Enigma Otiliei – George Călinescu

I. George Călinescu este considerat unul dintre cei mai importanti critici literari si scriitori
romani din perioada interbelica. Teoretician al romanului romanesc modern, acesta
respinge proustianismul si pledeaza pentru realismul clasic. Publicat in anul 1938 la
sfarsitul perioadei interbelice, Enigma Otiliei este al doilea dintre cele patru romane ale
autorului.
Tematica este complexa, specifica realismului de tip balzacian. Una dintre teme o reprezintă
moștenirea şi este reliefata prin încercarea rudelor de a obține averea bătrânului, Costache
Giurgiuveanu. O alta tema este avariția şi îl are in prim-plan pe același personaj. O secventa narativa
relevanta pentru aceasta tema o constituie cea in care, intamplator, Felix gaseste caietul cu socoteli
al lui mos Costache, in care vede, cu uimire, o multime de cheltuieli puse in seama sa si sume
importante luate din contul sau. Intre aceste calcule se regaseau, pe langa chirie si masa, carti si
instrumente medicale, materiale pentru constructii, un voiaj la Iasi, imbracaminte, bani de buzunar,
sume pe care tanarul nu le primise niciodata de la tutorele sau. Familia şi paternitatea sunt şi ele
teme reprezentative ale realismului care completează panorama societăţii românești la începutul
secolului al XX-lea. Unul dintre episoadele care pune in evidenta tema familiei este cea in care
Costache Giurgiuveanu, detinatorul averii, pune in aplicare anumite planuri pentru protejarea Otiliei,
fiica lui adoptiva, ramasa de la cea de-a doua sotie care decedase. El incepe sa construiasca o casa
pentru aceasta din materialele provenite din demolari. Desi el amana adoptarea acesteia, de dragul
banilor, instinctul paternitatii il determina pe avar sa se gandeasca la viitorul si fericirea fiicei lui. Prin
Stănică Rațiu şi încercările lui disperate de a urca pe scara sociala este reprezentata tema
parvenitismului (arivism). Aceasta tema este evidentiata prin demagogia tipica: "Stanica vorbea
sonor, rotund, cu gest artistic si declamator". Dotat cu o locvacitate nestapanita, Stanica tine
discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale, libertate, religie, cu o
usurinta ce demonstreaza ca niciuna dintre ideile exprimate nu-l defineste, asteptand cu nerabdare
"lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii". Tema iubirii este reflectata prin prezentarea
evoluției triunghiului amoros Felix-Otilia-Pascalopol.
O scena semnificativa pentru reliefarea temei mostenirii este chiar scena mortii lui
Giurgiuveanu, care este provocata, in cele din urma, de Stanica Ratiu. Urmarind sa parvina, acesta ii
fura batranului banii de sub saltea, in momentul in care acesta, bolnav fiind nu avea nicio putere.
Titlul reprezintă conținutul de idei al textului şi este constituit din grupul nominal „Enigma
Otiliei” care se refera la complexitatea imaginii personajului principal feminin, proiectată in toate
celelalte personaje. Titlul inițial, „Părinții Otiliei”, a fost schimbat din considerente editorale, dar si
pentru ca ar fi surprins doar ipostaza acesteia de orfana şi ar fi reflectat doar tema paternității, de
aceea Călinescu renunța la el, titlul final prefigurând atât complexitatea personajului, cat şi
complexitatea tematica.
II. Personajele sunt numeroase, cele mai multe sunt personajele episodice: Georgeta, doctorul
Vasiliad, Weissmann, Titi, Simion Tulea. Personaje secundare sunt Stănică Rațiu, Aglae, Pascalopol.
Personajele principale sunt Felix, Otilia, Costache.
Personajul principal feminin, Otilia Marculescu, este orfana, fiica vitrega a lui Costache
Giurgiuveanu, pe care acesta o iubeste ca pe propria fiica si careia vrea sa ii lase intreaga mostenire,
dar amana asta din cauza avaritiei. Otilia intelege capriciile batranului si nu ii cere nimic. Intelege, in
cele din urma, ca va trebui sa-si organizeze singura viata. Este marcata de boala si apoi de moartea
batranului si nu ii judeca pe cei din familia Tulea pentru mercantilismul lor.
Personajul este caracterizat atat direct cat şi indirect. Caracterizarea directa este realizata de
către narator care-i conturează trăsăturile fizice: „o faţă prea alba, ochii prea albaștri” . Portretul ei
este completat prin caracterizarea directa de către celelalte personaje, naratorul folosind tehnica
pluriperspectivismului, specifica modernismului. Costache Giurgiuveanu o numește „fe-fetita mea”
subliniind candoarea acesteia, Pascalopol o considera „o mare ștrengărită, cu talent de artista” , iar
Felix o considera „adorabila, atrăgătoare, culta” , „o fata superioara”. Pe de alta parte, Stănică Rațiu
întrezărește dorința ei de pasiune, dar si pragmatismul ei, afirmând: „ deșteapta fata, știu ca se
descurca in viața”. Aglae o numește „depravata, stricata” iar Aurica are mereu impresia ca Otilia îi
fura iubiții. Ea însași se autocaraterizeaza „ noi trăim 5-6 ani! Pe urma am sa capăt cearcăne la ochi,
zbârcituri pe obraz”, dovedind ca este conștienta de relativitatea frumuseții.
 Cele mai multe trăsături se evidențiază prin caracterizarea indirecta. Faptele sale şi
comportamentul releva un anumit dezinteres fata de opinia celorlalți, camera ei fiind caracterizata
printr-o dezordine oarecum studiata. Voalurile fine şi bijuteriile deosebite par amestecate la
întâmplare.
Otilia este o tânăra cocheta şi eleganta care cunoaște bunele maniere, dar care vizează
derutarea celorlalți. Își iubește tatăl, deși știe ca acesta ar putea sa o lase falita din cauza avariției şi
nu-l presează in nici un fel.
Se așează in brațele lui Pascalopol şi-l mângâie asemenea unei fetițe, îi spune lui Felix ca-l
iubește, dar pleacă împreuna cu Pascalopol la Paris. Acest amestec de copilărie şi feminitate este de
altfel, trăsătura sa principala.
Lui Felix îi spune ca nu vrea ca din cauza condiției sale sa îi îngreuneze ascensiunea sa ca
medic. In cele din urma, însa, pleacă împreuna cu Pascalopol.
Un rol important in caracterizarea personajului îl are relația sa cu Felix. Imediat după venirea in
București a acestuia, ea joaca un rol covârșitor in inițierea lui in plan social. Se poate vorbi despre o
atitudine materna fata de acesta.
Ulterior, datorita faptului ca amândoi sunt orfani apare nevoia de susținere reciproca, iar
relația lor devine una fraterna. Când Felix descoperă ca se îndrăgostește, îi mărturisește Otiliei intr-o
scrisoare, iar aceasta se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, iar apoi rade copilărește de el,
dar in același timp face astfel încât sentimentele lui Felix sa se intensifice. Îi stârnește gelozia pin
călătoria la Paris şi se arata ea însăși afectata pentru relația lui cu Georgeta.
Gestul ei de a-l părăsi pe Felix imediat după ce i-a promis ca va fi doar a lui, o transforma
intr-o enigma. Niciodată Felix nu va înțelege adevărul motiv; putea fi dorința de a nu-l împiedica in
cariera, putea fi încercarea de a rămâne proiectata in amintirile lui. Oricare ar fi fost motivul, pentru
Felix a ramas un gest egoist. In final, când Felix vede fotografia arătata de Pascalopol, nu o
recunoaște, văzând doar „o femeie picanta”.
Astfel, relația dintre cele doua personaje are rol dublu, in primul rând este un pas decisiv in
maturizarea lui Felix , iar, in al doilea rând, contribuie la descoperirea feminitatii Otiliei, ea
reürezentand tipul femeii misterioase, prin care se concretizează eternul feminin. In acest sens, Otilia
experimenteaza alaturi de Felix atat iubirea juvenila, cat si grija materna, matura, asa cum ea insasi
marturiseste: ‚,Cand ai venit tu eram o fetita, si acum, dupa atat de scurt timp, sunt batrana’. Ea nu
împlinește iubirea cu Felix, pentru a-şi asigura prezenta permanenta in sufletul acestuia, asa cum
banuise Weissman.

III. In concluzie, opera literara „Enigma Otiliei” de George Călinescu ocupa un loc aparte in
literatura română prin complexitatea ei şi a personajului principal feminin. Astfel, Otilia intruchipeaza
eternul feminin, viziunea autorului asupra feminitatii, definita prin complexitatea sufletului, prin
imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si prin delicatete. Toate trăsăturile Otiliei definesc un
personaj ce reprezintă tema si viziunea despre lume a autorului referitoare la condiția femeii. Intr-o
societate a bărbaților, coordonata de aceștia in plan politic, economic, social, cultural, Otilia este
obligata sa-şi programeze o strategie de supraviețuire. In acest sens, se căsătorește cu Pascalopol
care îi asigura confortul, chiar şi luxul ce o poate face sa se simtă împlinita in plan material şi social,
renuntand la iubirea pentru Felix.