Publicat în 1938, romanul ‘’Enigma Otiliei’’ apare la sfarsitul perioadei interbelice și

este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu. Optează pentru romanul
obiectiv și metoda balzaciana, dar depășește acest program estetic, prin recursul la
elemente de modernitate.
Opera literara ‘’Enigma Otiliei’’ este un roman realist de tip balzacian deoarece apar
tema familiei și motivul mostenirii si al paternității. Structura este închis, iar relatarea
intamplarilor este făcută la persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient,
omniprezent si obiectiv, este utilizata tehnica detaliului semnificativ, iar personajele sunt
prezentate în relație cu mediul din care provin și sunt tipice pentru o anumită categorie
socială: Stanica Ratiu, arivistul și avocatul demagog, Felix, intelectualul ambițios,
Pascalopol, aristocratul rafinat.
În descrierea inițială, realizată în tehnica balzaciana, a străzi și casei lui Moș
Costache sunt redate, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenția de confort și bun
gust a unor locatari bogați și realitate: inculti, zgarciti, delasatori. Arhitectura sugerează
imaginea unei lumi în declin, care a avut candva energia necesara pentru a dobandi avere,
dar nu are și fond cultural.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal’’ într-o zi de la începutul lui
iulie 1909’’ și spațial ‘’în strada Antim, venind dinspre strada Sfinții Apostoli’’. Incipitul și
finalul sunt simetrice prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din perspectiva lui
Felix, intrusul/străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite ale existenței sale, dar și
prin răspunsul dat de moș Costache la venirea lui Felix, reluat în finalul romanului: ‘’Aici nu
sta nimeni’’.
Cu toate acestea, romanul depășește modelul realismului clasic, prin spiritul critic și
polemic, prin elemente ce țin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor. Astfel, moș
Costache nu este un avar dezumanizat, ci are o iubire paternă sinceră pentru Otilia.
‘’enigma’’ Otiliei este intretinuta de scriitor prin utilizarea unor tehnici moderne:
comportamentismul și pluriperspectivismul.
Un alt aspect modern, naturalismul, se manifestă în roman prin interesul pentru
procesele psihice deviante, alienarea si senilitate, motivate prin ereditate și mediu. Titi, fiul
retardat care se îndreaptă spre demență, este o copie a tatălui său, Simion Tulea. Aurica,
fata batrana, invidioasa și rea, este o copie degradată a mamei. Amandoua au preocupări
obsesive: Aglae- mostenirea, Aurica- dorința de a se căsători. Universul familiei Tulea se
afla sub semnul al degradării morale reflectate în plan fizic.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Fresca a burgheziei bucurestene de la
începutul secolului al XX-lea, este prezentată sub aspect social și economic. Imaginea
societății constituie maturizarea tanarului Felix Sima, care, înainte de a-si face o cariera,
trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.
Romanul este alcatuit din douăzeci de capitole. Intr-un plan scriitorul prezinta lupta
dusa de clanul Tulea pentru obținerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea
Otiliei Marculescu. În al doilea plan urmărim destinul tanarului Felix Sima, care rămas orfan,
vine la București pentru a studia Medicina, locuiește în casa tutorelui sau, avarul Costache
Giurgiuveanu și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia.
Expozitiunea este realizata în stil realist-balzacian: prin detaliile topografice.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii și ale casei lui moș Costache sunt surprinse de
‘’ochiul unui estet’’, din perspectiva naratorului specializat, deși observatia îi este atribuita
personajului-reflector, Felix Sima, care cauta o anumită casa.
Odată intrat în clădire, Felix îi cunoaște pe unchiul său și pe verisoara Otilia, apoi
asista la o scena de familie: jocul de table. Naratorul ii atribuie lui Felix observarea obiectiva
a personajelor ce sunt prezente in odaia intalnita în care este introdus. Avem în fata ochilor
portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare și fiziologice care sugerează,
anumite trăsături de caracter. Sunt prezentate, în mod direct, starea civilă, statutul in familie,
elementele de biografie. Toate aceste aspecte configurează o atmosfera primitoare,
imaginea mediului în care pătrunde tânărul, cu prefigurarea celor doua planuri narative și a
conflictului principal.
Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrunda: pe de-o parte, este
prezentată istoria mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte destinul tanarului
Felix Sima, maturizarea lui.
O alta secvența semnificativă este cea a ultimei intalniri dintre Felix și Otilia, inaintea
plecării acesteia din țară împreună cu Pascalopol. Fiecare dintre ei înțeleg iubirea în mod
diferit. Pentru Felix. femeia reprezinta un sprijin in cariera. Otilia intelege iubirea ca o daruire
si o lobertatea absoluta, iar’’Rostul femeii este sa placa, în afara de asta neputând exista
fericire’’. Felix este dispus sa astepte sperând într-o căsătorie cu fata. Otilia îl părăsește pe
tânăr, alegand siguranța căsătorie cu Pascalopol, dandu-si seama ca exista o diferenta
dintre cei doi, iar Felix n-ar reuși în cariera.
Intamplarile din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator
omniscient și omniprezent, care cunoaste destinele personajelor. Naratorul se ascunde în
spatele diverselor măști: de exemplu, personajul reflector Felix Sima, prin intermediul căruia
sunt prezentate alte personaje, fapt dovedit și de limbajul uniformizat.
Titlul inițial, ‘’Părinții Otiliei’’, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, deoarece fiecare
dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niște’’părinți’’. Autorul schimba
titlul din motive editoriale și deplasează accentul de la motivul realist al paternitatii la misterul
protagonistei.
Roman al unei familii și istorie a unei mosteniri,’’ Enigma Otiliei’’ de G. Călinescu se
încadrează în categoria prozei realist-balzaciene, deși criticul Nicolae Manolescu considera
ca este de un’’balzacianism fără Balzac’’.