiere firească între doi tineri, dar și
de la o grijă reciprocă între doi orfani ce simt nevoia să se apere unul pe celălalt. Otilia concepe
iubirea în felul aventuros al artistului, dăruire și libertate absolută, pe când Felix e dispus să
aștepte oricât pănâ să se însoare cu ea. Diferența dintre ei și posibilitatea de a reprezenta o
piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, o fac pe Otilia să îl părăsească și să aleagă o
căsnicie cu Pascalopol.
Conflictul interior al lui FELIX este legat de sentimentele sale față de Otilia. Declanșat de
lipsa de experiență pe care o are, în contrast cu Otilia, atinge punctul culminant când ea îi
respinge cererea în căsătorie. Tânărul îndrăgostit ezită să ia o decizie fermă și își pierde iubita, 1
deși vedea în ea un ideal feminin, fata răspunzându-i nevoii lui de ocrotire, de protecție și de
dragoste. Lipsit de la o vârstă fragedă de căldura sentimentului matern, Felix îşi îndreaptă înspre
Otilia aceste sentimente: „Pentru întâia oară Felix era prins de braț cu atâta familiaritate de o
fată şi pentru prima oară, luând act de izbucnirea unei simțiri până atunci latente, încercă şi acul
geloziei, văzând cum Otilia generalizează tratamentul”.
Romanul lui G. Calinescu este structurat in douazeci de capitole. Romanul urmareste mai
multe planuri narative, prin creionarea destinelor mai multor personaje: destinul Otiliei, al lui
Felix, al clanului Tulea, al lui Costache Giurgiuveanu.
1
În concluzie, relația dintre Felix și Otilia este cea a unor adolescenți cu același statut social,
acela de orfani. Deşi tema iubirii nu ocupă locul esențial în roman, cuplul Felix-Otilia rămâne
emblematic pentru universul fictiv creat de autor.

În personajul Otilia Mărculescu autorul de roman realist întruchipează condiţia femeii într-o
societate care nu lasă loc alegerilor. În ciuda aparenţelor, fata nu are libertatea de a-şi construi
destinul pe care şi-l doreşte, ci este nevoită să se subordoneze normelor sociale, în care
primează banului. Prin profunzime şi complexitate, Otilia este un personaj rotund, reprezentând
o imagine a naturii contradictorii a femeii, făcând parte din „galeria” femeilor spontane și
imprevizibile. Romancierul însuși a acordat un loc aparte acestui personaj feminin, în care
mărturisește că regăsește o parte din sine: Eroina este tipizarea mea fundamentală în ipostază
feminină. Otilia este oglinda mea de argint...”
Felix trece de la adolescenţă la maturitate trăind cu intensitate experienţa primei iubiri. Nimic
din ce i se întâmplă nu-l opreşte din drumul său și urmează medicina, se dedică studiului intens
şi ajunge un doctor renumit. În final, Otilia este prezentată doar prin intermediul unei fotografii
tehnică modernă în caracterizarea personajului.