Enigma Otiliei

De George Calinescu

Aparut in 1938, la sfarsitul perioadei interbelice, ,,Enigma Otiliei” este un roman de

critica ce dovedeste optiunea scriitorului pentru romanul realist de factura balzacian.
Calinescu afirma ,,masura valorii unui roman este autenticitatea”, pe care scriitorii
interbelici o obtin prin diferite procedee cum ar fi: realizarea unor dosare de existenta,
tehnica jurnalului, inserarea in text a unor documente de epoca.
Actiunea ce urmareste mai multe planuri narative, personajele bine realizate,
conflictele puternice si complexitatea textului, confirma apartenenta la specia romanului.
Totodata caracterul balzacian se observa in urmatoarele aspecte: omniscienta
naratorului a carui obiectivitate este pe alocuri diminuata, tematica de factura sociala,
arhitectura epica simetrica, preferinta pentru tipologii, relatia de interdependenta intre
mediul social si personaj, tehnica detaliului semnificativ.
De asemenea, un element balzacian fundamental ramane formula epica evidentiata
prin motivul casei lui Giurgiuveanu, care urmeaza a fi prezentat prin ochii acestuia.
Balzac insusi atragea atentia asupra faptului ca ,,o casa este un univers sociologic si
moral”.
Enigma Otiliei este deopotriva un roman traditional si modern plasat la granita intre
traditii si inovatii. Daca elementele realist balzaciene tin de traditie, cele moderne sunt
evidentiate prin coexistenta mai multor curente literare si prin anumite tehnici de
realizare a personajelor. Dincolul de fundalul realist, povestea iubirii intre Felix si Otilia
ramane una romantica. In schimb, prezenta unor personaje precum Simion si Tibi justifica
si deschiderea catre naturalism. In realizarea Otiliei scriitoul foloseste tehnici inovative
precum: pluriperspectivismul si comportamentismul.
Titlul initial al romanului ,,Parintii Otiliei”, sugereaza preocuparea mai mult sau mai
putin dezinteresata a tuturor personajelor fata de destinul fetei.
Prin titlul actual autorul sugereaza nu o enigma concreta a personajului, ci felul in care
ea este perceputa atat de Felix cat si de Pascalopol, care in final afirma: ,,A fost o fata
delicioasa, dar pentru mine ramane o enigma”. Scriitoul insusi lamureste acest aspect
afirmand ca oricarui tanar de 20 de ani, i se va parea enigmatica o fata care-i da dovezi de
afectiune, parasindu-l a doua zi.
Temele romanului sunt de factura sociala, prin excelenta balzaciene, puse in valoare de
motive specifice: paternitatea, familia, mostenirea, casatoria, banul si orfanul. Scriitorul
isi propune astfel sa realizeze o imagine a burgheziei bucurestene la inceputul secolului
al XX-lea pe fondul unor relatii de familie degradate din cauza banului, ,,zeul la care se
inchina toti”(Balzac).
Actiunea se petrece intr-un timp inchis circular dominat de cei varstnici de la care cei
tineri asteapta o iluzorie salvare materiala, pândindu-le moartea. Actiunea complexa
urmareste doua planuri narative intr-o arhitectura epica simetrica.
Relatia incipit-final este evidentiata prin imaginea strazii Antim care deschide si inchide
romanul, echivalent al drumului intalnit frecvent in proza realista. Acesta fiind o sugestie
a vietii, dar avand si o functie metatextuala care separa universul realitatii de universul
fictiunii.
Atat pentru compozitia cat si pentru continutul romanului reprezentativa este scena
colectiva plasata in incipit care prezinta personajele si prefigureaza conflictele. Descrierea
din incipit care abunda in detaliu de ordin arhitectural este balzaciana si surprinde o lume
in decadere.
Primul plan narativ urmareste istoria mostenirii, iar al doilea maturizarea lui Felix in plan
profesional si afectiv.
Principalul conflict exterior este cel intre Mos Costache si clanul Tulea, completat pe
alocuri de zbuciumul interior al lui Felix, generat de comportamentul Otiliei.
In primul plan familia Tulea urmareste averea lui Mos Costache, acesta propunandu-si sa
ii asigure viitorul Otiliei construindu-i o casa si trecandu-i averea pe numele ei.
Neputandu-si depasi tipologia avaritiei, amâna aceste lucruri pana cand va fi prea tarziu.
Neavand incredere in sistemul bancar, va tine banii sub saltea, iar acestia ii vor fi
substrasi de Stanică Rațiu, cel care ii va provoca al doilea atac fatal. Al doilea plan
urmareste iubirea adolescentina dintre cei doi tineri. Ramas orfan, Felix vine in casa lui
Costache, pentru a urma medicina. Aici o cunoaste pe Otilia de care se indragosteste, dar
lipsa de experienta nu ii va permite sa o inteleaga. Dupa plecarea Otiliei, Felix sfarseste
prin a se adapta perfect acestei lumi. Se va casatori intr-un ,,chip stralucit”, iar prin
intermediul sotiei va intra in lumea buna a Bucurestiului, devenind totodata un medic
celebru.
Arhitectura epica simetrica este legata prin revenirea lui Felix pe strada Antim, in fata
casei pustii a lui Giurgiuveanu, dupa un interval de aproximativ 10 ani.
Fiind un roman realist balzacian, toate personajele confirma preferinta scriitorului
pentru tipologii. Cele mai multe dintre ele sunt realizate prin tehnicile clasice de
caracterizare directa si indirecta.
Costache Giurgiveanu reprezinta tipul avarului umanizat insa prin iubirea sincera pentru
Otilia. Felix este intelectualul care se va maturiza atat in planul profesional cat si afectiv.
Pascalopol este barbatul rafinat care cauta caldura unei familii si care nutreste
sentimente confuze pentru Otilia. Aglae este ,,baba absoluta fara cusur in rau”, in timp ce
Aurica este domnisoara batrana care va deveni o alta matusa intr-o ,,casa cu molii”.
Stanica Ratiu, cel care va provoca moartea batranului este tipul arivistului, interesat si de
avere, dar si de urcarea in ierarhia sociala.
Singurul personaj care nu suporta incadrare psihologica este Otilia, deoarece reprezinta
un simbol al eternului mister feminin. Este considerata singurul personaj cu adevarat viu,
o tanara remarcabila care are nenorocul sa traiasca intr-o lume oranduita pe tipare. Ca
incadrare sociala este fiica celei de a doua sotii a lui Giurgiuveanu, care dupa moartea
mamei ramane in grija batranului. Desi acesta intentioneaza sa ii asigure viitorul, va
amana totul pana este prea tarziu.
Caracterizarea directa si indirecta este completata de mijloace moderne, precum
pluriperspectivismul si comportamentismul. La momentul sosirii lui Felix este o tanara de
18 ani, studenta la Conservator, cocheta si iubitoare de calatorii in strainatate. Notatia
directa a naratorului surprinde in incipit frumusertea fetei din perspectiva lui
Felix: ,,In capul scarilor se arata un cap prelung si tanar de fata incadrat de bucle care-
i ajungeau pana la umeri”. Comportamentul si reactiile contradictorii si derutante ale
Otiliei il determina atat pe Felix cat si pe Pascalopol sa o considere enigmatica, cel din
urma marturisind:,,A fost o fata delicioasa, dar pentru mine ramane o enigma”.
In spiritul prozei balzaciene care surprinde personajul in mediul lui social, detaliile
camerei Otiliei sugereareaza principalele trasaturi ale fetei. Astfel, mobila luxoasa,
oglinda fatetata, sertarele trase in care se vad nimicuri femeiesti, romanele frantuzesti,
partiturile si revistele de moda aruncate in dezordine ii surprind firea si caracterul.
Sugestiva ramane relatia dintre cei doi tineri apropiati, initial chiar prin statutul lor de
orfani si care traiesc o poveste de dragoste adolescentina si romantica. Conceptia lor
despre iubire este insa diferita: pentru Felix, Otilia este un fel de premiu pe care trebuie
sa si-l insuseasca, in vreme ce Otilia concepe iubirea ,,in sensul libertin si absolut al
artistului”. Parerea ei este ca rostul femeii ,,este sa placa” tocmai de aceea refuza
propunerea de casatorie, lasandu-l pe Felix sa se implineasca in plan profesional,
marturisind totodata ca nu-si poate permite luxul de a-l astepta, deoarece ,,adevarata
frumusete a unei femei nu dureaza decat vreo 5-6 ani”.
Prin autocaracterizare Otilia isi descopera singura firea ,,am un temperament nefericit.
Imi place sa fiu libera. Sufar cand sunt contrariata.” Esenta personajulului este surprinsa
de Weissmann:,, Orice femeie care iubeste un barbat il paraseste la un moment dat
pentru a-i ramane o amintire frumoasa.”
Autenticitatea personajului reiese mai ales din pluriperspectivism: pentru Mos Costache
este fetita lui, pentru Felix este o tanara admirabila, pentru Pascalopol este o fata
delicioasa, pentru Aglae si Aurica este o dezmățată din cauza careia nu se casatoresc
fetele de familie buna. Intelegandu-i firea, Pascalopol va avea intelepciunea sa-i redea
libertatea afland ultierior ca Otilia s-ar fi casatorit cu un conte argentinian. In fotografia
pe care Pascalopol i-o arata lui Felix acesta observa un aer de platitudine feminina,
deoarce Otilia isi pierduse naturaletea si frumusetea feminina a tineretii capatand acum
imaginea unei actrite intretinute.
Prin urmare, ,,Enigma Otiliei” ramane un reper al romanului balzacian care confirma
ideea ca acest tip de proza reprezinta ,,istoria unui esec”.