Enigma Otiliei

George Călinescu

Genul epic:
Genul epic cuprinde toate operele literare, în care cu ajutorul acţiunii şi
al personajelor care participă la acţiune, sunt exprimate în mod indirect
gândurile şi sentimentele autorului.

Specia literară:
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o
acţiune complexă desfăşurată pe mai multe planuri narative, conflicte
puternice şi un număr mare de personaje.
Opera "Enigma Otiliei" este un roman realist-obiectiv datorită
naratorului omniscient, omniprezent, perspectivei narative şi preferinţei
pentru tipuri umane.
"Enigma Otiliei" este un roman de factură balzaciană, la care se adaugă
elemente moderniste si romantice.

Apariţia:
Romanul "Enigma Otiliei" este cel de-al doilea roman al lui George
Călinescu şi a apărut în anul 1938.

Tema:
Chiar autorul romanului a determinat tema romanului ca fiind
"monografia unei familii bucureştene", apoi a fost dezvoltată problematica
moştenirii şi cea a paternităţii.

Titlu:
Titlul initial al romanului a fost "Părintii Otiliei", fiind bazat pe motivul
paternităţii.
La sfatul editorului, titlul a fost schimbat în "Enigma Otiliei", pentru ase
accentua o caracteristică definitorie a protagonistei.
Viziunea despre lume:
Criticul G. Glodeanu afirma că pentru George Călinescu: "romanul
trebuie sa fie neapărat epic, sa dea impresie de viată, să fie autentic, obiectiv,
să refuze lirismul.". Aşadar, prin romanul său, George Călinescu prezintă
societatea românească bucureşteană, de la începutul secolului al XX-iea,
folosindu-se de realitate.

Perspectiva narativă:
Perspectiva narativă este obiectivă (la persoana a treia).
Naratorul este obiectiv, omniscient, omniprezent.

Conflictul:
Conflictul principal este cel din cauza moştenirii lui Costache
Giurgiuveanu, deoarece sora acestuia, Aglae Tulea, împreună cu familia sa,
doreau averea bătrânului, dar se temeau ca îi va rămâne Otiliei.
Cel de-al doilea conflict este cel erotic, între Otilia si Felix.
Cel de-al treilea conflict este cel psihologic, fiind vizat Pascalopol, din
cauza incertitudinii sale între sentimentele paterne şi atracţia fizică, pe care le
are pentru Otilia.

Reperele spaţiale şi temporale:

Reperele spaţiale şi temporale sunt stabilite încă de laînceputul
romanului, printr-o modalitate realist-balzaciană. Reperele sunt fixate odată cu
apariţia lui
Felix la casa unchiului său, în Bucuresti:
"lntr-o seară la începutul lui iulie 1909 cu puţin înainte de orele zece, un
tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intră în strada
Antim".
Într-o metodă realist-obiectivă, între incipit şi final este o relaţie de
simetrie, unica diferent,ă este că în final casa arată cao paragină, ceea ce îi
aminteşte lui Felix de vorbele unchiului său, mos Costache, cu care fusese
întâmpinat: ''Aici nu stă nimeni!".
Elementele operei:
Pentru realizarea operei s-au folosit elemente realiste, balzaciene si
moderne.
Elementele realiste prezente în operă sunt prezentarea burgheziei din
prima jumătate a secolului al XX-iea, a traiului zilnic si monotoniei.
Elementele balzaciene prezente în operă sunt prezentarea reperelor
spaţiale şi temporare,cu ajutorul apariţiei unui personaj, relaţiile dintre
membrii familiei, între care se dă un conflict bazat pe avere, astfel se
evidenţiază tema mostenirii, dar si motivul balzacian al paternităţii.
Elementele moderne prezente în operă sunt teatralitatea, dar şi incipitul
şi finalul romanului, care prezintă o simetrie, la final casa este părăsită.

Construcţia operei:
Romanul "Enigma Otiliei" este alcătuit din 20 de capitole, numerotate cu
cifre romane si fără titlu.
Actiunea acestui roman se desfăsoară în ordine cronologică, în epoca
burgheziei.
Romanul urmăreste formarea tânărului student Felix Sima, dar si efortul
familiei lui moş Costache de a pune mâna pe averea lui.

Relaţia dintre incipit şi final:

Romanul se deschide cu sosirea lui Felix la casa unchiului său, mos,
Costache Giurgiuveanu, fiind urmată de descrierea străzii si casei unde locuia
acesta. În incipit, strada Antim, este descrisă astfel "o caricatură în moloz a
unei străzi italice", unde se afla casa lui Costache Giurgiuveanu. O casă a cărei
zidărie "era crăpată şi scorojită", cu "un grilaj înalt şi greoi ruginit şi căzut puţin
pe spate". Acesta este locul unde se petrece acţiunea romanului, unde
personajele prind viaţă şi unde idila dintre Felix şi Otilia ia nastere.
"ln finalul romanului, Felix revine pe strada Antim, acelas, i loc unde
totul a luat naştere, unde regăseşte casa unchiului său, însă cu o înfătisare
diferită.
Această casă era acum "leproasă, înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ
şi curtea toată năpădită de scaieţi.".
 Această imagine îi aminteşte lui Felix de prima sa zi în Bucureşti, chiar "I
se păru că teasta lucioasă a lui Mos Costache apare la uşă şi vechile lui vorbe îi
răsună limpede la ureche:' ici nu stă nimeni!"". Această imagine a casei
părăsite sugerează melancolie, sfârşitul iubirii şi a momentelor frumoase, în
urma cărora a rămas doar pustietate şi tristeţe.

Caracterizări:
Otilia Mărculescu:
Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului şi reprezintă
misterul feminitătii.
Ea este un personaj modern, construit cu ajutorul tehnicii
pluriperspectivistă, fiind o altă persoană în funcţie de relaţia pe care o are cu
fiecare persoană.
Ea se încadrează în tipologia cochetei.
Otilia este o fată cu o voce "cristalină", "Fata părea să aibă 18-19 ani.
Faţa măslinie, cu nasul mic si ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între
multele bucle şi gulerul de dantelă."
Ea este prezentată cu ajutorul lui Felix, care este întâmpinat de către o
"fată subtirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale...".
Otilia este o "enigmă" pentru toţi, fiind admirată si dorită de către Felix,
care este îndrăgostit de această "fată cuminte", cum o numeste el.
Fata este dorită şi de către Pascalopol, care o caracterizeazăca fiind ''o
fiintă gingaşă", "o artistă", "o floare rară", care o vede ca pe o posibilă viitoare
soţie, dar şi ca pe o posibilă fiică, fiind indecis în sentimentele pe care le are
faţă de ea.
După stilul în care este aranjată camera Otiliei, ea poate fi caracterizată
ca fiind o fetită răsfatată, dezordonată, dar elegantă în acelaşi timp,
copilăroasă, cochetă, schimbătoare.
Ea este invidiată de către femeile din familia Tulea si dorită de către toti
bărbatii.
Otilia este numită de către mos Costache "cuminte si iubitoare". Acesta
"o sorbea din ochi"pe "te-fetiţa", căreia îi purta o dragoste mare.
 Însă Aglae o numeşte "o dezmăţată", "o fată fără căpătâi", "o stricată".
Ea îi adresează aceste apelative din invidie, deoarece Otilia era apreciată de
către toti bărbatii, dar si din frică si răutate, deoarece familia Tulea râvnea la
averea lui moş Costache şi o vedeau pe Otilia ca fiind o amenintare.
Ea este nehotărâtă, deoarece nu ştie pe cine să aleagă între Felix şi
Pascalopol şi surprinde de fiecare dată prin deciziile sale.

Felix Sima:
Felix Sima este un tânăr de 19 ani, venit în Bucuresti la unchiul său mos
Costache, după moartea tatălui său, pentru astudia medicina.
El se află în centrul acţiunii primului plan, fiind urmărită formarea saca
intelectual.
Tânărul este caracterizat în mod direct încă de la intrarea sa în scenă.
Felix are "un aer bărbătesc şi elegant", un tânăr cu faţa "juvenilă şi prelungă,
aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce-i cădeau de sub şapcă,
dar coloarea nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie.".
El nu este primit într-un mod prietenesc de către Costache Giurgiuveanu,
acesta chiar îi spune că 'f\ici nu stă nimeni!".
Aglae îl numeşte "orfan", văzând în el o amenintare, din cauza mostenirii
fratelui său (moş Costache), pe care şi-o dorea cu orice preţ.
Otilia este cea care îl primeşte cu bucurie, făcând prezentările şi fiind
protectoare cu Felix, pentru a nu îndura răutătile clanului Tulea.
Felix este studios, sensibil, educat, reprezintă tipul intelectualului,în
formare, care îl ajută pe cititor să se acomodeze cu restul personajelor.
Felix este mai întâi prieten cu Otilia, apoi se îndrăgosteşte de ea şi
manifestă sentimente de gelozie faţă de Pascalopol.
Felix este un fin observator al psihologiei umane, însă acesta nu-şi poate
explica personalitateaOtiliei, care îl tratează şi cu dragoste, dar şi cu
indiferenţă, fiind confuz.
Din cauza atitudinii Otiliei, este nesigur pe el, şi deşi scrie în caietele sale
că o iubeşte pe Otilia, acesta ezită, din frica că va fi refuzat.
 El reuseste să îsi formeze o carieră, iar romanul se încheie tot cu el, care
revine pe strada Antim, unde totul este părăsit, ceea ce sugerează şi eşecul
relaţiei celor doi, dar şi dezamăgirea celui izgonit din Paradis.

Relaţia dintre personaje:

Relaţia dintre Felix şi Otilia este bazată pe cea mai mare asemănare
dintre ei, ambii fiind orfani. Din nevoie de dragoste, cei doi se apropie, iar
pentru Felix, Otilia ajunge chiar să reprezinte tiparul de femeie care îi oferă
dragostea maternă, care i-a lipsit în copilărie. Acesta îi mărturiseşte Otiliei
următoarele: "Înţelegi că am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie.".

Secvenţe importante intre cei doi:

Încă de la prima întâlnire a celor doi, Otilia este prietenoasă cu Felix şi îl
primeşte asa cum se cuvine, când mos Costache îi spune ':Aici nu stă nimeni!".
Ea îl protejează pe Felix şi îi oferă camera ei pentru ase odihni, deoarece
nu îi pregătise una.
În capitolul al Vlll-lea, Felix îşi mărturiseşte dragostea faţă de Otilia, cu
ajutorul unei scrisori.
Ultima lor întâlnire are loc atunci când Otilia decide să plece din ţară cu
Pascalopol. Atunci Otilia îi mărturiseşte lui Felix că nu doreste ca din cauza
personalităţii ei schimbătoare să fie un obstacol pentru realizarea sa ca viitor
doctor, deoarece el nu concepe să nu realizezi nimic în viată si consideră că
femeia trebuie să fie un sprijin, în timp ce
Otilia este de părere că rolul femeii "este să placă, în afară de asta
neputând exista fericire".
În timp ce pentru Otilia dragostea să fie aventuroasă si liberă, pentru
trebuie să fie romantică, fiind dispus să o aştepte pe Otilia oricât este nevoie.
Astfel, din cauza viziunilor atât de diferite ale celor doi, idila lor este
imposibil de realizat.

"lncheiere:
George Călinescu afirma că ''Trebuie să fim cât mai originali şi ceea ce
conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental'',
astfel că el aduce rezolvarea pentru contradicţia dintre stilul de scriere
traditional, balzacian si cel modern.