Noaptea de decemvrie

de Al. Macedonski

A aparut in volumul Flori sacredin 1912. Poemul reuneste romantismul cu simbolismul,
existand insa sielemente de factura clasicista si influente panasiene. In 1890, Macedonski
publicase in ziarul Romanul un poem in proza, Meka si Meka, valorificand o legenda
orientala care vas ta la baza poeziei Noaptea de decemvrie.
Printul Ali-ben-Mohamet-ben-Hassan primeste mostenire de la tatal sau o avere imensa si
indemnul de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta. Ali pleaca in pelerinaj la Meka,
cetatea sfanta a musulmanilor si odata cu el, porneste spre aceeasi destinatie cersetorul
Pocitan-ben-Pehlivan. Printul il invita sa urmeze drumul impreuna, drumul cel drept prin pustiul
arab, insa cersetorul refuza, alegand cai ocolite, mai usoare. Ali pierde oamenii, proviziile si in
final moare avand viziunea trecerii lui Pocitan pe sub poarta Mekai pamantesti, in timp ce pe
sine se vede trecand pragul Mekai ceresti. Parabola are o morala simpla si anume omul
curajos care pretuieste demnitatea si integritatea nu este apreciat de societate fiind rapus de
impostorul care allege cai ocolite si triumfa intotdeauna. Pe de alta parte, artistul creator care
traieste in sfera ideilor inalte este victorios d.p.d.v. spiritual si poate accede in lumea superioara
Meka cereasca.
Tema poeziei ilustreaza conditia artistului insetat de absolut care nu se abate de la calea cea
dreapta desi societatea, lumea, ii sunt ostile. In antiteza cu omul obisnuit care isi atinge telurile
apeland la compromisuri si mijloace facile. In ceea ce priveste ipostazele, geniul este
reprezentat de poet si emir, iar omul obisnuit este intruchipat de drumetul pocit.
Epica poemului implica lirismul obiectiv, subiectul fiind o poveste, o legenda narata la persoana
a III-a.
Poemul incepe cu descrierea spatelui liric de creatie sugerand lipsa de inspiratie a poetului prin
utilizarea simbolurilor pustie si alba e camera moarta, Palatele sale sunt albe fantasme, in
care poetul, traznit sta de soarta, absenta muzei fiind sugestiv exprimata prin nicio schinteie
in ochii-adormiti.
Incipitul este reprezentat de epitetul drublu pustie si alba din care este descrisa obsesia
emotiei lirice, simbolizata prin metafora symbol camera moarta.
De la spatiul interior in care poetul se simte izolat, se trece la imaginea exterioara a campiei
pustie si alba si ea, ca simbol al lumii in care traieste poetul si care-I este ostil de deoarece Si
luna-l priveste cu ochi otelit. D.p.d.v. chromatic, culoarea alba domina intreg tabloul sugerand
absenta oricaror contururi ideatice, atat in spatial interior cat si in cel exterior.
Apare inspiratia simbolizata de flacara vie, adusa de un arhanghel, semn ca ea este de natura
divina, poetul simtindu-se emotionat de tema poeziei care este sugerata direct avut si puternic
emir voi sa fii. Poetul este simbolizat de emirul dornic sa plece la cetatea sfanta Meka, fapt pt.
care va trebui sa paraseasca Bagdadul, viata fericita de care s-ar fi bucurat aici.
Emirul, simbol al omului superior este motivat de Macedonski printr-o serie de calitati ce
contureaza portretul geniului Si el e emirul si toate le are/ e tanar, e farmec, e traznet, e zeu
dar si de idealul superior catre care aspira Spre Meka se duce cu gandul mereu.
Intre viata dulce din rozul Bagdad si Meka este insa o pustie imensa, e-o mare aprinsa de
soare pe care emirul trebuie sa o strabata infruntand pericolele ce il ameninta pentru ca
prada pustiei cati oameni nu cad?. Emirul porneste la drum in cautarea idealului sau pe-o
alba camila insotit de un mare alai. In acelasi timp cu el pleaca si un drumet cu infatisare de
cersetor al carui portret este alcatuit in antiteza cu cel al emirului, sugerand trasaturile omului
obisnuit ce nu are idealuri superioare ci numai teluri marunte. In antiteza sunt si drumurile pe
care apuca cei doi calatori. Cersetorul pleaca pe un drum ce coteste, simbol al compromisurilor
pe care omul obisnuit le face in viata, in timp ce emirul porneste sa parcurga desertul ca simbol
al vietii in lume dreapta, traieste cu demnitate fara nici un fel de ocolisuri si subterfugii. Calea
cea dreapta aleasa de emir sta sub semnul focului si foc e in aer si sub semnul sangelui in
ochi o naluca de sange, culoarea dominantain parcurgerea desertului este rosul, ca simbol al
vietii dar si al patimii de a atinge idealul devenit naluca sub luna, servitorii si animalele mor pe
rand, proviziile se sfarsesc si ele, printul ramanand singur sub arsita nemiloasa a pustiei.
Culoarea rosie este aici simbol al destinului implacabil fiind peste tot un rosu de sange,
imaginea capatand Valente apocaliptice. Chinurile emirului care sufera de sete si de foame
sugereaza zbuciumul poetului pentru conditia sa nefericita in lumea in care nu poate comunica
si chiar speranta este in sufletu-I moarta. Ajuns la apogeul calatoriei sale, emirul traieste iluzia
idealului pe care spera sa il atinga prin intrarea in sfanta cetate chiar portile albe le poate
vedea, alearga spre cetate, aceasta insa se departeaza pe masura ce dorinta lui creste. Setea
poetului de a atinge perfectiunea este un ideal ce depaseste aspiratia umana pentru ca visu-i
nu este un vis omenesc, de aceea implinirea absolutului este ireprosabila alba cetate ramane
naluca.
Calea dreapta pe care o urmeaza geniul este cea a omului superior, singurul capabil de a nu se
abate in viata de la drumul drept.
Cu ultimele puteri, emirul il zareste pe drumetul pocit intrand pe portile Mekai pamantesti, in
timp ce el va transcede in Meka cereasca.
Finalul poemului compune simbolic destinul omului superior supus suferintei pricinuite de
incapacitatea oamenilor obisnuiti de a-si intelege idealul ce este greu de atins Murit-a emirul
sub jocul pustiei.