Enigma Otiliei

De George Calinescu

Literatura interbelica este dominata de manifestarea a doua directii principale: traditionalismul si

modernismul. Modernismul este curentul literar care cuprinde miscarile artistice care exprima in
mod concret desprinderea de traditie. Modernistii sunt atrasi de metafizica si transcendenta, facand
din cunoasterea spirituala o preocupare esentiala
Romanul, specie a genului epic, reprezinta o creatie literara de mare intindere, cu un continut
complex, multe personaje, structurat in mai multe planuri narative si mai multe conflicte.
Publicat in 1938, romanul “Enigma Otiliei” apare spre sfarsitul perioadei interbelice, fiind al doilea
dintre cele patru romane scrise de George Calinescu.Scriitorul opteaza pentru romanu lobiectiv si
metoda balzaciana,realizand un roman modern ,ce imbina elemente ale realismului,clasicismului si
romantismului.
Elementele moderne ce asigura un caracter de modernitate romanului sunt reflectarea poliedrica
a personajelor, utilizarea personajului reflector si comportamentismul ca tehnica de lucru.
Reflectarea poliedrica presupune mai multe puncte de vedere ale diferitelor personaje asupra
unuia dintre ele. Astfel, se ajunge ca exemplu la viziuni diferite asupra Otiliei sau asupra lui Felix,
personaje conturate complex si independent.
Comportamentismul reflecta amibuitatea personajului, personaje ambigue in evidentierea
destinului fiind Otilia si Leonida. Felix nu este ambitios, lipsit de scrupule, ci un adolescend orfan
capabil de a iubi dezinteresat. Hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditatea si profunzimea
intelectuala. Contradictiile Otiliei il contrariaza pe Felix. Intiail, tanarul ezita intre a crede barfele
clanului Tulea si a-i pastra o dragoste pura Otiliei, iar mai apoi, cand Otilia pleaca pe neasteptate la
Paris cu Pascalopol, Felix are o scurta aventura cu Georgeta “fata faina”, “pupila” unui general, pe
care i-o prezinta Stanica. De altfel, cele doua femei, Otilia si Georgeta contribuie in egala masura la
maturizarea lui Felix, pe Otilia o vroia ca pe viitoare sotie, iar Georgeta ii era trebuitoare fiziologeste.

Din punct de vedere tematic, se remarca faptul ca romanul sustine balzacianismul, caracterul
citadin si reda o fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX- lea, pe fundalul
careia se proiecteaza formarea unui tanar orfan ce traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Viziunea autorului despre lume in acest roman surprinde degradarea morala a oamenilor, sub
determinarea banilor.
Opera data are un titlu foarte sugestiv, aflandu-se in stransa legatura cu intreg continutul textului,
fiind alcatuit din doua substantive, unul comun (“enigma”) si unul propriu (“Otiliei”). In sens
denotativ, enigma semnifica un lucru greu de inteles, nelamurit, ascuns sau o taina, un mister, iar
substantivul propriu semnifica un nume oarecare. In sens conotativ, titlul duce cu gandul la misterul
personajului Otilia, care este ca o ghicitoare sau un joc distractiv greu de descifrat de catre ceilalti.
Astfel, legatura dintre titlu si ideea textului devina stransa cand incercarea lui Felix de a o intelege pe
Otilia este in zadar, dar si a lui Pascalopol in final. Inițial, romanul s-a numit „Părinții Otiliei”. George
Călinescu voia, astfel, să reflecte tema paternitatii. Aproape toate personajele din carte pot fi
considerate, într-un fel sau altul, părinții orfanilor Felix și Otilia. Titlul a fost schimbat în „Enigma
Otiliei” la dorința editorilor care voiau să stârnească interesul cititorilor. Schimbarea titlului mută
accentul pe misterul comportamentului Otiliei și nu pe „părinți”. În intenţia scriitorului, cartea purta
titlul “Părinţii Otiliei”, ilustrând astfel motivul balzacian al paternităţii, urmărit în relaţiile părinţi-
copii, în contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului pot fi considerate părinţi
ai Otiliei, pentru că, într-un fel sau altul, îi hotărăsc destinul. De pildă, moş Costache îşi exercită
lamentabil rolul de tată, deşi nu este lipsit de sentimente faţă de Otilia. El se gândeşte la viitorul ei,
vrea chiar să o înfieze, dar amână la nesfârşit gestul. Şi Pascalopol, mult mai vârstnic decât Otilia,
mărturiseşte că în iubirea pentru ea îmbină pasiunea cu paternitatea
 Balzacianismul reprezintă înfățișarea ascensiunii burgheziei avide de câștig și de ranguri, care să îi
certifice prestigiul. Această societate este dornică să parvină prin orice mijloace, fiind o societate
fără scrupule, invidioasă pe clasa aristocraților de sânge și încrezătoare doar în instrumentul
prosperității: banul. Honoré de Balzac a descris mecanismele dinamice ale noii societăți și a ordonat
conflictele epice în jurul temei averii, introducând în literatură și două motive adiacente: arivistul și
moștenirea.
Modurile de expunere au un rol important in text. Dialogul confera veridicitatea si concentrarea
epica. In proza realista, descrierea spatiilor (strada, arhitectura, decorul interior – camera) si a
vestimentatiei sustine impresia de univers autentic, iar prin observarea si notarea detaliului
semnificativ devine mijloc de carecterizare indirecta.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru mostenire dusa de
clanul Tulea.Agale face eforturi pentru a o inlatura pe Otilia de la mostenire si pentru a pune mana
pe averea fratelui sau , Costache Giurgiuveanu.Se remarca insa si un conflict erotic,interior
reprezentat de sentimentele de gelozie pe care le incearca Felix, sentimente generate de prezenta
maturului Pascalopol.
Constructia personajelor este realizata prin tehnica balzaciana a descrierii mediului si
fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter.Personajele reprezinta tipologii:mos Costache-
avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia- cocheta, enigmatica; Felix – ambitiosul; Pascalopol –
aristocratul rafinat; Aglae – baba absoluta si rea; Aurica – fata batrana; Simion – dementul senil.
Aceste tipuri realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le preia.Tot un element
clasic este si triunghiul amoros.

O prima secventa narativa semnificativa pentru tema romanului(INCIPITUL) poate fi considerata

cea a jocului de table din capitolul intai. Aceasta secventa narativa dezvaluie tipologiile de personaje
si prefigureaza conflictele majore ale romanului.(Otilia il conduce pe Felix prin casa) La intrarea in
incapere, Felix aface cunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, George
Calinescu recurge la prezentarea vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de
caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul face cunostinta este Leonida Pascalopol. Stilul sau
vestimentar ii tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix face cunostinta cu Aglae Tulea, cuafura
japoneza a acesteia ii reliefeaza predispozitia spre imitatiei, ipocrizia, la fel cum buzele subtiri sunt
un semn al malitiozitatii femeii. Aurica este fata batrana,fiica Aglaei.Gestul lui Pascalopol care-i ofera
Otiliei un inel prefigureaza casatoria celor doi din final.
O a doua secventa reprezentativa este reprezentata de intriga care se dezvolta pe doua planuri
care se intrepatrund :lupta pentru mostenirea lui Costache Giurgiuveanu si destinul tanarului
Felix.Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor , in
plan moral, ale obsesiei banului.Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante, actiuni nu pune in
practica nici un proiect cu privire la viitorul Otiliei ,pentru a nu cheltuii bani, el doar strangand
materiale pentru a construi o casa pentru ea si Felix.Planul formarii tanarului Felix, student la
medicina , urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau,in special iubirea
adolescentina pentru Otilia.Este gelos pe Pascalopol, dar nu face nimic pana nu va avea o
cariera.Otilia ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma.
O a treia scenă semnificativă este cea a îmbolnăvirii lui Costache Giurgiuveanu, care întârzie să o
infieze pe Otilia Mărculescu, fiica să vitregă, neasigurându-i dreptul la succesiune. Când este doborât
de primul atac al bolii de inimă, Aglae Tulea și familia ei ocupă abuziv casa acestuia. Fără pic de
compasiune pentru fratele ei, “baba absolută” vorbește despre o vagă boală proprie, hotărând să își
îngrijească sănătatea. Aurica Tulea, obsedată ca întotdeauna de căsătorie, vorbește despre norocul
fetelor care se mărită. Stănică Rațiu își dovedește cinismul, amintindu-și despre cum l-a vegheat pe
un unchi muribund. Secvența prezintă o lume în care oamenii sunt iremediabil limitați în cercul
sufletesc precar, dominat de obsesia de îmbogățire. Pentru a sublinia absurdul situației și egoismul
indivizilor, care nu pot comunica în mod real între ei, autorul folosește modelul dialogului divergent,
construindu-se astfel un text cu aspect dramatic.
Dupa al doilea atac al bolii lui Costache, clanul Tulea începe să care din casă toate lucrurile de
valoare. Această scenă a jafului nocturn reliefează lăcomia și lipsa de omenie ale personajelor.
Revenindu-și și de această dată, bătrânul îi da lui Pascalopol o treime din banii de sub saltea, pentru
a îi deschide Otiliei un cont în bancă. Mai târziu, Stănică îl jefuiește pe moș Costache, furându-i două
sute de mii de lei, ceea ce provoacă moartea acestuia.