Specii literare în poemul Luceafărul:

1. idila pastorală
– compune tabloul al II-lea, povestea de dragoste din Cătălin şi Cătălina care se
desfăşoară tocmai ca iubirea dintre un flăcău şi o fată de la ţară: „Şi-n treacăt o
cuprinse lin/ Într-un ungher degrabă/ - Dar ce vrei, mări, Cătălin?/ Ia las’ cată-ţi de
treabă”

2. meditaţia filozofică
– tabloul al III-lea, numit şi „drumul cunoaşterii” unde sunt precizate profunde idei
filozofice: „Din sânul vecinicului ieri/ e azi ce moare/ Un soare de s-ar stinge-n cer/
S-ar naşte iarăşi soare”

3. elegia
– tristeţea omului obişnuit pentru neputinţa de a se înălţa către idei superioare:
„Luceşte cu amor nespus/ Durerea sa-mi alunge/ Dar se înalţă tot mai sus/ Ca să nu-l
pot ajunge”, dar şi tristeţea Luceafărului ce se simte neînţeles de societate: „Trăind în
cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi
rece.”

4. satira
– ilustrată de sarcasmul poetului care se revarsă asupra superficialităţii societăţii în
care trăieşte: „Şi pentru cine vrei să mori?/ Întoarce-te, te-ndreaptă/ Spre-acel
pământ rătăcitor/ Şi vezi ce te aşteaptă.”

5. pastelul
– prezentat prin tablouri descriptive de natură terestră şi cosmică:
- pastelul terestru: „Şi împle cu-ale ei scântei/ Cărările din crânguri/ Sub şirul lung de
mândri tei/ Şedeau doi tineri singuri”
- pastelul cosmic: „Un cer de stele dedesupt/ De-asupra cer de stele/ Părea un fulger ne-
ntrerupt/ Rătăcitor prin ele”
Informații utile:

Idila este o specie de poezie lirică și erotică, în care este prezentată, în formă optimistă sau
idealizată, viața și dragostea în cadrul rustic.

Meditația este o specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 

Elegia (cuvânt ce provine din limba greacă și înseamnă „cântec de doliu”) este o specie a
genului liric caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristețe, mergând de la
melancolie la durere. Sentimentele elegiace se pot identifica la mai multe specii ale liricii
culte.
Elegia este considerată muza durerii. La început poezia este scrisă în distih exprimând jalea-
distihul elegiac. Mai târziu a început să exprime sentimente complexe. În secolul al XX-lea,
totuși, elegia tinde să dobândească un caracter filosofic.
Trăsăturile principale ale elegiei sunt:

 Corespunzătoare bocitului popular, ea exprimă un sentiment de tristețe, regret, durere,

melancolie.
 Cuprinde deseori elemente filosofice.
 Are uneori un pronunțat caracter meditativ.
 În mod clasic, elegia este reprezentată de orice poem compus din versuri elegiace,
distihuri formate din alternarea hexametrului cu pentametrul.
 Tonul este tandru, trist, melancolic.
Elegiile pot fi clasificate astfel: erotice, filosofice, religioase sau patriotice.
Reprezentanți din literatura română: Vasile Alecsandri („Steluța”),Tudor Arghezi („Cenușa
visărilor”),Mihai Eminescu („Melancolie”, „O, mamă”),Lucian Blaga („Gorunul”).

Satira este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general

omenești, adesea într-un mod acuzator. Caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia,
exagerarea caricaturală a unor aspecte particulare și construirea unor relații neobișnuite de
aparență absurdă. 

Pastelul este o creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui
peisaj, transmite sentimentele eului liric contemplator. Modul de expunere folosit este
descrierea. Într-un pastel, dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil,
organizate într-o descriere de tip tablou. Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un colț de
naturǎ, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare etc.
Termenul „pastel” provine din artele plastice. La origine acest termen desemna un creion
colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă
arabică; termenul s-a extins, desemnând atât o tehnică artistică de pictură, cât și orice tablou
sau desen executat cu acest fel de creioane.
În literatură, preluat de poetul român Vasile Alecsandri, termenul a ajuns să desemneze o
poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură. Vasile Alecsandri este
considerat cel mai mare autor român de pasteluri. Exemple: „Sfârșit de toamnă”, „Iarna”,
„Miezul iernii”, „Gerul”, „Viscolul”, „Dimineața”, „Noaptea”, „Malul Siretului”.
Pastelurile, bogate în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive) exprimă sentimentele
poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al
personificărilor. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim-plan elementele ale
naturii pe care le descrie.
Deoarece pastelul este o specie a genului liric, în el mai sunt prezente și elemente de
prozodie, ritm și măsură.