Relatia dintre Felix si Otilia

Romanul Enigma Otiliei scris de George Că linescu, numit inițial Pă rinții Otiliei, a
apă rut în anul 1938, perioadă interbelică , și este un roman cu elemente moderniste,
citadin, social, obiectiv și realist de tip balzacian.
Realismul de tip balzacian este prezent în "Enigma Otiliei" prin tema romanului,
care ilustrează viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, societate
degradată sub puterea banului, întreaga acţiune a romanului construindu-se în jurul averii
lui moş Costache Giurgiuveanu, care concentrează faptele şi reacţiile celorlalte
personaje, interesate mai mult sau mai puţin de moştenire, fiind astfel prezent motivul
mostenirii. În roman se înscrie tema paternită ții determinată de cei doi orfani care au
nevoie de afecțiune paternă și de titlul inițial al romanului “Pă rinții Otiliei”, care reflectă
ideea balzaciană a paternită ții, deoarece fiecare dintre personaje influențează destinul
Otiliei.
Titlul Enigma Otiliei evidentiaza tehnica reflectarii poliedrice prin care e realizat
personajul principal, Otilia, care devine o enigma, deoarece fiecare personaj o vede pe
Otilia altfel, nereusind sa o defineasca in totalitate.
Romanul este alcă tuit din 20 de capitole și este construit pe două planuri narative,
care urmă resc destinul personajelor. Primul plan urmă rește obținerea averii lui Costache
Giurgiuveanu și înlă turarea Otiliei de că tre clanul Tulea, iar al doilea plan narativ
urmă rește maturizarea tână rului Felix. 
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea stră zii și a casei lui
Costache Giurgiuveanu, din perspectiva lui Felix, dar și prin amintirea replicii lui moș
Costache “Aici nu stă nimeni”.
Pe parcursul romanului sunt prezentate 2 conflicte: un conflict exterior și unul
interior. Conflictul exterior este declanșat de moștenirea lui moș Costache pentru care
familia Tulea și Stă nică luptă , iar al doilea conflict este determinat de zbuciumul interior
creat de sentimentele contradictorii ale lui Felix.
Construcția personajelor este realizată prin tehnica balzaciană , a descrierii
mediului și fizionomiei pentru deducerea tră să turilor de caracter. Personajele reprezintă
tipologii: moș Costache - avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia- eternul feminin
enigmatic; Felix- ambițiosul, intelectualul; Pascalopol- aristocratul rafinat; Aglae -baba
absolută și rea; Aurica- fata bă trână ; Simion- dementul senil; Stă nică Rațiu- parvenitul;
Titi- retardatul. 
Felix și Otilia alcă tuiesc un cuplu de personaje care ilustreaza tema iubirii în acest
roman. 
 Acestia reprezinta tipologia eternului feminin enigmatic, cocheta și intelectualul in
formare, ambitiosul, personaje ce au în comun statutul social de orfani, dar si pozitia
intelectuala superioara fata de copiii din familia Tulea. 
Otilia este personajul principal și totodată personajul eponim al operei. Aceasta
este o fată de optsprezece-nouă sprezece ani, fiica vitregă a lui moș Costache (acesta
amânând să o înfieze), fiind fata din prima că să torie a celei de-a doua soții a lui
Costache. Este studentă la Conservator, dar chiar ea mă rturisește că ar fi vrut să urmeze
actoria “m-am înscris la Conservator dar nu sunt încă bine hotă râtă ”, “Aș fi vrut să
urmez mai degrabă clasa de dramă . Drama! Să fiu actriță , să am admiratori”. Otilia este
o tână ră talentată , știind să cânte foarte bine la pian piese (Chanson russe, Rapsodia
ungară de Liszt, Vals în Do diez minor de Chopin) care prezintă îndemânarea și
delicatețea, finețea acesteia pe care de multe ori nu și le arată , ea având un comportament
derutant, schimbându-si deseori starea, e imprevizibilă , e un amestec de atitudine
copilă roasă și matură în același timp “Otilia amestecă o seriozitate rece, blazată cu cele
mai teribile copilă rii. Într-o zi îmbracă pă puși, în alta mustră pe moș Costache că se
murdă rește”.
Caracteristica principală a Otiliei este nehotă rârea, ea fiind incapabilă de a lua
singură o decizie. Acest lucru reiese din autocaracterizare “Eu sunt o ză pă cită , nu știu ce
vreau”.
Portretul fizic este caracterizat în mod direct de că tre Felix ”fața subțirică ”, ‘braț
delicat”, “cap prelung și tână r de fată , încă rcat cu bucle, că zând până pe umeri” care
sugerează în mod indirect tră să turi de farmec, inocență , delicatețe.
În conturarea portretului Otiliei Marculescu, autorul folosește tehnica
multiperspectivismului, astfel fiecare personaj are o alta pă rere despre aceasta. Moș
Costache o consideră pe Otilia fata lui ”fe-fetița mea” , aceasta aducându-i un strop de
vioiciune în viața lui și o asociază cu mama ei “ Tot așa era, mândră, ținea la casă”,
“cânta bine la pian”. Felix o idealizează pe Otilia, acesta o admira și o iubește dorind să
aibă o relație serioasă cu Otilia, dar afirmă că e o “fata admirabilă, superioară, pe care
nu o înțeleg”. Aglae o vede ca o “dezmațată ”, “stricată ”. Pascalopol o privește “ca o
rândunica”, “o strengă riță ”, “o fată cuminte” și o vede ca o iubită și fiică “N-aș putea să-
ți spun dacă o iubesc pe Otilia ca părinte sau ca bărbat”. În ochii lui Stă nică , Otilia e o
fată “delicioasă ”. 

Felix este un tână r orfan ”un tâ nar de vreo optsprezece ani, îmbracat în uniforma
de licean”, fiul doctorului Sima din Iaşi, absolvent de liceu, cu aspirații mari în cariera
de medicină . Statul social al lui Felix se schimbă pe parcursul romanului, acesta la
începutul operei era doar un student, iar în final ajunge un medic de renume si
casatorit, astfel romanul urmă rește maturizarea lui Felix.
Din punct de vedere moral, Felix pă trunde într-o lume necunoscută , lacomă
pentru a-și împlini visul, dar prin autocaracterizarea ”Voi căuta să fiu bun cu toată
lumea, modest şi să-mi fac o educaţie de om. Voi fi ambiţios, nu orgolios” dă dovadă de
multă ambiție si ramane onest, cinstit, neinfluentat de exemplele rele din familie
care alearga dupa avere pana la final. Tanarul este sensibil, fapt ce reiese din
atitudinea cu care o abordeaza pe Otilia. Totusi, Felix este si naiv, incapabil sa
descifreze taina personalitatii Otiliei, celei pe care o iubeste, deoarece nu are
suficienta experienta pentru a intelege misterul feminin.
Eșecul emoțional suferit în urma imposibilită ții de a avea o relație cu Otilia
contribuie la gră birea procesului de maturizare pe plan psihologic. Astfel, acesta
este capabil sa renunte la iubirea adolescentina pentru Otilia, in finalul romanului,
Felix fiind casatorit cu altcineva.
O prima secventa relevanta pentru relatia dintre cei doi tineri este cea in care Felix
ii marturiseste Otiliei sentimentele de iubire prin intermediul unei scrisori. Felix asteapta
o reactie din partea fetei, dupa ce acesta i-a trimis scrisoarea, dar Otilia nu reactioneaza,
ci are aceeasi atitudine ca intotdeauna. Felix vazand atitudinea fetei isi incarca mintea cu
tot felul de idei “Ipoteza din urma aprindea gelozia in inima lui Felix. Cum? Otilia are
atata putere de a se preface? Are atat de putina inima incat sa nu vrea sa-i spuna o vorba?
E in stare sa iubeasca pe batranul Pascalopol si sa-l treaca cu vederea pe el? O unda de
manie trecu prin el si toate stirile rele despre Otilia se adunara peste capul lui intr-un stol
negru, infricosator.” Intr-o zi, Felix nu se intoarce acasa, iar Otilia il gaseste pe o banca
inzapezita in Baneasa. Aceasta se aseaza pe banca si ii vorbeste ca unui copil mic “-Felix,
ce faci tu aici? De cand te caut cu trasura! Vai, ce fara minte esti, cate suparari imi faci!”,
“Ce copil esti! Ti-am citit scrisoarea, dar am uitat, stii ca sunt o zapacita. De ce sa fugi?
Ti-am spus eu ca nu te iubesc? Felix tresari deodata infocat.— Otilia, e adevarat? Ma
iubesti?— Ei, ei, nu ti-a spus nimeni ca te uraste. Felix fu iar dezamagit.”. Aceste replici
ale Otiliei arata usurinta cu care fata trateaza un subiect serios pentru Felix, iubirea. Fata
are doar o relație maternă cu Felix prin grija pe care i-o poarta. Tanarul este dezamagit de
incompabilitatea sentimentelor lui cu ale Otiliei, dar are multa speranta ca va avea o
relatie cu Otilia. Astfel, lipsa de experiență a lui Felix în dragoste îl face sa interpreteze
altfel iubirea maternă a Otiliei. 
O alta scena semnificativa o reprezinta cea din finalul operei, a intalnirii lui
Felix cu Pascalopol in tren, in drum spre Constanta. Otilia percepe iubirea în felul
aventuros al artistului, cu dă ruire și libertate absolută . Dâ ndu-și seama că ar putea
reprezenta o piedică în împlinirea profesională a tâ nă rului, Otilia îl pă ră sește pe
Felix și alege siguranța că să toriei cu Pascalopol, bă rbatul rafinat, în a că rui afecțiune
pentru Otilia se îmbină sentimente paterne și pasiune erotică . Câ țiva ani mai tâ rziu,
Felix se întâ lnește cu Pascalopol, pe care nu-l recunoaște, iar moșierul intră în
discuție cu el, mă rturisindu-i că i-a redat Otiliei libertatea de a-și tră i tinerețea, iar
aceasta s-a că să torit cu un "bă rbat exotic", “conte argentinian”, cum a spus Stă nică .
De asemenea, secvența impune o altă imagine a fetei, care e aproape de
nerecunoscut: „ o fotografie care înfă ţişa o doamnă foarte picantă , gen actriţă
întreţinută .” Felix nu o recunoaște pe Otilia din poză , observâ nd doar “o doamnă ”,
nu fata pe care o idealiza el, confirmâ ndu-se astfel, spusele fetei de mai demult cum
că “noi fetele tră im doar 5-6 ani”.
Pe de-o parte, relatia de iubire dintre Felix si Otilia este una diferita acelor
vremuri, cand totul se stabilea in functie de interes financiar. De-a lungul romanului,
personajele sunt conduse de bani, dar Felix si Otilia, care nu manifesta niciun interes
pentru bani, au o relatie condusa de sentimente.
In concluzie, cuplul Felix si Otilia evolueaza pe tot parcursul operei, de la o
simpla prietenie ajunge la o poveste de dragoste, care se stinge, fiecare
continuandu-si viata. Astfel, acest cuplu ramane unul emblematic.