Pâslaru Gabriel

Relatia dintre doua personaje in romanul Enigma Otiliei de G. Calinescu

George Călinescu a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician

român și personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, fiind considerat
drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături
de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.
Opera Enigma Otiliei este un roman realist de factură balzaciană îmbogățit
considerabil însă de elemente clasice, romantice și chiar moderne prin care G.
Călinescu produce o manieră originală de a scrie roman. Publicat in 1938, romanul
apare la sfarsitul perioadei interbelice, fiind ilustrativ pentru modul in care
romancierul isi tradeaza formatia de critic literar, deoarece deși adept al romanului
inspirat din viața citadină, fiind unul dintre cei mai buni cunoscători ai mecanismului
de formare, Călinescu aderă sub raportul formulei epice la modelul tolstoian și
balzacian, nu la modelul modern al romanului de analiză.
Autorul militează pentru romanul obiectiv, omniscient, cu o perspectiva
clasică, în care naratorul știe mai mult decât personajele, pentru crearea de
caractere general-umane. Tipologic, este un roman realist prin tema: reprezentarea
verosimila a burgheziei citadine prin tehnica detaliului: fiecare amanunt este adus
sub lupa si analizat, dar si prin tipologia personajelor si perspectiva narativa
obiectiva. Are si elemente moderne, ce tin de constructia personajului titular, dar si
de ambiguizarea celorlalte personaje. Este, de asemenea, un roman citadin, fresca a
burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, ce surprinde efectele banului ca
forma de pervertire morala a individului. Accentul cade pe descrierea mediului social,
pe fizionomia, vestimentația și mediul
existențial/social în care trăiește personajul (descrierea casei lui moș Costache sau a
apartamentului lui Pascalopol, camera Otiliei, casa Aglaiei Tulea etc.).
Din punct de vedere tematic, Enigma Otiliei este, in descendenta balzaciana,
istoria unei mosteniri, careia i se asociaza lupta pentru inavutire, relatia de
paternitate si căsătoria/iubirea. Se poate identifica și o temă a parvenirii în măsura în
care multe dintre personaje năzuiesc să pătrundă în sfera socială, să urce pe treapta
societății, prin îmbogățire/căsătorie/afirmare socială.
Titlul cărții subliniază eternul feminin, misterul primei iubiri, al
vârstei adolescenței. Pentru Pascalopol, fata a rămas ,,o enigmă’’. De asemenea,
acesta indică misterul vieții, prin reflecția târzie a lui Felix, din final: ,, Nu numai Otilia
era o enigmă, ci și destinul însuși’’.
Alcatuita din douazeci de capitole, opera este organizata pe mai multe planuri:
unul al iubirii dintre Felix si Otilia, romanul fiind si unul de dragoste; intriga acestui
Pâslaru Gabriel

plan este reprezentata de gelozia lui Felix cauzata de relatia Otiliei cu Pascalopol,
barbatul bogat si matur; celalalt, desfasurat in jurul clanului Tulea, este impulsionat
de competitia pentru mostenirea averii lui Costache.
Incipitul individualizeaza caracterul balzacian al romanului si fixeaza cadrul
temporal: „intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909” si spatial: „strada Antim,
arhitectura casei lui mos Costache”, prezinta principalele personaje, sugereaza
conflictul si traseaza principalele planuri epice.
Finalul este inchis prin rezolvarea conflictului. Simetria compozitionala se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix,
in momente diferite ale existentei sale: in adolescenta si aproximativ zece ani mai
tarziu.
Ca roman de dragoste, opera prezinta iubirea pura dintre Felix si Otilia,
personaje ce ocupa un loc central in naratiune. Ea este inzestrata cu un
temperament de artista, intruchipand eternul feminin. Felix este intelectual in
formare, un adolescent care traieste florii primei iubiri. Cei doi sunt veri vitregi: Otilia
este fiica celei de a doua sotii a lui Giurgiuveanu; acesta doreste sa o adopte, dar
amana la nesfarsit; Felix este nepotul de sange al rentierului, care, dupa ce ramane
orfan, soseste la Bucuresti si locuieste la unchiul sau, devenit tutorele sau legal.
Inca din incipit, este prezicat statutul social al celor doua personaje, insa
acestea neincadrându-se într-o tipologie clasică balzaciană propriu-zisa, fiind
personaje in formare. Astfel, Otilia este studenta la Conservator, iar Felix un
absolvent care-si urma studiile la Facultatea de Medicina. Prima scena a intalnirii
celor doi il tulbura pe tanar, aparitia Otiliei fiind angelica: „un cap prelung si tanar de
fata, incarcat cu bucle, cazand pana la umeri”. De asemenea, descrierea camerei sale,
cu rochii aruncate peste tot, cu romane frantuzesti la intamplare este o forma de
evidentiere a personalitatii contradictorii a fetei. Frumusetea verisoarei il surprinde
pe Felix, mai ales ca ea contrasta cu imaginea Auricai. Portretul lui Felix este realizat
direct de narator, tot in inicipit, concentrandu-se asupra elementelor fizice: un tanar
in uniforma de licean, cu „fata juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina
suvitelor mari de par”.
Otilia il iubeste pe Felix si il lasa sa-si urmeze drumul in viata, intuind in tanarul
mai degraba timid un barbat de cariera. Ii da o sansa, inainte de a pleca la Paris cu
Pascalopol, fiind momentul hotarator pentru relatia dintre ei, iar contrapunctul in
care se afla psihologic si afectiv cei doi face ca intalnirea sa esueze. Intruchipare a
misterului feminin, chiar ea insasi marturiseste ca este o fiinta dificila: „Sunt foarte
capricioasa, vreau sa fiu libera! Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc
repede, sufar cand sunt contrariata”.
Pâslaru Gabriel

In portretizarea acesteia, autorul foloseste procedee moderne precum tehnica

oglinzilor paralele, fiind vazuta si caracterizata din punctul de vedere al mai multor
personaje. De exemplu, pentru Aglae este o „zanatica, dezmatata, care suceste capul
baietilor din familie”, pentru Felix „este o fată superioară … pe care n-o înțeleg”, iar
pentru Stanica Ratiu „este o fata desteapta cu spirit practic”.
Ca și în cazul altor personaje, autorul construiește portetul fizic folosindu-se
de un detaliu semnificativ, care trimite la o trăsătură psihică: „Fata, subțirică,
îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar cu strânsă tare la mijloc și cu o are
coleretă de dantelă pe umeri, ăi întinse cu franchețe un brat gol și delicat”.
Ultima intalnire dintre ea si Felix, inaintea plecarii cu Pascalopol, este esentiala
pentru intelegerea personalitatii si a atitudinii lor fata de iubire. Dandu-si seama ca ar
putea fi un obstacol in calea dezvoltarii tanarului, aceasta il paraseste.
In finalul romanului, protagonista este prezentata prin intermediul unei
tehnici moderne, fiind ilustrata prin intermediul unei fotografii, astfel sugerand o
evolutie a ambelor personaje, pentru ca prin ochii lui Felix o reintalnim: „Femeia era
frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica. Un aer de platitudine
feminina stingea totul… Ce deosebire! Unde era Otilia de altadata?”.
In concluzie, in opinia mea, Felix si Otilia sunt personaje reprezentative pentru
romanul complex, modern, balzacian, relati a celor doi fi ind una ampla,
complexa, fi ecare dintre cei doi avand idealuri si traind revelatia unei iubiri
adolescentine pe care nu o pot insa duce pana la capat, pentru binele amandurora.