Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Luceafarul
Epoca marilor clasici este perioada caracterizata printr-o efervescenta
creatoare fara precedent, fiind ilustrata de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale,
Ioan Slavici, Ion Creanga, scriitori ce se impun prin caracterul exponential si
de valoare perena al operelor carora le-au dat viata.
Inca de la publicarea primelor poezii, criticul literar Titu Maiorescu il
caracterizeaza pe Mihai Eminescu ca fiind “poet in toata puterea cuvantului”
intuind geniul sau si promovandu-l in cadrul cenaclului “Junimea” si prin
intermediul revistei “Convorbiri literare”
Poemul “Luceafarul” a fost publicat pentru prima data in anul 1883 in
almanahul societatii literare “Romania Juna”. Un an mai tarziu, opera a fost
publicata in prima editie a volumului “Poesii”.
In ceea ce priveste semnificatia titlului, cuvantul “luceafar” provine din
latinescul “lucifer” si este denumirea populara a planetei Venus si a unor
setele mai stralucitoare. In sens conotativ, el devine simbol al unicitatii, al
superioritatii, intruchipand geniul.
Viziunea romantica a autorului este reprezentata prin temele romantice
invocate in acest poem, precum: conditia omului de geniu, iubirea
neimplinita, natura, timpul, spatiul. Aceste teme sunt infatisate la randul lor
prin motivele specifice acestui curent literar: visul, noaptea, luna, stelele,
marea, ingerul, demonul, cuplul adamic.
Poemul este inspirat din basmul “Fata din gradina de aur”, scris de
Kunisch in anul 1861. Eminescu versifica acest basm, schimba finalul si
accentueaza problematica geniului, prezentata in maniera originala, specifica
gandirii si imaginatiei sale.
Poemul “Luceafarul” este format din patru parti, precedate de sapte
strofe care au rolul unui cadru. Inceputul este asemanator cu un basm “A fost
odata ca-n povesti…”, dar imediat textul paraseste modeul popular. “O prea
frumoasa fata” de imparat s-a indragostit in vis de luceafar. Unicitatea ii este
subliniata nu doar prin afirmatie directa “era una la parinti”, ci si prin cele
doua comparatii “mandra-n toate cele/Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna
intre stele” care ii sugereaza puritatea si perfectiunea in plan spiritual.
Romantism – 1883 – Mihai Eminescu