„Enigma Otiliei” – George Calinescu

Publicat in 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfarsitul perioadei interbelice si

este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu. Teoreticianul romanului
romanesc opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana, dar depaseste acest
program estetic, apeland la elemente de modernitate.
Tematica este complexa, specifica realismului de tip balzacian. Una dintre teme o
reprezinta mostenirea si este reliefata prin incercarea rudelor de a obtine averea batranului,
Costache Giurgiuveanu. O alta tema este avaritia si il are in prim-plan pe acelasi personaj.
O secventa narativa relevanta pentru aceasta tema o constituie cea in care, intamplator,
Felix gaseste caietul cu socoteli al lui mos Costache, in care vede, cu uimire, o multime de
chltuieli puse in seama sa si sume importante luate din contul sau. Intre aceste calcule se
regaseau, pe langa chirie si masa, carti si instrumente medicale, materiale pentru
constructii, un voiaj la Iasi, impracaminte, bani de buzunar, sume pe care tanarul nu le
primise niciodata de la tutorele sau. Familia si paternitatea sunt si ele teme reprezentative
ale realismului care completeaza panorama societatii romanesti la inceputul secolului XX.
Unul dintre episoane, care pune in evidenta tema familiei este cea in care Costache
Giurgiuveanu pune in aplicare anumite planuri pentru protejarea Otiliei, fiica lui adoptiva,
ramasa de la cea de-a doua sotie care decedase. El incepe sa construiasca o casa pentru
aceasta din materiale provenite din demolari. Desi el amana adoptarea acesteia, de dragul
banilor, instinctul paternitatii il determina pe avar sa se gandeasca la viitorul si fericirea
fiicei lui. Prin Stanica Ratiu si incercarile lui disperate de a urca pe scara sociala este
reprezentata tema parvenismului. Aceasta tema este evidentiata prin demagogia tipica:
„Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator”. Dotat cu o locvacitate
nestapanita, acesta tine discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii
morale, libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca niciuna dintre ideile exprimate
nu-l definesti. Tema iubirii este reflectata prin prezentarea evolutieitriunghiului amoros
Felix-Otilia-Pascalopol.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului si este constituit din grupul nominal
„Enigma Otiliei” care se refera la complexitatea imaginii personajului principal feminin,
proiectata in toate celelalte personaje. Titlul initial a fost „Parintii Otiliei”, dar a fost
schimbat din considerente editoriale si datorita faptului ca ar fi surprins doar ipostaza de
orfana, respectiv refletarea temei paternitatii.
Romanul este o specie literara narativa de mari dimenstiuni care prezinta o actiune
ampla, complexa, derulata pe mai multe fire epice la care participa un numar mare de
personaje. Textul apartine genului epic, deoarece modul de expunere predominant este
naratiunea imbinata cu descrierea si cu dialogul. Se remarca prezenta unul narator
omniscient si omniprezent, care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o perpectiva
narativa nonfocalizata, obiectiva, fiind vorba despre o naratiune heterodiegetica.
Actiunea prin secventele narative care o constituie, reliefeaza tematica textului.
Aceasta este cronologica si de desfasoara pe momentele subiectului. In expozițiune este
prezentat Felix Sima un tânăr de 18 ani care vine la București la tutorele sau, Costache
Giurgiuveanu pentru a urma cursurile facultății de medicina. Tânărul îi cunoaște pe membrii
familiei Tulea şi pe Otilia Mărculescu, fiica vitrega a lui Giurgiuveanu.
Intriga se realizează in jurul averii bătrânului, sora sa Aglae Tulea, încercând din
răsputeri sa o obțină. De asemenea, Felix se îndrăgostește de Otilia.
In desfășurarea acțiunii sunt surprinse mai multe evenimente. Felix devine gelos pe
Leonida Pascalopol, datorita atenției pe care i-o acorda Otilia. Aceasta pleacă împreună cu
moșierul la Paris, iar Felix o cunoaște pe Georgeta, încercând sa se răzbune pe Otilia. Cei
doi tineri se împacă. Costache Giurgiuveanu se îmbolnăvește şi este supravegheat de toți
membrii familiei.
Punctul culminant consta in moartea bătrânului determinata de faptul ca Stănică
Rațiu îi fură banii. In celalalt plan, Felix îi mărturisește Otiliei iubirea, promițându-i ca-i va fi
alături, dar dimineața acesta descoperă ca Otilia plecase in străinătate cu Pascalopol, unde
ulterior se căsătoresc.
Deznodământul este prezentat in „Epilog”. După război, Felix se întâlnește cu
Pascalopol şi afla ca divorțase de Otilia, iar aceasta se recăsătorise cu un conte şi călătorea
prin lume. Felix devine un medic recunoscut, profesor universitar şi are o familie împlinita.
Stănică Rațiu o părăsise pe Olimpia şi se căsătorise cu Georgeta, având un cabinet de
avocatura, intrand chiar in politica.
Incipitul romanului realist fizeaza veridic cadrul temporal: „intr-o seara la inceputul
lui iulie 1909” si spatial” strada Antim din Bucuresti, casa lui mos Constache, prezinta
principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul
este inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog.
Simetrie incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos
Constache, din perspectiva lui Felic, strainul din familia Giurgiuveanu, in momente diferite
ale existentei sale. Simetria este sustinuta si de raspunsul dat de mos Constache la venirea
lui Felix, reluat in finalul romanului: „Aici nu sta nimeni”.
Istoria mostenirii include un dublu conflict succesoral: este vorba pe de o parte, de
ostilitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Otilia, si pe de alta parte, de interesul lui
Stanica pentru averea batranului, care duce la dezbinarea familiei Tulea. Conflictul erotic
priveste rivalitatea dintre adolescentul Felix si maturul Pascalopol pentru iubirea Otiliei.

Tema si viziunea despre lume

Din punct de vedere al structurilor narative si al continutului, romanul „ Enigma
Otiliei” se încadrează in estetica realismului de tip balzacian, in primul rând, datorita
tematicii de natura sociala. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX,
prezentata sub aspectele sale esentiale, sub determinismul social-economic, imaginea
societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea si maturizarea tanarului Felix
Sima, care inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.
De asemenea, in text sunt redate întâmplări verosimile desfășurate in limite de spațiu şi
timp clar definite: Bucuresti, Iasi, iunie 1909.
O alta trăsătura a realismului o constituie prezenta ideii conform căreia omul este
rezultatul mediului social in care trăiește. In acest context, personajele întruchipează
personaje tipice surprinse in împrejurări tipice, precum Felix, care întruchipează tipul
intelectualului, Otilia, care reprezinta femeia misterioasa, Pascalopol- tipul gentilomului,
Costache Giurgiuveanu- avarul, Stănică Rațiu- arivistul şi Aglae- baba absolută.
Descrierile detaliate au rolul de ancora cititorul in universul operei. Fiecare detaliu
de arhitectura, vestimentatie, fizionomie scoate in evidenta trasaturi morale ale
personajelor. Un exemplu in acest sens il reprezinta descrierea din incipit a Strazii Antim.
Coloanele si frontoanele caselor imita maretia templelor grecesti, dar sunt din lemn sau
ipsos, iar casele sunt prea scunde, cu ferestrele prea mari. Aceasta imitatie grotesca a unei
strazi italice, evidentiaza arivismul locuitorilor, contrastul dintre esenta si aparenta.
Un alt aspect al realismului îl reprezintă viziunea obiectiva a naratorului. Acesta
nu se implica in destinul personajelor, nu le judeca şi nu-şi exprima opinii proprii, lăsând
cititorului libertatea absoluta de receptare şi de interpretare.

Caracterizarea personajului Otilia Marculescu

Personajele sunt numeroase, cele mai multe sunt personajele episodice:
Georgeta, doctorul Vasiliad, Weissmann, Titi, Simion Tulea. Personaje secundare sunt
Stănică Rațiu, Aglae, Pascalopol. Personajele principale sunt Felix, Otilia, Costache.
Personajul principal feminin, Otilia Marculescu, este orfana, fiica vitrega a lui
Costache Giurgiuveanu, pe care acesta o iubeste ca pe propria fiica si careia vrea sa ii lase
intreaga mostenire, dar amana asta din cauza avaritiei. Otilia intelege capriciile batranului si
nu ii cere nimic. Intelege, in cele din urma, ca va trebui sa-si organizeze singura viata. Este
marcata de boala si apoi de moartea batranului si nu ii judeca pe cei din familia Tulea
pentru mercantilismul lor.
Personajul este caracterizat atat direct cat şi indirect. Caracterizarea directa este
realizata de către narator care-i conturează trăsăturile fizice: „o faţă prea alba, ochii prea
albaștri” . Portretul ei este completat prin caracterizarea directa de către celelalte personaje,
naratorul folosind tehnica pluriperspectivismului, specifica modernismului. Costache
Giurgiuveanu o numește „fe-fetita mea” subliniind candoarea acesteia, Pascalopol o
considera „o mare ștrengărită, cu talent de artista” , iar Felix o considera „adorabila,
atrăgătoare, culta” , „o fata superioara”. Pe de alta parte, Stănică Rațiu întrezărește dorința
ei de pasiune, dar si pragmatismul ei, afirmând: „ deșteapta fata, știu ca se descurca in
viața”. Aglae o numește „depravata, stricata” iar Aurica are mereu impresia ca Otilia îi fura
iubiții. Ea însași se autocaraterizeaza „ noi trăim 5-6 ani! Pe urma am sa capăt cearcăne la
ochi, zbârcituri pe obraz”, dovedind ca este conștienta de relativitatea frumuseții.
Cele mai multe trăsături se evidențiază prin caracterizarea indirecta. Faptele sale
şi comportamentul releva un anumit dezinteres fata de opinia celorlalți, camera ei fiind
caracterizata printr-o dezordine oarecum studiata. Voalurile fine şi bijuteriile deosebite par
amestecate la întâmplare. Otilia isasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta
dificila si se autocaracterizeaza ca fiind capricioasa, cu „temperament nefericit”.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu
Pascalopol, este esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de
iubire. Daca Felix este intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in
viata si pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otlia este cocheta, care crede ca
„rostul femeii este sa placa”. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire
in libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca,
la un moment dat, se va casatori cu Otilia. Danadu-si seama de aceasta diferenta, dar si de
faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il
paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu de la aceste intamplari, Felix se intalneste in tren cu
Pascalopol, care ii dezvaluie faptul ca i-a redat Otiliei cu generozitate libertatea de a-si trai
tineretea, iar ea a devenit sotia unui conte exotic. „A fost o fata delicioasa, dar ciudata.
Pentru mine e o enigma.”, afirma Pascalopol. Felix observa in fotografia pe care i-o arata
mosierul o femeie frumoasa, dar in care nu o mai recunoaste pe tanara exuberanta de
oditioara, fiindca „un aer de platitudine feminina singea totul”.

Relatia dintre personaje

Felix si Otilia, intelectualul in formare si femeia enigmatica, alcatuiesc un cuplu de
personake care ilustreaza tema iubirii adolescentine, in acest roman realist.
Cocheta si ambitiosul din tipologia clasica, fata exuberanta si tanarul rational,
personaje ce scot in evidenta antiteza romantica, dar si atractia contrariilor, au in comun
conditia sociala - ambii sunt adolescenti orfani care au nevoie inca de protecori (Costache si
Pascalopol) – si statutul intelectual superior fara de copiii din familia Tulea (desi orfani, sunt
studenti la Bucuresti).
Fiu al medicului Sima de la Iasi, Felix vine la Bucuresti pentru a studia Medicina,
locuieste la unchiul si tutorele lui, batranul avar Costache Giurgiuveanu si traieste iubirea
adolescentine pentru Otilia, o tanara cu temperament de artista, studenta la Conservator.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din tara impreuna cu
Pascalopol, este esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de
iubire. Daca Felix este intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in
viata si pentru care femeia reprezinta un sprijin in cariera, Otlia este cocheta, care crede ca
„rostul femeii este sa placa”. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire
in libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca,
la un moment dat, se va casatori cu Otilia. Danadu-si seama de aceasta diferenta, dar si de
faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il
paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu de la aceste intamplari, Felix se intalneste in tren cu
Pascalopol, care ii dezvaluie faptul ca i-a redat Otiliei cu generozitate libertatea de a-si trai
tineretea, iar ea a devenit sotia unui conte exotic. „A fost o fata delicioasa, dar ciudata.
Pentru mine e o enigma.”, afirma Pascalopol. Felix observa in fotografia pe care i-o arata
mosierul o femeie frumoasa, dar in care nu o mai recunoaste pe tanara exuberanta de
oditioara, fiindca „un aer de platitudine feminina singea totul”.
In concluzie, roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, „Enigma Otiliei” de G.
Calinescu se incadreaza in categoria prozei realist-balzaciene, ocupand un loc aparte in
literatura romana prin complexitatea ei si a personajului principal feminin.