SIMBOLISMUL este o mişcare artistică şi literară de la sfârşitul secolului al XIX-

lea, care se opunea parnasioanismului şi naturalismului. Potrivit simbolismului,

valoarea ficărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată şi
descifrată cu ajutorul simbolurilor. Centrul de dezvoltare a acestui curent a fost în
Franţa.
Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care în 1886,a publicat un
celebru articol-manifest, Le symbolisme. În acelaşi an s-a constituit gruparea care
s-a autointitulat "simbolistă" şi în fruntea căreia s-a gasit poetul Stephane
Mallarme.
În acel articol, Jean Moreas vorbeşte despre o artă care ar fi inamica
declamaţiei, a falsei sensibilităţi şi proclamă ca poeza trebuie să sugereze, nu să
descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate şi
preţioase şi a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic.
Deşi simbolismul francez a durat foarte putin, el a feritilizat poezia modernă,
negând gândirea ştiinţifică, raţionalistă. Pe drumul deschis de simbolism au păşit
ulterior Arthur Rimbaud cu experienţa clarviziunii, s-a născut tema lui Charles
Baudelaire a corespondenţelor şi una din temele poeziei lui Stephane Mallarme în
care lumea întreagă este doar o imensă carte.
În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale
lui Alexandru Macedonski. Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și,
mai ales, George Bacovia, care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a
crea o poezie metafizică, cu nuanțe expresioniste sau existențialiste.
Primele idei care prefigurează simbolismul la români și care încearcă să-l
teoretizeze apar odată cu Macedonski și sunt puse în circulație prin revista
poetului, “Literatorul”. Chiar înainte de reconstituirea simbolismului ca școală, în
Franța, apar în această revistă, încă din primul ei an de existență, 1880, articole de
directivă, în care sunt expuse puncte de vedere simboliste. De altfel, Macedonski
avea să-și revendice mai târziu, în 1889, printr-un articol intitulat “În pragul
secolului”, merite de pionier al simbolismului pe plan european. “Belgienii, și se
poate zice acaeasta cu mândrie și despre mii din români - scrie el - dacă n-au fost
tocmai ei precursorii mișcării, au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme
întinderea strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei viitorului,
Maeterlinck, Rodenback, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand Severin și alții încă
- cei patru întâi citați, astăzi deja iluștri - au avut onoarea, împreună cu mine, să ia
parte acum 12 ani, la mișcarea provocată din Liege de revista “La Wallonie”, al
cărei energic și valoros director era dl. Albert Hockel, unul dintre distinșii
colaboratori actuali ai marii reviste pariziene “Mercure de France”. De altfel, în
numărul din august 1886, Macedonski publicase, într-adevăr, patru poezii în limba
franceză: Volupté, Hystérie, Haine, Guzla.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892,
este "Poezia viitorului", articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în
articol - ca și prin instrumentalism, care este “tot un simbolism, cu deosebire că
sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “și-a creat un limbaj al
ei propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca și
wagnerismul, “ultimul cuvânt al geniului omenesc".
Poetul, citadin romantic, se simte, fără îndoială, atras de unele idei și motive
poetice simboliste (suferința, nedreptatea, mizeria, entuziasmul, neîncrederea,
revolta, disprețul, soarta femeii în societatea burgheză, evadarea în vis, orientul,
erotica etc.), deși simbolistica propriu-zisă rămâne aproape întotdeauna la
suprafață. Macedonski este un mare poet predominant romantic, în a cărui operă
poetică au lăsat urme și unele elemente simboliste, fără a-i modifica sau altera
adevărata substanță, alături de elemente și motive naturaliste și parnasiene.

Trăsăturile simbolismului literar:

- raportul dintre simbol (semn,cuvânt) și eul poetic care nu este exprimat, ci

sugerat, așadar sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste;
- tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate
superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să înțeleagă și să aprecieze nivelul
artei adevărate; alte teme și motive simboliste: orașul de provincie sufocant,
natura ca stare de spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegrarea de materie,
iubirea sâcâitoare, moartea ca proces de descompunere, solitudinea dezolantă,
motivul apei ca substanța erozivă, motivul instrumentelor muzicale, motivul
cromatic, olfactiv, etc.
- poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice
acestui curent literar: tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea,
spaima, nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a fi numite;
- corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul
procedeu artistic de construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din
natură sugerează stările interioare ale eului liric. (De ex: cuvântul-simbol "plumb"
are drept corespondent un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o
sonoritate surdă)
- preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;
- muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor
muzicale, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții
auditive);
- cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol,
fie sugerată prin corespondențe;
- olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;
- sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a
mai multor percepții diferite (sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a
simțurilor;
- versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin
repetiția cromatică, olfactivă sau muzicală a simbolurilor.

Definiție: Simbolismul este un curent literar care apare în Franța la sfârşitul

secolului al XIX-lea, odată cu publicarea scrisorii lui Jean Moreas în ziarul „Le
Figaro”, intitulată „Le Symbolisme”. Această scrisoare este un manifest în care se
afirmă trăsăturile simbolismului ca modalitate de sugestie, cultivarea cromaticii,
în special culorile reci, muzicalitatea accentuată şi interiorizarea .
 Trăsături:

--muzicalitatea este de două feluri: interioară, stridentă (imagini auditive,

aliterații, asonanțe) și exterioară, armonioasă (elemente de versificație)
-spațiul este unul limitat, iar eul liric aflat în ipostaza însinguratului; trăiește
sentimente de teamă, angosă (spaimă), suferință, etc…
-folosirea simbolului ca imagine concretă care este asociată cu o idee, un
sentiment, o stare; simbolul este o expresie a unor corespondențe profunde
-cromatica poeziilor este dată de culorile reci (argumentează prin exemplificarea
de imagini vizuale)
-prezintă teme și motive specifice (teme ca și singurătate, melancolie, moarte
anxietate, boală, nevroză; motive precum cel al ploii, toamnei, călătoriei,
amurgului, famfarei, etc…)
-iubirea în poeziile simboliste nu mai este salvatoare pentru imaginea eului liric;
ea apare înconjurată de semnele bolii sau ale morții