Enigma Otiliei - Tema si viziunea despre lume

George Calinescu

În 1938, când apare Enigma Otiliei, romanul românesc se află într-o perioadă de
ascensiune şi sincronizare cu valorile europene. Înzestrat cu talent şi cu simţul limbii, G.
Călinescu creează un roman pentru care alege deliberat formula balzaciană.
G. Călinescu respinge teoria lui Camil Petrescu despre sincronizarea obligatorie a
literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, argumentând că „literatura nu e în legătură cu
psihologia, ci cu sufletul uman”. El consideră că „trebuie să fie cât mai original, şi ceea ce
conferă originalitate unui roman printr-un realism fundamental.”
Romanul trece prin experienţa curentelor literare, pe care le consideră relative şi, în
aceste condiţii, va îmbina în Enigma Otiliei elemente realiste, clasice, romantice, cu cele
moderne.
Romancierul is propune prin creatia sa o reflectare veridica, verosimila a realitatii.
Universul fictional aduce in fata cititorului imaginea societatii burgheze, bucurestene de la
inceputul secolului al XX-lea. Ideea generala a textului este aceea ca banul distruge etica unei
societati: „Zeul la care toti se inchina este banul”, afirma Balzac. Astfel, discursul narativ
urmareste degradarea relatiilor interumane din pricina banului. Relatia paterna dintre
Costache Giurgiuveanu si fiica sa vitrega, Otilia Marculescu este distrusa din pricina avaritiei
batranului care moare inainte de a-i fi asigurat fetitei sale un viitor. Relatia fraterna dintre
Costache si familia Tulea se distruge tot din cauza interesului acesteia din urma pentru
mostenire. Relatia dintre soti se intemeiaza tot pe criterii financiare: Stanica Ratiu se
casatoreste cu Olimpia pentru zestre, dar nu-si asuma rolul de sot sau de tata.

Caracterul realist al operi se evidentiaza si la nivelul tematicii abordate: o tema

sociala, urbana. Aceasta tema generela se particularizeaza prin altele secundare, avand ca
punct e plecare opera lui Balzac: tema mostenirii, orfanului, tema paternitatii esuate sau tema
iubirii (maturizarea sentimentala a lui Felix Sima).

Romancierul construieste personaje tipologice reprezentative pentru literartura

realista. Costache Giurgiuveanu este avarul, Stanica Ratiu e parvenitul si demagogul, Leonida
Pascalopol e barbatul matur, Titi Tulea e tipul retardatului, Simion Tulea e tipul senilului,
Aglae e „baba absoluta si fara cusur in rau”, Aurica este fata batrana. In acest carusel al
mastilor, Otilia Marculescu este un personaj cu adevarat viu. Ea ar putea fi incadrata in
tipologia cochetei, tipologie pe care o depaseste insa tocmai datorita modalitatilor moderne de
carcaterizare utilizate de autor in constructia acestui personaj (tehnica reflectarii poliedrice).

Stilul adoptat este cel specific prozei realiste. Naratorul este omniscient, creează
impresia că ştie tot, domină universul operei; în ciuda perspectivei înguste (focalizare
internă), centrate în cea mai mare parte a romanului pe Felix, omniscienţa este evidentă. Se
creează impresia că naratorul se confundă cu personajul din a cărui perspectivă sunt
prezentate faptele. Universul romanului este redat prin ochiul unui estet.

Titlul romanului a fost dat de editor, care a considerat termenul „enigmă” mai
comercial decât Părinţii Otiliei, ales de autor în tradiţie balzaciană. Totuşi, ideea de mister se
susţine în raport cu personajul eponim. Felix declară că nu o înţelege: „Pentru mine, Otilia, ai
început să devii o enigmă”; Pascalopol, în epilog, foloseşte pentru ea acelaşi termen. În plus,
Otilia se dovedeşte inteligentă, însă evoluţia ei, aşa cum reiese din epilog, frizează
mediocritatea. De fapt, poartă o mască în spatele căreia enigma a rămas nedezlegată.

O prima secventa narativa semnificativa pentru ideatica romanului poate fi

considerata cea a jocului de table din capitolul intai. Aceasta secventa narativa dezvaluie
tipologiile de personaje si prefigureaza conflictele majore ale romanului. La intrarea in
incapere, Felix face cunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, G.
Calinescu recurge la prezentarea vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de
caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul face cunostinta este Leonida Pascalopol.
Stilul sau vestimentar ii tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix face cunostinta cu Aglae
Tulea, coafura japoneza a acesteia ii reliefeaza predispozitia spre imitatie, ipocrizia, la fel cum
buzele subtiri sunt un semn al malitiozitatii femeii. Aurica este fata batrana. Prezentarea celor
doua personaje, Aglae si Simion Tulea avertizeaza asupra autoritatii feminine in cadrul acestei
familii: Aglae poarta la brau, la fel ca barbatii, un ceas prins cu lant, in vreme ce Simion, cu
broboada pe spate brodeaza la etamina. Scena poate fi considerata si o secventa de perspectiva
finalista. Gestul lui Pascaopol care-i ofera Otiliei inelul prefigureaza casatoria celor doi din
final.

Discursul narativ al romanului fructifica si tema erosului, urmarind maturizarea

sentimentala a tanarului Felix Sima. Problematica textului este reprezentata de maturizarea
tanarului nevoit sa traiasca intr-un mediu inconjurat de omeni lipsiti de consistenta morala. El
se indragosteste de Otilia si primeste primul sarut de la aceasta, conditionat de respectarea
capriciului fetei de a-l accepta langa ea pe Pascalopol. In societatea viciata moral in care
traieste, Felix va ajunge implinit in cariera, recurgand la o casatorie din interes. Astfel, prin
intermediul sotiei a ajuns in cercurile inalte ale societatii, devenind un medic renumit si
profesor universitar.

Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si prin relatia incipit-final. Proza

realista care se vrea o reflectare veridica a realitatii, propune un univers inchis care se
coordoneaza dupa legi proprii. De aceea, incipitul si finalul urmeaza o logica a simetriei.

Incipitul este realizat in maniera balzaciana, prin fixarea exacta a cronotopului:

„Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele 10, un tanar de vreo
optsprezece ani... venea in strada Antim dinspre strada Sfintii Apostoli”. Naratorul se opreste
in continuare asupra descrierii strazii Antim din Bucuresti. Desi utilizeaza naratiunea la
persoana a III-a singular, naratorul din „Enigma Otiliei” nu este unul obiectiv. Se remarca in
incipit atitudinea critica a celui care realizeaza descrierea: „strada parea o caricatura in moloz
a unei strazi italice”. Intocmai ca la Balzac, tehnica descrierii orienteaza privirea dinspre
exterior in interior, disnpre general spre particular. Descrierea strazii este urmata de cea a
casei lui Costache Giurgiuveanu. Detaliile surprinse in descrierea casei devin semnificative
pentru intelegerea personalitatii proprietarului. Falsitatea acestuia, ipocrizia, tendinta spre
imitatie sunt trasaturi de caracter sugerate de imaginea ferestrelor acoperite cu hartie
translucida, imitand un vitraliu de catedrala. Atentia sporita a proprietarului dornic de a-si
apara averea este evidentiata de cele patru ferestre de o inaltime absurda care priveau spre
strada. De asemenea, zidaria crapata si buruienile care cresc indraznet reliefeaza atat avaritia
proprietarului cat si lipsa de gust estetic.

Finalul romanului este realizat sub forma unui epilog si prezinta destinele
personajelor antrenate in conflictele centrale. Stanica Ratiu a divortat de Olimpia si s-a
casatorit cu frivola Georgeta. Felix Sima a ajuns un medic renumit si profesor universitar
intrand in cercurile inalte ale societatii prin casatorie. Acesta se intalneste intamplator in tren
cu mosierul Pascalopol de la care afla ca i-a redat libertatea Otiliei, femeia alegand sa se
racasatoreasca cu un conte bogat din Argentina. Mosierul ii arata lui Felix o fotografie cu
Otilia, in care acesta nu mai descopera fata enigmatica de odinioara, ci o femeie frumoasa
„invaluita intr-un aer de platitudine feminina”. Romanul se incheie circular, prezentandu-l pe
Felix Sima pe strada Antim cu privirea atintita spre casa parasita a batranului Costache,
revenindu-i in minte replica acestuia cu care a fost intampinat in urma cu aproximativ 10 ani,
cand a venit in Bucuresti: „Nu, nu, nu, aici nu sta nimeni!”.
 Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru
mostenire dusa de clanul Tulea. Aglae face eforturi pentru a inlatura-o pe Otilia de la
mostenire si pentru a pune mana pe averea fratelui sau, Costache Giurgiuveanu. Se remarca
insa, si un conflict erotic, reprezentat de sentimentele de gelozie pe care le incearca Felix,
sentimente generate de prezenta maturului Leonida Pascalopol.

In planul constructiei discursului narativ se observa preferinta scriitorului pentru

structurile clasice. Opera curpinde 20 de capitole, realizate printr-o simetrie a incipitului cu
finalul. In plan compozitional textul lui Calinescu este realizat pe doua planuri narative: un
plan urmareste istoria mostenirii, iar cel de al doilea, povestea de iubire dintre Felix si Otilia.

Tanara enigmatica este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in

opinia personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare. Mos Costache o
iubeste pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de
tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata admirabila, superioara, pe
care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea,
dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o
artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu. Otilia este
o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: "desteapta fata!".
Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de
familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza
pentru ca are succes la barbati.

Alternanta dintre firea copilaroasa, exuberanta de a alerga desculta prin iarba si

profunzimea si ratiunea rece prin care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si
Felix nedumereste si bulverseaza. Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia
lui Pascalopol si respinge cu delicatete manifestarile sentimentale ale lui Felix. Intelegatoare
si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile
celor din clanul Tulea, ea ramane enigmatica prin amestecui unui farmec juvenil cu o
maturitate profunda. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el
nu poate descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul
romanului: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma".

Definita, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesiuri, vorbe si ganduri, Otilia este
un personaj complex si "rotund", cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii
puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in
mod surprinzator luciditate si tact.

In concluzie „Enigma Otiliei” de George Calinescu ramane o creatie reprezentativa

pentru viziunea despre lume a unui autor care si-a propus sa umple golul din istoria noastra
literara prin recurgere la metoda balzaciana.