romanul realist, obiectiv, balzacian „Enigma Otiliei”

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe

personaje principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. 
Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea
spatiului si timpului, prin tehnica detaliului:
„Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10”, Felix
Sima soseşte în Bucureşti.”

Este un roman obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa

naratorului obiectiv, omniscient, omniprezent.
Perspectiva narativă este una heterodiegetică, dar mai avem pasaje în care
apare Felix Sima, naratorul în ipostaza de martor al evenimentelor.

„Enigma Otiliei” este şi un roman de factură balzaciană (după prozatorul

realist francez Honoré de Balzac) prin utilizarea unor motive literare
specifice creatorului francez: motivul moştenirii (averea lui Costache
Giurgiuveanu), ideea paternităţii (Moş Costache/ Moş Goriot), relaţiile
familiale conflictuale şi degradate, tehnica detaliilor: “Într-o seară, de la
începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10, […] în strada Antim,
venind dinspre strada Sfinţii Apostoli….”. Tot amănunţit sunt descrise şi
fizionomiile, coafurile, îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele
caselor şi străzile.

Elementelele romantice se adauga celor balzaciene prin :

- folosirea antitezei in caracterizarea unor pers. : Felix-Titi, Otilia-Aurica, mos
Costache-Pascalopol. Inteligenta,ambitia, frumusetea, delicatetea,
generozitatea in antiteza cu debilitatea mintala, apatia, uratenia, rautatea,
invidia, avaritia. --
- Motivul orfanului
Titlul. Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei”. El a fost schimbat, enunţând o
trăsătură importantă de caracter a eroinei. Otilia este enigmatică iar taina ei
este interpretată în mod diferit de fiecare dintre personaje (relativizarea
imaginii), ceea ce conferă romanului o notă de modernitate.

Temă. Apărut în 1938, romanul prezintă , viaţa burgheziei bucureştene de

la începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei, moştenirii
şi pe cea a paternităţii( teme secundare).

Apare motivul paternitatii, cartea purta titlul “Părinţii Otiliei”, ilustrând

astfel motivul balzacian al paternităţii, urmărit în relaţiile părinţi-copii, în
contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului pot fi
considerate părinţi ai Otiliei, pentru că, într-un fel sau altul, îi hotărăsc
destinul.
Moş Costache reprezinta tipologia avarului umanizat, deoarece nu este
lipsit de sentimente faţă de Otilia. El se gândeşte la viitorul ei, vrea chiar să o
înfieze, dar amână la nesfârşit gestul. Şi Pascalopol, mult mai vârstnic decât
Otilia, mărturiseşte că în iubirea pentru ea îmbină pasiunea cu paternitatea.

O alta tema: Tema moștenirii este firul roșu al romanului, cuprinzând în

jocul ei o mare parte din personaje (familia Tulea) și are ca punct culminant
secvența în care Stănică sustrage banii moșului de sub saltea, provocându-i
acestuia un șoc ce îl va ruina.

O prima secventa narativa semnificativa pentru tema romanului este cea

din capitolul I, scena jocului de carti.
La intrarea in incapere, Felix face cunostinta cu cele trei personaje aflate la
masa. Intocmai ca la Balzac, G. Calinescu recurge la prezentarea
vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de caracter ale
Personajele intalnite de Felix sunt:
Leonida Pascalopol – vestimentatia ilustreaza: eleganta, rafinamentul.
Apoi, Aglae Tulea, cuafura japoneza ilustreaza predispozitia spre imitatiei,
ipocrizia, la fel cum buzele subtiri sunt un semn al rautatea femeii.
Aurica este fata batrana,fiica Aglaei.
Gestul lui Pascalopol care-i ofera Otiliei un inel prefigureaza casatoria celor
doi din final.

O a doua secventa reprezentativa este reprezentata de intriga care se

dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund : lupta pentru mostenirea lui
Costache Giurgiuveanu si destinul tanarului Felix. Competitia pentru
mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor , in plan
moral, ale obsesiei banului.

Acţiunea romanului începe cu venirea la Bucureşti a tânărului Felix Sima, un

orfan care terminase liceul la Iaşi şi voia să devină medic. El soseşte în casa
unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Acesta o creşte pe Otilia Mărculescu,
fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia. Giurgiuveanu are o soră, Aglae Tulea,
care o consideră pe Otilia un pericol pentru moştenire.

În incipitul romanului sunt conturate bine detaliile spaţiale şi temporale:

într-o seară de iulie anul 1909, „cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima,
„un tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean” soseşte pe strada
Antim din Bucureşti. Aceasta este descrisă minuţios, prin prezentarea
amănuntelor arhitecturale din stiluri diferit, „o caricatură în moloz a unei
străzi italice”. Ni se prezintă apoi, în mod detaliat exteriorul şi interiorul
casei lui Costache Giurgiuveanu, sugerând gustul pentru: imitaţii ieftine,
intenţia de a impresiona prin grandoare, vechimea clădirii şi a lucrurilor.
 Finalul simetric consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte
cu Pascalopol în străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte.
Felix ajunge profesor universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de
medicină, bine căsătorit. Mânat de amintiri, Felix revede casa lui moş
Costache, înnegrită de vreme, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi şi-i
răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă
nimeni.”

Conflictul principal al romanului este unul exterior si consta in lupta pentru

mostenire dusa de clanul Tulea. Aglae face eforturi pentru a o inlatura pe
Otilia de la mostenire si pentru a pune mana pe averea fratelui sau ,
Costache Giurgiuveanu. Totodată, la nivelul personajului Felix Sima se poate
identifica si un conflict de ordin interior, prezent la inceputul scrierii, cand
tanarul este incapabil de a distinge intre sentimentele de prietenie si cele
de dragoste pentru Otilia.
Felix Sima si Otilia Marculescu, reprezinta tipologia intelectualului in
formare si a femeii enigmatice,
Otilia Marculescu este o tanara de 18-19 ani, fiica celei de-a doua sotii a lui
Costache Giurgiuveanu. Ramasa de mica fara mama, Costache o creste ca pe
fiica lui, insa faptul ca este avar il impiedica sa o infieze.
Este o tanara cu temperament de artista, studenta la Conservator.
Pare copilaroasa, dar, in acelasi timp, matura, ceea ce reiese din grija
aproape maternala pe care o are pentru Felix, pe care il protejeaza.

Otilia se autocaracterizeaza: “Eu am un temperament nefericit, ma plictisesc

repede, sufar cand sunt contrariata”. Ea penduleaza intre diferite stari si le
alterneaza cu o rapiditate socant

Mos Costache o iubeste pe “fe-fetita mea”, el fiind “papa” care primeste de

la ea un strop de tinerete si lumina, la simpla prezenta a fetei.
Pentru Felix , Otilia este o fata deosebita, admirabila, pe care o iubeste, dar
a carui comportament merge dincolo de puterea sa de intelege.

Pascalopol vede in Otilia “un temperament de artista, femeie in devenire”.

In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea lui Costache si o
considera o “usuratica” care cucereste mintile baietilor din familie.
In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este fata delicioasa, relista.
Felix Sima, unul dintre personajele principale , care după moartea tătăl lui
său vine în București cu scopul de a studia medicina. In primul capitol,
naratorul îl descrie în mod direct „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909,
cu puțin înainte de orele zece, un tânar de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în
uniformă de licean, intra în strada Antim.”
Felix Sima evolueaza de la adolescenta la maturitate, traind experienta
iubirii, dar si ambitia realizarii pe plan profesional.

0 primă secvență relevantă pentru relația dintre cele două personaje este
cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește prin intermediul unei
scrisori. Fata nu reacționează în niciun fel la declarația de dragoste a lui Felix
și, într-un gest de exaltare nebunească, tânărul fuge de acasă. Otilia îl caută
peste tot cu trăsura, în sfârșit îl găsește în parc, așezat pe o bancă încărcată
cu zăpadă, comportamentul ei este la fel de neclar și misterios ca
întotdeauna, lăsând loc în sufletul lui Felix dezamăgirii și nedumeririi.
Conversația tinerilor evidențiază cele afirmate: „-Ce copil ești! Ți-am citit
scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită.[…]/-Otilia, e adevărat? Mă
iubești?/ – Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.”
Felix si Otilia alcatuiesc un cuplu de personaje care ilustreaza tema iubirii
adolescentine in roman.