Simbolismul.

Curent literar de provenienţă franceză (promovează conceptul modern de poezie) care

apare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva esteticii
pozitiviste (excesul de documentare în anumite domenii-medicină, biologie, psihologie-
în vederea construirii creaţiei literare) promovate de parnasianism şi naturalism, și a
sentimentalismului romantic.
Denumirea este propusă de Jean Moréas într-un manifest publicat în Le Figaro, sept.
1886, ca derivat de la simbol. Simbolul era utilizat, cu subtilitate şi rafinament, ca cifru
pentru exprimarea unui amestec de senzaţii –tactil, vizual, auditiv- care poartă numele de
sinestezie. Îmbinarea imaginilor artistice, indiferent de felul lor, auditive, vizuale,
gustative, olfactive, dinamice, statice, determină accentuarea unei stări, astfel încât
niciuna dintre ele nu are valoare plastică, ci prezintă dinamica sufletească a eului liric.
Simboliştii sunt împotriva retoricii, urmăresc să exprime ideea cu cât mai puţine
cuvinte; ei cultivă aluzia, sugestia, fără organizare logică, relevând corespondenţa dintre
lumea spirituală şi cea materială. În acest sens, Verlaine, unul dintre teoreticienii S. în
Franţa spune: la musique avant toutes choses, adică Muzica înainte de toate. Cu alte
cuvinte, muzicalitatea unei poezii, susţinută de figuri de stil precum aliteraţie, asonanţă,
paralelism sintactic etc., urmăreşte gradarea, paroxismul (exprimarea la densitate
maximă) unui sentiment.
Unul dintre principiile simbolismului, susţinut încă de la romantici, este principiul
corespondenţei: acesta construia o corespondenţă între lumea exterioară , uneori celestă,
şi interioritatea eului liric. Astfel, apar la Eminescu, plopii ca simbol al lipsei de fruct al
iubirii, teiul, ca împlinire a ei şi legătură cu cerul, semn că iubirea nu este doar o stare a
eului liric, dar şi a cadrului natural înconjurător. Această caracteristică apare şi la
simbolişti, dar ei provoacă şocul prin prezentarea unor detalii care aparţin sferei esteticii
urâtului: A, brâu păros de muşte.... (Baudelaire, Les fleurs du mal)
O altă inovaţie propusă de simbolişti (Macedonski, Hinov) este în ceea ce priveşte
tehnica versului: versul alb (fără rimă) sau cel liber. Apare și versul-refren, variantă a
repetiției clasice, care sugerează un univers claustrat, rece, închis, din care, de obicei, nu
se întrevede nici o ieșire. Sentimentul suspendării, al claustrării și al iminenței morții sunt
sugerate permanent atât prin forma poeziei, prin imagini, prin simboluri-motive,cât și
prin sugestie, prin ambiguitatea unor secvențe.
În simbolismul românesc, T. Vianu, disociază două tipuri temperamentale de poeţi:
•Acela al simboliştilor originari din Muntenia, ostentativi şi grandilocvenţi, cosmopoliţi
(folosesc un limbaj elevat, academic, vor să şocheze, folosesc un limbaj urban): I.
Minulescu, N. Davidescu.
• Acela al simboliştilor originari din Moldova, mai discreţi şi interiorizaţi: Ş. Petică,
G.Bacovia, Demostene Botez etc.
Temele şi motivele simbolismului: Condiţia poetului şi a poeziei( arta poetică): Noapte
de decembrie, Macedonski
Cel mai important poet simbolist rămâne George Bacovia, poet prin poezia căruia, ne
asigură N. Manolescu, am coborât în Infern
MOTIVE LITERARE ȘI TEME (STĂRI NEDEFINITE): Motivul singurătăţii,
al dezintegrării materiei, al toamnei, evadarea,absența, încremenirea,dezintegrarea

1
materiei, angoasa, nevroza, melancolia, spleen-ul(plictisul), marea plecare(moartea),
iubirea neîmplinită, poezia oraşului, localuri de noapte, străzi înguste sau pustii, felinare
triste, umezeala, prăbușirea, culorile (negru, gri, galben, verde crud etc), sunete ascuțite
sau dezacordate,vioara,violina, pianul etc.

Poeții simboliști erau frecvent decadenți, adică consumau substanțe – opium, alcool –
care determinau o accentuare a stărilor, imaginilor receptate, acest lucru fiind prolific
pentru crearea poeziei simboliste. De aceea, prin corelație, decadentismul semnifică
transpunerea stărilor deprimante într-o manieră halucinantă, obsesivă. Ilustrative în acest
sens sunt două versuri din Sonet de G. Bacovia, punându-se eul liric, cu fină autoironie,
dar și destulă luciditate, în umbra marilor poeți, E. A Poe și Verlaine.

2
FIȘĂ DE LUCRU

1. Simbolismul este un curent literar care....................................

2. Citiţi poezia Lacustră.pg. 138, manual.

Lacustra –DEX- este o casă pe apă susţinută de nişte piloni care poate fi legată delumea
terestră prin intermediul unui pod.de pe
a. Identificaţi cuvintele care fac parte din câmpul semantic al lacustrei (apă, lac, ploaie
etc)
b. Ce corespondenţă apare între cadrul exterior imaginat şi interioritatea eului liric?
c. Ce sentiment vă induce repetiţia: De-atâtea nopţi aud plouând,/ Tot tresărind, tot
aşteptând...”- angoasă
- sociabilitate
-fericire
- relaxare
Comentaţi alegerea făcută.

d.Izolarea eului liric (nu este vorba de o izolare fizică) voită sau accidentală, el fiind o
victimă a ei? (Vezi sfârşitul celei de-a doua strofe). Motivează răspunsul ales.

e.Care este imaginea vizuală sugerată în cea de-a treia strofă? Ce semnificaţie are ea
pentru interioritatea eului liric? ,,Piloţii grei se prăbuşesc”

f. Care este tema poeziei? Dă şi alte titluri de poezii, care aparţin simboliştilor, lui
Bacovia inclusiv, care exprimă sentimente asemănătoare.

3
 g.Alege dintre poeziile din manual de la acest curent literar o creaţie şi motivează
preferinţa pentru aceasta.

h. Ce este decadentismul?Este Bacovia un poet decadent? Dar poeziile sale induc o

senzaţie de claustrofobie?

TEMĂ:
Construiește o mini-antologie de poezie simbolistă a poeziilor tale preferate,
căreia să îi faci o prefață și ilustrații după gustul personal. Roagă apoi un coleg să îi scrie
o postfață.
INTERLUDIU DE POEZIE MODERNĂ: CORBUL, E.A.POE; PAUL
VERLAINE, ARTA POETICĂ, CÂNTEC DE TOAMNĂ; ION MINULESCU,
ACUARELĂ, ROMANȚA CHEII