MODERNISMUL IN LITERATURA ROMANA

Modernismul este un concept care se defineşte în opoziţie cu tradiţionalismul şi, în

sensul cel mai larg al termenului, “se aplică tuturor curentelor şi tendinţelor inovatoare
din istorie (religioase, filosofice, artistice etc.), ansamblului mişcărilor de idei şi de
creaţie, care convin epocii recente, altfel spus “moderne”, în condiţii istorice date”, după
cum afirma criticul literar şi eseistul Adrian Marino, în studiul “Modern. Modernism.
Modernitate”. Orice mişcare ideologică, artistică, literară, care, în mod spontan sau
programat, se rupe de tradiţie sau chiar o neagă, optând pentru atitudini, modalităţi de
gândire şi de expresie anticonservatoare, se situează pe direcţia modernismului.

Modernismul în literatura română se defineşte în termeni specifici, având în vedere

că, în istoria şi în critica literară, acest concept se foloseşte la noi cu referire la perioada
interbelică, fiind teoretizat de Eugen Lovinescu, critic literar, conducător al revistei
“Sburătorul” în paginile căreia au şi fost promovate opere moderniste. Eugen Lovinescu
sugera adoptarea noilor formule artistice mai întâi prin imitaţie, deoarece “orice formă
de artă apărută într-un centru cultural dezvoltat se propagă aproape instantaneu peste
toată Europa”, ulterior sincronizarea producând “mutaţii” ale valorilor estetice, având în
vedere că valorile artistice sunt schimbatoare, iar frumosul nu se defineşte la fel pentru
toate timpurile şi spaţiile culturale.

Gândirea critică a lui Eugen Lovinescu, precum şi literatura nouă, de factură

modernistă, au exercitat o influenţă benefică asupra literaturii româneşti interbelice,
considerată un moment de vârf în cultura românească, atât în poezie, cât şi în proză.

Reprezentanti : Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu.

MODERNISMUL ÎN LITERATURA ROMÂNĂ INTERBELICĂ – LUCIAN BLAGA ŞI

EXPRESIONISMUL GERMAN

Primul mare poet român care reuşeşte să sincronizeze în mod definitiv formele poetice
româneşti cu cele europene este Lucian Blaga, a cărui poezie stă sub semnul
expresionismului german, implicit al modernismului. Din expresionism vin, în lirica
blagiană, sentimentul absolutului, exacerbarea eului, elanul dionisiac, interesul pentru
fondul mitic primitiv, spiritualizarea peisajului. Modernismul blagian se manifestă
deopotrivă la nivelul conţinutului şi al viziunii poetice, şi la nivel formal. Temele literare
frecvente în etapa de început a creaţiei sale sunt: misterul universal, iubirea, timpul,
trăirea vitalistă etc. De altfel, prima poezie, a primului volum, “Poemele luminii”, aşază
eul creator, prin metaforele care revelează latura ascunsă a lucrurilor, îmbogăţind cu noi
sensuri realitatea din care se inspiră, sub semnul misterului care trebuie “protejat” şi
transformat într-un mister şi mai mare: “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/şi nu
ucid/cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/în calea mea/în flori, în ochi, pe buze ori
morminte./Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric”
(“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”).

În contextul unei astfel de percepţii a lumii, sufletul este cuprins de elanuri titanice: “O,
vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!/Să nu se simtă Dumnezeu/în mine/un rob în
temniţă – încătuşat./Pământule, dă-mi aripi:/săgeată vreau să fiu, să
spintec/nemărginirea,/să nu mai văd în preajmă/decât cer,/deasupra cer,/şi cer sub mine
-/şi-aprins în valuri de lumină/să joc/străfulgerat de-avânturi nemaipomenite/ca să
răsufle liber Dumnezeu în mine,/să nu cârtească:/”Sunt rob în temniţă!” (“Vreau să joc”).

TUDOR ARGHEZI – POETA ARTIFEX, INTRE MODERNISM ŞI TRADIŢIONALISM

Ipostaza de “poeta artifex” (“poetul meşteşugar”) cu care critica literară l-a asociat
mereu pe Tudor Arghezi, scriitor din perioada interbelică, se referă la felul în care se
reunesc, în opera sa “Testament”, “slova de foc” (cuvântul spontan, inspirat) şi “slova
făurită” (expresia elaborată, căutată). Fără a-l putea raporta pe Tudor Arghezi la un
anumit curent literar, opera sa, ilustrată prin volume precum “Cuvinte potrivite”, “Flori
de mucigai”, “Versuri de seară” – reuneşte modernismul şi tradiţionalismul
interbelic într-o expresie poetică inconfundabilă.

Teme consacrate ale literaturii – condiţia creatorului, relaţia cu sacrul, universul

rural, iubirea, jocul etc. – sunt valorificate şi exprimate într-un limbaj de o excepţională
modernitate, bazat pe metaforă, sugestie, pe sensuri surprinzătoare pe care le
dobândesc cuvintele în contexte neaşteptate.

Alte teme – creştinismul în ruină, urâtul, starea agonică, însingurarea, coborârea “ad
inferos” corespund aşa-numitelor “categorii negative”, obsesiv cultivate de modernismul
european.

Cel mai pregnant aspect de modernitate adus de Tudor Arghezi în poezia românească
interbelică este “estetica urâtului”, după modelul scriitorului francez Charles
Baudelaire. Arghezi a căutat “frumosul” în zonele abjecte ale închisorii, periferiei,
tansformând trivialul, grotescul, în valori estetice.

De fapt, marea îndrăzneală a lui Arghezi, pe linia modernismului, a fost de a apela, în

poezie, la cuvinte considerate a fi nepoetice: “Am căutat cuvinte virginale, cuvinte
puturoase, cuvinte cu râie, cuvinte care asaltează ca viespile sau te liniştesc ca
răcoarea, cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal“. Relevante pentru puterea poeziei de
a transforma “urâtul” în valori estetice, prin talentul scriitorului, pot fi, de exemplu,
poeziile din volumul “Flori de mucigai”: “În frig şi noroi/Trec hoţii-n convoi, câte doi,/Cu
lanţuri târâş de picioare,/Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare./Fiertura e gata./E
seară. E ploaie./O lingură grea, cât lopata,/Dă ciorba din două hârdaie.”

Modernismul poeziei lui Tudor Arghezi, manifestat în alt sens decât modernismul
expresionist al lui Lucian Blaga, fixează o contribuţie decisivă la înnoirea lirismului
românesc interbelic.

TRASATURI/ CARACTERISTICI

o apare versul liber

o intelectualizarea emotiei
o estetica uratului (Testament de Tudor Arghezi)
o asociatii inedite
o ruptura de traditie (putem mentiona ca este un curent aflat in antiteza cu
Traditionalismul si caracteristicile sale, ducand spre schimbare, nou)
o libertatea de a dezvolta o lume ce nu urmeaza anumite tipare
o accentul cade pe originalitate