Eseu- Enigma Otliei

G. Calinescu

Publicat in anul 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfarsitul

perioadei interbelice( o epoca in care aceasta specie literara se afirma
puternic) si este al doilea dintre cele patru romane scrise de G.
Calinescu.
Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa de
mare intindere, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu
personaje numeroase si o intriga complicata.
Romanul „Enigma Otiliei” este un roman de tip balzacian,
deoarece apar tema familiei si motivul mostenirii si al paternitatii;
structura este inchisa, iar relatarea intamplarilor este facuta la
persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent
si obiectiv; este utilizata tehnica destinului semnificativ( incadrarea
actiunii in timp si spatiu, descrierea amanuntita a strazii Antim, a
caselor aflate pe strada si a locuintei lui Costache Giurgiuveanu,
portretele fizice), iar personajele sunt prezentate in relatie cu mediul
din care provin si sunt tipice pentru o anumita categorie
sociala(Stanica Ratiu- arivistul si avocatul demagog, Felix-
intelectualul ambitios, Pascalopol-aristocratul rafinat).
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal(„intr-o
zi de la inceputul lui iulie 1909”) si spatial(„in strada Antim, venind
dinspre strada Sfintii Apostoli”). Incipitul si finalul sunt simetrice,
prin descrierea strazii si a casei lui Mos Costache ,din perspectiva lui
Felix in momente diferita ale existentei sale9 in adolescenta si dupa
aprox. 20 de ani „dupa razboi”), dar si prin raspunsul dat de mos
Costache la venirea sa , reluat in finalul romanului „Aici nu sta
nimeni”.
 Cu toate acesteaa, romanul depaseste modelul realismului clasic,
prin spiritul critic, prin elemente ce tin de modernitate, precum
ambiguitatea personajelor. Astfel, mos Coscache nu este un avar
dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera pentru Otilia. Pascalopol
o iubeste pe tanara sicer si o protejeaza, dar nu poate distinge „ce e
patern si ce e viril” in sentimentele sale. De asemenea, „enigma”
Otiliei este intretinuta de scriitor prin utilizarea unor tehnici moderne:
comportamentismul si pluriperspectivismul.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Istoria mostenirii lui
mos Costache Giurgiuveanul reprezinta fundalul pe care se
proiecteaza maturizarea tanarului Felix Sima.
Titlul romanului ilustreaza ideea balzaciana a paternitatii prin
care fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca
niste „parinti”.
Felix si Otilia, intelectualul in formare si femeia enigmatica,
alcatuiesc un cuplu de personaje care ilustreaza tema iubirii
adolescentine, in acest roman realist. Personaje ce scot in evidenta
atractia contrariilor, au in comun conditia sociala- ambii sunt
adolescenti orfani care au inca nevoie de protectori(Costache si
Pascalopol). Spre deosebire de tinerii din familia Tulea, redusi la o
trasatura de caracterizare, Otilia si Felix sunt personaje „rotunde”( nu
pot fi caracterizate ”succint si exact„, E.M Forster),
multidimensionale, care surprind si sunt prezentate in transformare.
O prima secventa semnificativa constituind relatie dentre cei doi
este venirea lui Felix, strainul, in casa unchiului sau, Costache
Giurgiuveanu. Primul portret fizic al Otiliei este realizat din
perspectiva tanarului „(...) un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu
bulce, cazand pana pe umeri”. Replica ei salvatoare „Dar papa, e
Felix!” il scoate pe baiat din incurcatura. „Verisoara” Otilia pe care o
stia doar din scrisori, il surprinde in mod placut. Ea il primeste cu
caldura in casa lui mos Costache, il prezinta familiei si-i ofera cu
generozitate propria odaie in seara sosirii. Impulsiv si imatur, Felix
percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia intr-un
ideal feminin. El are nevoie de certitudini, iar comportamentul
derutant al fetei il descumpaneste. Otilia insasi recunoaste cu
sinceritate ca fata de Felix ca este o fiinta dificila si se
autocaracterizeaza astfel :„Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu
libera”(...). Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede,
sufar cand sunt contrariata.”
O alta secventa narativa care evidentieaza relatia celor doua
personaje este cea a ultimei intalniri dintre ea si Felix, inaintea
plecarii fetei din tara impreuna cu Pascalopol. Aceasta scena este
esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor
fata de iubire. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu
daruire si libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte
oricat in virtutea promisiunii,ca la un moment dat, se va casatori cu
Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar
putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix,
Otilia il paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu de la aceste intamplari, Felix se
intalneste cu Pascalopol in tren , care ii dezvaluie faptul ca i-a redat
Otiliei cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea, iar ea a devenit
sotia unui conte extotic. La randul lui. Felix isi realizeaza ambitiile
profesionale, devenind un medic renumit si profesor universitar.
Pentru caracterizarea personajelor, autorul alege tehnica
balzaciana a descrierii mediului si fizionomie, din care se pot deduce
trasaturile de caracter. Prin tehnica detaliului, naratorul omniscient
descrie aspecte fizice semnificative in plan moral. Felix Sima este
caracterizat in prima faza de catre narator in mod direct, „Fata ii era
insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari
de par (...)”.