Alexandru Lapusneanul

-Nuvela IstoricaCurentul romantic a aparut in secolul al XIX-lea, prima teoretizare apartinandu-i

lui Victor Hugo, prezentata in Prefata de la drama Cromwell. Romantismul
presupune reevaluarea trasaturilor renascentiste de adevar, bine si frumos, printr-o
supralicitare a caracterologiilor pentru prezentarea personajului pozitiv si readucerea prin
antiteza cu acesta a trasaturilor barocului prin categoriile estetice de grotesc si masca.
Orice principiu romantic s-a constituit prin opozitie cu principiul clasicist corespunzator,
dupa cum aprecia criticul si esteticianul George Calinescu.
Romantismul romanesc este asimilat in spatiul pitoresc de scriitorii pasoptisti
Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Radulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri sau
Dimitrie Bolintineanu. Programul manifest al romantismului romanesc este prezentat in
Introductie la Dacia literara, in care redactorul revistei prezinta mai intai sursele de
inspiratie, apoi pledeaza pentru realizarea unei literaturi originale, deoarece in prima
parte a secolului al XIX-lea literatura romana se rezuma doar la traduceri, afirmand ca:
Traductiile nu fac literatura. Sustinand ca istoria noastra are destule fapte eroice,
frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si
de poetice ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, Mihail Kogalniceanu nu face
altceva decat sa reinvie sentimentul national, motiv pentru care aceasta Introductie a
creat, dupa cum autorul a afirmat, un curent national si poporal. In primul numar al
acestei reviste apare si nuvela Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi.
Nuvela este specie a genului epic, in proza, cu o desfasurare mai ampla decat
povestea si mai restransa decat romanul, in care naratorul omniscient structureaza
evenimentele in functie de personajul principal, cu scopul de a-i defini complexitatea
caracterologica. Din punct de vedere etimologic, vocabula nuvela a intrat in limba
romana prin filiera franceza din: nouvelle, ce inseamna noutate.
Nuvela Alexandru Lapusneanul este prima scriere istorica si romantica
din literatura romana ce implica totodata o coexistenta a mai multor curente
literare sau, asa cum afirma Dimitrie Popovici in studiul estetic Romantismul
romanesc, referitor la etapa dintre 1830-1880 considerand-o drept ardere a
curentelor literare.
In privinta taxonomiei, nuvela Alexandru Lapusneanul poate fi
considerata o nuvela romantica, dupa curent, sau o nuvela istorica, dupa tema.
Abordarea acestei teme determina ingemanarea realitatii cu fictiunea intr-o opera
literara care ar fi devenit la fel de celebra ca Hamlet, daca limba romana ar fi
avut in slujba ei o limba de circulatie universala dupa cum sustinea si George
Calinescu. Negruzzi transforma personajul istoric desprins din realitatea obiectiva a
cronicilor moldovenesti, intr-un personaj fictional intruchipand tipul aventurierului
persuasiv sau anticipand ipostaza despotului luminat.
Utilizand ca sursa de inspiratie vechile cronici, a preluat de la Grigore
Ureche, portretul moral al domnitorului Alexandru Lapusneanul, descris in 22 de
randuri si surprins din perspectiva venala si ipocrita, avand ca trasatura de
caracter dominant, cruzimea. Din cronica lui Miron Costin retine datele referitoare
la forma de organizare statala a Moldovei in perioada medievala, oferind indicii
despre armata si modul de conducere. Din cronica lui Neculce, mai ales din

culegerea de legende intitulata O sama de cuvinte, Negruzzi retine anecdoticul,

elementul culorii locale si aureola legendara.
Nuvela are un singur plan narativ corespunzator planului evolutiei
personajului, deoarece in aceasta specie literara accentul cade asupra personajului
in pofida actiunii. Poate fi structurata pe patru capitole corespunzatoare unei
dramatizari pe acte a nuvelei, fiecarui capitol corespunzandu-i cate un moto
semnificativ care concentreaza conflictul dominant.
Personajul clasic este dominat de ratiune, este un temperament luminos, diurn,
solar, cu o natura echilibrata, construit dupa modelul de echilibru al mitologiei grecolatine, exponentul acesteia fiind Apollo. Astfel, se naste trasatura fundamentala a
clasicului, apolinicul, creand apologia individului armonios dezvoltat. Prin opozitie cu
acesta, personajul romantic este selectat din toate mediile sociale, de obicei din cele mai
sordide locuri. Este selenar sau nocturn, lunatic, dezechilibrat, intruchipand anomalia
biologica sau psihica. Trairile sunt subordonate afectului, de aceea din punct de vedere
mitologic este reprenzentat de Dyonisos, personajul romantic fiind unul dionisiac.
In incipitul operei, in prima secventa sunt prezentate elemente ce tin de
organizarea armatei lui Alexandru Lapusneanul, precum si intentiile acestuia cu
ocazia reintoarcerii in tara: Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de
buzduganul lui Stefan Tomsa, care acum carmuia tara, dar Alexandru Lapusneanul,
dupa infrangerea sa in doua randuri, de ostile despotului, fugind la Constantinopol,
izbutise a lua osti turcesti si se intruna acum sa izgoneasca pre rapitorul Tomsa si
sa-si ia scaunul, pre care nu l-ar fi pierdut, de n-ar fi fost vandut de boieri..
Arderea curentelor literare poate fi astfel argumentata prin analiza in retorta a
nuvelei. Verosimilitatea aspectelor prezentate, importanta trasatura a realismului,
este asociata cu un plan al naratorului omniscient ce relateaza in pozitie
extradiegetica.
Caracterizarea directa a personajului erou, este facuta de un narator obiectiv
care aduce in prim-plan ceea ce personajul ascunde, caci, inca din prima scena,
Lapusneanul disimuleaza, intampinandu-i pe cei patru soli, trimisi de domnitorul
Tomsa cu scopul de a-l intoarce din drum, cu o aparenta bunavointa: Bine ati venit
boieri! zise acesta silindu-se a zambi. Disimularea este folosita ca trasatura pozitiva
din perspectiva ariei diplomatiei, corelandu-se cu persuasiunea, subliniind
romantismul nuvelei. Temperamentul cameleonic este supus lentilei maritoare a
naratorului obiectiv. Odata instiintat de catre cei patru boieri, ca nu este binevenit
ne-au trimis pre noi sa-ti spunem ca norodul nu te vrea, nici te iubeste, personajul
exceptional, Alexandru Lapusneanul devine irascibil motivand ca daca voi nu ma
vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanul, a carui ochi scanteiara ca un fulger, si daca
voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra,
concentrandu-se astfel conflictul dominant al primei secvente. Personajul Alexandru
Lapusneanul, isi demonstreaza abilitatea trecand de la o extrema la cealalta prin
schimbarea mastilor, pentru a-si ascunde framantarile si planurile launtrice:
Radea, muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau.
Pe langa istorie, Negruzzi valorifica si folclorul deoarece in raspunsul pe care il
da boierilor atunci cand este intrebat cu ce va satura armata otomana adusa in tara, acesta
raspunde: cu averile voastre, nu cu banii taranilor, pre care-i jupuiti voi. Voi mulgeti
laptele tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi.

Singurul personaj realist al operei, Motoc, care intruchipeaza tipul intrigantului

prin definitie, deoarece insusi naratorul recunoaste ca e deprins a se ciocoi la toti
domnii, ii revine sarcina de a-l vinde pe Tomsa, Lapusneanul fagaduindu-i in schimb
ca sabia mea nu se va manji in sangele tau. Drept multumire, Motoc ii saruta mana,
asemenea cainelui care in loc sa muste, linge mana care-l bate, accentuandu-se, astfel,
cameleonismul si atitudinea nedemna de un boier de seama lui.
Trasaturile clasice ale nuvelei, relevate prin structura echilibrata a distribuirii
epicului pe cele patru capitole sunt insotite de elemente apartinand curentului realist cum
este tendinta de obiectivare a naratiunii prin informatiile oferite despre personaj.
Capitolele se inscriu intr-o simetrie, descriind doua cercuri concentrice si implicit o lume
inchisa, imuabila.
Capitolul al II-lea, al carui conflict dominant este bazat pe atitudinea de
razbunare, prin pedepsirea boierilor: ii omoara din cand in cand si durerea vaduvelor:
ai sa dai sama doamna!..., pune in valoare modalitatea de constructie a personajului
principal, prin valorificarea principiului estetic al antitezei in planul naturii exterioare.
Odata ajuns la domnie, Lapusneanul doreste sa instaureze un regim autoritar
deoarece: porunci sa imple cu lemne toate cetatile Moldaviei, afara de Hotin, si
arse, vrand sa strice prin aceasta azilul nemultumirilor, carii de multe ori, subt
adapostul zidurilor acestora, urzeau comploturi si atatau revolte.. Aflat sub
stapanirea acestei dorinte, __putem motiva cruzimea exacerbata cu care isi omora
supusii: la cea mai mica gresala dregatoreasca, la cea mai mica plangere ce i sarata, capul vinovatului se spanzura in poarta curtii, cu o tindula vestitoare gresalei
lui, adevarate sau plasmuite, si el nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul.
Domnitorul este dominat de o noua trasatura negativa de caracter, cruzimea,
nascuta din dorinta de razbunare, atingand ipostaza sceleratului, a demonului
romantic in dezlantuire tenebroasa si dionisiaca. Acesta este pus in antiteza cu
domnita Ruxanda, care este dominata de un temperament luminos, o natura
apolinica, construita din perspectiva simbolisticii grecesti, intruchipeaza
Calocagatonul. Peste zolonul de stofa aurita, purta un benisel de felendres
albastru blanit cu samur, a carui manice atarnau dinapoi; era incinsa cu un colan de
aur, ce se incheia cu mari paftale de matestas, impreguirate cu petre scumpe, iar pe
grumazul ei atarna o salba de multe siruri de margaritar. Slicul de samur, pus cam
intr-o parte, era impodobit cu un surguci alb si sprijinit cu o floare mare de
smaragde. Parul ei, dupa moda de atuncea, se impartea despletit pe umerii si pe
spatele sale. Figura ei avea acea frumuseta care facea odinioara vestite pre femeile
Romaniei [...]. Ea insa era trista si tanjitoare, ca floarea supusa arsitei soarelui, ce
nu are nimica s-o umbreasca. Aceasta punere in antiteza a demonicului romantic
cu angelicul clasic subliniaza una din trasaturile esentiale ale esteticii
romantismului. Astfel se pune in evidenta constructia personajului de exceptie,
conturat din lumini si umbre, situat la limita rationalului si patologicului.
Lapusneanul isi dezvaluie temperamentul coleric in momentul in care, rugat de
domnita Ruxanda, abia se stapaneste sa o ucida: se rezema pe junchiul din
cingatoarea sa, promitandu-i in schimb un leac de frica.
In cel de-al treilea capitol, accentul cade pe valorificarea trasaturilor romantice,
tehnica pe care naratorulo pune in evidenta fiind cea a paianjenului care isi construieste

panza valorificandu-se trasaturile pozitive principale: disimularea, persuasiunea si

elocinta.
In prima parte a capitolului, scena dominanta isi are ca topos de desfasurare
biserica, unde domnitorul participand la slujba isi va anunta dorinta de a se impaca cu
boierii.
Aceasta secventa este dominata de elemente ale culorii locale precum
vestimentatia, felurile de mancare, careu au rolul in definirea esteticii realismului:
Impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa
domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stracosie,
avea cabanita turceasca. Nici o arma nu avea alta decat un mic junchi cu plaselele de aur,
iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sarma.
Naratorul foloseste in planul sau un verb, cu forma impersonala spun, ce are o
dubla functie, una de aureolare legendara si una de impersonalizare prin apelul la
memoria afectiva a colectivitatii care retine tensiunea psihologica a momentului:
apropiindu-se de racla Sf. Ioan cel nou, s-a aplecat cu mare smerenie, si a sarutat
moastele sfantului. Spun ca in momentul acela era foarte galben la fata si ca racla
sfantului ar fi tresarit. Aceasta manifestare a unor momente reale convertite in fantastic,
fac din aceasta scena una anticipativa pentru masacrul ce va urma.
Dupa Sfanta Liturghie, Lapusneanul tine un discurs in fata boierilor, dovedindu-se
un orator desavarsit, ce stapaneste elocinta si declamatia si care are o mare putere de
convingere, toate insumand trasaturi pozitive. Pentru a-si sustine argumentele, Alexandru
Lapusneanul apeleaza la formule paremiologice: Bate-voi pastorul, si se vor imprasita
oile,, sa iubesti pre aproapele tau ca pe tine insuti, denotand persuasiunea
personajului. In finalul discursului, domnitorul isi cere iertare pentru cele facute si,
indirect, pentru ceea ce se va intampla in curtea cetatii, primind iertarea tuturor boierilor,
in afara de doi juni boieri ce sta ganditori, Spancioc si Stoici, doi din cei patru soli
trimisi de Tomsa, inainte de inscaunarea lui Alexandru Lapusneanul. Folosindu-si toate
abilitatile sale, domnitorul ii convinge pe restul boierilor sa pranzeasca cu el si sa se lase
dezarmati la poarta cetatii: luau sama insa ca curtea era plina de lefegii inarmati si ca
patru tunuri sta indreptate spre poarta; dar socoteau ca sunt puse pentru a serba, dupa
obicei, ceremonia prin salve. Descrierea felurilor de mancare, nu face decat sa
intregeasca fresca sociala a acelor vremuri: Dupa borsul polonez, veneau mancaruri
grecesti ferte cu verdeturi, care pluteau in unt, apoi pilaful turcesc si in sfarsit, fripturi
cosmopolitane. Insa aceste placeri nu au putut fi degustate pentru mult timp, deoarece
din senin unul din boieri a fost rapus in timp ce inchina un pahar pentru Alexandru
Lapusaneanul, si astfel masacrul se declanseaza marcand punctul culminant in planul
faptelor: cei mai batrani mureau facandu-si cruce; multi insa din cei mai juni se aparau
cu turbare..., patruzeci si sapte de trupuri zaceau pe parchet, Cat pentru Lapusneanul,
el luase pre Motoc de mana si se trase langa o fereastra deschisa, de unde privea
macelaria ce incepuse. Conceptul fundamental, ce se desprinde din aceasta scena, care il
surprinde pe domnitor privind razand de undeva de la inaltime intregul masacru, este
grotescul, care inlocuieste masca, corelata cu personajul din timpul discursului si din
primul capitol.
Pentru prima data in literatura romana, personajul colectiv, obiectiv reprezentat
prin poporul razvratit, este foarte bine conturat si definit, si este inzestrat cu dreptul de a
hotari soarta vornicului Motoc. Intrebat fiind de Lapusneanul, poporul cere drept

rascumparare pentru suferintele lor, capul boierului cameleonic care cere mila
domnitorului afirmand despre tarani: sa moara toti! Eu sunt boier mare, ei sunt niste
prosti!. Raspunsul domnitorului este unul cu rol de verdict: Prosti, dar multi, raspunse
Lapusneanul cu sange rece, acesta tinandu-se, totusi, de promisiunea facuta in primul
capitol, aceea de a nu-si murdari sabia cu sangele vornicului.
Imaginea grotesca isi atinge punctul culminant din planul faptic, in momentul in
care, Lapusneanul construieste o piramida din cele patruzeci si sapte de capete ale
boierilor, pentru a-si desavarsi leacul de frica destinat domnitei Ruxanda: In vremi ce
nenorocitul Motoc perea acest fel, Lapusneanul porunci sa ridice masa, si sa stranga
tacamurile; apoi pusa sa rateze capetele ucisilor si trupurile sa le arunce pe fereastra.
Dupa aceea, luand capetele, le aseza in mijlocul mesii pe incet si cu randuiala, puind pe
ale celor mai mici dedesubt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa ranguri,
pana ce facu o piramida de patruzeci si sapte capatane, varful careia se incheia prin capul
unui logofat mare. Aceasta scena este una naturalista cu valente baroce, deoarece
surprinde categoria estetica a grotescului oferind totodata o felie de viata, desi ea este
liantul dintre realitate si fictiune. Veridicitatea acestor imagini, este sustinuta de
fragmentul desprins din cronicile lui Grigore Ureche: Alexandru voda daca s-au
curatit de toata grija si au adus pre doamna sa Ruxanda si pre fii sai din Tara
Munteneasca, au avut sa curateasca si de vrajmasii sai cei din casa, pre carii
prepusese el ca pentru viclesugul lor au fost scos din domnie s-au invatat cu taina
intr-o zi lefecii sai, pe carii au avut streini, de i-au pus in curte cea domneasca in
Iasi. Si i-au chemat pre obiceiul boiarilor la curte, carii fara nici o grija si de
primejdie ca aceia negandindu-sa, daca au intrat in curte, slujitorii, dupa invatatura
au intrat intr-insii, de-i snopiia si-i injunghia, nu numai boiarii, ci si slujitorii. Nici
pre cei vinovati, ci unul ca altul ii punea suptu sabie, cadea multimea, de pre
zabrelele scarii afara, de-si frangia picioarele. Si-au pierit atuncea 47 boieri, fara
alta curte, ce nu s-au bagat in sama. Si asa dupa atata nedumnezeire, ii parea ca sau rascumparat inima.
In ultimul capitol, conflictul dominant marcheaza moartea domnitorului
Alexandru Lapusneanul, moartea ce imbraca un triplu tragism. Rapus de boala,
domnitorul cade la pat, iar cei doi boieri Spancioc si Stroici se reintorc pentru a-i oferi o
lectie de viata
Elementele culorii locale suprind un vechi obicei, o lege pamanteana, in urma
careia Alexandru Lapusneanul este botezat ca un calugar, nefiind lasat sa moara ca un
erou al istoriei: m-ati popit voi, dar de ma voiscula, pre multi am sa popesc si eu!.
Spancioc si Stroici ii sugereaza domnitei Ruxanda sa isi otraveasca sotul, fiind
totodata sustinuti si de fetele bisericesti care isi dezvaluie cameleonismul si fatarnicia:
crud si cumplit este omul acesta fiica mea, Domnul Dumnezeu sa te povatuiasca. Iar eu
ma duc sa gatesc tot pentru purcederea noastra cu noul nostru domn, si cel vechi,
Dumnezeu sa-i ierte; si sa te ierte si pe tine. Zicand aceste, cuviosul Teofan se departa.
Viata domnitorului Alexandru Lapusneanul, este curmata inainte de a-si savarsi opera, de
a consolida monarhia absolutista pe care o instaurase.
Desi moare singur, urat si incriminat de familie, vaduvele boierilor si
dusmani, personajul este recuperat afectiv, prezentat metamorfozat ca un urias pe
scena Moldovei, intr-o scena cu valente romantice: Cetatea era muta, pustie ca un

mormant de uries. Nu se auzea decat murmurul Nistrului, ce izbea regulat

stancoasele ei coste, sure si goale...
In finalul nuvelei, in planul naratorului, se revine asupra obiectivitatii
istorice prezentandu-i rolul pe care domnitorul Alexandru Lapusneanul, l-a avut in
instaurarea monarhiei absolutiste si echilibrului istoric, pe care il realizeaza prin
distrugerea intrigilor boieresti.
Arta desavarsita in nuvela lui C. Negruzzi vizeaza epicitatea determinata de
obiectivitatea naratorului omniscient, tipologia personajelor construite antitetic,
alternarea mai multor timpuri narative si desfasurarea liniara a actiunii: Fapte povestite
si nu povestitorul apar in primul plan, incat daca din toata opera lui Negruzzi n-ar fi
ramas decat Alexandru Lapusneanul, nimeni n-ar fi putut aduce vreo precizare despre
particularitatile morale ale omului care a scris-o. Impresonalitatea povestirii a fost
punctul principal in estetica realismului si naturalismului. (T. Vianu Arta prozatorilor
romani)
5435474668797
Doamna Ruxanda, personaj secundar al nuvelei istorice "Alexandru
Lapusneanul" de Costache Negruzzi, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru
Rares", asadar eroina are atestare istorica. Componenta istorica a eroinei, insusirile
exceptionale rezultate din fictiunea naratorului contureaza un personaj romantic
reprezentativ pentru literatura romana. Doamna Ruxanda este inspaimantata de
cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, care ocupase pentru a doua oara tronul
Moldovei (1564-1569) cu scopul de a se razbuna pe boierii tradatori din prima
domnie. In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza dintre blandetea,
delicatetea Doamnei Ruxanda si cruzimea, violenta sotului sau, domnitorul
Alexandru Lapusneanul, procedeu romantic folosit pentru amplificarea emotiei si
intensificarea trairilor naratarului (cititorul caruia i se adreseaza naratorul imaginar
pe
parcursul
discursului
sau
narativ
n.n.).
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei. Fire
sensibila si miloasa. ea il roaga pe domnitor sa nu mai verse sange si sa inceteze cu
omorurile: "- Vreau sa nu mai versi sange, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad
capete taiete, ca sare inima din mine". Ruxanda este puternic impresionata de
cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de voda, care o amenintase, "Ai
sa dai sama, doamna!", pentru ca "barbatul tau ne taie parintii, barbatii si fratii". Cu
profunda credinta in Dumnezeu, sotia incearca sa-l convinga dandu-i argumente
religioase si explicandu-i ca in fata divinitatii sunt importante cinstea si omenia, deoarece
"cu manastirile nu se rascumpara sangele, ci mai ales ispitesti si infrunti pre
Dumnezeu, socotind ca facand biserici il poti impaca". Zambind, Alexandru-voda ii
promite pentru a doua zi "un leac de frica", dar cand o cheama sa-i arate piramida
construita din cele 47 de capete ale boierilor ucisi, Ruxanda lesina la vederea acestei
grozavii, spre dezamagirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], in loc sa se bucure, ea
se
sperie".
Fata de Doamna Ruxanda, naratorui are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza

direct printr-un epitet, "gingasa Ruxanda", ce exprima nobletea si delicatetea ei

sufleteasca.
Pentru verosimilitatea istorica a personajului, Costache Negruzzi face o scurta
biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directa la "cronica", ceea ce argumenteaza
atestarea istorica a eroinei. Dupa moartea tatalui sau, bunul domnitor Petru Rares,
Ruxanda ramasese orfana la o varsta frageda, sub tutela celor doi frati mai mari,
Ilias si Stefan. Urmand la domnie tatalui sau, Ilias se dovedise un desfranat, ba, mai
mult, trecuse la mahomedanism, iar fratele sau, Stefan, ocupand tronul dupa el, se
dovedeste chiar mai rau, saracind tara si fiind un afemeiat nestapanit.
Negruzzi citeaza din nou pe cronicar, de aceasta data cu fraza: "Nu haladuia de raul lui
nicio jupaneasa, daca era frumoasa, zice hronicarul in naivitatea sa". Stefan fusese
ucis de boieri, iar tanara domnita este harazita lui Joldea, "pre care ei il alesesera de
domn". Adevar istoric este si felul in care Alexandru Lapusneanul se casatoreste cu
domnita Ruxanda, care ramasese singura din intreaga familie. In dorinta de a ocupa
tronul Moldovei si ca sa-l mixture ca pretendent la mana domnitei Ruxanda, Lapusneanul
ii taiase nasul lui Joldea, din care cauza acesta se retrasese la manastire. Ca sa atraga
simpatia poporului prin memoria "bunului Petru Rares", a carui domnie era inca vie,
Lapusneanul "lua el pre fiica lui" de sotie si astfel devine domnitorul Moldovei.
Destinul doamnei Ruxanda fusese, asadar, dramatic, pentru ca "vazuse murind pre
parintii sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis". Naratorul o
caracterizeaza, in mod direct, printr-un epitet dublu, "trista si tanjitoare", iar prin
comparatia "ca floarea expusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca",
sugereaza, indirect, sensibilitatea si sufletul chinuit al Ruxandei. Casatorita prin viclenie
cu Alexandru Lapusneanul, "gingasa Ruxanda" ar fi fost dispusa acum "sa-l iubeasca,
daca
ar
fi
aflat
in
el
cat
de
putina
simtire
omeneasca".
Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda
le profereaza la adresa ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru
ca este silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o indeamna si Spancioc: "alege intre
barbat si intre fiu".
Eroina isi strange "cu furie copilul la san", cere sfatul
mitropolitului Teofan cu privire la decizia pe care urmeaza sa o ia si, cu binecuvantarea
acestuia, accepta sa puna otrava in pahar si sa-i dea sotului bolnav s-o bea. Dusmanii
domnitorului, Spancioc si Stroici, o silesc sa-l otraveasca motivand ca "viata mariei-tale
si a copilului acestui este in primejdie". Ruxanda traieste un acut conflict interior,
stare sugerata, indirect, de narator printr-un epitet dublu, "tremuranda si
galbana". Pacatul savarsit o ingrozeste si, cu lacrimi in ochi, le spune celor doi
boieri veniti sa se mzbune pe voda: "- Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu [...],
ca voi m-ati facut sa fac acest pacat". Probabil ca si acest episod al otravirii lui voda
Lapusneanul l-a determinat pe Al.Russo sa-l numeasca pe Costache Negruzzi "un Dumas
al
literaturii
moldave".
Principalul procedeu artistic de caracterizare a doamnei Ruxanda ramane insa antiteza
cu Lapusneanul, prin care naratorul scoate in relief blandetea si delicatetea femeii in
contradictie
cu
sadismul
si
inversunarea
vindicativa
a
domnitorului.

oiuilyhiutgjuy6rthdxtr

In "Istoria literaturii romane", editata de Academia Romana, se afirma ca scriitorul

Costache Negruzzi "a adus o contributie esentiala la procesul de dezvoltare a limbii si
literaturii romane din perioada pasoptista", mai ales prin nuvela "Alexandru
Lapusneanul" care "va ramane totdeauna un model perfect de stil, de limba frumoasa de
creatie dramatica si de o necontestata originalitate". (Vasile Alecsandri)
Dup ce Despot Vod este ucis n 1563 de tefan Toma, care domnete pentru scurt
timp, Lpuneanu reusete s redobndeasc tronul Moldovei. Acest lucru l cost mai
mult de 200 000 de galbeni dai turcilor i un crncen rzboi civil, pe care a trebuit s-l
poarte contra lui tefan Toma, candidatul boierilor. Armatele turceti i ttreti, care l
aduceau pe Lpuneanu la domnie, au invadat ara, prdnd i jefuind. Toma neputnd
s se menin pe tron, fuge la polonezi, dar este decapitat de acetia la Lemberg. A doua
domnie a lui Lpuneanu nceput n snge, avea s noate n snge pn la sfritul ei. El
promite la nceput tuturor boierilor dumani lui iertare, ns imediat ce i-a consolidat
domnia, a facut un prnz mare la care a invitat pe cei mai de seam boieri, i n timp ce
acetia petreceau, mercenari strini au nvlit asupra lor i i-au mcelrit. Lpuneanu
fiind aezat pe tron de turci, a trebuit s in cont de dorinele lor. Ei au cerut s drme
toate cetile, pentru ca ara s fie incapabil s se apere. Astfel, a umplut toate cetile cu
lemne i le-a dat foc. Excepie a fcut-o Hotinul, unde s-a aezat o garnizoan turceasc,
care a nceput s jefuiasc cu cruzime ara. Incendierea ns, nu a produs pagube mari
cetilor, i a fost doar un iretlic pentru a se evita drmarea lor.

nainte de 5 martie 1568, Lpuneanu este afectat de o boal fizic care l sleiete de
puteri. Simptomele - frisoane i temperatur ridicat. Izvoarele vorbesc i de o mai veche
boal, glaucom sau trahom , boal ereditar, de care suferiser att tatl su ct i fiul su
Bogdan Lpuneanu. Azarie precizeaz doar c "n al patrulea an din domnia lui a doua,
Alexandru a czut n boal rea i de moarte. La 5 martie cere bistrienilor transilvneni s
i trimit pe brbierul Andrei , vechiul su chirurg care va ajunge n Moldova prea trziu.
De altfel bolnavul nsui considera c doar Dumnezeu l mai putea ajuta. Pentru a nu lsa
treburile rii n neornduial, trimite o solie la Poart, cernd sultanului s numeasc n
scaunul Moldovei pe Bogdan, ntiul nscut" n timpul vieii sale, fiind el fr putere". La
9 martie adun Sfatul rii i i cere s aleag domn pe fiul su Bogdan, cruia i
transmite sceptrul , naintea tuturor. Dup ncheierea Sfatului sau poate a doua zi,
Alexandru se clugrete sub numele de Pahomie, a crui iniial provenea de la numele
dinaintea domniei, Petru. Intrarea n monahism i curnda adormire ntru Domnul au iscat
bnuiala unei mori silnice Aa s-a ajuns s se brodeze pe marginea datelor reale
vorbindu-se despre domnitorul care a cerut ca atunci cnd va fi aproape de moarte s fie
clugrit. Cznd n agonie, cei din jurul lui s-au grbit s-l clugreasc, dndu-i numele

de Pahomie. Revenindu-i n simiri i auzind c a fost clugrit, a zis ctre boieri: "c de
m voiu scula pre muli am s popesc i eu" (vorbe atribuite de tradiie, impuse de
Costache Negruzzi). Se crede c boierii, auzindu-i cuvintele, s-au nspimntat i, ca s-l
mpiedice s-i mplineasc promisiunea, l-au otrvit la 11 martie 1568. E ngropat la
ctitoria sa, Mnstirea Slatina, mpreun cu soia sa, Ruxandra, fiica lui Petru Rare, i cu
dou fete ale lui.
Caracterizare
Motoc
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica
planurile diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui
Grigore Ureche, transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o
intruchipare romantica a boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si
conturat. In cronica lui Grigore Ureche, Motoc este omorat in Polonia la porunca lui
Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui Motoc a existat in realitate (istorie) dar
boierul
se
numea
Batista
Veleli.
Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (15641569) in mai multe locuri: dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de
ospete
si
la
poarta
cetatii
cand
este
sfasiat
de
multime.
Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre narator. Naratorul nu isi exprima
atitudinea fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat
de Lapusneanu ,,silindu-se a ride, dar in realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe
cap
si
dintii
sai
clantanind,
,,striga
ticalosul.
Motoc este caracterizat in mod direct si de catre Alexandru Lapusneanul: ,,invechit de
zile rele si ,,deprins a te ciocoi la toti domnii. El il considera pe Motoc un intrigant, un
tradator de profesie care unelteste impotriva tuturor domnitorilor pentru a-si atinge
propriile interese si ,,pentru a trage foloase: ,,ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre
mine, vei vinde si pre Tomsa. Voievodul are dreptate, iar Motoc o dovedeste prin faptul
ca desi vine ca sol a lui Tomsa sa-l induplece pe Lapusneanul sa se inapoieze, iar atunci
cand constata hotararea nestramutata a lui Voda, el trece de partea acestuia si-i
fagaduieste
sprijinul.
Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge pana la
disperare, Motoc nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa,
suspina, ,,boci ca o muiere, ,,isi smulgea barba. Vornicul Motoc este folosit ca un
instrument de catre Alexandru Lapusneanu pentru a-si pune in practica planurile
malefice.
Personajul este caracterizat in mod indirect si prin limbajul folosit. Fiind iertat de
domnitor, devine slugarnic si in permanenta, doreste sa intre in gratiile stapanului care-l
flateaza si-l linguseste, aprobandu-i toate vorbele, chiar daca are o alta convingere intima
iar linguseala ajunge pana cand simuleaza o stare slufeteasca asemenea celei a
domnitorului ,,ai urmat cu mare intelepciune. Toate acestea releva si o viclenie nativa,
prin care scapa de numeroase incurcaturi. Dar cand constata ca nu mai e nici o scapare,
lasitatea lui devine nimarginita, ridicola si ,,da o reprezentatie comica de lasitate,
invocand ajutorul divin (A.D.Piru) si incercand sa obtina bunavointa domnitorului: ,,O
pacatosul de mine, ,,Oh! Nenorocitul de mine, ,,Maica, preacurata fecioara,
,,Milostive doamne etc.. Ii propune mai intai sa dea cu tunurile in multimea de la poarta
si apoi ii cere ragaz pentru a-si arandui casa si a se spovedii. ,,Sa moara toti sint niste

prosti. Incercarile lui sunt zadarnice, caci el ramane pentru Lapusneanul ,,un talhos si un
vanzator,
pe
care-l
da
multimii,
acestia
sfasiindu-l.
Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza romantica domina
textul, pusa mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc
(Calaul
si
victima)
si
Lapusneanul-Ruxandra
(Demonul
si
ingerul).
Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind
un important personaj din literatura romana.

10