Nopte de decemvrie de Alexandru Macedonski

Noapte de decemvrie este scrisa in 1901 si publicata in volumul Flori sacre din 1912.La momentul
acela celelalte Nopti aparusera in volumul anterior,din 1885-Excelsior.Departe de a se simti
intimidate,avand vocatia frondei,Macedonski raspunde cu un ciclu de poezii-ciclul Noptilor,cu un
character violent social,in ultima expunandu-si conceptia asupra misiunii artei si poetului ce trebuie sa
infrunte un mediu ostil.
Inspirandu-se din ciclul cu acelasi nume al poetului romantic franecz,Alfred de Musset,poemele lui
Macedonski nu sunt simple imitatii,desi apartin tot mentalitatii romantice prin abordarea nocturnului si
retorismului,ce caracterizeaza ambele cicluri.Daca in poezia eminesciana noaptea pastra latura de
evocarea sensurilor metafizice ,la Macedonski obiectivele se schimba.El nu viseaza trezirea constiintei
publice prin satira sociala si soarta omului intr-un cadru social dat.Raportul pe care-l propun Noptile
este cel dintre poet si realitate,chiar daca au un pronuntat character alegoric.Noapte de decemvrie|
are o esenta romantic a care se adauga elemente parnasiene si simboliste.
Poezia are o tema alegorica geniul,la fel ca a Luceafarului eminescian.
Prin titlu poezia trimite la traditia romantic si la poeti care au poezii numite asemanator:Alfred de
Musset,Young sau Novalis.Nocturnul romanticilor a fost intotdeauna prilej de reverie,de evadare din
realitate si stergerea granitelor dintre lumi,lucruri si finite.Intunericul noptii,fara sa fie lipsit de aura de
mister a poeziei romantic,va capata intelesul de mediu ostil artei si artistului,continand o damnare a
poetului de catre societate,ce reprezinta un motiv romantic.
Poemul contine 227 de versuri,organizate in 36 de strofe inegale ,unele insotite de versuri-
concluzie,adesea adevarate laitmotive ale poeziei.Compozitional ,poemul are trei parti inegale ca
intindere:prima parte,continuta in primele 28 de versuri ilustreaza la modul symbolic statulul poetului,al
creatorului in context social.A doua parte e cuprinsa intre versurile 29-39 si evoca motivul inspiratiei,iar
ultima parte,cea mai ampla este alegoria urmaririi absolutului,a luptei simbolice pt atingerea
absolutului.Incipitul poemului este similar cu cel al Sarmanului Dionis,ca si acolo visul are loc in spatial
saracacios al odaii.Finalul e o concluzie metaforica ce muta accentual de pe caracterul definitive al
intamplarilor pe semnificatia lor simbolica-Murit-a emirul sub jarul pustiei
Odaia pustie,de influenta eminesciana,este asociata prin alb cu un peisaj dezolant-campie
pustie,viscolul,lupii.Toate aceste elemente ale decorului au o semnificatie simbolica de mediu ostil
poetului adormmit,geniul,de fapt.Metafora luna-l priveste cu ochi otelit,transformata in reren,se
departaza de cadrul romantic si aartine prin raceala parnasianismului.Lupii si viscolul sunt simboluri ale
unui destin damnat,ale piedicilor destinului.Tabloul al doilea e construit in antiteza,opunand racelii si
ostilitatii peisajului inghetat caldura si stralucirea focului.Trimiterea la sacralitatea,puritatea si nobletea
artei se face prin epitetul metamorfizant arhanghel de aur.Inspiratia e de natura divina,cosmica,e o
purificare a meteriei pe care o ridica in spiritual.Imaginea Bagdadului,in ciuda localizarii spatial,tine de
spirit,e un oras interior,simbolic si mitic.E vorba,in prima etapa de un eden terestru al pietrelor scumpe
si al materialelor pretioase,evocat prin tehnici simbolosite-sugestia,sinestezia si estetica vagului.Mai
mult ,corespondenta dintre culori si parfumuri rare are la baza stralucirea.
Imperativul idealului pt omul de geniu este ilustrat printr-o structura gradate si muzicala a versului
ce se incheie cu un punct maxim de intensitate Sonora si tematica:Cetatea prea sfanta il cheama in
ea/Ii cere simtirea,ii cere fiinra,/Ii vrea frumusetea-tot sufletu-I vrea.Emirul va da curs acestei cernte a
absolutului si va pleca in cautarea lui,renuntand la bogatiile Bagdadului.Alegoria dezvaluie natura
superioara a idealului artistic si sacrificiile pe care le include cautarea sa.Motivul fantanii-simbol al
cunoasterii si al profunzimii-aduce in prim plan confruntarea a doua tipologii umane intalnite si in
Luceaful eminescian.Emirul simbolizeazarde geniu,in timp ce omul zdrentaros si pocit este simbolul
omului obisnuit,slutenia sa conotand alegoric tendinta spre compromise-drumul ocolit,calea comoda
a vietii.In opozitie ,omul de geniu alege drumul drept,prin pustiul chinuitor,care cere sacrificial
supreme.Aceasta este,de fapt,adevarata dovada a superioritatii geniului,supreme.Acesta este ,de
fapt,adevarata dovada a superioritatii geniului ,calitatea de a crede cu tarie in idealurile sale si de a
jertfi totul pt ele.
Epitetele folosite sunt la granite cu metafora,figura cea mai raspandita in poem alaturi de symbol,si
au un character plasticizanr sauu chromatic-tanara umbra/roza idila.Metonimia Hangiare-n tot
locul-oteluri cumplite si sinecdoca Argint de izvoar,si zare-aurita ilustreaza o imagine fabuloasa a
Bagdadului.Valoarea muzicala a poemului vine din repetitia adeseaobsedanta a unor versuri sau cuvinte
cheie.
Poemul contine rima incrucisata si imperecheata.Masura este veriabila,de 11-12 silabe,iar ritmul e
iambic.Structura muzicala a versurilor este sporita prin repetitii si refren.
Prezentul domina in aceasta poezie,facand parte din toate cele trei parti ale poemului.El reprezinta
o forma de asumare a destinului omului de geniu si alegoria asezandu-le intr-un present etern.Cele doua
forme de perfect compus a murit si a pierit,prezente in primul tablou indica lasarea in urma a
realitatii.Gerunziul ilustreaza continuitatea raportarii la present-tronand.Conjunctivul,ca mod al
proiectiei,este rar folosit,exprimand incertitudinea sa treaca,dar si virtualitatea sa alinte.
Dincolo de elemente romantic,parnasiene si simboliste ale Noptii de decemvrie sta alegoria
geniului creator.Replica la romantismul Luceafarului eminescian nu consta in tema,romantic si ea,cii in
muzicalitatea poemului si in symbol.Prin poezia lui,Macedonski deschide portile spre modernitatea si
symbolism,antrenand literature noastra intr-o etapa ulterioara eminesciana.