Apariţia poemului –

Viena, aprilie 1883 în Almanahul Societăţii Academice Social-Literare „România jună” apoi
în revista „Convorbiri literare.”

Sursele de inspiraţie ale poemului.

1. surse folclorice:
 Fata din grădina de aur
 Miron şi frumoasa fără corp
 Mitul Zburătorului
 Motivul stelei cu noroc

2. surse filosofice:
 idei din filosofia lui Schopenhauer (se insistă pe antinomia om de geniu - om comun)
 influenţe ale filosofiei lui Kant (teoria timp-spaţiu)
 elemente din filosofia platonician

3. surse mitologice
 motivul păcatului originar (mitologia creştină);
 mitul îngerului căzut;
 mitul lui Hyperion;
 domensiunile plutonic- angelică şi uranic- demonică – mituri greceşti;
 elementele cosmogonice din mitologia indiană ( Rig-Veda)
 mitul orfic

4. surse biografice - propria viaţă ridicată la rangul de simbol

Ca punct de plecare se foloseşte următorul citat din Perpessicius: „orice creaţiune lirică.....e
legată de un eveniment din viaţă”.
Luceafărul nu este un poem de circumstanţă, inspirat de un episod autobiografic, ci unul care
se ridică deasupra

T. Vianu vorbeşte despre „măşti lirice” în Luceafărul eul liric, proiectându-se în mai multe
ipostaze:
- Cătălina- omul comun care aspiră la un ideal;
- Cătălin- omul comun înnobilat prin iubire, bărbatul îndrăgostit;
- Demiurgul- creatorul absolut, forţa universală;
- Luceafăr-Hyperion- geniul