Relația dintre Otilia Mărculescu și Felix Sima

(„Enigma Otiliei”-George Călinescu)

Romanul capodoperă „Enigma Otiliei”, aparținând scriitorului interbelic George

Călinescu, publicat în 1938, ilustrează principiile estetice ale scriitorului, care
consideră că din literatura română lipsea un roman de factură balzaciană.De
asemenea, opera cuprinde, alături de caracteristicile balzaciene, elemente clasice,
romantice, naturaliste și moderne.
Enigma Otiliei nu este doar romanul vieţii unei familii bucureştene măcinate de
dorinţa de îmbogăţire, ci mai ales un roman de dragoste, căci personajele
ilustrează fie iubirea platonică precum Felix şi Otilia, fie căsătoria condiţionată
material între Stănică Raţiu şi Olimpia, fie disperarea singurătăţii sau compromisul
precum Aurica respectiv Georgeta.
În acest păienjeniş al degradării morale, iubirea dintre Felix şi Otilia reprezintă
alternativa purităţii. Cei doi sunt personaje principale, Otilia ilstrând tipul cochetei,
iar Felix pe cel al intelectualului în formare, singurul personaj rotund al operei.
Încă de la începutul acțiunii aflăm că Otilia este fiica vitregă a bătrânului
Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua soții ale acestuia.După moartea
mamei fetei, el îi moștenește toată averea și își asumă obligația de a o crește pe
Otilia și de a-i administra bunurile.Studentă la Conservator, ea locuiește în casa
tatălui vitreg, unde intră în relație cu membrii clanului Tulea, cu Stănică Rațiu, cu
Pascalopol și apoi cu Felix.
Din punct de vedere psihologic, Otilia este o personalitate contradictorie, în
formare și, deși face parte dintr-un roman realist de tip balzacian , este un personaj
atipic, pentru că este înconjurată de o aură de mister, comportându-se diferit într-o
împrejurare sau alta, fiind o enigmă pentru toți cei din jurul ei.Personaj complex și
rotund, Otilia este un spirit liber, singurul personaj viu prin firea ei nedeterminată.
Aceasta nu are o schemă fixă, în fiecare pagină e alta și se întregește parcă din
mișcarea romanului. Tânără zglobie și noncomformistă, aceasta are uneori un
comportament derutant și imprevizibil, fiind o tânără enigmatică. În complexitatea
sa, aceasta deține o serie de calități, dar este extrem de dificil să fixăm o anumită
trăsătură a acesteia întrucât elementul care îi definește cel mai bine personalitatea
este misterul feminității, devenind chiar un simbol al acestuia.
 Tot din acțiune și din relatarea directă a autorului se desprinde și statutul social
al lui Felix, despre care aflăm că este fiul doctorului Sima din Iași, orfan de mamă
și apoi de tată, și „sosise cu o oră mai înainte în București, revenind de la Iași, unde
fusese elev în clasa a VIII-a a Liceului Internat.Sfârșise liceul trecând și examenul
de capacitate , și acum venea la București la tutorele său, Costache Giurgiuveanu”,
care urma să-i administreze o casă și un depozit de bani moștenire de la tatăl
său.Din punct de vedere psihologic, Felix îl reprezintă pe tânărul ambițios, dornic
să se realizeze profesional (tipul intelectualului). Adolescent fiind, parcursul său
este tulburat, în mod firesc, de prezența Otiliei, care constituie o enigmă nu numai
pentru el, ci și pentru ceilalți din jurul său.De aceea, și portretul moral se
conturează, în esență, în funcție de comportamentul Otiliei, care-i produce impresii
contradictorii.
Ilustrative în acest sens sunt numeroasele scene ale romanului în care este
surprinsă evoluția relației dintre cei doi tineri. Una dintre acestea este
reprezentată de momentul în care se prezintă o conversație a celor doi, după ce
Felix uitase să mai vină acasă la prânz, supărat fiind de faptul că Otilia nu-i
răspunsese la o scrisoare pe care acesta i-o lăsase în camera ei: „-Felix, ce copil
ești! [...] Ți-am spus eu că nu te iubesc? / -Otilia, e adevărat? Mă iubești? / -Ei, ei,
nu ți-a spus nimeni că te urăște.” Astfel, fata îi dă de înțeles că ține la el, dar nu îi
spune nimic concret- chiar dacă Felix și-a mărturisit vizibil toate sentimentele pe
care le are față de ea-, rămânând un mister pentru acesta modul în care Otilia îl
iubea.
O altă secvență ce reliefează relația dintre cei doi tineri este cea în care,
după moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix
pentru a-i dovedi că îl iubește: „Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la
tine”. Discuția tinerilor evidențiază raportarea diferită la iubire și faptul că,
implicit, au concepții diferite despre viață: Otilia percepe iubirea în felul aventuros
al artistului, cu dăruire și libertate absolute, în timp ce Felix are despre dragoste
păreri romantice și vede în femeie un sprijin în carieră. Dându-și seama că aceasta
ar putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl
părăsește pe Felix și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
În relaţia Felix-Otilia, femeia este cea care dovedeşte că are puterea de a decide
pentru amândoi şi forţa de a face un sacrificiu din iubire, oferindu-i lui
posibilitatea de a se împlini profesional. Nici ei nu i s-ar fi potrivit viaţa modestă
pe care ar fi fost obligată să o ducă alături de studentul Felix. Moartea lui moş
Costache şi pierderea moştenirii impun acest deznodământ. Otilia reprezintă
pentru Felix o imagine a idealului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.
Misterul personajului pare a se ascunde în replica de neînţeles de la începutul
romanului: „Noi nu trăim decât patru-cinci ani”.
Otilia este caracterizată încă din primul capitol: „o fată subțirică, îmbrăcată
într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc”. Ulterior, portretul
este completat de narator „față măslinie, cu nasul mic și ochi foarte albaștri”. Atât
caracterul, cât și aspectul fizic al fetei reies din caracterizarea directă făcută de alte
personaje: Felix și Pascalopol o văd în dublă ipostază: tânărul o privește ca pe o
iubită și mamă: „Nici nu știu cum te iubesc, ca pe o logodnică, ca pe o mamă aș
zice”; „ Am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie” , pe când maturul Leonida
Pascalopol o vede ca pe o iubită și fiică „N-aș putea să-ți spun dacă o iubesc pe
Otilia ca părinte sau ca bărbat”. În monologul său, Costache Giurgiuveanu o
asociază cu mama ei „Tot așa era, mândră, ținea la casă… și cânta bine la pian”.
Aglae și Aurica o percep ca fiind o destrăbălată, fiindcă nu respectă eticheta
vremii: „O stricată, o destrăbălată”. Caracterizarea indirectă o surprinde ca o ființă
emancipată, care nu respectă întru totul normele de conduită ale vremii și preferă
să se manifeste așa cum simte. Otilia se autocaracterizează ca fiind „foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă!”. Mijloacele balzaciene: imaginea contradictorie a
Otiliei prin descrierea camerei și a portretului ei fizic, interiorul dezvăluind
preocupările artistice, naturalețea, cochetăria, curiozitatea și atracția spre nou a
tinerei.
Felix Sima este caracterizat direct de către narator: „un tânăr de vreo
optsprezece ani îmbrăcat în uniformă de licean”, prezentându-l cu „o față juvenilă
și prelungă, aproape feminină”, obrazul „de culoare măslinie”, iar nasul „de o
crăpătură elenică”. Indirect, tânărul este descris ca având o fire analitică, dispus să
muncească pentru ceea ce își propune și preocupat de interesele sale. Însingurat,
visător, inteligent, fin, Felix are capacitate de reflecție, comentariul autorial notând
conștiincios gândurile, frământările, îndoielile în stilul indirect liber sau prin
intermediul jurnalului tânărului: ,,Nu trebuie să fiu așa de orgolios de averea mea,
pe care n-am meritat-o și să scot ochii lumii cu ea. Trebuie să mă port modest,
discret, spre a nu scoate în evidență situația critică a Otiliei. Trebuie să-i spun
adevărul, că am nevoie de prezența ei”.
Importante în relația dintre Felix și Otilia sunt și elementele textului
narativ, care ne ajută să înțelegem mai bine anumite aspecte ale relației
personajelor, dar și a complexității lor. Astfel, un element important este chiar
titlul, element paratextul ce ghidează lectura cititorului. Deși titlul inițial dat de
către George Călinescu romanului său a fost „Părinții Otiliei”- întrucât fiecare
personaj influențează într-un fel soarta Otiliei, ca niște părinți-, din motive
editoriale acesta a fost schimbat în „Enigma Otiliei”, care dezvălui firea
misterioasă a fetei încă de la început. Totodată Otilia este numită de G. Calinescu
„eroina mea lirică”, proiecția autorului in afară, „tipizarea mea în ipostaza
feminină”. Ea este protagonista reprezentativă pentru modernitatea romanului, atât
prin tehnicile de realizare, cât și prin problematica sa existentială, reprezentând
enigmatica dramă a feminității.
În concluzie, romanul “Enigma Otiliei”, ca roman de factură balzaciană, are în
centrul său două personaje care ocupă un loc important în literatura română.
Apropriați de vârstă și ambii orfani, Otilia și Felix reprezintă fiecare tipologii
specifice realismului: Felix, care reușește să devină un medic recunoscut,
întruchipează tipologia ambițiosului, în timp ce Otilia, modelul cochetei, reușește
să se impună în lumea bărbaților, pe care o modifică substanțial și este un exemplu
elocvent în ceea ce privește complexitatea feminității moderne.