Aluminiul este un element chimic, notat cu simbolul Al.

Este un element chimic comun, ocupând poziția

a treia, după oxigen și siliciu, ca răspândire terestră. În stare naturală este întâlnit sub forma mineralelor,
dintre care silicații, silicoaluminații, criolitul, bauxita, corindonul. Fiind cel mai răspândit metal din
scoarța terestră, a fost descoperit abia în 1825. Este un metal extrem de reactiv, ceea ce înseamnă că
suferă foarte ușor reacții chimice cu alte elemente sau compuși pentru a forma diferite substanțe. Ca
urmare, aproape toți atomii de aluminiu ce apar în mod natural pe Pământ sunt ascunși în moleculele a
mai mult de 270 de diferite minerale, inclusiv pietre prețioase precum smaraldele sau rubinele.

 Smaraldul e cea mai nobilă variantă a berilului. Smaraldul este îmbogățit cu diverse incluziuni
(incluziune – particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid).
 Safirul și rubinul fac parte din aceeași familie – a corindonului. Culoarea celor două varietăți de
corindon se datorează impurităților de natură diferită pe care le poartă – titanul și fierul –
pentru safir, și cromul – pentru rubin.
 Pietrele pretioase, in special safirele sintetice sau rubinele perforate si slefuite, sunt
utilizate in ceasuri pentru a folosi drept cuzineti (o piesă inelară sau din două bucăți
semiinelare (semicuzinet) din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în
contact direct cu fusul sau axul unei mașini) ai angrenajelor, deoarece reduc la minim
frictiunea asupra mecanismului. Uzura acestor pietre este extrem de mica prin urmare
un pivot care se roteste intr-un lagar cu rubin va fi supus unei forte de frecare extrem de
mica. Rubinele, si in general cele sintetice, sunt foarte dure. De aceea, rubinele ofera
ceasurilor o crestere considerabila a preciziei si duratei de viata. Un alt avantaj, deloc de
neglijat, este omogenitatea rubinului. Acesta poate fi slefuit, reducand astfel si mai mult
coeficientul de frecare. Rubinele sintetice nu se dilata aproape deloc. Nu sunt afectate
de schimbarile de temperatura, nu sunt atacate deloc de acizi si nici nu conduc
electricitatea. In cel mai simplu ceas mecanic, sunt introduse cel putin 15 rubine, in
locurile cele mai des supuse frictiunii.

Căutarea a început la mijlocul anilor 1700, atunci când chimiștii au început să experimenteze cu o clasă
de compuși chimici abundenți, precum sulfatul de aluminiu potasiu

(KAl(SO4)2 + 3KOH → Al(OH)3 + 2K2SO4) (KAl(SO4)2·12H2O), care era cunoscut chiar și de grecii antici.
Investigarea chimică a acestor compuși a sugerat că în compoziția lor exista și un metal necunoscut.
Marea problemă a chimiștilor din secolul al XVIII-lea a fost că aceștia nu aveau o metodă de a separa
elementul necunoscut de restul atomilor din compuși. Aluminiul metalic a fost obtinut intaia oara, in
1825, de Oersted prin reducerea clorurii de aluminiu anhidre, cu amalgam de potasiu, proces care putea
produce doar cantități mici, făcând experimente aprofundate foarte dificile.. Doi ani mai tarziu, Woehler
a perfectionat metoda folosind potasiu metalic, inlocuit mai tarziu prin sodiu.
Reactia chimica ce are loc este: (2Al+3Cl 2=) AlCl3+3Na --> Al+ 3NaCl

Iar astfel în 1845 a produs suficient aluminiu pentru a demonstra proprietățile sale de bază. Chiar și așa,
metoda de extracție încă era greoaie și lentă și nu putea suporta producția la scară largă. În 1886,
chimistul american Charles Martin Hall și chimistul francez Paul Heroult au inventat independent un
proces de extracție a aluminiului din oxidul de aluminiu (Al 2O3 = 4Al + 3O2 ). Procesul Hall-Heroult se
bazează pe electroliză (un mijloc de rupere a compușilor chimici în elementele componente folosind
curentul electric). În 1888, chimistul austriac Karl Josef Bayer a găsit o metodă de a extrage oxidul de
aluminiu și din bauxită (Al2O3·nH2O ), un minereu natural ce se găsește cu ușurință în straturile chiar de
sub suprafața pământului. Australia conduce mineritul de bauxită la nivel mondial. Împreună, atât
procesul Hall-Heroult cât și cel Bayer (ambele încă folosite), au inaugurat ceea ce putem numi „Epoca
Aluminiului”. In principiul secolului XIX aluminiul era intr-atat de asemanator cu aurul si argintul incat a
ajuns sa coste mai mult decat aurul, a fost expus si langa bijuteriile coroanei franceze in 1855 si timp de
60 de ani aluminiul a fost un simbol al puterii.